ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1706/2017

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 21.02.2014 sub nr. x/2/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit:

- anularea Deciziei nr. 37347 din 18 noiembrie 2013 emisă de pârâtă, comunicată la data de 20.11.2013;

- anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 18 septembrie 2013;

- suspendarea executării procesului-verbal până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea din 26.09.2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 18 septembrie 2013 formulată de reclamantă, până la soluționarea definitivă a litigiului pe fond.

Prin Decizia nr. 830 din 18 martie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva încheierii din 26 septembrie 2014 ca nefondat.

Prin Sentința civilă nr. 3556 din 19 decembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei A. S.R.L., a anulat Decizia nr. 37347 din 18 noiembrie 2013 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 18 septembrie 2013 emise de pârâta AFIR (fostă APDRP).

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 18 septembrie 2013, s-a dispus de către autoritatea pârâtă încetarea Contractului de finanțare x din 04 mai 2010 și recuperarea întregului sprijin financiar nerambursabil, în cuantum de 722.179,29 RON fără TVA.

Autoritatea publică pârâtă a dispus această măsură pentru că a constatat că "reclamanta a creat în mod artificial condițiile de accesare a fondurilor nerambursabile prin Măsura 312", respectiv, au fost constituite 8 firme prin care s-au accesat fonduri nerambursabile, depășindu-se astfel plafonul maxim de sprijin. Societatea reclamantă este administrată de o persoană care are calitate de administrator și în alte societăți; altor 7 firme din aceeași localitate li s-au eliberat certificate constatatoare în aceeași zi, existând același număr de contact; unele dintre aceste societăți au încheiat contract de comodat cu aceeași societate; la potențialii clienți figurează aceleași societăți; toate cererile de finanțare au fost depuse în aceeași zi; toate cele 8 firme au același consultant; reclamanta a fost creditată de o persoană fizică ce a creditat și celelalte societăți.

Prin Decizia nr. 37347 din 18 noiembrie 2013 s-a dispus de către pârâtă respingerea contestației formulate de reclamantă, întrucât în speță au fost create condiții artificiale de către reclamantă, condiții artificiale dovedite de localitatea în care își au sediul societățile; existența salariaților comuni ai acestor societăți; faptul că toate societățile prestează activitate doar la o singură societate, al cărei asociat persoană fizică a creditat societatea reclamantă.

Instanța de fond, însușindu-și susținerile reclamantei din cuprinsul acțiunii, a considerat că, atât Decizia nr. 37347 din 18 noiembrie 2013, cât și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 18 septembrie 2013 sunt nelegale.

Temeiul în baza căruia s-a constatat crearea de condiții artificiale - Regulamentul CE 65/2011 - nu era în vigoare la data la care s-a semnat contractul de finanțare, ca atare, acesta nu poate sa-și găsească incidența în prezenta speță.

În Ghidul solicitantului versiunea aferentă anului 2010, data semnării contractului de finanțare, nu era menționată și nu apare nicio interdicție a încheierii unor contracte individuale de muncă part-time ori ca o anumită persoană să aibă calitatea de salariat în mai multe societăți.

În data de 04.05.2010 a fost semnat Contractul de Finanțare cu nr. x, între APDRP, în calitate de Autoritate Contractantă și reclamantă în calitate de beneficiar, valoarea totală eligibilă a proiectului fiind de 1.078.560 RON.

Judecătorul fondului a constatat faptul că reclamanta nu a creat condiții artificiale, așa cum se susține în procesul-verbal atacat, dovadă fiind însăși acceptarea la plată de către autoritate a avantajului nerambursabil, după ce aceasta în prealabil a verificat toate condițiile prevăzute de lege pentru a acorda sprijinul financiar.

Din procesul-verbal de control, reiese și faptul că reclamanta nu a depășit plafonul prevăzut în cadrul ajutoarelor de minimis de 200.000 euro în 3 ani consecutivi, beneficiind doar de un singur contract de finanțare.

A invocat instanța, în acest context, și Hotărârea din 12 septembrie 2013, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza C- 434/12.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs (înregistrat sub nr. unic x/2/2014* pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție) pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând în esență că:

Sentința nr. 3556 din 19 decembrie 2014 a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor Regulamentului nr. 65/2011, O.U.G. nr. 66/2011, H.G. nr. 224/2008, Ordinului nr. 567/2008 și Ghidului Solicitantului, în ceea ce privește condițiile de acordare a fondurilor nerambursabile prin FEADR.

Instanța de fond a apreciat în mod greșit că "temeiul în baza căruia s-a constatat crearea de condiții artificiale - Regulamentul CE 65/2011 - nu era în vigoare nici la data la care reclamanta a formulat cerere de finanțare și nici la momentul la care a semnat contractul de finanțare":

Astfel, la momentul semnării contractului de finanțare, respectiv la 16.03.2009, era în vigoare Regulamentul nr. 1975 din 7 decembrie 2006 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a eco-condiționalității în ceea ce privește măsurile de sprijin pentru dezvoltarea rurală.

Potrivit art. 34 "Abrogare" din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a eco-condiționalității în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală:

"1. Regulamentul (CE) nr. 1975/2006 se abrogă de la data de 1 ianuarie 2011.

Așadar, în speță, trebuie ținut cont de faptul că aplicarea imediată a legii noi constituie regula de drept conform căreia, de îndată ce a fost adoptată, aceasta se aplică tuturor situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii civile vechi, mai ales că noul regulament are caracter imperativ, aplicându-se și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute sub imperiul legii vechi.

Pe de altă parte, trebuie reținut că accesarea sprijinului financiar nerambursabil acordat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013 (PNDR), aprobat prin Decizia Comisiei Europene C(2008) nr. 3831 din 16 iulie 2008, se realizează prin încheierea de contracte de finanțare/decizii de finanțare între A.P.D.R.P. și solicitanții selectați pentru finanțare.

Potrivit prevederilor art. 16(1) - Anexa 1 - Prevederi generale - din Contractul de finanțare:

"16(1) Prin "neregulă" în accepțiunea prezentului contract, se înțelege orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate, precum și orice nerespectare a prevederilor memorandumurilor de finanțare, acordurilor de finanțare, reglementarilor în vigoare privind asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum și a prevederilor contractului de finanțare, caz în care cheltuiala este neeligibilă și are ca efect prejudicierea bugetului general al Comunităților Europene sau a bugetelor administrate de acestea ori în numele lor și a bugetului național."

Prin urmare, conform clauzelor contractuale cunoscute și asumate de reclamantă prin semnarea contractului de finanțare, beneficiarul se obligă la respectarea prevederilor memorandumurilor de finanțare, acordurilor de finanțare, reglementărilor în vigoare privind asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum și la respectarea tuturor celorlalte clauze ale contractului de finanțare.

De asemenea, conform art. 11(3) din Anexa I la Contract, în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului, Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea Contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate și fără intervenția instanței judecătorești. În aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanțare nerambursabilă.

Autoritatea recurentă are obligația luării tuturor măsurilor corective necesare, pe toată perioada de valabilitate a Contractului de Finanțare și indiferent de momentul constatării neregulilor.

A doua critică de nelegalitate a adusă sentinței vizează aplicarea greșită a legislației și a prevederilor contractuale incidente, în condițiile în care instanța de fond a reținut eronat că "reclamanta nu a creat condiții artificiale, așa cum se susține în procesul-verbal atacat, dovada fiind însăși acceptarea la plată a ajutorului nerambursabil de către autoritate, după ce aceasta în prealabil a verificat toate condițiile prevăzute de lege pentru a acorda sprijinului financiar":

Faptul că recurenta a avizat cererea de plată, neformulând nicio obiecție cu privire la regularitatea documentației depuse în vederea obținerii sprijinului financiar nerambursabil, nu înseamnă că aceasta nu poate recurge la mecanismele și atribuțiile de control ulterior sau că beneficiarul este exonerat de răspundere pentru documentele depuse sau acțiunile întreprinse.

Trebuia avut în vedere faptul că, în baza Memoriului Justificativ și declarațiilor (că este o întreprindere autonomă și că își asumă respectarea regulii de minimis, pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului de finanțare) pe care beneficiarul le-a depus la dosarul Cererii de Finanțare, acestuia i s-a acordat un punctaj prin care a fost declarat eligibil și selectat în detrimentul altor solicitanți.

Totodată, trebuia să se rețină că obiectivul general al Măsurii 312, care vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale, nu este îndeplinit deoarece cele 8 societăți în discuție, respectiv S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. H. S.R.L., operează pe aceeași piață sau pe o piață adiacentă pentru a crea un avantaj indirect societății S.C. I. S.R.L., care este beneficiarul real al utilajelor achiziționate prin proiect, constatându-se elemente comune între aceste societăți beneficiare de finanțare FEADR.

Nici obiectivul specific al Măsurii 312, de a crea și a diversifica serviciile pentru populația rurală prestate de către micro-întreprinderi, nu a fost atins, întrucât din analiza contractelor de prestări servicii ale celor opt beneficiari rezultă că aceștia își prestează servicii reciproc sau către societăți comerciale în care au calitatea de asociat.

Recurenta, în cadrul misiunii de control, a avut în vedere depistarea a 3 categorii de indicatori, care să aducă dovezi cu privire la crearea de condiții artificiale, astfel:

- indicatori externi, fizici (societatea are aceeași adresa sau se regăsește alături de una sau mai multe alte societăți într-o identitate de spații sau spații alăturate; are asigurate aceleași facilități de birotică și aceleași depozite pentru echipamente sau utilaje; beneficiază de aceleași utilități - electricitate, apa, canal etc.), identificați și menționați în procesul-verbal;

- indicatorii structurali, legali, juridici (mai multe societăți au aplicat/primit finanțare, dar investiția este folosită numai în relație cu cele obținute de celelalte beneficiare de finanțări; pentru obținerea finanțării mai multe societăți au apelat la același consultant, proiectele fiind identice sau aflate într-o strânsă interdependență; aceeași persoană este responsabilul legal/managerul mai multor companii legate între ele; managerii sunt diferiți ca persoană, dar între aceștia există relații de rudenie sau sunt afini; managerii unei companii sunt angajații celeilalte/celorlalte companii aflate în legătură; asociatul/managerul unei societăți care deși nu este asociat/responsabil legal în celelalte deține controlul, având o influență dominantă asupra celeilalte societăți etc.), de asemenea identificați și menționați în procesul-verbal.

- indicatorii de afaceri, financiar-contabili (societatea are ca furnizor(i) sau/și client(i) exclusiv aceeași/aceleași societăți; facturi care deși au prețuri reale, acestea nu sunt achitate, ci se invocă așa zisele compensări pentru care nu există dovezi că s-au realizat, invocându-se înțelegeri verbale etc.).

Particularitățile identificate de recurentă, prin verificarea încrucișată a celor opt contracte de finanțare, nu pot conduce decât la o singură concluzie, și anume că, s-a urmărit încă de la bun început depășirea plafonului de minimis (achiziționarea tuturor utilajelor necesare care într-un final să deservească un singur grup) prin fracționarea artificială a investiției.

Ultima critică adusă sentinței curții de apel vizează motivarea acesteia în sensul că "reclamanta, prin accesarea ajutorului nerambursabil, și-a atins scopul, nu a creat condiții artificiale, nici sub aspect obiectiv de depășire a plafonului maxim stabilit în cadrul ajutoarelor de minimis și nici sub aspect subiectiv, reclamanta nu a intenționat și nu a avut ca scop depășirea plafonului maxim admis de lege", motivare care ignoră, atât situația de fapt reală constatată prin titlul executoriu, cât și legislația incidentă care a stat la baza emiterii acestuia.

Recurenta a arătat că depășirea plafonului prevăzut în cadrul ajutoarelor de minimis, de 200.000 euro în trei ani consecutivi, de către intimata-reclamantă a fost reținută prin raportare la sprijinul financiar accesat de toate cele 8 societăți care au conlucrat.

Astfel, s-a apreciat că acești solicitanți, inclusiv intimata, au procedat la fracționarea artificială a unui proiect de investiții, încercând astfel a se depăși plafonul maxim de sprijin financiar.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, reiterând principalele susțineri expuse și în fața instanței de fond, în sensul că nu s-a făcut dovada că au fost create condiții artificiale.

Prin încheierea de ședință din 14.02.2017, pronunțată în condițiile art. 493 din C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului a fost administrată, la propunerea intimatei reclamante proba cu înscrisuri noi (decizii de soluționare a unor contestații administrative de către recurenta pârâtă cu privire la alte societăți).

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este fondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce privește critica adusă de recurentă argumentului instanței de nelegalitate a actelor contestate pe motiv că au indicat ca temei legal Regulamentul UE nr. 65/20011, aceasta este fondată, prin prisma faptului că - pe de o parte - acest Regulament a devenit aplicabil, pentru tot ceea ce ține de domeniul său de reglementare, începând cu data de 1 ianuarie 2011, iar - pe de altă parte - datorită faptului că, oricum acesta nu a constituit unicul temei al emiterii actelor respective.

Astfel, împrejurarea menționării sau nu a Regulamentului UE nr. 65/20011 în cuprinsul procesului-verbal ori al deciziei este lipsită de consecințe în contextul confirmării încălcării prevederilor contractului de finanțare, ale Ghidului solicitantului valabil pentru anul 2010 și ale Regulamentelor CE nr. 1698/2005 și nr. 2988/1995 (în vigoare la data semnării contractului).

În plus, este necontestat în cauză că plata tranșei s-a realizat la 30.08.2011, după intrarea în vigoare a Regulamentului UE nr. 65/20011, stabilirea debitului în urma verificărilor efectuate cu luarea în considerare a prevederilor acestui Regulament fiind perfect legală, nefiind vorba de o aplicare retroactivă, astfel cum eronat susține intimata reclamantă în întâmpinare.

Referitor la cea de-a doua critică formulată de recurenta pârâtă, cu privire la aplicarea greșită de către instanța de fond a prevederilor regulamentare și contractuale, întrucât a reținut eronat că acceptarea la plată a ajutorului nerambursabil de către autoritate ar constitui dovada că intimata reclamantă nu a creat condiții artificiale, Înalta Curte o apreciază, de asemenea, ca fiind fondată.

Așa cum instanța supremă a arătat constant în jurisprudența sa, o astfel de împrejurare nu poate fi considerată o validare a neregularității accesării ajutorului de minimis, câtă vreme legislația comunitară și cea națională impun recuperarea plăților necuvenite și reglementează în acest sens inclusiv mecanisme și atribuții de control ulterior de care recurenta pârâtă a uzat în mod legal.

Apărările intimatei-reclamante referitoare la faptul că ar fi respectat toate condițiile necesare la încheierea contractului și la faptul că niciuna dintre împrejurările reținute în cuprinsul procesului-verbal nu este interzisă de lege și au fost cunoscute de către autoritatea recurentă încă de la momentul acordării finanțării sunt irelevante, cât timp împrejurările ulterioare constatate de echipa de control conduc la concluzia că tocmai aceste condiții, a căror îndeplinire formală a condus la obținerea finanțării, au fost create artificial.

În ceea ce privește motivul de recurs prin care se critică motivarea judecătorului fondului în sensul că reclamanta nu a creat condiții artificiale, și-a atins scopul, nu a intenționat să depășească și nu a depășit plafonul maxim stabilit pentru ajutorul de minimis, Înalta Curte apreciază că și acesta este fondat, prin prisma mai multor considerente.

Cu prioritate, Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 3007 din 3 noiembrie 2016, invocată de recurenta-pârâtă, instanța supremă a casat soluția de admitere a acțiunii similare formulate, în contradictoriu cu A.F.I.R., de către H. S.R.L. (una dintre cele 8 societăți în discuție ca fiind "întreprinderi legate" care au acționat concertat pentru crearea de condiții artificiale în vederea accesării fondurilor nerambursabile) și s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Prin această decizie definitivă, s-a reținut împrejurarea că H. S.R.L. se află într-un raport juridic de tip "întreprindere legată", fiind identificat un grup de 8 firme (între care și A. SRL) care prezintă legături de acest tip, aspecte ce rezultă, atât din elementul obiectiv, analizat prin prisma scopului instituit în cadrul Măsurii 312, cât și din condițiile subiective identificate.

Instanța de recurs a constatat, de asemenea, că aceste elemente "reprezintă criterii suficiente pentru a aprecia că, prin intermediul administratorului comun - J. - care este și finanțatorul unora dintre societățile controlate, societatea reclamantă se află în raporturi juridice de tip "întreprinderi legate", în sensul prevăzut în Recomandarea 2003/361/CE și art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004".

A concluzionat, pe baza probelor administrate și a prevederilor regulamentare și jurisprudențiale, că sunt întrunite condițiile pentru a se reține că societățile menționate de autoritatea pârâtă, care ar opera în cadrul unui grup de 8 societăți special înființate în acest scop, au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține finanțarea nerambursabilă, în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Totodată, Înalta Curte apreciază incidente cele dezlegate prin Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza C-434/12 Slancheva, invocată și de către instanța de fond și de către părțile litigante, prin care s-a statuat că, pentru a se reține neregula menționată, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui element obiectiv constând în crearea unor condiții artificiale pentru obținerea plăților, cu consecința ca finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să nu poată fi atinsă, precum și existența unui element subiectiv constând în urmărirea de către candidatul la acordarea unei astfel de plăți a obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

În speță, activitatea ce urma a fi realizată de către intimata reclamantă, urmare a implementării proiectului, trebuia să fie una de prestări servicii agricole, contribuind astfel la diversificarea activităților de acest gen în mediul rural, la promovarea ocupării forței de munca, precum și la consolidarea potențialului uman, factori de natură a a creste atractivitatea investițiilor în mediul rural.

Nici obiectivul general al Măsurii 312 (în cadrul căreia s-a acordat finanțarea), constând în dezvoltarea durabila a economiei rurale prin încurajarea activităților non agricole, în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale și nici obiectivul specific, de a crea și diversifica serviciile pentru populația rurală prestate de către micro-întreprinderi, nu au fost însă atinse, de vreme ce societatea intimată, ca și celelalte din grupul identificat, prestează activitate doar la o singură societate, al cărui asociat a și creditat societățile, are salariați comuni (part time) cu alte societăți din grupul identificat prin actele contestate, fiind fracționate, practic, locuri de muncă între societățile implicate, pentru a crea doar aparența înființării unor noi locuri de muncă, iar acțiunea fiind facilitată de faptul că societățile își au sediul în același spațiu sau în spații învecinate, împărțind utilitățile și dotările de birotică.

Investiția a cărei beneficiară este intimata este folosită numai în relație cu ale celorlalte societăți beneficiare de finanțări, interdependența proiectelor fiind evidentă și conducând, împreună cu ceilalți indicatori identificați, la concluzia fracționării investiției și crearea de condiții artificiale pentru eludarea pragului maxim prevăzut pentru ajutorul de minimis.

Depășirea acestui prag nu se raportează, cum fără temei susține intimata, la propriul proiect (care n-ar fi fost, evident, aprobat, dacă depășea pragul respectiv), ci la valoarea fondurilor accesate de societățile în care s-a fracționat deliberat investiția vizată.

Înalta Curte nu poate ignora, în acest context, nici caracterul definitiv al Deciziei nr. 3007 din 3 noiembrie 2016, pronunțată cu privire la H. S.R.L., dar prin care s-a statuat asupra situației de fapt și de drept ce privește, deopotrivă, și pe intimata reclamantă A. S.R.L. și față de aspectul că, în prezenta cauză, nu au fost relevate împrejurări diferite, care să fie de natură să genereze o altă soluție.

În sfârșit, având în vedere competența instanței de contencios administrativ de a exercita controlul de legalitate asupra actelor administrative cu care este învestită în mod concret, este irelevant aspectul invocat de intimata reclamantă referitor la soluțiile diferite pe care AFIR le-a dat altor contestații administrative, în condițiile în care în prezenta cauză nu s-a dovedit excesul de putere cu care ar fi acționat recurenta în emiterea procesului-verbal și a deciziei contestate.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale și contractuale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care se impune casarea sentinței recurate.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, va casa sentința recurată, respingând pe fond acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței civile nr. 3556 din 19 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 mai 2017.

Procesat de GGC - NN