ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1049/2018

Asupra cauzei de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 28.07.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Agentia de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București, să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună anularea deciziei nr. 20325 din 19.06.2014, precum și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/16.04.2014, acte administrative emise de pârâtă. S-a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea cauzei.

Prin sentința nr. 367 din 23 decembrie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fostă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București).

Împotriva sentinței nr. 367 din 23 decembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței civile recurate și trimiterea spre rejudecare a cauzei la instanța de fond.

În susținerea cererii de recurs recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat.

Într-o primă critică adusă sentinței recurate, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a apreciat greșit că facilitarea încheierii unui contract de comodat, prin care administratorul unei dintre societăți a oferit în folosință gratuită un teren în vederea dezvoltării proiectului, ca urmare a relației de prietenie dintre administratorul S.C. A. S.R.L. și administratorul S.C. B. Individual Precision S.R.L. (SC D. SRL), dl. E., ar reprezenta un ajutor nejustificat. Domnul F. nu a plătit nicio chirie domnului E. pentru folosința terenului, astfel încât faptul că a sprijinit realizarea proiectului nu poate fi calificat drept un ajutor nejustificat

O a doua critică adusă sentinței recurate vizează omisiunea analizei de către instanța de fond a argumentului privind nerespectarea de către Autoritatea Contractantă a dispozițiilor art. 8 alin. (3) din Anexa 1 la Contractul de finanțare, prin care se menționează că pârâta avea obligația emiterii unei somații pentru remedierea deficiențelor constatate, înaintea aplicării unei sancțiuni.

Autoritatea Contractantă era obligată, potrivit contractului de finanțare, să aducă la cunoștința beneficiarului deficiențele existente, printr-o somație scrisă, în vederea remedierii acestora, cerință care nu a fost, însă, îndeplinită de către instituția intimată.

O a treia critică vizează faptul că aspectele reținute ca nereguli de organul administrativ și care i-au fost imputate reclamantei prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/16.04.2014, erau cunoscute de la data depunerii proiectului și au fost aprobate de intimata-pârâtă, astfel încât acestea nu-i mai puteau fi ulterior imputate.

În cauză s-a întocmit Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului la 16 mai 2016, după comunicarea cererii de recurs către intimată la 23 martie 2015.

Raportul realizat în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 22 noiembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ. Atât recurenta, cât și intimata nu au depus puncte de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu.

Prin încheierea de ședință din data de 31 octombrie 2017, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului, în ședință publică, pentru data de 27 februarie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Motivele de recurs se subsumează dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

i) Cu privire la contractul de comodat

Este neîntemeiată critica reclamantei că analiza efectuată de Curtea de Apel Timișoara este eronată cu privire la săvârșirea unei fapte ce poate fi calificată ca neregulă în derularea contractului de finanțare, respectiv încheierea unui contract de comodat între S.C. B. S.R.L. și persoana fizică E..

Înalta Curte constată că instanța de fond a motivat în sensul că, de vreme ce nu a fost identificată o interdicție legală sau contractuală pentru care procurarea de către un terț a unui avantaj în favoarea reclamantei, acest aspect nu poate constitui, de plano, o neregulă în executarea contractului.

Așadar, prima instanță a arătat că relațiile contractuale dintre S.C. B. S.R.L. și persoana fizică E. nu pot fi subsumate conceptului de "neregulă" în sensul art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011, iar criticile formulate în recurs apar ca nefondate sub acest aspect.

Este adevărat, însă, că instanța a menținut actele administrative atacate pentru celelalte nereguli reținute de instituția pârâtă, apreciind că dispozițiile legale privind corecțiile financiare reținute în procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/16.04.2014 au fost corect aplicate.

ii) Cu privire la trimiterea unei somații pentru remedierea deficiențelor

Este nefondată critica reclamantei privind omisiunea analizării de către instanță a obligației ce revenea pârâtei, potrivit contractului de finanțare, de a aduce la cunoștința beneficiarului deficiențele existente, printr-o somație scrisă, în vederea remedierii acestora.

Înalta Curte constată că prima instanță a analizat aspectul invocat de reclamantă, arătând că "somarea reclamantei pentru reintrarea în legalitate nu mai era aptă să înlăture deturnarea scopului contractului - care era deja una efectivă." Așadar, Curtea de Apel Timișoara a reținut că efectuarea controlului ex-post, având în vedere și situația de fapt reținută în speță (neîndeplinirea obiectivelor proiectului), nu era de natură să mai poată înlătura deficiențele constatate de autoritatea pârâtă.

Așa fiind, în mod corect s-a reținut că nerespectarea de către pârâtă a procedurii instituite prin dispozițiile art. 8 alin. (3) din Anexa 1 la contractul de finanțare nu este de natură să producă o vătămare reclamantei și, în consecință, actele administrative atacate nu pot fi anulate.

iii) Cu privire la previzibilitatea activității organului administrativ

Este neîntemeiată și critica referitoare la faptul că neregulile care i-au fost imputate reclamantei erau cunoscute de la data depunerii proiectului și au fost aprobate de intimata-pârâtă, astfel încât acestea nu-i mai putea fi ulterior imputate.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că reclamanta S.C. A. S.R.L. a încheiat cu pârâta AFIR, contractul de finanțare nr. x/21.07.2010, contract având ca obiect implementarea proiectului "Dezvoltarea microîntreprinderii S.C. A. S.R.L. - Comloșu Mic, Județul Timiș, prin investiții în active corporale".

Îndeplinirea obiectivelor, așa cum au fost asumate de beneficiarul contractului de finanțare, putea fi constatată, numai după începerea derulării proiectului și prin controale ex-post, deoarece la depunerea proiectului putea fi verificată numai îndeplinirea condițiilor de eligibilitate.

În acest context, nu se poate imputa organului administrativ o conduită imprevizibilă, de vreme ce aceasta s-a conformat, atât dispozițiilor legale, cât și celor contractuale.

Așa fiind, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut instanța de fond că actele administrative atacate, respectiv Decizia nr. 20325/19.06.2014 și procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/16.04.2014, emise de pârâtă, sunt legale, nefiind afectate de vreun motiv de nulitate, astfel încât motivele de recurs apar ca nefondate.

Reclamanta a invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., însă această susținere este formală, deoarece nu a indicat în mod concret critici care să vizeze faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

iv) Temeiul de drept al pronunțării soluției de către Înalta Curte

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, raportat la art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 367 din 23 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2018.