ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1115/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 02.02.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fostă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit), anularea în tot a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/16.06.2014 încheiat la data de 11.06.2014 privind proiectul «Construire unitate de procesare și ambalare cartofi P+l», cod contract x/21.02.2011.

Plângerea prealabilă formulată împotriva actului contestat a fost respinsă, prin decizia nr. 27923/12.08.2014, iar prin cererea adițională (modificatoare) formulată la 12.02.2015, reclamanta a arătat că solicită, suplimentar, anularea Deciziei 27923/12.08.2014, prin care a fost soluționată plângerea prealabilă.

Prin sentința nr. 1809 din data de 22 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, următoarele:

- instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, substituindu-se organelor din cadrul AFIR cu atribuții în constatarea situației de fapt, în sensul că instanța a reținut ca și fundament al respingerii cererii motive de fapt noi, deși acest lucru este apanajul autorității de verificare și control. În opinia recurentei, instanța de fond era datoare să verifice dacă, în raport de situația de fapt reținută de organele de control în procesul-verbal, se poate reține crearea de condiții artificiale, fără a avea atribuții în sensul adăugării la cele constatate de organul de control;

- hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, în sensul că modul în care este argumentată soluția confirmă indirect justețea susținerilor recurentei, și anume că B. S.R.L. și societatea recurentă nu sunt întreprinderi legate, întrucât nu se adresează aceleiași piețe relevante;

- hotărârea recurată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a O.U.G. nr. 66/2011, fiind încălcat principiul neretroactivității legii și nesocotită decizia Curții Constituționale nr. 66/2015; reținerea greșită a incidenței cauzei CJUE Slancheva Sila, deși hotărârea este obligatorie pentru statele membre de la publicare, iar pe de altă parte, condițiile din cauza respectivă sunt diferite de cele existente în cauza dedusă judecății; aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 364/2004, în cauză nefiind vorba de întreprinderi legate; interpretarea greșită a dispozițiilor art. 4 alin. (8) și art. 8 pct. 3 din Regulamentul UE nr. 65/2011 în ceea ce privește definiția noțiunii de "beneficiar", crearea condițiilor artificiale, existența neregulii, producerea unui prejudiciu pentru bugetul Uniunii Europene.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 26.11.2015, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, formulând apărări ample și detaliate, în sensul că actele administrative contestate au fost legal emise, iar situația de fapt reținută în procesul-verbal contestat constituie dovada clară a conduitei defectuoase a recurentei în derularea contractului de finanțare, atrăgând incidența normelor corespunzătoare cuprinse în legislația națională și europeană în materie.

Raportul asupra admisibilității recursului întocmit în cauză în baza art. 493 alin. , 2-3 C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 18.05.2017, conform alin. (4) al aceluiași articol.

Prin încheierea din 5 octombrie 2017, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru soluționarea pe fond în ședință publică, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiile legale incidente Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a investit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 cu o acțiune îndreptată împotriva deciziei nr. 27923/12.08.2014 prin care Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale) a respins contestația administrativă formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/16.06.2014, prin care s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante o creanță bugetară în cuantum de 2.211.354,82 RON.

Neregulile constatate prin actele administrative atacate vizează conduita recurentei-reclamante în încheierea și derularea contractului de finanțare nr. x/21.02.2011 încheiat pentru investiția "Construire unitate de procesare și ambalare cartofi P+1" aparținând S.C. A. S.R.L., constând în nerespectarea obligațiilor contractuale asumate prin contractul de finanțare care au condus la neeligibilitatea investiției, precum și a dispozițiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011 care interzic efectuarea de plăți către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți, în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Concluziile activității de verificare au fost în sensul că S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. au creat un avantaj nejustificat care contravine obiectivelor măsurii de sprijin, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru a beneficia de plăți în cadrul Programului FEADR, cu depășirea plafonului maxim al ajutorului financiar nerambursabil, ceea ce contravine măsurii 123 - Programul FEADR și constituie neregulă în accepțiunea contractului de finanțare.

Efectuând propria evaluare a întregului material probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și a interpretat și aplicat corect prevederile legale incidente situației de fapt, reținând legalitatea actelor contestate.

Răspunzând punctual criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Motivul de casare invocat în baza prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. este nefondat, constatându-se că instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești pronunțându-se în cadrul procesual definit de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 ca activitate de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit Legii nr. 554/2004, o acțiune în anulare formulată împotriva deciziei pronunțate în contestația administrativă împotriva titlurilor de creanță emise pentru recuperarea sumelor plătite necuvenit ca urmare a unor nereguli.

Procedând în acest mod, prima instanță nu s-a substituit în atribuțiile legislative sau executive, nu a exercitat drepturi procedurale care nu i-au fost recunoscute de lege și nu a încălcat principiile generale de drept sau normele juridice referitoare la competența autorității publice emitente a titlului de creanță în aplicarea prevederilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011.

Criticile recurentei în sensul reținerii de către instanța de fond a unor aspecte de fapt noi, nereținute de organul de control nu pot fi primite, întrucât legăturile dintre cele 2 societăți S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. - desprinse din S.C. C. S.R.L. au fost menționate și analizate în cuprinsul procesului-verbal contestat .

Astfel, contrar susținerilor recurentei, autoritatea intimată a invocat prevederile comunitare referitoare la crearea condițiilor artificiale și, totodată, a argumentat întrunirea în speță a cerințelor referitoare la prezența elementului obiectiv și a celui subiectiv în baza cărora s-a reținut încălcarea de către recurentă a condițiilor necesare pentru obținerea finanțării nerambursabile.

Cel de-al doilea motiv de casare invocat în baza art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat, întrucât curtea de apel a analizat judicios toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă și a răspuns argumentat la toate criticile formulate.

Verificând sentința recurată prin prisma acestui motiv de casare, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a analizat existența condițiilor artificiale prin prisma legăturilor dintre societatea recurentă și S.C. B. S.R.L., referirile la S.C. C. S.R.L. fiind făcute din perspectiva acționariatului societății și implicării indirecte în proiectul de finanțare prin livrarea terenului pe care recurenta și S.C. B. S.R.L. urmau să deruleze proiectele finanțate.

Totodată, instanța de fond a prezentat argumentat că, în cadrul controlului ex post, autoritatea de control nu este ținută de avizul favorabil acordat la momentul aprobării cererii de finanțare și nici de punctul de vedere transmis către Curtea Europeană de Conturi, prevederile contractului de finanțare și ale Ghidului solicitantului conferind autorității contractante opțiunea de a proceda, în situația nerespectării condițiilor de implementare ori a neîndeplinirii proiectului, la recuperarea totală a sumelor aferente acțiunilor afectate de nereguli.

În atare condiții, împrejurarea că erau cunoscute legăturile dintre cele două societăți înainte de plata primei tranșe nu reprezintă o exonerare de răspundere sub aspectul condițiilor de eligibilitate care trebuie respectate pe toată durata de implementare a proiectului finanțat din fonduri europene nerambursabile, în cadrul controlului ex post fiind identificate elemente care au condus la încălcarea acestor condiții tocmai prin modalitatea în care beneficiarul a acționat în derularea contractului de finanțare.

În aceste coordonate, sentința curții de apel respectă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., redând într-o manieră logică și coerentă argumentele pentru care au fost respinse susținerile recurentei-reclamante.

Nu pot fi primite nici criticile ce vizează interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente cauzei.

Astfel, cu privire la respectarea principiului neretroactivității legii, Înalta Curte reține că, deși contractul de finanțare s-a încheiat la 21.02.2011, anterior datei intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, în temeiul căruia s-a desfășurat activitatea de verificare și s-a întocmit procesul-verbal de constatare nereguli, hotărârea primei instanțe, în sensul neîncălcării principiului neretroactivității legii, este legală prin prisma interpretărilor obligatorii statuate de CJUE în jurisprudența sa, precum și a definiției noțiunii de "neregulă" în reglementarea națională și europeană.

În ceea ce privește neregula, din definițiile prevăzute de dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 79/2003 (sub imperiul căreia s-a încheiat contractul de finanțare) și art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 (sub imperiul căruia s-a desfășurat procedura urmată de organele de control) rezultă că prevederile O.U.G. nr. 66/2011, spre deosebire de O.G. nr. 79/2003, reglementează și potențialitatea prejudicierii bugetului Uniunii Europene și/sau fondurile naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit. Însă, prin contractul de finanțare, obligatoriu între părțile contractante, conform art. 969 C. civ. de la 1864 (în vigoare la data încheierii contractului de finanțare), prin art. 16 Anexa I - Prevederi generale la contractul de finanțare:

"(1) Prin "neregulă" în accepțiunea prezentului contract, se înțelege orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate, precum și orice nerespectare a prevederilor memorandumurilor de finanțare, acordurilor de finanțare, reglementarilor în vigoare privind asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum și a prevederilor contractului de finanțare, caz în care cheltuiala este neeligibilă și are ca efect prejudicierea bugetului general al Comunităților Europene sau a bugetelor administrate de acestea ori în numele lor și a bugetului național".

Această definiție a neregulii, care se raportează și la prejudiciu potențial, trebuie analizată în contextul normativ în care se înscrie, în special art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE Euratom) nr. 2988/95 privind protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene, potrivit căruia "Constituie abatere orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităților sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate".

De asemenea, o atare definiție se regăsește și in art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999 conform căruia "«neregularitate» înseamnă orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general".

De altfel, CJUE a statuat prin jurisprudența sa (cauzele C-465/10 și C-199/03) ca și abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii Europene, iar statele membre sunt în măsură să solicite beneficiarilor rambursarea finanțării, regula generală fiind că orice abatere trebuie să ducă la retragerea avantajului obținut în mod fraudulos (C-199/03 pct. 15).

În ceea ce privește aplicarea legii noi (O.U.G. nr. 66/2011) efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul legii vechi (O.G. nr. 79/2003) se impune a se menționa jurisprudența CJUE care, în cauza C-89/14 a statuat că, deși principiul securității juridice se opune aplicării retroactive a unui regulament, același principiu impune ca legea nouă să poată fi aplicată, în lipsa unei derogări, și efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul legii vechi.

De asemenea, prin hotărârea pronunțată la data de 26.05.2016 în cauzele conexate C-260/14 și C-261/14, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efecte viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competența instanței, care trebuie să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiul principal.

În acest context, Înalta Curte reține, ca fiind relevante, următoarele elemente care converg către concluzia că reglementarea nouă a fost aplicată efectelor viitoare ale unor situații juridice apărute sub imperiul legii anterioare, dar neepuizate la data intervenirii modificării legislative:

- potrivit art. 2 alin. (1) din contractul de finanțare, perioada de implementare a proiectului este de 33 luni de la data semnării acestuia de către ambele părți (21.02.2011-22.11.2013);

- potrivit art. 2 alin. (8) din contractul de finanțare, durata de valabilitate a contractului de finanțare este de 5 ani, începând cu data semnării acestuia, iar durata de monitorizare este de 2 ani de la data ultimei plăți efectuată de autoritatea contractantă;

- stadiul actual de implementare, conform procesului-verbal de nereguli - proiect nefinalizat, beneficiarul primind tranșa 1 de plată.

Referitor la reținerea greșită a incidenței cauzei CJUE Slancheva Sila din perspectiva nerespectării principiului neretroactivității, precum și a condițiilor diferite existente în cele două cauze, Înalta Curte constată că criticile formulate sunt nefondate.

În ceea ce privește aplicarea acestei jurisprudențe CJUE (hotărârea pronunțată la data de 12 septembrie 2013 în cauza C-434/12), Înalta Curte reține că hotărârile prin care Curtea de Justiție a Uniunii Europene se pronunță cu privire la interpretarea dreptului Uniunii Europene au efect retroactiv care operează de la data intrării în vigoare a normei interpretate, precedentul judiciar fiind consacrat prin jurisprudența CJUE.

Astfel, în Hotărârea din 13.01.2014 dată în cauza C-453/00, s-a reținut că interpretarea pe care Curtea o dă unei norme de drept a Uniunii Europene "clarifică și precizează, dacă este necesar, semnificația și sfera de aplicare a acestei norme, astfel cum trebuie sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată încă din momentul intrării sale în vigoare" (a se vedea, între altele, Hotărârea din 27 martie 1980, Denkavit italiana, 61/79, punctul 16 și Hotărârea din 10 februarie 2000, Deutsche Telekom C-50/96, pct. 43).

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de fond a valorificat jurisprudența CJUE din cauza C-434/12 din perspectiva noțiunilor de "condiții artificiale" și "lipsă de autonomie funcțională", noțiuni clarificate în cuprinsul hotărârii dată de instanța europeană.

Astfel, în considerentele sentinței recurate se precizează că, deși există deosebiri față de cauza Slancheva Sila, totuși în ambele cauze se pune problema interpretării dispozițiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011 cu referire la existența unor elemente obiective și subiective pentru determinarea existenței unor condiții artificiale la obținerea finanțării.

Procedând la o analiză detaliată a legăturilor existente între societățile deținute de membrii D., instanța de fond în mod corect a concluzionat că cele două societăți (SC A. S.R.L. și S.C. B. SRL), prin asociații acestora, acționează în interes comun, nefiind relevantă lipsa de identitate a celor două proiecte, atâta timp cât ambele presupun realizarea unor investiții asemănătoare (procesare legume rădăcinoase proaspete - cartofi/morcovi) și, mai mult, aflate în imediata vecinătate.

Referitor la încadrarea celor două societăți în categoria întreprinderilor legate, Înalta Curte reține că, în esență, stabilirea existenței unor condiții artificiale pentru obținerea de finanțare în cadrul măsurii 123 solicitată de recurenta-reclamantă s-a fundamentat pe schimbarea statutului săi de întreprindere autonomă, statut declarat la depunerea cererii de finanțare, într-o întreprindere de tip legată, devenind incidente dispozițiile art. 4

4

din Legea nr. 346/2004, potrivit cu care:

"(1) Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;

d) o întreprindere este acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și deține singură, în baza unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective.

(2) Se prezumă că nu există o influență dominantă dacă investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 42 nu sunt implicați direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le dețin în calitatea lor de acționar sau asociat să fie prejudiciate.

(3) Sunt considerate întreprinderi legate și întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia ori mai multor întreprinderi sau prin oricare dintre investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 42.

(4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.

(5) O piață adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piață a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piața în cauză."

Se impune precizarea că interpretarea conferită de jurisprudența CJUE asupra prevederilor art. 3 alin. (3) paragraful 4 din Recomandarea 2003/361/CE (reluată în dreptul intern în cuprinsul prevederilor art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004), prin hotărârea din 27.02.2014 pronunțată în cauza Ha Te Fo Gmbh/Finanzamt Haldensleben este cea potrivit căreia: "Articolul 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate,"afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relațiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă.

Se consideră că acționează în mod concertat în sensul articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic. Îndeplinirea acestei condiții depinde de împrejurările cauzei și nu poate în mod necesar să fie subordonată existenței unor relații contractuale între aceste persoane și nici chiar constatării intenției lor de a eluda definiția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări ".

În speță, elementele identificate în procesul-verbal de constatare nereguli nr. x/16.06.2014 prezintă criterii suficiente pentru a aprecia că, prin intermediul membrilor D. s-au creat relații de afiliere în cadrul societăților verificate, în vederea constituirii de avantaje nejustificate către S.C. A. S.R.L., în sensul prevăzut în Recomandarea 2003/361/CE și art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004, dat fiind faptul că nu se poate reține că recurenta-reclamantă a acționat într-o manieră independentă în cadrul proiectului aprobat spre finanțare.

De altfel, chiar administratorul recurentei-reclamante, în cuprinsul declarației depuse în luna octombrie 2010, în cadrul documentației de acordare finanțare pentru S.C. B. S.R.L., a recunoscut calitatea de întreprindere legată/parteneră a societății recurente cu S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L.

Criticile referitoare la interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011 sunt, de asemenea, nefondate.

Potrivit art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011, articol care a fundamentat actele a căror anulare se solicită "Fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți, în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor".

Conform unei jurisprudențe constante a CJUE, condițiile care contravin obiectivelor schemei implică existența unui element obiectiv, legat de atingerea finalității urmărite de măsura 123 al cărei obiectiv general este "Creșterea competitivității întreprinderilor de procesare agroalimentare și forestiere, prin îmbunătățirea performanței generale a întreprinderilor din sectorul de procesare și marketing a produselor agricole și forestiere, printr-o mai bună utilizare a resurselor umane și a altor factori de producție" și a unui element subiectiv care vizează crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru obținerea finanțării, în scopul procurării unui avantaj care contravine obiectivelor măsurii. În această privință, concluzia se bazează nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice și/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare, ci și pe indicii care dovedesc existența unei coordonări deliberate între aceste persoane.

În speță, după cum corect a reținut instanța de fond, motivarea actelor administrative contestate și documentația care a stat la baza acestora oferă suficiente elemente care, corelate între ele, evidențiază o coordonare între recurenta-reclamantă și S.C. B. S.R.L., prin intermediul membrilor D., în ceea ce privește modul de organizare și derulare a proiectelor, în vederea creării în mod artificial a condițiilor necesare pentru obținerea de finanțare în cadrul Măsurii 123.

Astfel, membrii D.,(E. și F., părinții lui G. și H.), prin intermediul administratorului comun G., care este și asociat comun în cele două societăți supuse controlului (cu 100% în cadrul B. S.R.L. și 50% în S.C. A. S.R.L., restul de 50% aparținând la data depunerii cererii de finanțare sorei sale H.) au creat mai multe structuri juridice în scopul eludării restricției impuse de legislația națională, fracționând în mod artificial investițiile familiei în mai multe proiecte, desfășurate de entități juridice diferite.

Din documentația care a stat emiterii actelor contestate rezultă că societatea recurentă a fost înființată în anul 2005, an în care s-a înființat și S.C. C. S.R.L., având ca acționari pe E. și G., ambele societăți avându-l ca administrator pe G..

În cadrul programului de preaderare SAPARD S.C. C. S.R.L. a încheiat în anul 2007 un contract de finanțare cartofi proaspeți.

Ulterior, S.C. A. S.R.L. și B. S.R.L., prin același administrator au depus simultan cereri de finanțare pentru două proiecte în cadrul măsurii 123 în același domeniu de activitate (procesare legume proaspete), ambele societăți desfășurându-și activitatea pe un teren aparținând S.C. C. S.R.L., care a fost divizat în 3 loturi.

Ca atare, prin fracționarea investiției inițiale în mai multe proiecte, cu obiect de activitate apropiat (acționând pe aceeași piață relevantă) s-a urmărit crearea aparenței unor beneficiari independenți, respectiv a unor proiecte de sine stătătoare, când în realitate, aceste proiecte erau folosite în interesul aceleiași familii.

În ceea ce privește noțiunea de "beneficiar", Înalta Curte reține că, potrivit jurisprudenței CJUE, fac parte dintre elementele de fapt care pot fi luate în considerare la stabilirea caracterului artificial al creării condițiilor necesare pentru a beneficia de o plată în temeiul FEADR legăturile de natură juridică, economică și/sau personală dintre persoanele implicate în operațiunea de investiții respectivă (paragraf 40 C-434/12).

Or, în cauză, elementele identificate în procesul-verbal de constatare nereguli contestat fac dovada existenței legăturilor personale economice și juridice între cele două entități verificate, fiind corectă concluzia instanței de fond în sensul că beneficiarul final al finanțării este familia x, prin cei patru membrii au săi și, în particular, prin G. (administratorul comun al societăților).

De altfel, Înalta Curte reține că, prin decizia nr. 129/22.01.2018, s-a statuat în mod definitiv asupra situației de fapt și de drept ce privește deopotrivă și pe recurenta din prezenta cauză, reținându-se că membrii D. au acționat în vederea creării de condiții artificiale de eligibilitate în vederea obținerii unui avantaj nejustificat și pentru depășirea plafonului maxim al ajutorului financiar nerambursabil, prin depunerea simultană a cererilor de finanțare pentru două proiecte în cadrul măsurii 123 FEADR în domeniul prelucrării și conservări legumelor, fiecare în valoare de aproximativ 2.000.000 euro, deși măsura restricționează derularea a mai mult de un proiect, în același timp, de către același beneficiar.

O altă critică a recurentei-reclamante vizează interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 5 pct. 3 din Regulamentul CE nr. 65/2011, care stabilesc că "obligația de rambursare nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a unei alte autorități competente sau a unei alte autorități și atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil".

Criticile recurentei vizând incidența acestei situații de exonerare de rambursare sunt nefondate, nefiind îndeplinite premisele textului de lege citat anterior.

În cauză, plata nu a provenit dintr-o eroare a autorității competente sau a altei autorități, neeligibilitatea proiectului fiind constatată ca urmare a modului de punere în aplicare a legăturilor dintre S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., ambele fiind beneficiare ale unor proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile, aspect descoperit ulterior cererii de finanțare și a cărui necunoaștere nu poate fi invocată de către recurentă.

În fine, Înalta Curte nu poate primi nici critica referitoare la inexistența prejudiciului, întrucât neregula descrisă nu are doar caracter formal, ci are aptitudinea de a produce un prejudiciu, devreme ce obiectivele propuse la momentul depunerii cererii de finanțare nu au fost atinse de către societatea recurentă.

Concluzionând cu privire la aspectele analizate, întrucât sunt întemeiate constatările autorității intimate, în sensul săvârșirii de către recurenta-reclamantă a unor nereguli în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, se reține că sunt legale actele administrative contestate prin care, în raport de prevederile art. 11 și 17 din Anexa la contractul de finanțare și art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011, s-a constituit în sarcina recurentei un debit în cuantum de 2.211.354,82 RON.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., reținând că nu există motive de reformare a sentinței prin prisma motivelor de casare invocate de recurentă, prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1809 din 22 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2018.