ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1683/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x9/59/2014 la data de 18.03.2014 reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 04 noiembrie 2013 prin care s-a dispus obligarea la restituirea sumei de 105.907,50 RON reprezentând finanțare, dispunându-se totodată și rezilierea Contractului de finanțare nr. x din 09 iunie 2010 încheiat între contestatoare și Agenție, precum și a deciziei de soluționare a contestației nr. 811 din 10 ianuarie 2014.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 310 din data de 12.11.2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.

Recursul

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. PFA, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii.

Astfel, recurenta a susținut că, deși în considerentele sentinței recurate se arată că reclamanta nu a dovedit o situație contrară celei constatate în Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 04 noiembrie 2013, prima instanță reține, referitor la adeverința din 30 octombrie 2009 eliberată de Primăria comunei Șilindia, că aceasta sau lipsa acesteia nu putea conduce la neconformitatea proiectului, situația fiind aplicabilă și contractului de arendă încheiat la data de 20.03.2009, pe care inițial îl consideră legal, iar mai apoi îl consideră nelegal.

În aceeași manieră sunt analizate și contractele de arendă, practic, nu se poate stabili cu certitudine care dintre acestea este legal și care nu.

A mai susținut recurenta că prima instanță nu a verificat apărările referitoare la situația care este atestată de Registrul agricol, în condițiile în care evidența veniturilor și cheltuielilor rezultă din situația contabilă pe care a prezentat-o la dosar.

De asemenea, instanța de fond nu a analizat mai multe înscrisuri depuse la dosar, și anume declarațiile prezentate la APIA, raportul de expertiză extrajudiciară din care rezultă atât existența culturilor, cât și a terenurilor, înscrisuri la care nu a făcut nicio referire, instanța nearătând motivele pentru care a înlăturat probele depuse la dosar.

În fine, a mai arătat recurenta că prima instanță nu a avut în vedere faptul că intimata nu a demonstrat caracterul cert al vreunui prejudiciu prezent sau posibil de produs.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 6 din C. proc. civ.

Apărările intimatei

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 05.03.2015, intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.

Procedura de filtrare a recursului

Raportul asupra admisibilității recursului întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14.04.2016, conform alin. (4) al aceluiași articol.

Prin încheierea din 26.01.2017, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședința publică, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare invocat, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Invocarea de către recurentă a motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., pe motiv că nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii, nu este justificată.

Legiuitorul sancționează situațiile "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", iar nu cazurile în care părțile au nemulțumiri față de considerentele expuse de instanță.

Privit în corelare și cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., acest motiv de recurs impune cerința ca hotărârea judecătorească să cuprindă "obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Or, această cerință este îndeplinită în speță, prin hotărârea pronunțată, curtea de apel făcând propria analiză a actelor deduse judecății și răspunzând punctual și explicit tuturor apărărilor formulate de părți, prin prisma probelor administrate și a textelor legale incidente.

Pe de altă parte, chiar dacă modul de apreciere de către instanța de fond a probatoriului administrat și argumentarea o nemulțumesc pe recurenta-reclamantă, nu se poate susține că motivarea sentinței ar fi contradictorie sau străină de natura pricinii.

Recurenta-reclamantă A. a supus controlului de legalitate Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x, încheiat la data de 4.11.2013 de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, prin care i s-a reziliat contractul de finanțare nr. x din 09 iunie 2010 și s-a stabilit o creanță bugetară rezultată din nereguli în cuantum de 105.907,50 RON, precum și Decizia nr. 811 din 10.01.2014 de soluționare a contestației administrative, având același emitent.

În esență, intimata-pârâtă a dispus recuperarea ajutorului nerambursabil acordat din fonduri publice, pentru că proiectul cu titlu "Proiect instalarea tinerilor fermieri promovat de A. în cadrul fermei vegetale din comuna Șilindia, sat Șilindia, județul Arad" a devenit neeligibil, recurenta beneficiară nefiind în măsură să realizeze toate acțiunile din planul de afaceri și să prezinte documente justificative care să dovedească realizarea producției previzionate în cererea de finanțare.

Sentința recurată cuprinde în motivare argumentele pentru care prima instanță a constatat că nu au fost respectate de către recurenta-reclamantă reglementările condițiilor din contractul de finanțare și angajamentele asumate prin cererea de finanțare, creându-se totodată condiții artificiale în scopul obținerii de finanțare nerambursabilă; aceste argumente raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susținerile părților, iar pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Instanța de fond a reținut în mod corect că ceea ce este esențial pentru a stabili conformitatea proiectului constă în analiza legalității celor 2 contracte de arendă încheiate în mod succesiv, în condițiile în care unul dintre obiectivele proiectului este reprezentat de extinderea exploatației și activității agricole.

Pentru conformitatea proiectului, solicitantul trebuia să depună ca documente justificative privind proprietatea/folosința terenului, inclusiv pentru suprafețe mai mici de 1 ha, conform Ordinului MAPDR nr. 302/2005 în vigoare la data semnării contractului de finanțare, adică beneficiara finanțării trebuia să dovedească existența celor două contracte de arendă încheiate succesiv în vederea extinderii exploatației și activității agricole.

Înscrisurile administrate în cauză, contractul de arendă din 20.03.2009 și cel din 17.05.2010, nu au avut însă aptitudinea de a convinge curtea de apel, instanța identificând nereguli în privința fiecăruia dintre acestea. Astfel, în privința primului contract s-a reținut lipsa oricăror mențiuni privind identificarea terenului (prin amplasament, vecini, etc.) și cuantumul arendei, iar în privința celui de-al doilea, s-a observat că reprezintă o subarendare.

Or, subarendarea totală sau parțială este interzisă de dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea arendării nr. 16/1994 și, ulterior, de art. 1747 din Noul C. civ., care prevăd nulitatea actului de subarendare, nulitate care operează de drept.

Legea arendării a fost abrogată prin Legea nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., însă prevederile art. 22 din lege se regăsesc în Capitolul V, Secțiunea a 3-a art. 1747 C. civ.

Prin urmare, contractul de subarendare prezentat de recurentă în vederea creșterii numărului de Unitate de Dimensiune Economică este lovit de nulitate, în raport cu dispozițiile legale anterior menționate.

Contrar recurentei, considerentele sentinței nu sunt confuze. Instanța de fond a utilizat parțial o argumentație de tip concesiv, în sensul că, și în situația în care s-ar considera legal încheiat primul contract (acceptându-se complinirea lipsurilor prin înscrisuri constituite ulterior), nulitatea celui de-al doilea nu poate fi acoperită prin nicio modalitate.

Aceste aspecte confirmate de actele dosarului și corect reținute de prima instanță, nu au fost combătute de recurenta-reclamantă, care se rezumă la a susține că instanța ar fi făcut confuzie în privința actelor analizate, între documentele contabile și cele care dovedesc mărirea suprafeței agricole, fără, însă, a indica înscrisuri care să combată această situație de fapt.

Referitor la cel de-al doilea set de critici de nelegalitate, care vizează realizarea producției preconizate în planul de afaceri pentru anul 2010 - cerință de conformitate pentru cererea de plată II, reclamanta - recurentă a afirmat că dovada existenței culturilor și a terenurilor este confirmată de declarațiile depuse la APIA, precum și de expertiza agricola extrajudiciară, însă acestea nu au fost apte să combată constatarea fondului potrivit căreia analiza veniturilor și a contului de profit și pierderi pe perioada 2010 - 2012, realizată pe baza actelor contabile depuse la dosar de însăși reclamanta-recurentă, relevă faptul că veniturile din activități agricole sunt de 0,00 RON din totalul de 63.548,58 RON (63.544,50 RON reprezintă finanțare nerambursabilă).

În realitate, suspiciunea creării unor condiții artificiale pentru a beneficia de o formă de ajutor necuvenit este întărită de constatările din Raportul de control nr. 24402 din 2 august 2013 care nu au fost contrazise de mijloace de probă administrate judiciar, respectiv că suprafața de teren este cultivată cu porumb și nu cu plante ornamentale și pepeni, astfel cum s-a prevăzut în planul de afaceri.

Nerespectarea Planului de afaceri constituie neregulă, astfel cum această noțiune a fost definită de legiuitor în cuprinsul art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, cât și potrivit art. 16 Anexa I la contractul de finanțare. De asemenea, potrivit dispozițiilor Ghidului solicitantului Măsurii 112: "Dacă la verificare se constată neîndeplinirea activităților prevăzute în Planul de afaceri, APDRP va proceda la recuperarea sprijinului acordat".

Înalta Curte găsește neîntemeiată și susținerea recurentei-reclamante în sensul că nu s-ar fi creat niciun prejudiciu, că intimata nu ar fi demonstrat caracterul cert al vreunui prejudiciu.

Potrivit dispozițiilor Ghidului solicitantului Măsurii nr. 112, dacă se constată neîndeplinirea activităților prevăzute în planul de afaceri, APDRP va proceda la recuperarea sprijinului acordat.

Art. 16 alin. (1) din Anexa I la contractul de finanțare, definește neregula ca orice abatere de la legalitate și orice nerespectare a prevederilor contractului de finanțare.

Potrivit Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11.06.2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Sociale European și Fondul de coeziune, statele membre sunt responsabile în prevenirea, detectarea și corectarea neregularităților, precum și în recuperarea sumelor plătite în mod necorespunzător. Deci, structurile de control din sistemul național de management și control al fondurilor europene au obligația de a constata neregulile apărute în utilizarea fondurilor comunitare și de cofinanțare aferente, potrivit O.U.G. nr. 66/2011.

Obligația de restituire sau recuperare a fondurilor UE există în toate cazurile în care s-au constatat nereguli, fără a fi necesară probarea existenței sau producerii unui prejudiciu.

Noțiunea de neregulă este definită, de asemenea, în art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, dispoziții care au aplicabilitate directă în legislația națională, ca fiind "orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui ofertant economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al UE, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general".

În raport de cele ce preced, rezultă că aplicarea corecției financiare pentru recuperarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora nu este condiționată de existența unui prejudiciu asupra bugetului UE/fondurilor publice naționale, cu excepția situațiilor expres și limitativ prevăzute în anexa la ordonanța de urgență în care aplicarea corecției financiare este condiționată de existența prejudiciului.

Prin urmare, obligația de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.

Conchizând, Înalta Curte constată că potrivit art. 3 alin. (1) din Anexa I a contractului de finanțare "beneficiarul se obligă să respecte pe toată durata contractului criteriile de eligibilitate și de selecție înscrise în Planul de afaceri, parte integrantă din cererea de finanțare", iar în situația în care nu mai respectă condițiile de implementare, respectiv nu mai sunt îndeplinite obiectivele proiectului, art. 8 alin. (3) și (5) din prevederile generale ale contractului de finanțare dă dreptul autorității contractante să recupereze integral ajutorul financiar, cu rezilierea contractului de finanțare.

Ca urmare, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 310 din 12 noiembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 mai 2017.

Procesat de GGC - NN