Decizia nr. 3007/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 3338/2014 a Curții de Apel București

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17.02.2014, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, ca prin hotărârea se va pronunța să se dispună: 1. anularea Deciziei nr. 36661 din 12 noiembrie 2013 emisă de pârâtă și pe cale de consecință, rejudecând cauza în fond, să se dispună anularea titlului de creanță, respectiv a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat în data de 01.10.2013, înregistrat la APDRP sub nr. 31289 din 02 octombrie 2013; 2. suspendarea, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat în data de 01.10.2013, înregistrat la APDRP sub nr. 31289 din 02 octombrie 2013, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Hotărârea curții de apel Prin sentința civilă nr. 3338 din 09 decembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a anulat decizia nr. 36661 din 12 noiembrie 2013 și procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 31289 din 02 octombrie 2013 și a suspendat executarea procesului-verbal atacat până la soluționarea definitivă a cauzei.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 3338 din 09 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, următoarele: - prin sentința pronunțată, instanța de fond a încălcat normele de drept material reprezentate de Regulamentul CE nr. 65/2011, nr. 1290/2005 și nr. 2988/1995, și nu a analizat toate aspectele invocate de recurenta-pârâtă, rezumându-se a se raporta numai la considerentele reținute în hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-434/12. - instanța de fond a reținut în mod greșit că nu este îndeplinită condiția elementului obiectiv, fiind atinsă finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul măsurii 312 prin implementarea celor 8 proiecte, fără a analiza și celelalte elemente reale existente care fac dovada că societatea reclamantă se află într-un raport juridic de tip „întreprindere legată” cu celelalte 7 societăți.

Apărările intimatei Prin întâmpinarea depusă la 15.03.2016, intimata-reclamantă SC A. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că soluția primei instanțe este legală, întrucât, din însuși procesul-verbal de constatare nereguli rezultă faptul că autoritatea recurentă nu a verificat și nici nu a făcut dovada faptului că intimata ar fi creat condiții artificiale. Arată, de asemenea, că simplele legături ale administratorului societății cu alte societăți, nu pot încadra societatea în categoria societăților legate, în condițiile în care măsura 312 și-a atins scopul, iar societatea intimată nu a urmărit sub nicio formă obținerea unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor.

Procedura de filtrare a recursului Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza încheierii din data de 19.02.2016, conform alin. (4) al aceluiași articol. Prin încheierea din 26.04.2016, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședința publică, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței prin prisma motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, sentința atacată fiind afectată de interpretarea și aplicarea greșită a normelor naționale și europene incidente la situația de fapt rezultată din probele administrate. Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, cu o acțiune îndreptată împotriva deciziei nr. 36661 din 12 noiembrie 2013 prin care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a respins contestația administrativă formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 31289 din 02 octombrie 2013, prin care s-a stabilit în sarcina intimatului-reclamant o creanță bugetară în cuantum de 769.683,04 lei, din care 615.746,43 lei (80%) contribuție din fonduri U.E. și 153.936,61 lei (20%) contribuție publică națională de la bugetul de stat. Neregulile constatate prin actele administrative atacate, vizează conduita intimatei-reclamante în încheierea și derularea contractului de finanțare nr. C312M010935700025 din 04 mai 2010, constând în încălcarea prevederilor art. 4 alin. (3) din Regulamentul (CE EURATOM) nr. 2988/1995 și ale art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului CE nr. 1698/2005, care interzic efectuarea de plăți către beneficiarii în sarcina cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți, în scopul procurării unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor. Concluziile activității de verificare au fost în sensul că SC A. SRL și alte șapte societăți au creat împreună condiții artificiale pentru a beneficia de plăți în cadrul Programului FEADR cu depășirea plafonului eligibil, încălcând regula de ajutor de minimis în cadrul măsurii 312. Instanța de fond a concluzionat că, deși este certă existența unor legături între cele opt societăți controlate, există și elemente de diferență care fac ca finalitatea urmărită de schema de ajutor să poată fi atinsă, concluzie care nu este împărtășită de instanța de control judiciar. Aceasta întrucât, așa cum a reținut C.J.U.E. în hotărârea pronunțată la data de 12 septembrie 2013 în cauza C-434/2012 și în hotărârile anterioare citate în cuprinsul acesteia, condițiile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 65/2011 necesită prezența unui element obiectiv, legat de atingerea finalității urmărite de schema de ajutor din cadrul FEADR și unui element subiectiv, care vizează crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru obținerea finanțării, în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate. În această privință, concluzia se bazează „nu numai pe elemente precum legăturile juridice , economice și/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare, ci și pe indicii care dovedesc existența unei coordonări deliberate între aceste persoane”. În speță, nu este vorba doar despre administratorul comun al societăților controlate, ci despre achiziționarea și utilizarea concertată a utilajelor achiziționate de la aceiași furnizori și folosite în baza unor contracte de prestări servicii cu un singur beneficiar, respectiv SC B. SRL, cu același punct de lucru și același personal angajat la toate societățile controlate. Totodată, atât societatea reclamantă cât și societățile SC C. SRL, SC D. SRL, SC E. SRL, SC F. SRL au fost creditate de către G. - administrator la SC B. SRL, astfel cum rezultă din balanțele analitice ale fiecărei societăți. Este adevărat că fiecare dintre împrejurările reținute, privite izolat, nu ar oferi temei suficient pentru constatarea neregulii, dar analizate în succesiunea lor și corelate între ele conduc la concluzia că intimata-reclamantă și celelalte societăți verificate au participat la fracționarea artificială a unui proiect de investiții pentru a eluda normele în materie și a beneficia de plăți prin depășirea plafonului maxim alocat Măsurii 312 și fără a atinge obiectivele schemei de ajutor, constând într-o dezvoltare reală a vieții rurale. Înalta Curte reține că, în esență, stabilirea existenței unor condiții artificiale pentru ajutorul de minimis solicitat de SC A. SRL s-a fundamentat pe schimbarea statutului său de întreprindere (în sens larg) autonomă într-o întreprindere legată. Contrar celor reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată că reclamanta se află într-un raport juridic de tip „întreprindere legată”, fiind identificat un grup de 8 firme care prezintă legături de acest tip, aspecte ce rezultă atât din elementul obiectiv analizat prin prisma scopului instituit în cadrul Măsurii 312, cât și din condițiile subiective identificate în cuprinsul procesului-verbal de constatare nereguli și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 31289 din 02 octombrie 2013. Potrivit prevederilor art. 4 4 din Legea nr. 346/2004: „(1) Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi: a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi; b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi; c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia; d) o întreprindere este acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și deține singură, în baza unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective. (2) Se prezumă că nu există o influență dominantă dacă investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 42 nu sunt implicați direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le dețin în calitatea lor de acționar sau asociat să fie prejudiciate. (3) Sunt considerate întreprinderi legate și întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia ori mai multor întreprinderi sau prin oricare dintre investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 42. (4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente. (5) O piață adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piață a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piața în cauză.” Prezintă relevanță în cauza de față prevederile art. 4 4 alin. (4) și (5) din Legea nr. 346/2004 care au determinat reținerea de către autoritatea recurentă în cuprinsul actelor administrative contestate a existenței legăturilor de tip „întreprinderi legate”. Interpretarea conferită de jurisprudența C.J.U.E. asupra prevederilor art. 3 alin. (3) parag. (4) din Recomandarea 2003/361/CE (reluată în dreptul intern în cuprinsul prevederilor art. 4 4 alin. (4) din Legea nr. 346/2004), prin hotărârea din 27.02.2014 pronunțată în cauza Ha Te Fo Gmbh/Finanzamt Haldensleben este cea potrivit căreia: „Art. 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate „afiliate”, în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relațiile avute în vedere la art. 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă. Se consideră că acționează în mod concertat în sensul art. 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca întreprinderile respective să poală fi considerate caftind independente una de cealaltă din punct de vedere economic. Îndeplinirea acestei condiții depinde de împrejurările cauzei și nu poate în mod necesar să fie subordonată existenței unor relații contractuale între aceste persoane și nici chiar constatării intenției lor de a eluda definiția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări ”. În speță, elementele identificate în procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 31289 din 02 octombrie 2013 reprezintă criterii suficiente pentru a aprecia că, prin intermediul administratorului comun - G. - care este și finanțatorul unora dintre societățile controlate, societatea reclamantă se află în raporturi juridice de tip „întreprinderi legate”, în sensul prevăzut în Recomandarea 2003/361/CE și art. 4 4 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, dat fiind faptul că nu se poate reține că societatea reclamantă acționează într-o manieră independentă în cadrul proiectului aprobat spre finanțare. Totodată, Înalta Curte reține că toate societățile acționează pe aceeași piață relevantă, având același obiect de activitate, astfel cum rezultă din certificatele constatatoare eliberate de registrul comerțului, respectiv activități auxiliare pentru producția vegetală - Cod CAEN 0161, iar proiectele depuse au aceeași denumire, fiind schimbate doar numele societății. Aceste similitudini între proiecte, alături de celelalte elemente de natură subiectivă care au fost identificate în administrarea activității societăților controlate sunt de natură a conduce la reținerea unei conduite asumate a societății reclamante în scopul creării în mod artificial a unor condiții necesare pentru obținerea finanțării nerambursabile în cadrul Măsurii 312 din schema de ajutor FEADR, în scopul depășirii plafonului maxim nerambursabil de 200.000 euro de care poate beneficia un solicitant în decursul a trei ani fiscali. În raport de soluția jurisprudențială dată de C.J.U.E. în cauza C-434/12 Slanchena sila EOOD, se reține, din împrejurările concrete ale speței, că obiectivul măsurii 312 care viza dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților nonagricole în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale, nu a fost îndeplinit, proiectele cărora le-a lipsit caracterul autonom fiind derulate de societăți concentrate într-un grup afiliat, ce restrânge astfel sfera de adresabilitate către alte persoane. Apărările intimatei-reclamante referitoare la respectarea tuturor condițiilor necesare la încheierea contractului și la faptul că niciuna dintre împrejurările reținute în cuprinsul procesului - verbal nu este interzisă de lege și că aceste împrejurări au fost cunoscute de către autoritatea recurentă încă de la momentul acordării finanțării, sunt irelevante, cât timp, împrejurările ulterioare constatate de echipa de control conduc la concluzia că aceste condiții, a căror îndeplinire a condus la obținerea finanțării, au fost create artificial, exclusiv cu scopul de a obține finanțarea. Faptul invocat de intimata-reclamantă că o parte din împrejurările sus-menționate erau cunoscute de către recurentă la momentul depunerii documentației, nu poate fi luată în considerare, cât timp verificarea efectuată cu ocazia acordării finanțării nu are caracterul absolut, recurenta având posibilitatea de a constata eventualele nereguli, ulterior. Declanșarea controlului ex-post ulterior decontării tuturor tranșelor de plată, a avut ca obiectiv verificarea întregii documentații care a stat la baza semnării contractului de finanțare, la care s-au adăugat informațiile suplimentare rezultate din perioada de implementare a proiectului, autoritatea contractantă acționând în cadrul legal care îi conferă dreptul de a efectua un astfel de control. Clauzele contractului de finanțare semnat de părțile litigante, conferă dreptul autorității contractante să monitorizeze proiectul pe o durată de 5 ani de la finalizarea acestuia și să recupereze sprijinul acordat, în situația identificării unor nereguli [art. 3 alin. (1) din Anexa 1 la contractul de finanțare, art. 5 alin. (2) din contractul cadru], art. 5 alin. (3) din Regulamentul CE nr. 65/2011. Noțiunea de neregulă este definită la nivel național prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit căruia: „orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit”. În sensul art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, „neregularitate” înseamnă „orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general”. Prin urmare, pentru a se constata existența unei nereguli, nu este necesară dovedirea unui prejudiciu ci doar caracterul potențial prejudiciabil al abaterii, cu efecte asupra bugetului Uniunii, aspect dovedit în speță, având în vedere că obiectivele propuse la momentul depunerii cererii de finanțare nu au fost atinse de reclamantă. În jurisprudența sa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că inclusiv abaterile care au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii (C-465/10 pct. 47, C-199/03 pct. 31), statul fiind în măsură „să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanțării” (C-465/10 pct. 32), regula generală fiind că orice abatere trebuie să conducă la retragerea avantajului obținut prin comiterea unei nereguli (C-199/03 pct. 15). Concluzionând, așadar, cu privire la aspectele analizate, întrucât sunt întemeiate constatările autorității recurente, în sensul săvârșirii de către intimatul-reclamant a unei nereguli în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, se reține că sunt legale actele administrative contestate, prin care, în raport de prevederile art. 11 și 16 din contractul de finanțare, art. 4 alin. (3) din Regulamentul CE nr. 2988/1995 și art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011, s-a constituit în sarcina intimatei-reclamante un debit în cuantum de 769.683, 04 lei.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 C. proc. civ., va admite recursul pârâtei, va casa sentința atacată și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea ca neîntemeiată.