ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2809/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă înregistrată sub nr. 2733/2003 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamantul P.I. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București solicitând obligarea acestuia la predarea spațiului situat în sector 3, în suprafață de 43,75 mp și la 1.000 lei/zi întârziere daune cominatorii. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că i-a fost atribuit spațiul menționat în baza Ordinului de repartizare nr. 244 din 7 iunie 2000 în baza Legii nr. 42/1990, încheindu-se contractul de închiriere din 20 iunie 2000, pe termen de 5 ani, începând din 7 iunie 2000. Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin încheierea din 10 decembrie 2003 a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea ei Secției a VI-a comercială.

Prin sentința civilă nr. 5703 din 3 mai 2004 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtului și a respins acțiunea reclamantului ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală activă. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 12 din 13 ianuarie 2005 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii instanței de fond. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 5778 din 2 decembrie 2005 a admis recursul reclamantului P.I., a casat decizia nr. 12 din 13 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, și a trimis cauza spre rejudecare în fond Tribunalului București, secția comercială.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 4434 din 5 iunie 2006 a admis excepția lipsei de obiect a acțiunii invocată din oficiu și a respins acțiunea reclamantului ca rămasă fără obiect. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în baza probelor administrate în cauză că termenul de valabilitate de 5 ani al contractului de închiriere din 20 iunie 2000, pentru spațiul în suprafață de 43,75 mp a expirat la 7 iunie 2005 (conform art. 4 din contract), astfel că acțiunea reclamantei a fost respinsă ca rămasă fără obiect. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 36 din 23 ianuarie 2007 a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței comerciale nr. 4434 din 5 iunie 2006 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința civilă nr. 7889 din 11 iunie 2007 a admis în parte acțiunea reclamantului P.I. și a obligat pârâtul Municipiul București să-i predea reclamantului spațiul ce face obiectul litigiului, respingând capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii. Instanța de fond a reținut că pârâtul nu a executat obligația principală a predării bunului supus locațiunii.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 558 din 16 noiembrie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul București împotriva sentinței civile nr. 7889 din 11 iunie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reținând că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1423 C. civ., întrucât bunul închiriat nu era stricat în totalitate și nici parțial, prin caz fortuit, fapt ce ar determina desființarea de drept a contractului, că la momentul încheierii contractului de închiriere din 2000 se cunoștea foarte bine situația juridică a spațiului închiriat, iar municipalitatea s-a obligat să procedeze la rezilierea contractului de închiriere din 20 decembrie 1973, expirat la momentul închirierii spațiului către reclamant, constatându-se reaua credință a acesteia față de capitolul V art. 8 lit. b) din contract.

Împotriva menționatei decizii pârâtul Municipiul București a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii acțiunii reclamantului. În criticile formulate recurentul pârât susține în esență că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, reținându-se inaplicabilitatea dispozițiilor art. 1423 C. civ., în raport de situația de fapt a imobilului situat în sector 3 București, ignorându-se adresa din 21 iunie 2000 prin care SCCA V. a fost somată la predarea spațiului și aducerea la cunoștință a noului contract de închiriere.

Recurentul a precizat că în vederea eliberării spațiului a promovat și o acțiune având ca obiect rezilierea contractului de închiriere din 1973 și evacuarea SCCA V.din imobilul menționat. Intimatul - reclamant P.I. a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului pârâtului. Recursul pârâtului este fondat. Înalta Curte analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente în cauză constată că acestea se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., care conduc la modificarea deciziei din apel.

Astfel se constată că la baza raporturilor dintre părți a stat contractul de închiriere din 20 iunie 2000, având ca obiect folosința spațiului cu altă destinație decât cea de locuință situat în București, sector 3, în suprafață de 43,75 mp; că potrivit art. 4 din contract termenul de închiriere a fost stabilit de părți la 5 ani cu începere de la 7 iunie 2000 și până la 7 iunie 2005. Conform precizării din 5 iunie 2006, aflată la dosar nr. 11740/3/2006 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, contractul de închiriere din 20 iunie 2000, încheiat de părțile în litigiu a încetat prin ajungerea la termen conform art. 4. Față de această situație, cum în cauză nu s-a făcut dovada prelungirii efectelor contractului după data de 7 iunie 2005, și cum potrivit dispozițiilor art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile semnatare, Curtea urmează să admită recursul pârâtului, să modifice decizia din apel și să respingă acțiunea reclamantului.

Pe de altă parte, față de sentința nr. 6028 din 14 noiembrie 2006 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, și decizia nr. 540 din 22 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, aflate la dosar recurs, prin care instanța a obligat Municipiul București la vânzarea spațiului care face obiectul prezentului litigiu conform Legii nr. 550/2002, către o altă societate comercială, se constată că cererea reclamantului a rămas și fără obiect. Față de această situație, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul pârâtului, va modifica decizia în sensul admiterii apelului aceleiași părți, schimbării în tot a sentinței de la fond, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul București împotriva deciziei nr. 558 din 16 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o modifică în sensul că admite apelul declarat de aceiași parte împotriva sentinței nr. 7889 din 11 iunie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, pe care o schimbă în tot în sensul că respinge ca nefondată acțiunea reclamantului P.I. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2008.