ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3206/2005

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 18 februarie 2003, reclamanta A.F.I. a chemat în judecată pe pârâta SC F.I. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 63.288.936 lei chirie neachitată pentru perioada 1 octombrie 2000 – ianuarie 2002, la care se adaugă T.V.A. și majorări de întârziere. În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat că spațiul comercial situat în str. Ion Brătianu, aflat în patrimoniul P.B. a fost închiriat SC M. SA în 1973. În anul 1990, SC M. SA a încheiat cu SC G. SA un protocol prin care a transmis activitatea unităților comerciale. În anul 1992, între SC G. SA și pârâtă s-a încheiat contractul de asociere, iar din iulie 1995, pârâta a achitat chiria pe bază de fișă de calcul la SC C.I.

SA, căruia i-a fost predat spațiul de către SC G. SA. Prin sentința civilă nr. 12755 din 16 octombrie 2003, Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea astfel cum a fost formulată și a respins excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâta a ocupat spațiul în litigiu pentru care a achitat chiria pe bază de fișă de calcul la D.G.A.F.I. până în luna septembrie 2000. Reclamanta a făcut dovada calității sale de administrator al spațiului, proprietarul acestuia fiind P.B. până la 1 februarie 2002, când acesta a fost retrocedat foștilor proprietari. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta SC F.I. SRL. Prin decizia comercială 315 din 22 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul formulat de SC F.I.

SRL, împotriva sentinței civile 12755 din 16 octombrie 2003 a Tribunalul București. secția comercială, în contradictoriu cu intimata A.F.I. București, a schimbat în tot sentința și pe fond a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă. Pentru a decide astfel, Curtea de Apel București a reținut că pentru spațiul în litigiu situat în București, str. Brătianu, s-a statuat irevocabil prin sentința civilă nr. 3821 din 7 iulie 1999 a Tribunalul București, secția comercială, că dreptul de proprietate aparține SC G. SA. S-a mai reținut că reclamanta nu a făcut dovada că pentru pretențiile sale (chirie și T.V.A.) ar fi existat un contract încheiat cu pârâta neavând relevanță că aceasta a achitat chiria până la 1 octombrie 2000. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs reclamanta A.F.I.

Prin motivele de recurs se susține că instanța de apel a interpretat greșit obiectul litigiului, nu s-a pronunțat asupra unor dovezi administrate la fond și care erau hotărâtoare pentru soluționarea apelului, decizia cuprinzând motive contradictorii și străine de natura pricinii. Astfel, se arată că litigiul în cauză nu a avut ca obiect revendicarea spațiului, care ar fi impus ca reclamanta să facă dovada dreptului de proprietate, ci pretențiile care au rezultat din administrarea spațiului, reclamanta fiind îndreptățită la obținerea sumei de 215.401.315 lei (chirie, T.V.A., majorări chirie și majorări T.V.A.). Se susține că spațiul cu altă destinație decât locuință s-a aflat în patrimoniul P.B.

până la 31 ianuarie 2002, când imobilul a fost retrocedat în baza Legii 10/2001. Până la data retrocedării, spațiul respectiv a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 468/1973 între T.M.B. și SC M. SA (fostă I.A.). În anul 1990, SC M. SA a încheiat un protocol cu SC G. SA, prin care a trecut în subordinea acesteia din urmă activitatea unităților comerciale specializate de mezeluri-carne. Se mai arată că între SC G. SA și pârâta din prezenta cauză s-a încheiat în 1992 contractul de asociere, conform căruia SC G. SA a predat folosința activului din str. Brătianu. În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 305 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. Se solicită admiterea recursului, schimbarea deciziei în sensul menținerii sentinței tribunalului.

Pârâta SC F.I. SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate de reclamantă, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, decizia fiind legală și temeinică. Astfel, se constată că, în fapt, motivele de recurs se referă la netemeinicia deciziei și nu la nelegalitatea acesteia, deși a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ. Recurenta reclamantă A.F.I. a chemat în judecată pe pârâta SC F.I.

SRL, solicitând ca aceasta să fie obligată să plătească chiria și T.V.A., cu majorări, pentru spațiul comercial situat în București, str. Ion Brătianu, sector 3, pentru perioada octombrie 2000 – ianuarie 2002. Prin sentința civilă 3821 din 7 iulie 1999 a Tribunalului București, secția comercială irevocabilă, s-a constatat că SC G. SA este titulara dreptului de proprietate asupra spațiului comercial situat în București, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea 15/1990 (hotărâre care produce efecte erga omnes). Instanța de apel a interpretat corect obiectul litigiului. Astfel, lipsa calității de proprietar al reclamantei echivalează cu lipsa calității procesuale a reclamantei de a solicita chiria pentru perioada octombrie 2000-ianuarie 2002. Împrejurarea că până în luna octombrie pârâta a achitat chiria către reclamantă nu-i conferă acesteia un drept de proprietate sau un drept de creanță împotriva acesteia.

În fapt, pârâta, după ce s-a stabilit dreptul de proprietate a SC G. SA până în octombrie 2000 a efectuat o plată nedatorată către reclamantă, cu care nu a avut încheiată nici o convenție pentru spațiul din speță. Astfel, neexistând un contract valabil încheiat între părți, reclamanta nu poate pretinde obligarea pârâtei la plata chiriei și a T.V.A. - ului. Se constată că la pronunțarea deciziei instanța de apel a interpretat în mod judicios probele administrate în cauză, din ambele faze procesuale, probe care nu fac dovada temeiniciei pretențiilor reclamantei. În consecință, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte, conform art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.F.I. București, C.G.M. București, împotriva deciziei nr. 315 din 22 iunie 2004, pronunțată în dosarul nr. 205/2004 al Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 27 mai 2005.