ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5778/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5778/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

19 iunie 2003, la Tribunalul București, secția a V-a civilă, reclamantul P.I. a

chemat în judecată pârâtul M.B. prin P.G., solicitând ca prin hotărârea ce se

va pronunța acesta să fie obligat să îi predea spațiul din str. Șelari, în suprafață

de 43.75 mp, precum și la plata de daune cominatorii de un milion de lei vechi

pe zi de întârziere de la data pronunțării hotărârii până la predarea efectivă

a spațiului.

Prin încheierea din data de 10

decembrie 2003, pronunțată în dosarul 2735/2003 Tribunalul București, secția a

V-a civilă a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia secției

comerciale a Tribunalului București, în raport de natura comercială a pricinii.

Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, prin sentința nr. 5703 din 3 mai 2004, pronunțată în dosarul nr.

992/2004 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și pe

cale de consecință a respins acțiunea reclamantului ca fiind formulată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a se pronunța astfel, s-a

reținut că încheierea contractului de închiriere, privind spațiul comercial în

litigiu s-a făcut între D.G.A.F.I. în calitate de locator, fiind semnat de

către directorul acesteia și reclamant, pârâtul chemat în judecată nefiind

parte contractantă și nici una și aceeași persoană cu D.G.A.F.I., astfel că

pârâtul nu are legitimare procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamantul P.I., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin decizia nr. 12 din 13 ianuarie 2005 a respins apelul ca

nefondat.

În considerentele acestei decizii,

instanța de apel a reținut că într-adevăr ordinul de repartizare al spațiului

comercial în discuție a fost dat de P.M.B., în conformitate cu prevederile

Legii nr. 42/1990, însă obligația de predare a spațiului cât și mențiunile cu

privire la rezilierea unilaterală a contractului de închiriere se bazează pe

acesta din urmă și nu pe ordinul de repartizare.

Contractul de închiriere din 20

iunie 2000, arată instanța de apel, a fost încheiat în calitate de locator de P.M.B.,

prin D.P.I. – D.G.A.F.I., prin urmare la acel moment calitatea procesuală

pasivă în ceea ce privește acțiunea reclamantului ar fi avut-o locatorul

menționat.

Însă, se reține totodată, că

ulterior încheierii contractului de închiriere, prin H.C.G.M.B. din 29 mai 2001

a intervenit reorganizarea responsabilităților privind fondul imobiliar la

nivelul locatorului, desființându-se D.G.A.F.I. din competența P.M.B. și s-a

înființat o nouă entitate A.F.I., cu personalitate juridică, al cărei obiect de

activitate, în legătură cu cauza este conform anexei și administrarea spațiilor

cu această destinație, astfel că această nouă instituție, succesoare a D.G.A.F.I.,

poate sta în nume propriu în justiție.

Cum hotărârea

c

.

l

.

mai sus menționată a intervenit anterior formulării acțiunii (18 iunie 2003),

rezultă că reclamantul trebuia să cheme în judecată în calitate de pârât A.F.I.,

P.M.B. nemaiavând calitate procesuală pasivă, a mai motivat soluția, Curtea de

Apel București.

Totodată s-a mai reținut că

reclamantul nu a înțeles să-și precizeze acțiunea în acest sens, după cum nu a

avut în vedere nici dispozițiile art. 580

2

– 580

3

C.

proc. civ., în raport de solicitarea de daune cominatorii.

La data de 22 martie 2005,

recurentul P.I. a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, cu

respectarea termenelor prevăzute de art. 301 și art. 303 C. proc. civ.

Recurentul și-a întemeiat cererea pe

prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., criticile vizând

nelegalitatea deciziei atacată, în sensul că la data perfectării contractului

de închiriere, locatorul era P.M.B., iar D.G.A.F.I. era un departament în

subordinea acestuia, fără personalitate juridică. Împrejurarea că ulterior

încheierii contractului de închiriere, D.G.A.F.I. s-a reorganizat, devenind A.F.I.,

ca instituție cu personalitate juridică, în subordinea aceleiași primării, nu

este de natură a considera că titularul locator din contractul în speță și-a pierdut

legitimarea procesuală, astfel că, ambele instanțe greșit au reținut că cererea

de chemare în judecată a fost îndreptată împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă.

Pentru aceste motive, reclamantul a

solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, cu trimitere spre

rejudecarea fondului, Tribunalului București.

Recursul este fondat și va fi admis

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

La data încheierii contractului de

închiriere, respectiv 20 iunie 2000, titularul dreptului de administrare a

suprafeței locative cu altă destinație, decât aceea de locuință era P.M.B., D.P.I.

– D.G.A.F.I., parte contractantă în calitate de locator, prin reprezentantul

legal, directorul general, cea care în fapt și în drept a convenit cu locatarul

reclamant, închirierea spațiului comercial în litigiu, în condițiile și

termenii acolo stipulați.

Predarea-primirea spațiului a fost

convenită a fi realizată potrivit celor stipulate la art. 3 din contract prin

proces verbal.

Intimata pârâtă a recunoscut prin

întâmpinarea formulată în apel că se află în imposibilitate de predare a

spațiului, fiind în litigiu cu o altă societate (S.V.) ce pretinde că deține un

titlu valabil pentru utilizarea acestuia, astfel că anexa nu a mai putut fi

întocmită și predat în fapt spațiul.

În acest context, contractul fiind

semnat chiar de P.M.B., prin departamentul specializat la acea dată, conferă

acesteia legitimarea procesuală pasivă, care în mod greșit nu a fost reținută

de ambele instanțe de judecată.

Împrejurarea că ulterior încheierii

contractului de închiriere departamentul din cadrul P.M.B. a fost reorganizat

prin H.C.G.M.B., conferindu-i-se acesteia personalitate juridică, nu este de

natură a împiedica obținerea dreptului de a cere executarea convenției prin

instanță de către reclamant, în contradictoriu cu partea contractantă.

Reorganizarea succesivă a

d

.P.I. prin acte de administrație ale C.G.M.B.,

cum este cea invocată de pârâtă, nu poate conduce la exonerarea

p.

M.B. de a fi chemată în judecată, câtă

vreme aceasta este cea care a semnat contractul și singura cu personalitate

juridică la acea dată.

Prin urmare, cauza acțiunii de față

o constituie contractul de închiriere din 20 iunie 2000, părți contractante

fiind P.M.B. în calitate de locator și P.I., locatar, astfel că orice pretenție

izvorâtă din acest act trebuie soluționată între aceste părți, ele însele doar

convenind termenii și condițiile unui contract nedenunțat.

Așa fiind, Curtea constată că

motivele de recurs formulate de reclamant sunt legale și în temeiul art. 312

teza 1 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia atacată și sentința nr.

5703 din 3 mai 2004 a Tribunalului București și va trimite cauza pentru

judecata în fond, Tribunalului București, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul P.I., împotriva deciziei nr. 12 din 13 ianuarie 2005, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

Casează decizia atacată și sentința nr.

5703 din 3 mai 2004 a Tribunalului București și trimite cauza pentru judecata

în fond Tribunalului București, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 2 decembrie 2005.