ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1029/2016

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată; Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta PFA A., în contradictoriu cu pârâtul B. - C., a solicitat anularea Deciziei nr. 809 din 10 ianuarie 2014 și admiterea contestației formulate împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 04 noiembrie 2013.

Soluția instanței de fond; Prin sentința civilă nr. 230 din 22 septembrie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta PFA A., în contradictoriu cu pârâtul B. - C. (în prezent reorganizată ca D., potrivit O.U.G. nr. 41/2014).

Recursul declarat de PFA A.; Împotriva sentinței curții de apel a declarat recurs reclamanta PFA A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii. A susținut că: - argumentația din considerente este confuză; referirea la adeverința nr. 2098/30 octombrie 2009 eliberată de Primăria com. Șilindia contrazice concluzia potrivit căreia nu s-ar fi dovedit contrariul celor arătate în procesul verbal de constatare; în aceeași manieră sunt analizate și contractele de arendă, practic, nu se poate stabili cu certitudine care dintre acestea este legal și care nu; - nu i s-au verificat apărările referitoare la situația care este atestată de Registrul agricol, în condițiile în care evidența veniturilor și cheltuielilor rezultă din situația contabilă pe care a prezentat-o la dosar; - nu au fost analizate mai multe înscrisuri depuse la dosar: declarațiile prezentate la APIA, raportul de expertiză extrajudiciară din care rezultă atât existența culturilor, cât și a terenurilor; nu s-a răspuns la critica referitoare la existența culturilor și la celelalte aspecte invocate în legătură cu suspiciunile în baza cărora s-a dispus rezilierea contractului de finanțare.

Apărările D.; Prin întâmpinarea înregistrată la data de 14 aprilie 2015, intimata D. a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimata a prezentat contextul în care au fost identificate neregulile imputate recurentei, subliniind că în com. Șilindia din județul Arad, în cadrul proiectelor realizate pe Măsura 112- „Instalarea tinerilor fermieri” sunt 6 proiecte cu probleme similare, beneficiarii fiind aproape toți rude între ei. Răspunzând la criticile recurentei, intimata a arătat că acestea reiau susținerile din acțiune, dar nu răspund în concret la motivele de neconformitate și neeligibilitate indicate în actele administrative contestate. Soluția curții de apel este legală, neexistând, în opinia intimatei, argumente pentru admiterea recursului.

Procedura derulată în recurs; Prin încheierea pronunțată la data de 22 ianuarie 2016 s-a admis în principiu recursul formulat de PFA A., primindu-se punctul de vedere exprimat de magistratul asistent raportor, în sensul soluționării cauzei potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ. În recurs s-au depus comunicări de la organele de anchetă penală privind stadiul cercetărilor în cele șase dosare constituite, aferente celor șase beneficiari la care s-a făcut referire la punctul anterior, sub aspectul mai multor infracțiuni pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale (pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 289, 290 și 248 C. pen. /1969). De asemenea, s-au atașat ordonanțe de clasare (pentru alte infracțiuni: art. 297 C. pen., art. 18 1 și art. 18 2 din Legea nr. 78/2000). Recurenta a formulat concluzii scrise, detaliind aspectele invocate în memoriul de recurs.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului; Examinând sentința atacată prin prisma recursului declarat, Înalta Curte constată că nu există motive pentru reformarea acesteia. Recurenta-reclamantă F. a supus controlului de legalitate procesul verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 4 noiembrie 2013 de C., prin care i s-a reziliat contractul de finanțare din 9 iunie 2010 și s-a stabilit o creanță bugetară rezultată din nereguli în cuantum de 105.907,50 lei cu accesoriile aferente, precum și Decizia nr. 809 din 10 ianuarie 2014 de soluționare a contestației administrative, având același emitent. În esență, intimata pârâtă a dispus recuperarea întregului ajutor nerambursabil acordat din fonduri publice, pentru că proiectul „Modernizarea exploatației agricole prin achiziție de utilaje” a devenit neeligibil, recurenta beneficiară nefiind în măsură să realizeze toate acțiunile din planul de afaceri și să prezinte documente justificative care să dovedească realizarea producției previzionate. Totodată, s-a reținut că nu a fost îndeplinită obligația asumată de a crește numărul de UDE prin cultivarea unei suprafețe suplimentare, întrucât contractul de arendă din 17 mai 2010 încheiat cu SC E. SRL este nul. Curtea de apel a analizat punctual susținerile reclamantei cu privire la fiecare dintre neregulile imputate, ajungând la concluzia că nu s-a răsturnat prezumția de legalitate de care beneficiază actele administrative atacate. Soluția curții de apel este corectă. Răspunzând la motivele de recurs, Înalta Curte constată, mai întâi, că în cuprinsul sentinței nu se regăsesc aspectele contradictorii semnalate de recurentă. Instanța de fond a reținut cu claritate că o condiție esențială a conformității și eligibilității proiectului o constituie depunerea de documente justificative privind proprietatea sau folosința terenului, inclusiv pentru suprafețe mai mici de 1 ha (conform Ordinului C. nr. 302/2005 în vigoare la data semnării contractului de finanțare), adică beneficiara finanțării trebuia să dovedească existența celor două contracte de arendă încheiate succesiv în vederea extinderii exploatației și activității agricole. Înscrisurile administrate în cauză:contractul de arendă din 20 martie 2009 și cel din 17 mai 2010 nu au avut însă aptitudinea de a convinge curtea de apel, instanța identificând nereguli în privința fiecăruia dintre acestea. Astfel, în privința primului contract s-a reținut lipsa oricăror mențiuni privind identificarea terenului (prin amplasament, vecini, etc.) și cuantumul arendei iar în privința celui de-al doilea, s-a observat că reprezintă o subarendare, interzisă atât prin art. 22 alin. (1) din Legea arendării, cât și prin art. 1747 din N.C.C. Contrar recurentei, considerentele sentinței nu sunt confuze. Instanța de fond a utilizat parțial o argumentație de tip concesiv, în sensul că, și în situația în care s-ar considera legal încheiat primul contract (acceptându-se complinirea lipsurilor prin înscrisuri constituite ulterior), nulitatea celui de-al doilea nu poate fi acoperită prin nicio modalitate. În optica instanței de recurs, niciunul dintre contractele de arendă nu poate avea valoare de document justificativ pentru realizarea obiectivului asumat prin Secțiunea generală pct. A4 din proiectul finanțat. Astfel, în lipsa unei prevederi contractuale privind arenda (la art. 6 din primul contract s-a menționat „nivelul arendei este de”, fila 61, dosar fond) se poate pune problema naturii contractului (cum bine a punctat și judecătorul fondului)sau chiar a nulității acestuia pentru lipsa cauzei. Referitor la cel de-al doilea, SC E. SRL nu putea transmite în arendă suprafața de teren indicată în contract pentru că, la rândul său, deținea terenul respectiv tot în baza unui contract de arendă, iar „subarendarea totală sau parțială este interzisă” (art. 22 alin. (2) din Legea arendării nr. 16/1994, abrogată prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., dispoziție legală preluată prin art. 1747 din acest din urmă cod). De asemenea, referitor la cel de-al doilea set de critici de nelegalitate, care vizează realizarea producției preconizate în planul de afaceri pentru anul 2010 - cerință de conformitate pentru cererea de plată II - în afara unor afirmații de genul: evidența veniturilor și cheltuielilor rezultă din „situația contabilă pe care noi am depus-o la dosarul cauzei”, nu este combătută constatarea fondului potrivit căreia analiza veniturilor și a contului de profit și pierderi pe perioada 2010-2012 relevă constatarea că totalul veniturilor obținute din exploatare pe anul 2010 este 0 iar din Registrul jurnal de încasări și plăți pentru anul 2010 rezultă că veniturile din activități agricole sunt de 11,66 lei. În realitate, suspiciunea creării unor condiții artificiale pentru a beneficia de o formă de ajutor necuvenit este întărită de constatările din raportul de control din 2 august 2013 care nu au fost contrazise de mijloace de probă administrate judiciar, respectiv că: s-au plantat crizanteme în luna iulie, deși în planul de afaceri s-a specificat perioada de plantare lunile aprilie-mai(realizându-se prognoza cheltuielilor și veniturilor în funcție de această perioadă); cultura de pepeni nu era înființată, invocându-se condiții neprielnice în cursul lunii mai; terenurile nu erau delimitate pentru fiecare beneficiar, etc. Conchizând, Înalta Curte constată că potrivit art. 3 alin. (1) din Anexa I a contractului de finanțare „beneficiarul se obligă să respecte pe toată durata contractului criteriile de eligibilitate și de selecție înscrise în Planul de afaceri, parte integrantă din cererea de finanțare” iar în situația în care nu mai respectă condițiile de implementare, respectiv nu mai sunt îndeplinite obiectivele proiectului, art. 8 alin. (3) și (5) din prevederile generale ale contractului de finanțare dă dreptul autorității contractante să recupereze integral ajutorul financiar, cu rezilierea contractului de finanțare. Ca urmare, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de față, ca nefondat.