ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3206/2005

Deliberând asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 18

februarie 2003, reclamanta A.F.I. a chemat în judecată pe pârâta SC F.I. SRL,

solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 63.288.936 lei chirie

neachitată pentru perioada 1 octombrie 2000 – ianuarie 2002, la care se adaugă

T.V.A. și majorări de întârziere.

În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat

că spațiul comercial situat în str. Ion Brătianu, aflat în patrimoniul P.B. a

fost închiriat SC M. SA în 1973. În anul 1990, SC M. SA a încheiat cu SC G. SA

un protocol prin care a transmis activitatea unităților comerciale. În anul

1992, între SC G. SA și pârâtă s-a încheiat contractul de asociere, iar din

iulie 1995, pârâta a achitat chiria pe bază de fișă de calcul la SC C.I. SA,

căruia i-a fost predat spațiul de către SC G. SA.

Prin sentința civilă nr. 12755 din 16

octombrie 2003, Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea astfel

cum a fost formulată și a respins excepția lipsei calității procesuale active

ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că pârâta a ocupat spațiul în litigiu pentru care a achitat

chiria pe bază de fișă de calcul la D.G.A.F.I. până în luna septembrie 2000.

Reclamanta a făcut dovada calității

sale de administrator al spațiului, proprietarul acestuia fiind P.B. până la 1

februarie 2002, când acesta a fost retrocedat foștilor proprietari.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel pârâta SC F.I. SRL.

Prin decizia comercială 315 din 22

iunie 2004, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul

formulat de SC F.I. SRL, împotriva sentinței civile 12755 din 16 octombrie 2003

a Tribunalul București. secția comercială, în contradictoriu cu intimata A.F.I.

București, a schimbat în tot sentința și pe fond a respins ca nefondată

acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel

București a reținut că pentru spațiul în litigiu situat în București, str. Brătianu,

s-a statuat irevocabil prin sentința civilă nr. 3821 din 7 iulie 1999 a

Tribunalul București, secția comercială, că dreptul de proprietate aparține SC G.

SA.

S-a mai reținut că reclamanta nu a

făcut dovada că pentru pretențiile sale (chirie și T.V.A.) ar fi existat un

contract încheiat cu pârâta neavând relevanță că aceasta a achitat chiria până

la 1 octombrie 2000.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a formulat recurs reclamanta A.F.I.

Prin motivele de recurs se susține

că instanța de apel a interpretat greșit obiectul litigiului, nu s-a pronunțat

asupra unor dovezi administrate la fond și care erau hotărâtoare pentru

soluționarea apelului, decizia cuprinzând motive contradictorii și străine de

natura pricinii.

Astfel, se arată că litigiul în

cauză nu a avut ca obiect revendicarea spațiului, care ar fi impus ca

reclamanta să facă dovada dreptului de proprietate, ci pretențiile care au

rezultat din administrarea spațiului, reclamanta fiind îndreptățită la

obținerea sumei de 215.401.315 lei (chirie, T.V.A., majorări chirie și majorări

T.V.A.).

Se susține că spațiul cu altă

destinație decât locuință s-a aflat în patrimoniul P.B. până la 31 ianuarie

2002, când imobilul a fost retrocedat în baza Legii 10/2001.

Până la data retrocedării, spațiul

respectiv a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 468/1973 între T.M.B.

și SC M. SA (fostă I.A.).

În anul 1990, SC M. SA a încheiat un

protocol cu SC G. SA, prin care a trecut în subordinea acesteia din urmă

activitatea unităților comerciale specializate de mezeluri-carne.

Se mai arată că între SC G. SA și

pârâta din prezenta cauză s-a încheiat în 1992 contractul de asociere, conform

căruia SC G. SA a predat folosința activului din str. Brătianu.

În drept, recursul a fost întemeiat

pe dispozițiile art. 305 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Se solicită admiterea recursului,

schimbarea deciziei în sensul menținerii sentinței tribunalului.

Pârâta SC F.I. SRL a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Examinând hotărârea instanței de

apel prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate de reclamantă, Înalta

Curte constată că recursul nu este fondat, decizia fiind legală și temeinică.

Astfel, se constată că, în fapt,

motivele de recurs se referă la netemeinicia deciziei și nu la nelegalitatea

acesteia, deși a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ.

Recurenta reclamantă A.F.I. a chemat

în judecată pe pârâta SC F.I. SRL, solicitând ca aceasta să fie obligată să

plătească chiria și T.V.A., cu majorări, pentru spațiul comercial situat în

București, str. Ion Brătianu, sector 3, pentru perioada octombrie 2000 –

ianuarie 2002.

Prin sentința civilă 3821 din 7

iulie 1999 a Tribunalului București, secția comercială irevocabilă, s-a

constatat că SC G. SA este titulara dreptului de proprietate asupra spațiului

comercial situat în București, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea

15/1990 (hotărâre care produce efecte erga omnes).

Instanța de apel a interpretat

corect obiectul litigiului.

Astfel, lipsa calității de

proprietar al reclamantei echivalează cu lipsa calității procesuale a

reclamantei de a solicita chiria pentru perioada octombrie 2000-ianuarie 2002.

Împrejurarea că până în luna octombrie

pârâta a achitat chiria către reclamantă nu-i conferă acesteia un drept de

proprietate sau un drept de creanță împotriva acesteia.

În fapt, pârâta, după ce s-a

stabilit dreptul de proprietate a SC G. SA până în octombrie 2000 a efectuat o

plată nedatorată către reclamantă, cu care nu a avut încheiată nici o convenție

pentru spațiul din speță.

Astfel, neexistând un contract

valabil încheiat între părți, reclamanta nu poate pretinde obligarea pârâtei la

plata chiriei și a T.V.A. - ului.

Se constată că la pronunțarea

deciziei instanța de apel a interpretat în mod judicios probele administrate în

cauză, din ambele faze procesuale, probe care nu fac dovada temeiniciei

pretențiilor reclamantei.

În consecință, în raport de

considerentele expuse, Înalta Curte, conform art. 312 C. proc. civ., va

respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta A.F.I. București, C.G.M. București, împotriva deciziei nr. 315 din

22 iunie 2004, pronunțată în dosarul nr. 205/2004 al Curții de Apel București, secția

a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 27 mai 2005.