ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3587/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC T.C.E.B. SRL, a chemat în judecată pe pârâta A.D.S. solicitând să pună în acord contractul de arendă din 2002 cu realitatea de pe teren privind suprafețele închiriate și cuantumul arendei, să încheie act adițional la contract, în care să cuprindă modificările rezultate din întocmirea lucrărilor cadastrale și reeșalonarea plăților restante ale arendei. În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că predarea primirea suprafețelor de teren s-a făcut cu întârziere de 22 zile față de termenul prevăzut în contract, fără a fi scăzut luciul de apă și suprafețele trecute în proprietatea publică a Consiliului Județean Brăila prin H.G.

nr. 2118/2007 și H.G. nr. 2158/2007. Tribunalul București, prin sentința comercială nr. 9537 din 22 septembrie 2008, a respins cererea reclamantei considerând că art. 2.4 din contract opera o modificare de drept privind suprafețele de teren arendate și cuantumul prețului arendei așa încât nimic nu poate obliga pe pârâtă la verificarea comună solicitată de reclamantă. Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 612 din 16 decembrie 2008 a admis excepția de necompetență materială a tribunalului, a anulat sentința atacată și a trimis cauza la Judecătoria sector 1 București, considerând că art. 5 C. com. relevă că agricultorul nu este comerciant iar Legea nr. 16/1994 reglementează contractul de arendă cu natură juridică civilă.

Prin decizia nr. 2238 din 1 octombrie 2009 a secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost admise recursurile părților, casată decizia curții de apel și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținându-se că instanța de apel a ignorat calitatea de societate comercială a reclamantei, legea instituind prezumția de comercialitate a actelor încheiate de aceasta. Reluând judecata apelului, curtea de apel prin decizia comercială nr. 184 din 6 aprilie 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantei. Instanța a reținut în esență că verificarea situației de fapt cade în sarcina pârâtei intimate, însă reclamanta a semnat fără obiecțiuni procesul verbal de predare primire a terenului, probele relevând o realitate pe care reclamanta încearcă să o conteste, implicând autoritatea judecătorească în suplinirea acordului de voință al părților, fără a dovedi refuzul pârâtei de a da curs încheierii unui act adițional.

Împotriva deciziei astfel pronunțate reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Recurenta susține că instanța de apel își motivează hotărârea pe aspecte contradictorii, arătând că din art. 2.5 din contract obligă părțile ca în cazul modificării situației de fapt să încheie act adițional și în baza unei Hotărâri de Guvern unele suprafețe de teren au fost luate din patrimoniul intimatei, totuși nu a probat refuzul încheierii unui act adițional. Mai susține recurenta că instanța de apel a interpretat greșit prevederile art. 2.4 și art. 2.5 din contract, pretinzând că a operat de drept o modificare a suprafeței de teren și a prețului arendei iar instanța nu se poate substitui voinței părților.

Critica întemeiată pe greșita interpretare și aplicare a legii este motivată de recurentă pe încălcarea dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 16/1994 potrivit cărora arendatorul este obligat să predea bunul să garanteze de evicțiune și să execute obligațiile asumate în contract. Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce se vor expune. Prin contractul de arendă încheiat în anul 2001, părțile s-au obligat ca în cazul în care suprafața de teren va fi diminuată ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul unor acte normative sau hotărâri judecătorești, prevederile contractului se modifică de drept – art. 2.4. Însă în art. 2.5 se prevedea modalitatea în care va opera această modificare: prin notificare privind diminuarea suprafețelor urmată de încheierea unui act adițional.

Astfel, urmare a H.G. nr. 2105, nr. 2114 și nr. 2118 din 24 noiembrie 2004 au fost transmise suprafețe de teren administrate de A.D.S., din domeniul public și privat al statului, județului Brăila și RN P.R., situație în care în conformitate cu prevederile art. 2.5 din contractul de arendă din 2001, părțile urmau să încheie un act adițional. Greșit instanțele de fond au considerat că semnarea fără obiecțiuni procesul verbal de predare primire și demersurile ulterioare ale reclamantei nu dovedesc refuzul pârâtei de a întocmni actul adițional. Atât scrisoarea din 28 noiembrie 2007 cât și notificarea din 18 martie 2008 și răspunsul din 9 aprilie 2008 (dosar fond) lămuresc asupra poziției pârâtei față de aspectele semnalate de reclamantă.

Interpretarea dată atribuțiilor autorității judecătorești este contrară prevederilor constituționale. Instanțele judecătorești au competența să judece în orice materie dată de lege ca atribut al autorității judecătorești, iar litigiul generat de neînțelegeri contractuale este dat după materie în competență de prima instanță a judecătoriilor, tribunalelor sau curților de apel. Cât timp părțile au prevăzut procedura de urmat în condițiile unor modificări a suprafețelor de teren arendate, instanțele judecătorești sunt competente a soluționa litigiile astfel ivite inclusiv a obliga părțile să respecte obligațiile asumate prin contract. Pacta sunt servanda reprezintă acordul de voință al părților, care s-au obligat să respecte cuvântul dat, iar instanța de judecată nu suplinește consimțământul niciuneia dintre ele când obligă la respectarea contractului, ci își îndeplinește rolul de forță publică implicată în respectarea ordinii de drept.

Contrar celor reținute de instanța de apel refuzul A.D.S. de a încheia actul adițional la care s-a obligat este evidențiat în răspunsul la notificarea primită susținând că punctul său de vedere este consemnat în Raportul de audit privind analiza și evaluarea consecințelor patrimoniale ale contractului de arendă. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul reclamantei, declarat împotriva deciziei nr. 184 din 6 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, va modifica decizia în sensul că va admite apelul, va schimba în tot sentința comercială nr. 9537 din 22 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București și pe fond va admite acțiunea reclamantei, obligând pe pârâta A.D.S.

să procedeze la verificarea modificărilor surverite pe suprafața de teren arendată și la verificarea cuantumului arendei datorate într-un act adițional la contractul din 2001. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC T.C.E.B. SRL Piatra Neamț împotriva deciziei nr. 184 din 6 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o modifică, admite apelul declarat de aceeași parte împotriva sentinței comerciale nr. 9537 din 22 septembrie 2008 a Tribunalului București pe care o schimbă în tot în sensul că admite acțiunea și o obligă pe pârâta A.D.S. București să procedeze la verificarea în comun a modificărilor suferite de suprafața arendată și a cuantumului real al arendei datorate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2010.