ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 367/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 08.08.2014, cu nr. unic x/2014, reclamanta Societatea A. S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea:

- Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 07.04.2014, cu număr de ieșire x/8.04.2014, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei o obligație bugetară în cuantum de 410.999,82 RON;

- Deciziei de soluționare a Contestației formulate de Societatea A. S.R.L. și înregistrată la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit sub nr. x/2014 cu privire la Contractul de finanțare nr. x/19.08.2011, decizie prin care a fost respinsă contestația formulată de reclamantă și a fost menținut în sarcina reclamantei debitul în cuantum de 410.999,82 RON.

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat art. 8 din Legea nr. 554/2004 și art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

Prin sentința civilă nr. 833 din 23 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta Societatea A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Arată recurenta că, deși "motivarea" hotărârii ce face obiectul prezentei căi de atac este cuprinsă între paragraful final al paginii 35 și partea ce reprezintă dispozitivul, respectiv pe mai mult de 20 de pagini, în ciuda faptului că cererea de chemare în judecată a reclamantei a fost respinsă în tot, niciunul dintre argumentele acesteia nu a fost analizat pe parcursul acestor file din hotărâre, în timp ce argumentele părții adverse au fost redate extrem de fidel, fiind transcrise întocmai din întâmpinarea formulată de către aceasta.

Apreciază recurenta că, în cazul în care instanța ar fi realizat o veritabilă analiză a argumentelor și a înscrisurilor depuse în probațiune de către aceasta, realizând o motivare corespunzătoare a sentinței civile pronunțate în dosar, concluzia ar fi fost fundamental diferită.

Recurenta mai arată că instanța care a soluționat fondul cauzei, preluând apărările pârâtei din întâmpinare, fără a analiza dacă acestea se înscriu în prevederile legale anterior menționate sau dacă din înscrisurile depuse în probațiune rezultă sau nu temeinicia acestora, în mod evident nici măcar nu a încercat să compare ipotezele prezentate de textele invocate cu situația societăților din cauză, astfel încât nici nu a putut observa că acestea nu se suprapun.

Se arată în motivele de recurs că argumentele în baza cărora instanța de fond a tras această concluzie lipsesc cu desăvârșire, aceasta încălcând recurent dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Apreciază recurenta că modul în care instanța de fond a reținut argumentele părții adverse este de natură să încalce prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., având în vedere că niciuna dintre susținerile părții adverse nu a fost respinsă de către curte, ci, dimpotrivă, toate au fost însușite de către aceasta, fără a se reține vreun argument suplimentar și fără a se verifica probele administrate în cauză.

Recurenta arată că, deși a invocat nenumărate argumente în susținerea cererii de chemare în judecată, atât în scris, cât și oral, instanța a refuzat să facă vreo analiză a acestor motive, limitându-se la însușirea întregii argumentații a părții adverse, fără a-și îndeplini obligația de a arăta de ce a considerat necesar să înlăture susținerile reclamantei cu privire la cele 5 motive de nelegalitate ale actelor administrative contestate, dezvoltate pe 10 pagini de cerere de chemare în judecată. Mai mult, instanța de judecată nu a analizat argumentele reclamantei la apărările pârâtei, menționate prin răspunsul la întâmpinare și concluziile scrise.

În opinia recurentei, motivarea hotărârii primei instanțe reprezintă o copie fidelă a întâmpinării intimatei-pârâte, or aceasta nu poate conduce la concluzia că instanța de fond și-a îndeplinit obligația de motivare a hotărârii, rezultată din cuprinsul art. 425 alin. (1) lit. b).

Astfel, recurenta critică, prin cererea de recurs, atât lipsa unei analize efective a argumentelor și apărărilor sale, întrucât instanța de fond le-a ignorat cu desăvârșire, cât și, implicit, lipsa unui răspuns detaliat pentru fiecare argument în parte, ce decurge din ignorarea tuturor argumentelor reclamantei.

În consecință, recurenta solicită instanței de recurs să constate că au fost încălcate dispozițiile imperative cuprinse în art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., să caseze hotărârea atacată și să dispună trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea rejudecării pe fond a procesului, în temeiul art. 497 C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv de recurs, se arată că prima instanță a interpretat în mod greșit prevederile art. 43 și ale art. 44 din Legea nr. 346/2004, reținând că S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. sunt întreprinderi legate.

În opinia recurentei nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a considera că Societatea A. S.R.L. este legată/parteneră cu vreuna din întreprinderile indicate în Procesul-verbal, hotărârea instanței fiind pronunțată astfel cu nerespectarea normelor de drept material.

Astfel, S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. nu sunt întreprinderi partenere recurentei, condițiile art. 43 din lege nefiind îndeplinite, respectiv S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. nu sunt întreprinderi legate de recurentă, condițiile art. 44 din lege nefiind îndeplinite.

Subliniază recurenta că instanța de judecată a aplicat în mod greșit normele de drept material, având în vedere că din înscrisurile existente la dosarul cauzei nu rezultă faptul că bunurile acesteia ar fi fost puse la dispoziția pretinselor societăți legate/partenere.

Se arată în motivele de recurs că prima instanță a interpretat eronat prevederile art. 2.2 din Ghidul Solicitantului (acest ghid cuprinde prevederile Orientărilor comunitare privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor în dificultate - deci se încadrează în categoria de normă de drept material), reținând că S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. sunt societăți "în dificultate" în accepțiunea ghidului.

Punctează recurenta că, pe tot parcursul motivării, prima instanță a reținut ca atare susținerile intimatei-pârâte referitor la calitatea de întreprindere în dificultate, fără a efectua o analiză proprie și o interpretare efectivă a prevederilor legale incidente.

Se arată că instanța de judecată a considerat că din simpla înregistrare de pierderi a societăților respective rezultă că societățile respective ar fi în dificultate, ceea ce reprezintă o aplicare greșită a normelor de drept material, care este necesar să fie constatată de către instanța de control judiciar.

În opinia recurentei, prima instanță a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, art. 4 din Regulamentul CE nr. 2988/95 și jurisprudența CJUE, considerând existența unei nereguli cu privire la proiectul accesat de reclamantă.

În acest sens, recurenta învederează împrejurarea că toate pretinsele fapte ilicite prezentate în procesul-verbal a cărui anulare o solicită au fost reținute ca atare de instanța de fond, astfel cum ele au fost calificate de intimata-pârâtă prin întâmpinare, fără ca instanța să realizeze o interpretare proprie a textelor invocate.

Astfel, instanța de judecată a procedat la aplicarea greșită a normelor de drept material anterior invocate, deoarece pentru a constata săvârșirea unei nereguli este necesară constatarea efectuării unor cheltuieli neeligibile și prejudicierea Uniunii Europene și a României, or, în cauză, instanța nu poate reține efectuarea de către recurenta-reclamantă a vreunei cheltuieli neeligibile și aducerea vreunui prejudiciu României și Uniunii Europene.

Pe cale de consecință, din acest punct de vedere, în aceste condiții, recurenta nu a săvârșit o neregulă în sensul legii și/sau a Contractului și, pe cale de consecință, în mod nelegal s-a stabilit în sarcina sa o obligație bugetară derivând dintr-o faptă calificată eronat ca fiind o neregulă.

Pentru toate aceste motive, recurenta solicită casarea hotărârii atacate, în ceea ce privește soluția de respingere pe fond a cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată, și, pe cale de consecință, trimiterea dosarului la instanța de fond, în vederea rejudecării cauzei pe fond.

Prin Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului ce formează obiectul acestei cauze, în urma verificării îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 486 și ale art. 487 din C. proc. civ. republicat, s-a reținut că cererea de recurs îndeplinește atât cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) și c) - e) C. proc. civ., cât și cerințele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., că recursul a fost declarat și motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, respectiv că este admisibil în principiu.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din Noul C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 09.10.2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din Noul C. proc. civ.

Părțile nu au formulat puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul și pentru considerentele în continuare arătate.

Din materialul probator administrat în cauză rezultă faptul că reclamanta a solicitat, prin Cererea de finanțare nr. x, înregistrată la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (M.A.D.R. - A.P.D.R.P) cu nr. 1351/12.07.2010, acordarea unui ajutor financiar nerambursabil pentru proiectul "Achiziții utilaje pentru prestări servicii de către S.C. A. S.R.L. în localitatea Morteni, județul Dâmbovița".

Analizând Cererea de finanțare și documentele anexate de reclamantă la aceasta, A.P.D.R.P. a încheiat cu reclamanta Contractul de finanțare nr. x/19.08.2011 pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condițiile programului național pentru dezvoltare rurală, prin care Autoritatea contractantă (A.P.D.R.P.) s-a angajat să acorde o finanțare nerambursabilă de maxim 413.024 RON, echivalentul a maxim 99.960 Euro.

În urma controlului ex-post efectuat la sediul reclamantei, acesteia i-a fost transmis Proiectul de proces-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x/6.03.2014, iar reclamanta a răspuns, în termenul prevăzut de lege, prin formularea unui Punct de vedere cu privire la Proiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare (Adresa nr. x/2014). Punctul de vedere transmis de reclamantă nu a fost avut în vedere de A.P.D.R.P., aceasta întocmind Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, care face obiectul prezentei contestații.

Împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x/6.03.2014 reclamanta a formulat plângere prealabilă, care a fost soluționată prin Decizia de soluționare a Contestației, înregistrată la APDRP sub nr. x/2014.

Prin cererea care face obiectul prezentului dosar, reclamanta a contestat atât Procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. x/6.03.2014, cât și Decizia de soluționare a contestației nr. 18398/04.06.2014.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Recurenta-reclamantă a criticat soluția instanței de fond, de respingere a acțiunii ca neîntemeiată, pe de o parte pentru faptul că nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, instanța rezumându-se la a reține argumentele cuprinse în întâmpinare, iar, pe de altă parte, pentru faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În raport de aspectele învederate anterior și de considerentele expuse de către instanța de fond, Înalta Curte apreciază că hotărârea recurată este nemotivată, nerespectându-se prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., devenind astfel incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Se poate aprecia că textul legal anterior enunțat consacră principiul motivării hotărârilor, pentru a se asigura o bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar.

Motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, o hotărâre care nu evocă reținerile ei constituind o dispoziție arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil, aceasta fiind și rațiunea pentru care a fost reglementat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia se poate dispune casarea unei hotărâri atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Așa cum s-a precizat mai sus, hotărârea instanței de fond nu este motivată, iar, în lipsa motivării, Înalta Curte nu poate exercita controlul legalității hotărârii, potrivit argumentelor ce se vor enunța în continuare.

Căile de atac se exercită de partea nemulțumită de hotărârea unei instanțe și reprezintă mijlocul procesual prin care se realizează pe calea justiției protecția dreptului subiectiv sau al interesului și ele se constituie ca un remediu pentru eventualele erori ce se pot strecura într-o hotărâre.

În situația în care hotărârea nu este motivată, instanța de control judiciar nu poate să analizeze dacă hotărârea primei instanțe este legală, pentru că hotărârii îi lipsesc elementele esențiale.

Legiuitorul a stabilit în sarcina judecătorului obligația legală de a motiva în fapt și în drept hotărârea, întrucât în hotărâre trebuie să se explice părților, atât în fapt, cât și în drept, care au fost rațiunile care au condus la adoptarea soluției.

În lipsa motivării, nici părțile nu sunt în măsură să analizeze legalitatea hotărârii judecătorești și nici instanța de control nu poate să exercite controlul judiciar în limitele stabilite de lege.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin nemotivarea hotărârii se aduce atingere prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind procesul echitabil, așa cum a fost consolidat textul în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.

În acest sens, arătăm că, potrivit jurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil este înfrântă atunci când o instanță a motivat pe scurt hotărârea, fără a examina în mod real problemele esențiale care au fost supuse spre analiză.

Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Deoarece Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

Cu alte cuvinte, motivarea reprezintă un element esențial al unei hotărâri judecătorești, iar lipsa acesteia atrage casarea ei. Scopul motivării este acela de a fundamenta și explica măsurile adoptate de instanță în cadrul dispozitivului.

În cauza de față, în mod cert judecătorul fondului nu a realizat o analiză efectivă a cauzei supuse judecății.

Astfel, instanța de control judiciar constată că prin considerentele sentinței recurate sunt reiterate apărările expuse în cuprinsul întâmpinării depuse de pârâtă, neexistând o convingere proprie a judecătorului cu privire la fondul cauzei.

Se poate observa că, deși motivarea hotărârii ce face obiectul prezentei căi de atac este cuprinsă între paragraful final al paginii 35 și partea ce reprezintă dispozitivul, respectiv pe mai mult de 20 de pagini, în ciuda faptului că cererea de chemare în judecată a reclamantei a fost respinsă în tot, niciunul dintre argumentele acesteia nu a fost analizat pe parcursul acestor file din hotărâre, în timp ce argumentele părții adverse au fost redate extrem de fidel, fiind transcrise întocmai din întâmpinarea formulată de către aceasta.

Cu titlu exemplificativ, se constată că de la paragraful 5, pagina 36 a hotărârii, până la pagina 42, paragraful 3, se regăsește integral textul din paginile 2-6 ale întâmpinării depuse de intimata-pârâtă în fond, paragraf cu paragraf, fără a fi omise nici măcar semnele de punctuație, modificându-se doar dimensiunea fontului utilizat, după care instanța de fond s-a rezumat la a reda textele art. 4

3

și art. 4

4

din Legea nr. 346/2004; că, începând cu paragraful 4, pagina 44 din cuprinsul hotărârii, până la pagina 45 penultimul paragraf, textul este identic cu cel din pagina 7 paragraful 6 - pagina 8 penultimul paragraf al întâmpinării depuse de intimata-pârâtă.

În aceste condiții, instanța de control judiciar constată că instanța de fond nu a realizat o motivare proprie a soluției pronunțate, ceea ce echivalează cu nejudecarea fondului pricinii, astfel că Înalta Curte este în imposibilitate să-și exercite controlul judiciar cu privire la fondul cauzei.

Instanța de control judiciar consideră că, într-adevăr, hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., deoarece prima instanță nu a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale, cu privire la legalitatea și temeinicia actelor atacate.

Astfel, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze recurentei-reclamante dovada că susținerile și mijloacele de apărare pe care le-a invocat au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei și determină imposibilitatea instanței de recurs de a exercita controlul judiciar.

Față de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de recurs privind nemotivarea hotărârii în fapt și în drept este întemeiat, ceea ce va conduce la casarea sentinței cu trimitere.

Soluția casării cu trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci și practică: ea este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părților la cele două grade de jurisdicție.

Este firesc ca instanța de trimitere să administreze toate probele impuse de o completă cercetare a fondului cauzei, ceea ce presupune existența tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului.

Altfel spus, dacă s-ar aplica o altă soluție procedurală, ar însemna ca instanța de recurs să verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părțile să mai aibă la dispoziție doar cele două căi extraordinare de atac de retractare - contestația în anulare și revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Totodată, în raport de obiectul acțiunii, Înalta Curte constată că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

"(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc. "

Înalta Curte apreciază că instanța de fond nu a stăruit prin toate mijloacele legale în vederea stabilirii situației de fapt, nesocotind astfel dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la rolul activ al judecătorilor.

Procedând în acest mod, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care urmează a fi casată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

În consecință, Înalta Curte apreciază că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., aspect în raport de care nu se mai impune analizarea criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate în recurs de către recurenta-reclamantă.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează să analizeze acțiunea reclamantei pe fond, în raport de temeiurile legale invocate, să valorifice toate apărările și susținerile părților și toate înscrisurile noi depuse la dosar de către ambele părți, în vederea asigurării accesului acestora la dublul grad de jurisdicție, respectiv să procedeze la o examinare pe fond a tuturor pretențiilor deduse judecății pe calea prezentei acțiuni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 833 din 23 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 februarie 2018.