ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3708/2021

Ședința publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Primul ciclu procesual. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12.08.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/09.01.2014 întocmit de pârâtă, anularea Deciziei nr. 14281/29.04.2014, prin care pârâta a respins contestația formulată împotriva procesului-verbal, menținerea Contractului de finanțare nr. x din 03.05.2010, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sentința civilă nr. 1051 din 9 aprilie 2015, Curtea a respins cererea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (prin reorganizarea fostei Agenții de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, conform O.U.G. nr. 41/2014), ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 2803 din 17 septembrie 2018, Înalta Curte a respins excepția calității de reprezentant a administratorului special, invocată de intimata-pârâtă AFIR.

A admis recursul formulat de reclamantă, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

II. Al doilea ciclu procesual

În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 02.02.2019.

Prin sentința civilă nr. 117 din 15 aprilie 2019, Curtea a respins excepția lipsei calității de reprezentant, invocată de pârâtă, ca nefondată.

A admis acțiunea reclamantei, a anulat Decizia nr. 14281/29.04.2014 de soluționare a contestației administrative, Procesul-verbal nr. x/09.01.2014 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare și Notificarea nr. x/14.01.2014, cu consecința menținerii în vigoare a contractului de finanțare nr. x/03.05.2010.

A luat act că reclamanta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

2.1. Împotriva acestei hotărâri, pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, rejudecând, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

• Prima critică vizează faptul că instanța de fond, în rejudecare, a încălcat norma de drept material reprezentată de art. 4 alin. (8) și art. 5 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011, art. 4

4

din Legea nr. 346/2004, contractul de finanțare și Ghidul solicitantului, în ceea ce privește condițiile de acordare a fondurilor nerambursabile prin FEADR, reținând în mod neîntemeiat că "nu se poate susține ideea că societățile A. S.R.L., B. S.R.L. și C. S.R.L., sunt întreprinderi legate".

Instanța de fond nu a analizat documentele depuse la dosarul cauzei din conținutul cărora rezultă că dna D. este angajată cu normă întreagă la A. S.R.L., în funcția de director general, începând cu data de 31.01.2012, deține funcția de asociat unic și administrator la B. S.R.L., beneficiară a fondurilor nerambursabile FEADR, are și calitatea de administrator la C. S.R.L., ce deține activitatea principală conform cod CAEN 0113 - cultivarea legumelor și a pepenilor, a rădăcinoaselor și tuberculilor, iar asociat unic al societății este fiica doamnei D..

Între aceste societăți există legături prin intermediul administratorului comun cu drepturi depline, de unde rezultă că sunt îndeplinite prevederile art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004.

Crearea de condiții artificiale de eligibilitate, în vederea obținerii unui avantaj nejustificat și obținerii finanțării nerambursabile, reprezintă neregulă în accepțiunea contractului de finanțare, caz în care beneficiarul trebuie să restituie integral valoarea finanțării necuvenite.

Prima instanță nu a observat prevederile Ghidului solicitantului aferent Măsurii 312, care la pagina 20 dispune că acționarii majoritari ai unei societăți comerciale nu pot avea mai multe proiecte în derulare, în același timp și pentru aceleași tipuri de investiții.

Instanța de fond reține în mod neîntemeiat că reclamanta nu deține majoritatea drepturilor de vot ale asociaților B. S.R.L. și/sau C. S.R.L., dar nu reține că s-au adus precizări cu privire la noțiunea de acționar majoritar; "o persoană fizică/persoană juridică care este acționar/asociat majoritar, în sensul majorității absolute (reprezintă mai mult de jumătate plus unu din totalul acțiunilor/părților sociale) din punct de vedere al acțiunilor/părților sociale în două sau mai multe societăți, nu poate solicita fonduri FEADR, în același timp și în cadrul aceleiași măsuri, decât în cadrul unei singure societăți".

Legătura dintre societăți rezultă și din faptul că acestea au sediul social în același imobil, utilajele achiziționate de societățile beneficiare de fonduri FEADR sunt identice și complementare, societățile funcționează pe aceeași piață sau piață adiacentă.

Societățile beneficiare ale fondurilor FEADR au clienți comuni, iar fărâmițarea/fracționarea proiectelor este dovedită în scopul creării în mod artificial de condiții necesare pentru a beneficia de aceste plăți și de a obține un avantaj, ceea ce contravine obiectivelor fondului.

• Cea de-a doua critică vizează menținerea de către prima instanță a neregulii prin care s-a constatat că reprezentantul legal al proiectului nu a completat în mod corespunzător Anexa 4.2. "Declarație privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici și mijlocii".

• A treia critică vizează incidența în speță a hotărârii pronunțate e CJUE în cauza C-434/12 - Slacheva Sila EOOD, prin care s-a statuat obligativitatea analizării obiectivelor schemei de ajutor de stat, prin prisma unor elemente obiective și subiective.

În ceea ce privește elementele obiective, se arată că obiectivul general al Măsurii 312, care vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole, în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale, nu este îndeplinit deoarece cele trei societăți funcționează de comun acord și își desfășoară activitatea pe același segment de piață sau pe o piață adiacentă.

Îndeplinirea obiectivului specific al măsurii, crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurală nu a fost atins, întrucât societățile își prestează servicii reciproc sau către societăți în care au calitatea de asociat.

Pentru elementele subiective au fost analizate legăturile juridice, economice și/sau personale, constatându-se că societățile beneficiare de fonduri FEADR aveau la data depunerii cererii de finanțare, sediul și terenul pentru gararea utilajelor achiziționate, pe amplasamente alăturate, iar după încheierea contractelor de finanțare își mută sediile sociale pe amplasamentele alăturate, au aceeași firmă de consultanță; locurile de muncă nou create nu respectă fișa măsurii (angajații sunt și din mediul urban); reprezentantul legal al reclamantei figurează ca angajat al celeilalte societăți, iar reprezentantul legal al B. figurează ca director general al reclamantei, contractele de muncă încetând după data controlului; clienții sunt comuni.

• A patra critică vizează faptul că instanța de fond a reținut în mod neîntemeiat că "a fost atinsă finalitatea schemei de ajutor" deși din analiza contractelor de prestări servicii rezultă că acestea sunt prestate către un grup restrâns de persoane (membrii unei familii) ori către societăți care au asociați comuni cu reclamanta.

• Ultima critică are în vedere neanalizarea de către prima instanță a obligației pârâtei de a proceda la recuperarea integrală a sumelor acordate beneficiarilor care au încercat eludarea prevederilor legale, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 5 alin. (1):

"Recuperarea sumelor plătite necuvenit" din Regulamentul UE nr. 65/2011.

III. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004, contractul de finanțare și Ghidul solicitantului pentru Măsura 312.

Potrivit disp. art. 4 pct. 8 și art. 5 pct. 1 din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a eco-condiționalității în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală, fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor, iar în cazul efectuării unei plăți necuvenite, beneficiarul rambursează suma respectivă împreună cu dobânda aferentă acesteia.

Art. 4

4

din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, stabilește condițiile prin intermediul cărora întreprinderile sunt legate.

Art. 4

4

din Legea nr. 346/2004 enumeră la lit. a)-d) raporturile dintre întreprinderi care conduc la concluzia că acestea sunt legate, iar alin. (4) arată că întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise anterior, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă sau pe piețe adiacente.

Astfel, conform disp. art. 4

4

alin. (1) din Legea nr. 346/2004, întreprinderile sunt legate dacă: a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi; b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi; c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau a unei clauze din statutul acesteia; d) o întreprindere este acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și deține singură, în baza unui acord cu alți acționari sau asociați ai celeilalte întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective.

Întrucât recurenta-pârâtă a invocat aplicarea greșită a disp. art. 4

4

din Legea nr. 346/2004 raporturile sus-menționate trebuie să existe prin intermediul unei persoane fizice sau a unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord.

Concret, recurenta-pârâtă este obligată să demonstreze că o persoană/grup de persoane deține/dețin majoritatea drepturilor de vot, aceștia au dreptul să numească/revoce majoritatea membrilor consiliilor, există un contract/clauză prin care aceste persoane exercită influență dominantă, ori persoanele dețin majoritatea drepturilor de vot, toate acestea cu referire la cealaltă/celelalte întreprinderi.

În cauză, recurenta-pârâtă susține că doamna D. este angajată în funcția de director general la reclamantă și deține funcția de asociat unic și administrator la S.C. B. S.R.L., însă aceasta nu este asociat la firma reclamantă, astfel că nu deține, prin intermediul directorului general controlul asupra acestei societăți, persoana fizică nu are dreptul să numească sau să revoce membri consiliului de administrație al reclamantei, nu există încheiat niciun contract cu scopul de a exercita o influență dominantă, persoana fizică nu deține majoritatea drepturilor de vot ale societății reclamante.

În legătură cu calitatea de administrator al doamnei D. la S.C. C. S.R.L., s-a pronunțat Decizia nr. 3824/04.12.2017, în Dosarul nr. x/2014, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins recursul AFIR împotriva sentinței civile nr. 850/24.03.2015 a CAB - SCAF, reținându-se că societățile B. S.R.L., A. și C. S.R.L. nu sunt întreprinderi legate.

De asemenea, este nefondată afirmația erecurentei-pârâte în sensul că societățile au același sediu, însăși aceasta arată în mod explicit că funcționează doar în același imobil, dar nu au sediu comun.

Față de acestea, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4

4

alin. (1) din Legea nr. 346/2004 nu are relevanță faptul că societățile își desfășoară activitatea pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente sau că există și clienți comuni.

"Declarație privind încadrarea în categoria întreprinderilor mici și mijlocii"

Critica este nefondată, având în vedere că prima instanță a arătat că nu există legături care să afecteze declarația privind autonomia societății, deoarece relațiile dintre cele trei societăți nu conduc la îndeplinirea condițiilor legale impuse de disp. art. 4

4

din Legea nr. 346/2004, întreprinderile nefiind legate, ci autonome.

Înalta Curte reține că prima instanță a analizat în mod corect atât elementele obiective, cât și cele subiective care au condus la constatarea inexistenței creării de condiții artificiale pentru obținerea finanțării.

În legătură cu faptul că societățile au aceeași firmă de consultanță și că a fost angajată o persoană din mediul urban, prima instanță a înlăturat aceste susțineri, deoarece acestea au fost invocate pentru prima dată în decizia atacată, neexistând în cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulii, iar recurenta-pârâtă nu a formulat apărări la cele reținute de judecătorul fondului.

Elementele obiective enumerate de recurenta-pârâtă, respectiv același sediu, reprezentanții legali ai societăților au contract de muncă încheiat și cu cealaltă societate sau existența unor clienți comuni sunt insuficiente pentru a se reține existența unor indicii în vederea creării de condiții artificiale, deoarece firmele nu au sediu comun, persoanele fizice nu exercită influență dominantă în cadrul celeilalte firme, iar societățile au atât clienți comuni, cât și clienți diferiți.

Pentru elementele subiective, indicatorii utilizați de recurenta-pârâtă nu conduc la intenția reclamantei de a obține un avantaj cu încălcarea dispozițiilor legale.

Astfel, în legătură cu locul de muncă din urban, s-a arătat mai sus motivul pentru care nu poate fi luat în considerare, de asemenea, ceilalți indicatori sunt identici cu cei prezentați la capitolul "elemente obiective", respectiv sediu comun, clienți comuni, reprezentanții celor două societăți care deja au fost considerați ineficienți pentru dovedirea existenței unor condiții artificiale.

În concluzie, critica este nefondată, în speță nu este dovedită susținerea recurentei-pârâte în sensul urmăririi fracționării artificiale a investiției.

Înalta Curte reține și îndeplinirea obiectivului specific al Măsurii 312, ce constă în diversificarea serviciilor pentru populația rurală, prin existența unor contracte de prestări servicii încheiate cu diverși beneficiari.

Față de acestea, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței nr. 117 din 15 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.