ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6724/2020

Ședința publică din data de 10 decembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 18.03.2014, sub nr. x/2014 reclamanta A. a chemat în judecată Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale București (fosta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit), solicitând să se anuleze procesul-verbal nr. x/4. XI.2013 și decizia nr. 798/10. I.2014 emise de pârâtă, prin care s-a dispus obligarea sa la restituirea sumei de 105.907,50 RON și rezilierea contractului de finanțare nr. x/10.06.2010.

Prin sentința civilă nr. 256/14.10.2014, pronunțată în dosar nr. x/2014, Curtea de Apel Timișoara a admis acțiunea reclamantei A., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale București (fosta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit) și a anulat procesul-verbal nr. x/4. XI.2013 și decizia nr. 798/10. I.2014 emise de pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut în esență, că pârâta nu a demonstrat că s-a produs sau se putea produce un prejudiciu, urmare a încălcării de către reclamantă a unor dispoziții din O.U.G. nr. 34/2006.

Prin decizia civilă nr. 1030/31.03.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței civile nr. 256 din 14 octombrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. A casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Instanța de control judiciar a apreciat că în speță considerentele sunt străine de natura cauzei, acest lucru echivalând cu o nesoluționare a fondului pricinii.

Prin sentința nr. 326/11.12.2018 Curtea de Apel Timișoara a respins ca neîntemeiată acțiunea.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt, între reclamantă și pârâta Agenția de Plăți Pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a fost încheiat contractul de finanțare nr. x/10.06.2010, având ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile pentru implementarea proiectului cu titlul "Achiziție teren pentru extinderea fermei vegetale în cadrul proiectului de investiții prin măsura 112".

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/4. XI.2013 în urma verificărilor ce au avut ca scop respectarea prevederilor contractului de finanțare încheiat cu reclamanta la 10.06.2010, s-a concluzionat în sensul rezilierii contractului și recuperării sumei de 105.907,50 RON la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere.

În fapt, s-au avut în vedere, în esență, neregulile semnalate prin Raportul de control nr. 24.402/02.08.2013, cu privire la proiectele realizate de 6 beneficiari pe Măsura 112 - Instalarea tinerilor fermieri, între care și reclamanta, cu privire la care s-a reținut deficiențe referitoare la documentele justificative ale suprafeței de teren luate în arendă de reclamantă în executarea prevederilor contractului de finanțare, respectiv, lipsa menționării vecinilor și nedelimitarea suprafețelor luate în arendă, precum și faptul că reclamanta nu a depus la dosarul de finanțare un extras din registrul agricol pentru justificarea suprafeței mai mici de 1 ha.

În ceea ce privește cererea de plată II, organul emitent a relevat nulitatea contractului de arendă nr. x/17.05.2010, încheiat cu S.C. B. S.R.L., societate ce a beneficiat de fonduri nerambursabile SAPARD și care are ca asociat unic pe C., deoarece terenul deținut de S.C. B. S.R.L. este dobândit prin arendă de la D. din localitatea Luguzau, comuna Silindia, județul Arad, conform contractului de arenda nr. x/27.05.2006, fapt interzis de art. 22 alin. (1) din Legea arendării și ulterior de art. 1747 din Noul C. civ.

Totodată, s-a arătat că beneficiarul nu a putut dovedi existența activității propuse prin proiectul de finanțare, existând suspiciunea că nu au fost desfășurate activitățile agricole propuse, în condițiile în care în anul 2010, reclamanta nu a făcut dovada că înregistrat venituri din activități agricole cu extrasul registrului agricol al anului 2010, Registrele jurnal de încasări și plăți prezentate sunt în format electronic și neînregistrate la organele fiscale, iar facturile emise nu respectă prevederile OMFP nr. 1040/2004.

S-a mai menționat că anterior datei controlului nu s-a constatat existența culturilor declarate, iar plantarea crizantemelor constatată la jumătatea lunii iulie 2013, nu reprezintă un argument în favoarea reclamantei, întrucât în planul de afaceri s-a specificat perioada aprilie - mai, ca perioadă de plantare, iar prognoza veniturilor și cheltuielilor s-a realizat în funcție de această perioadă.

Prin decizia înregistrată sub nr. x/10. I.2014, s-a respins contestația administrativă a reclamantei, organul de soluționare a contestației administrative validând constatările procesului-verbal menționat și concluzionând că "reclamanta nu a putut susține cu documente legale că a realizat obiectivul privind creșterea dimensiunii exploatației agricole și nu a prezentat documente justificative concludente care să dovedească realizarea producției preconizate în planul de afaceri."

Instanța de fond a apreciat că această decizie este corectă, în raport cu înscrisurile cauzei și dispozițiile legale incidente, nefiind dovedită o situație contrară.

Referitor la documentele legale întocmite în realizarea obiectivului asumat, s-a reținut că pârâta a invocat în principal neconformitatea celor două contracte de arendă încheiate în acest scop.

Cât privește cerința prezentării unui extras din registrul agricol emis de primăriile locale pentru conformitatea cererii de finanțare, instanța de fond a arătat că Ordinul nr. 302/2005 prevede această cerință pentru suprafețe mai mici de 1 ha, după cum, dovada suprafețelor agricole nu se face pe bază de adeverințe emise de autoritățile publice locale.

În ceea ce privește primul contract, cel cu nr. x/20.03.2009 încheiat cu arendatorul E., parcela x cu suprafața de 0,80 ha, Curtea a reținut că, într-adevăr, nu sunt menționați vecinii existenți, mai mult din schița anexata nu se poate delimita suprafața de teren arendată și nici nu este precizata valoarea arendei, un astfel de contract fiind, în mod evident nul, deoarece lipsește chiar obiectul contractului.

În ceea ce privește contract nr. x/17.05.2010, încheiat cu S.C. B. S.R.L., societate ce a beneficiat de fonduri nerambursabile SAPARD și care are ca asociat unic pe C., Curtea de Apel Timișoara a reținut, de asemenea, nulitatea actului întrucât terenul deținut de S.C. B. S.R.L. este dobândit prin arendă de la D. din localitatea Luguzau, comuna Silindia, județul Arad, conform contractului de arenda nr. x/27.05.2006, fapt necontestat de reclamantă și interzis de legislația în vigoare, atât anterior cât și ulterior întocmirii contractului de finanțare, prin art. 22 alin. (2) și (3) din Legea arendării, specificându-se expres faptul că subarendarea totală sau parțială este interzisă și orice act de subarendare este nul. Aceasta chiar dacă Legea arendării nr. 16/1994 a fost abrogată prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului C. civ., câtă vreme prevederile art. 22 se regăsesc și în dispozițiile art. 1747 din Noul C. civ.. Mai mult, prevederile menționate se referă la nulitatea actului de subarendare, nulitate care operează de drept și poate fi invocată de orice parte interesată, contrar susținerilor reclamantei, nefiind necesară constatarea nulității contractului de către o instanță judecătorească.

Referitor la cel de-al doilea motiv de nelegalitate constatat de pârâtă, respectiv, lipsa unor documente justificative concludente care să dovedească realizarea producției preconizate în planul de afaceri, instanța de fond a reținut, în primul rând, că reclamanta nu contestă cerința de conformitate pe cererea de plată II, constând în realizarea veniturilor agricole din activități agricole pe anul 2010 și, de asemenea, că reclamanta nu a făcut dovada contrară celor constatate de autoritatea pârâtă, în condițiile în care, dincolo de aspectele de fapt prezentate în actul de control contestat, pe baza cărora echipa de control a concluzionat că există suspiciunea inexistenței activității propuse prin proiectul de finanțare prin lipsa desfășurării activităților agricole aferente, reclamanta trebuia să dovedească cu documente justificative legale că a desfășurat astfel de activități, concretizate în obținerea de venituri agricole pe perioada prevăzută în contractul de finanțare.

În ceea ce privește prejudiciul, ca element al abaterii, instanța de fond, raportându-se și la jurisprudența europeană, a reținut că "inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare a Uniunii", statul fiind în măsură "să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanțării".

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

O primă critică se referă la modalitatea în care instanța de fond a motivat soluția cu privire la adeverința eliberată de primăria Comunei Silindia și la contractele de arendare, recurenta apreciind că, deși se arată în considerentele primei instanțe că reclamanta nu a dovedit o situată contrară celei constate în procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/04.11.2013 - tot aceeași instanță arată, referitor la adeverința cu nr. 2096/30.10.2009_eliberată de Primăria Comunei Silindia, că aceasta sau lipsa acesteia nu putea duce ia neconformitatea proiectului; aceeași situație ar fi aplicabilă si contractului de arendare încheiat la data de 20.03.2009 pe care inițial prima instanță îl consideră legal pentru ca mai apoi tot aceeași instanță să îl considere nelegal, judecătorul motivând confuz si sumar situația contractelor de arendă analizate în cauză, astfel încât nu se poate stabili cu certitudine de care contract este vorba și care dintre acestea este legal sau nu.

În ceea ce privește lipsa unor documente justificative care să dovedească realizarea producției preconizate în planul de afaceri, recurenta-reclamantă arată că instanța de fond nu a analizat faptul că registrul agricol nu prezintă decât situația terenurilor cultivate și creșterea numărul de terenuri și nicidecum situația contabilă a veniturilor și cheltuielilor. Or, pentru această situație au fost depuse acte contabile care nu au fost analizate de instanța de fond. Recurenta reclamantă afirmă că prima instanța nu a analizat punctual aspectele contestate ci le-a condensat or, pentru o analiză temeinica era necesară tratarea în mod separat a fiecărui aspect, făcându-se confuzie între documentele contabile pe care le-a depus, având în vedere că intimata a susținut în procesul-verbal contestat că nu ar fi conforme, deoarece documentele contabile s-ar numerota si au regim de înregistrare la organele fiscale și documentele care atestă mărirea suprafețelor agricole.

O altă critică se referă la faptul că instanța de fond nu ar fi avut în vedere un aspect esențial, respectiv faptul că intimata nu a demonstrat caracterul cert al vreunui prejudiciu prezent sau posibil de produs iar actele încheiate de către autoritate încalcă dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 și principiile generale pe care trebuie să le îndeplinească orice creanță și anume de a fi certă, lichidă și exigibilă. Cât privește prevederile art. 5 alin. (1) invocate prin întâmpinare, acestea nu își au aplicabilitatea în speță, nefiind invocate ca temei al raportului de control.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care solicită, în principal, anularea recursului ca nemotivat și, în subsidiar, respingerea lui ca nefondat. Intimata apreciază că, deși, din punct de vedere formal, se invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în fapt motivele invocate nu se încadrează la aceste prevederi legale. Pe fond, intimata pârâtă apreciază că soluția instanței de fond este temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Înalt Curte, analizând prevederile legale aplicabile în speță constată că recursul este nefondat.

În primul rând, în ceea ce privește excepția nulității recursului constată că aceasta este nefondată. Motivele invocate de recurenta-reclamantă se încadrează la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., fiind vorba de critici privind modalitatea de motivare a sentinței. Susținerile intimatei-pârâte privesc, în fapt, temeinicia acestor critici nu încadrarea lor în cazul de casare invocat de parte.

Cu privire la fondul recursului se constată că sentința atacată este temeinic motivată, instanța de fond prezentând de o manieră clară, necontradictorie motivele care au fundamentat soluția.

În ceea ce privește adeverința eliberată de primăria Comunei Silindia, recurenta-reclamantă susține că motivarea ar fi confuză și contradictorie or, Înalta Curte constată că dimpotrivă considerentele sunt clare, instanța de fond reținând în mod explicit faptul că "dovada suprafețelor agricole nu se face pe bază de adeverințe emise de autoritățile publice locale" invocându-se, în acest sens, Ordinul nr. 302/2005 care prevede pentru suprafețe mai mici de 1 ha obligația prezentării unui extras din Registrul agricol. Nu există între argumentele instanței mențiunea potrivită căreia existența sau lipsa adeverinței nr. x/30.10.2009 nu poate duce la neconformitatea proiectului.

De asemenea, în ceea ce privește contractele de arendare, opinia instanței în sensul că ambele contracte invocate sunt lovite de nulitate este neechivocă, Curtea de Apel Timișoara arătând pe larg motivele de fapt și de drept care au condus la concluzia că aceste contracte nu puteau fi avute în vedere pentru aprecierea îndeplinirii obiectivului privind creșterea dimensiunii exploatației agricole.

S-a reținut, în ceea ce privește primul contract, cel cu nr. x/20.03.2009 încheiat cu arendatorul E., parcela x cu suprafața de 0,80 ha că, nu sunt menționați vecinii existenți, mai mult din schița anexata nu se poate delimita suprafața de teren arendată și nici nu este precizata valoarea arendei, "un astfel de contract fiind, în mod evident nul, deoarece lipsește chiar obiectul contractului"

În ceea ce privește cel de-al doilea contract, cel cu nr. x/17.05.2010, încheiat cu S.C. B. S.R.L., societate ce a beneficiat de fonduri nerambursabile SAPARD și care are ca asociat unic pe C., instanța de fond a arătat că terenul deținut de S.C. B. S.R.L. este dobândit prin arendă de la D. din localitatea Luguzau, comuna Silindia, județul Arad, conform contractului de arenda nr. x/27.05.2006, "fapt necontestat de reclamantă și interzis de legislația în vigoare, atât anterior cât și ulterior întocmirii contractului de finanțare, prin art. 22 alin. (2) și (3) din Legea arendării, specificându-se expres faptul că subarendarea totală sau parțială este interzisă și orice act de subarendare este nul".

Nu există, pe parcursul considerentelor, aprecieri ale instanței de fond în sensul că vreunul dintre cele două contracte ar fi legal.

În ceea ce privește realizarea producției și obținerea de venituri, recurenta reclamantă afirmă că prima instanța nu a analizat punctual aspectele contestate ci le-a condensat or, pentru o analiză temeinica era necesară tratarea în mod separat a fiecărui aspect, făcându-se confuzie între documentele contabile pe care le-a depus, având în vedere că intimata a susținut în procesul-verbal contestat că nu ar fi conforme, deoarece documentele contabile s-ar numerota si au regim de înregistrare la organele fiscale si documentele care atestă mărirea suprafețelor agricole.

Cu privire la aceste critici, Înalta Curte constată că motivarea sentinței trebuie să redea raționamentul juridic care a fundamentat soluția, instanța nefiind, însă, obligată să răspundă în mod punctual la fiecare argument al părții ci având posibilitatea să răspundă la mai multe critici printr-un argument de sinteză. În raport de susținerile formulate în acțiune cu privire la problema dovezilor privind veniturile obținute, modalitatea în care a răspuns instanța de fond corespunde acestor exigențe.

Astfel, se constată că prin procesul-verbal atacat s-a reținut că beneficiarul a prezentat, ca acte contabile care dovedesc veniturile realizate, doar registrele jurnal de încasări și plăți care, însă, sunt redactate electronic și nu sunt înregistrate la organele fiscale, așa cum impune OMFP nr. 1040/2004 astfel încât nu au fost avute în vedere de organul de control. De asemenea, în ceea ce privește facturile prezentate, acestea nu poartă semnăturile de primire, fiind prezentate doar în copie fără mențiunea "conform cu originalul".

În fața instanței de fond au fost prezentate actele contabile în aceeași formă, recurenta-reclamantă apreciind că avea posibilitatea, potrivit OMF nr. 1040/2004 să emită facturi în format electronic.

Or, se observă că organul de control nu s-a referit la faptul că facturile ar fi fost emise în format electronic (în privința acestora s-a reținut că nu există semnătură) ci la faptul că registrul jurnal de încasări și plăți a fost emis în această formă.

În aceste condiții instanța de fond în mod corect a înlăturat critica cu privire la acest aspect reținând că "nu s-a făcut dovada contrară celor reținute în procesul-verbal de control".

Cât privește expertiza extrajudiciară aceasta nu prezenta, în mod vădit, nicio relevanță, nefiind posibilă reținerea, exclusiv în baza acestei expertize, a unei situații contabile care nu era susținută de acte contabile legal întocmite, instanța nefiind ținută să se raporteze în mod explicit, la fiecare mijloc de probă administrat în cauză.

Oricum, problema realizării producției propuse și a obținerii de venituri este secundară în speță, în condițiile în care nu s-a dovedit deținerea legală de terenuri pe care să se realizeze această producție. Așadar chiar dacă s-ar fi ajuns la concluzia că recurenta-reclamantă a desfășurat activitatea agricolă pe care și-a propus-o, cât timp acest lucru s-a realizat pe terenuri pe care nu le-a deținut în temeiul unor contracte de arendare legal întocmite proiectul finanțat nu putea fi considerat realizat.

În ceea ce privește problema prejudiciului, instanța de fond a motivat în mod temeinic faptul că nu este necesar să se dovedească existența unui prejudiciu concret întrucât, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene (deciziile C-465/10 pct. 47 și C-199/03 pct. 31) "inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare a Uniunii", statul fiind în măsură "să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanțării". Argumentele instanței sunt, și sub acest aspect, clare și apte să susțină soluția pronunțată, acesta fiind motivul pentru care instanța de fond nu a analizat caracterul cert al prejudiciului. Faptul că o creanță trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă nu are nicio legătură cu procedura de constatare a abaterilor și de aplicare a corecțiilor, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011.

Cât privește incidența "art. 5 alin. (1)" Înalta Curte constată că susținerile recurentei-reclamante pe acest aspect sunt eliptic formulate și nu se poate identifica considerentul instanței de fond la care se referă.

Față de toate aceste considerente, în baza art. 496 din C. proc. civ. raportat la art. 20 din legea 554/2004 Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 326 din 11 decembrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2020.