ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1358/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la nr. 3244 din 15 martie 2004 la Tribunalul București, reclamanta A.D.S. a solicitat obligarea pârâtei SC A.B. SA la plata redevenței și a penalităților calculate de la data încheierii contractului până la stingerea litigiului. În motivarea cererii, reclamanta a precizat că redevența datorată este de 1.599.475.883 lei și 1.760.944.183 lei penalități calculate până la 20 octombrie 2003 la care se adaugă penalitățile de la data de 20 octombrie 2003 până la stingerea litigiului. La dosar, s-a depus contractul de concesiune din 25 aprilie 2000, din care rezultă obligațiile asumate de părți.

În raport de lucrările cauzei, instanța de fond, prin sentința civilă nr. 4641 din 7 aprilie 2004 a respins cererea ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada pretențiilor sale, în condițiile art. 1169 C. civ., dovadă care se impunea prin prisma faptului că pârâta a negat că are debite față de aceasta. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a introdus apel reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie. S-a precizat că în mod nefondat s-a respins cererea de chemare în judecată, deoarece obligația de plată care îi revenea pârâtei intimate, este dovedită prin semnarea contractului de concesiune.

La termenul din 7 octombrie 2004, instanța de apel, a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru sumele pretinse pentru anul 2000. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, a probelor administrate în cauză, Curtea prin decizia comercială nr. 571 din 9 decembrie 2004 a admis apelul pentru următoarele considerente: Apelanta reclamantă a solicitat plata redevenței aferente anilor 2000 și 2001 conform fișelor de calcul depuse la dosar. În privința sumelor pretinse pentru anul 2000, cu titlu de redevență, cu ultimă scadență la 31 decembrie 2000, a intervenit prescripția extinctivă în condițiile prevăzute de art. 3 din decretul nr. 167/1958, fapt neobservat și nepus în discuția părților de către instanța de fond.

În ceea ce privește pretențiile cu titlu de redevență aferentă anului 2001 s-a apreciat că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și prin prisma faptului că nici în apel, apelanta nu și-a dovedit pretențiile. S-a apreciat că înscrisurile depuse în apel, nu sunt relevante în cauză, deoarece nu au fost traduse în limba română, și nu au fost însoțite de o notă de calcul, atât pentru pretențiile referitoare la redevență cât și pentru pretențiile referitoare la penalități. În atare situație, în mod corect instanța de fond a respins cererea pentru redevența aferentă anului 2001, în raport de dispozițiile art. 2001 C. civ. Împotriva acestei decizii, a introdus recurs, reclamanta, neîncadrând punctual criticile formulate, în prevederile art. 304 C. proc.

civ. În esență, recurenta invocă admiterea greșită de către instanța de apel, a excepției prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile de plată a redevenței, pentru anul 2000 și necercetarea cauzei pe fond, constând în refuzul instanței de a analiza înscrisurile depuse în dovedirea cererii, pe motiv că nu au fost traduse din limba engleză. Se mai susține că instanța, în calea devolutivă a refuzat analizarea probatoriului administrat cu astfel de înscrisuri, practic nu a analizat motivul invocat în apel, acela că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1169 C. proc. civ. Recursul este fondat. Potrivit art. 304 alin. (10) C. proc. civ. (în vigoare la data introducerii recursului) modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, iar potrivit art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., casarea se poate dispune și în toate cauzele în care instanța a cărei hotărâre este recurată, a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea nu este posibilă, fiind necesare probe noi. Examinând decizia recurată prin prisma acestui motiv, Înalta Curte constată că atât instanța de fond, cât și instanța de apel, nu au analizat actele depuse de reclamanta recurentă în dovedirea cererii, pe considerentul că nu sunt traduse din limba engleză în limba română. Procedând în acest mod instanța în calea devolutivă a apelului a încălcat principiul de drept ce se desprinde din dispozițiile art. 129 C. proc. civ., și nu a administrat nici o probă concludentă de natură să lămurească starea de fapt, cu privire la cuantumul redevenței.

Întrucât înscrisurile existente depuse în dovedirea cererii, nu au fost discutate punctual de instanța de apel, pe considerentul menționat, iar conținutul acestora este în măsură să contribuie la reținerea corectă a stării de fapt, această hotărâre ca și sentința ca urmare a admiterii recursului, vor fi casate iar cauza trimisă pentru rejudecare instanței de apel care a aplicat greșit dispozițiile art. 1169 C. civ., câtă vreme afirmațiile recurentei reclamante, erau documentate cu acte pe care instanța nu le-a examinat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta A.D.S. București, împotriva deciziei nr. 571 din 9 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, casează decizia atacată și sentința nr. 4641 din 7 aprilie 2004 a Tribunalului București și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2006.