ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1358/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr. 3244

din 15 martie 2004 la Tribunalul București, reclamanta A.D.S. a solicitat

obligarea pârâtei SC A.B. SA la plata redevenței și a penalităților calculate

de la data încheierii contractului până la stingerea litigiului.

În motivarea cererii, reclamanta a

precizat că redevența datorată este de 1.599.475.883 lei și 1.760.944.183 lei

penalități calculate până la 20 octombrie 2003 la care se adaugă penalitățile

de la data de 20 octombrie 2003 până la stingerea litigiului.

La dosar, s-a depus contractul de

concesiune din 25 aprilie 2000, din care rezultă obligațiile asumate de părți.

În raport de lucrările cauzei,

instanța de fond, prin sentința civilă nr. 4641 din 7 aprilie 2004 a respins

cererea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că reclamanta nu a făcut dovada pretențiilor sale, în condițiile art. 1169

C. civ., dovadă care se impunea prin prisma faptului că pârâta a negat că are

debite față de aceasta.

Împotriva acestei sentințe, în termen

legal, a introdus apel reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie.

S-a precizat că în mod nefondat s-a

respins cererea de chemare în judecată, deoarece obligația de plată care îi

revenea pârâtei intimate, este dovedită prin semnarea contractului de concesiune.

La termenul din 7 octombrie 2004,

instanța de apel, a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului material

la acțiune, pentru sumele pretinse pentru anul 2000.

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului, a probelor administrate în cauză, Curtea prin decizia comercială nr.

571 din 9 decembrie 2004 a admis apelul pentru următoarele considerente:

Apelanta reclamantă a solicitat

plata redevenței aferente anilor 2000 și 2001 conform fișelor de calcul depuse

la dosar.

În privința sumelor pretinse pentru

anul 2000, cu titlu de redevență, cu ultimă scadență la 31 decembrie 2000, a

intervenit prescripția extinctivă în condițiile prevăzute de art. 3 din decretul

nr. 167/1958, fapt neobservat și nepus în discuția părților de către instanța

de fond.

În ceea ce privește pretențiile cu

titlu de redevență aferentă anului 2001 s-a apreciat că hotărârea instanței de

fond este legală și temeinică și prin prisma faptului că nici în apel, apelanta

nu și-a dovedit pretențiile.

S-a apreciat că înscrisurile depuse

în apel, nu sunt relevante în cauză, deoarece nu au fost traduse în limba

română, și nu au fost însoțite de o notă de calcul, atât pentru pretențiile

referitoare la redevență cât și pentru pretențiile referitoare la penalități.

În atare situație, în mod corect

instanța de fond a respins cererea pentru redevența aferentă anului 2001, în

raport de dispozițiile art. 2001 C. civ.

Împotriva acestei decizii, a

introdus recurs, reclamanta, neîncadrând punctual criticile formulate, în

prevederile art. 304 C. proc. civ.

În esență, recurenta invocă

admiterea greșită de către instanța de apel, a excepției prescripției dreptului

la acțiune pentru pretențiile de plată a redevenței, pentru anul 2000 și

necercetarea cauzei pe fond, constând în refuzul instanței de a analiza

înscrisurile depuse în dovedirea cererii, pe motiv că nu au fost traduse din

limba engleză.

Se mai susține că instanța, în calea

devolutivă a refuzat analizarea probatoriului administrat cu astfel de

înscrisuri, practic nu a analizat motivul invocat în apel, acela că instanța de

fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1169 C.

proc. civ.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 304 alin. (10) C.

proc. civ. (în vigoare la data introducerii recursului) modificarea sau casarea

unei hotărâri se poate cere când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc

de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru

dezlegarea pricinii, iar potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ., casarea se

poate dispune și în toate cauzele în care instanța a cărei hotărâre este

recurată, a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau

modificarea nu este posibilă, fiind necesare probe noi.

Examinând decizia recurată prin

prisma acestui motiv, Înalta Curte constată că atât instanța de fond, cât și

instanța de apel, nu au analizat actele depuse de reclamanta recurentă în

dovedirea cererii, pe considerentul că nu sunt traduse din limba engleză în

limba română.

Procedând în acest mod instanța în

calea devolutivă a apelului a încălcat principiul de drept ce se desprinde din

dispozițiile art. 129 C. proc. civ., și nu a administrat nici o probă

concludentă de natură să lămurească starea de fapt, cu privire la cuantumul

redevenței.

Întrucât înscrisurile existente

depuse în dovedirea cererii, nu au fost discutate punctual de instanța de apel,

pe considerentul menționat, iar conținutul acestora este în măsură să

contribuie la reținerea corectă a stării de fapt, această hotărâre ca și

sentința ca urmare a admiterii recursului, vor fi casate iar cauza trimisă

pentru rejudecare instanței de apel care a aplicat greșit dispozițiile art. 1169

C. civ., câtă vreme afirmațiile recurentei reclamante, erau documentate cu acte

pe care instanța nu le-a examinat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta A.D.S. București, împotriva deciziei nr. 571 din 9 decembrie 2004 a

Curții de Apel București, secția a V-a comercială, casează decizia atacată și

sentința nr. 4641 din 7 aprilie 2004 a Tribunalului București și trimite cauza

spre rejudecare la Tribunalul București.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 5 aprilie 2006.