ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2328/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 21 martie 2014 sub nr. x/2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Finanțare pentru Investiții Rurale, următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 3559 pronunțată în data de 19 decembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea promovată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Finanțare pentru Investiții Rurale, și a anulat Decizia nr. 36660 din 12 noiembrie 2013 și Procesul-verbal înregistrat sub nr. x din 2 octombrie 2013.

În dezvoltarea criticilor formulate, sub un prim aspect, nelegalitatea sentinței a fost invocată pentru încălcarea normelor de drept material aplicabile cauzei, cu referire la Regulamentul CE nr. 65/2011, nr. 1290/2005 și nr. 2988/1995, susținându-se că prima instanță nu ar fi examinat toate apărările autorității pârâte, acordând prevalență dispozițiilor reținute prin Hotărârea din 12 septembrie 2013 a Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-343/12 Slancheva sila EOOD, apreciind în mod eronat că cele statuate și interpretarea dată prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 referitoare la condițiile artificiale se impune obligatoriu în toate jurisdicțiile țărilor UE.

S-a arătat că Hotărârea CJUE mai sus menționată prezintă relevanță numai sub aspectul criteriilor în raport de care se apreciază cu privire la crearea condițiilor artificiale, fiind lăsată la latitudinea judecătorului național aprecierea probelor care demonstrează intenția obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor financiar, examinare care presupune luarea în considerare a elementelor subiective coroborate cu elementele obiective ale speței.

S-a solicitat să se constate că în cuprinsul procesului-verbal de constatare nr. x din 2 octombrie 2013, cât și în Decizia de soluționare a contestației nr. 36.660 din 12 noiembrie 2013 au fost descrise pe larg neregulile reținute în sarcina intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L., acestea constând în încălcarea cu rea-intenție a clauzelor contractului de finanțare, și, implicit, dând conținut prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011.

În cauză, verificările efectuate au avut în vedere mai multe aspecte relevante în ceea ce privește crearea condițiilor artificiale, și anume: (i) indicatorii externi, fizici (de exemplu: o societate are aceeași adresă sau se regăsește alături de una sau mai multe alte societăți într-o identitate de spatii sau spatii alăturate; are asigurate identic aceleași facilități - fax, telefon, echipamente IT gen imprimante, xerox, etc); (ii) indicatorii structurali, legali, juridici (de exemplu: una sau mai multe societăți au aplicat/primit finanțare, iar investiția poate fi folosită numai în relație cu altele obținute de celelalte societăți; pentru obținerea finanțării mai multe societăți au apelat la același consultant - proiectele fiind identice sau aflate într-o strânsă interdependență; etc.); (iii) indicatorii de afaceri, financiar-contabili (de exemplu: o societate are ca furnizor(i) sau/și client(i) exclusiv aceeași/aceleași altă/alte societăți; facturile cuprind prețuri ale serviciilor/bunurilor favorizante, nereale - fie peste, fie sub prețul pieței; etc.), care au fost identificați și menționați în procesul-verbal de constatare a neregulilor încheiat în privința intimatei-reclamante.

Din analiza și coroborarea tuturor acestor indicatori și pe baza a diverse dovezi materiale a rezultat că prin înființarea celor opt societăți, respectiv intimata-reclamantă, și S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. H. S.R.L., nu s-au realizat microîntreprinderi de sine-stătătoare, apte să realizeze obiectivul general al măsurii 312 - acela de a promova spiritul întreprinzător prin crearea de noi locuri de muncă și de a consolida astfel structura economică în zona rurală (art. 52 (a) (ii) R1698/2005), ci societăți având scopul clar de a obține în mod artificial o intensitate mai mare a sprijinului financiar nerambursabil.

Ca urmare, s-a solicitat să se constate că, în mod justificat, autoritatea administrativă a considerat că, în caz, erau aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (UE) nr. 65/2011, legăturile existente între entitățile juridice mai sus arătate, demonstrând că reprezentanții acestora au acționat concertat spre realizarea obiectivelor și scopului unei entități juridice unice, care în mod legal, nu ar fi fost în măsură să obțină un ajutor peste 200.000 Euro.

Particularitățile identificate prin verificarea încrucișată a celor opt contracte de finanțare nu pot conduce decât la o singură concluzie, aceea că încă de la bun început s-a urmărit depășirea plafonului de minimis (achiziționarea tuturor utilajelor necesare care într-un final să deservească un singur grup) prin fracționarea artificială a investiției.

Nelegalitatea sentinței a fost invocată și pentru greșita reținere de către instanță că în speță nu erau cele două cerințele obligatorii referitoare la crearea cu intenție de condiții artificiale pentru obținerea finanțării nerambursabile.

O primă observație a fost aceea că, în aprecierea instanței de fond, proiectele aparținând entităților juridice menționate în actele administrative contestate erau autonome, iar prin implementarea lor a fost atinsă finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR.

Cu privire la această statuare a instanței s-a solicitat să se constate că ea nu putea fi valabil reținută în cauză.

S-a subliniat că instanța de fond nu avea competența de a se pronunța cu privire la toate cele opt proiecte depuse în cadrul FEADR, acestea formând obiectul unor acțiuni judiciare separate, iar aprecierea făcută nu avea la bază și nu era însoțită de prezentarea unei argumentații care să confirme că proiectul intimatei-reclamante era autonom în comparație cu celelalte și că fiecare proiect în parte respecta obiectivele schemei de ajutor.

S-a arătat că în analiza pe care instanța este chemată să o facă în cauze de tipul celei în examinare, trebuie avute în vedere toate criteriile de evaluare desprinse din jurisprudența CJUE în ceea ce privește noțiunea de "condiții artificiale" din cuprinsul art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a ecocondiționalității în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală.

Or, în speță, examinarea de ansamblu a circumstanțelor obiective, cât și a elementelor de ordin subiectiv, la care face referire jurisprudența CJUE, relevă existența unor legături și situații care permit să se concluzioneze în sensul că au fost create în mod artificial condițiile necesare pentru acordarea unei finanțări nerambursabile.

În acest sens, s-a menționat că (i) din cei opt beneficiari, șapte au sediul în aceeași locație; (ii) toți cei opt beneficiari au fost înființați la aceeași dată, au același cod CAEN, au avut contract de comodat cu același comodant, au contracte de colaborare cu aceiași furnizori; (iii) cererile de finanțare au fost înregistrate în aceeași zi la OJPDRP Timiș, având numere de înregistrare consecutive; (iv) data eliberării certificatelor constatatoare de către Oficiul Registrului Comerțului este aceeași pentru toate cele opt firme; (v) toți cei opt beneficiari au același consultant; (vi) proiectele celor opt beneficiari au același titlu; (vii) toți cei opt beneficiari au contracte de credit încheiate cu I. și (viii) toate societățile au fost creditate de J., administrator al S.C. K. S.R.L.

Prin urmare, cele reținute de prima instanță ignoră atât prevederile legale aplicabile, cât și situația de fapt, hotărârea pronunțată în cauză fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, s-a arătat că judecătorul primei instanțe a făcut o corectă aplicare a legii la situația dedusă judecății, reținându-se în mod justificat că faptele și elementele de legătură invocate în cuprinsul actelor administrative emise în privința intimatei-reclamante nu demonstrează pretinsa neregulă referitoare la crearea condițiilor artificiale pentru obținerea finanțării nerambursabile, având în vedere dispozițiile art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011 privind condițiile artificiale, în interpretarea dată de instanța Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-434/12 Slancheva sila EOOD.

Au fost reiterate apărările și susținerile de la judecata în fond a cauzei și s-a făcut referire la raționamentul și considerațiile primei instanțe, care a analizat și a oferit un răspuns specific și explicit fiecărei chestiuni în dezbatere.

De asemenea, au fost reluate susținerile formulate în legătură cu limitele în care era permisă efectuarea controlului și depistarea neregulilor de către autoritatea administrativă.

Fără a fi contestată această competență a autorității administrative, s-a arătat că verificările/acțiunile efectuate/întreprinse trebuie să vizeze aspecte ulterioare achitării cererii de plată, aspecte care s-au modificat după această dată și care au determinat schimbarea situației de fapt și de drept avută în vedere la momentul ultimei plăti.

În acest sens se interpretează și prevederile art. 5 alin. (3) lit. f) din O.U.G. nr. 13/2006, în vigoare la data controlului, invocate inclusiv de către recurentă-pârâtă în cadrul cererii de recurs.

S-a arătat că eligibilitatea fusese verificată anterior datei semnării contractului de finanțare și niciuna dintre condițiile acordării ajutorului financiar nerambursabil nu a fost modificată după semnarea contractului sau achitarea tranșelor de plată către intimata-reclamantă.

Or, toate elemente reținute și descrise în actele administrative emise în privința intimatei-reclamante au existat la data plății tranșei, inclusiv la data semnării cererii de finanțare, recurenta-pârâtă stabilind faptul că nu au fost create condiții artificiale.

S-a arătat și că obligația de rambursare a sprijinului financiar nu putea fi acceptată în cauză nici din perspectiva dispozițiilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul Comisiei (UE) nr. 65/2011, care, în aplicarea principiului conform căruia nimeni nu se poate prevala de propria culpă, menționează faptul că "Obligația de rambursare prevăzută la alin. (1) nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorității competente sau a unei alte autorități și atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil".

În concluzie, s-a solicitat să se constate că intimata-reclamantă a respectat întocmai legislația aplicabilă, internă, cât și cea comunitară, precum și prevederile contractuale asumate, cerințele și criteriile menționate în Ghidul solicitantului - versiunea aplicabilă la data accesării fondurilor, neputându-i fi imputată nicio culpă, respectând întocmai cele asumate și neascunzând absolut nimic autorității-pârâte.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 7 februarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 12 decembrie 2017, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 27 februarie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, luând în considerare și apărările și observațiile prezentate prin întâmpinare, după reevaluarea probatoriului și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat în cauză este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 2 octombrie 2013 emis de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit s-a stabilit în sarcina intimatei-reclamante A. S.R.L., în calitate de beneficiar al contractului de finanțare nr. x din 4 mai 2010, având ca obiect implementarea proiectului "Achiziție de mașini și echipamente agricole în cadrul în cadrul S.C. A. S.R.L., în vederea închirierii - Voiteg, jud. Timiș", obligația de restituire a sumei de 757.988 RON, fără TVA, reprezentând sprijinul financiar nerambursabil acordat în cadrul Măsurii 312 F.E.A.D.R., subsecvent dispoziției privind încetarea raporturilor contractuale.

Măsura dispusă în cauză s-a întemeiat pe constatarea că proiectul intimatei-reclamante A. S.R.L. nu îndeplinea condițiile de eligibilitate pentru cofinanțare și, ca atare, era necesară recuperarea întregului sprijin financiar.

Activitatea de control efectuată în cauză a fost declanșată în baza "Suspiciunii de neregulă/suspiciune de fraudă" IRD 0.1, din 5 aprilie 2013, având ca scop stabilirea posibilității de creare de condiții artificiale în vederea obținerii de finanțare nerambursabilă, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995 și art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011.

Analiza documentară ex-post realizată de autoritatea-pârâtă, cât și verificările încrucișate efectuate asupra celorlalte entități juridice cu privire la care exista suspiciunea că ar fi acționat împreună pentru obținerea unui avantaj nejustificat, prin crearea de condiții artificiale în scopul depășirii plafonului maxim eligibil în cadrul Măsurii 312, au stabilit o serie de legături și elemente comune care justificau concluzia că, în speță, fusese efectuată o plată necuvenită, în sensul în care acțiunile întreprinse de intimata-reclamantă nu au intenționat și nu au avut ca finalitate atingerea scopului urmărit de schema de ajutor din cadrul FEADR.

Datele și informațiile obținute în procedura de verificare a suspiciunii de neregulă/suspiciune de fraudă înregistrată în cauză au evidențiat o serie de legături, situații și elemente comune între societatea controlată, S.C. A. S.R.L., și alte șapte entități juridice, respectiv S.C. F. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. D. S.R.L. și S.C. H. S.R.L., aspecte pe baza cărora s-a concluzionat de autoritatea administrativă cu privire la crearea artificială a condițiilor de accesare a fondurilor nerambursabile prin depășirea plafonului maxim de 200.000 Euro/beneficiar.

Astfel, s-a reținut că: (i) din cei opt beneficiari, șapte aveau sediul în aceeași locație, (ii) toți cei opt beneficiari au fost înființați la aceeași dată, (iii) toate societățile desfășurau același tip de activitate în baza cod CAEN 7731, (iv) entitățile juridice enumerate aveau încheiat contract de comodat cu același comodant S.C. L. S.R.L. pentru depozitarea utilajelor achiziționate în baza finanțării obținute în cadrul Măsurii 312 FEADR, (v) contractele de colaborare erau încheiate cu aceeași furnizori; (vi) cererile de finanțare ale celor opt beneficiari au fost înregistrate în aceeași zi la OJPDRP Timiș, având numere de înregistrare consecutive; (vii) certificatele constatatoare pentru toate cele opt firme au fost eliberate în aceeași zi de către Oficiul Registrului Comerțului; (viii) toți cei opt beneficiari au avut același consultant; (ix) proiectele celor opt beneficiari erau similare, având aceeași titulatură și ca obiect achiziționarea de utilaje; (x) toți cei opt beneficiari aveau contracte de credit încheiate cu I.; (xi)

toate societățile erau creditate de J., administrator al S.C. K. S.R.L.

Contestația administrativă formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 2 octombrie 2013 mai sus menționat a fost respinsă prin Decizia nr. 36660 din 12 noiembrie 2013 emisă de autoritatea pârâtă.

Actele administrative astfel emise au fost desființate prin hotărârea instanței de fond, constatându-se că acestea nu reflectă corecta aplicare a legii la situația de fapt existentă în cauză și că aspectele invocate, elementele comune sau legăturile existente între societățile menționate nu confirmă pretinsa conduită ilicită din partea intimatei-reclamante în obținerea unui avantaj necuvenit prin crearea artificială a condițiilor necesare acordării acestuia.

În analiza efectuată, instanța de fond a avut în vedere criteriile de evaluare desprinse din jurisprudența CJUE în ceea ce privește noțiunea de "condiții artificiale" din cuprinsul art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011, astfel cum aceasta a fost interpretată prin Hotărârea din 12 septembrie 2013, în cauza C-434-12 Slancheva sila EOOD, fiind prezentate în cuprinsul sentinței motivele pentru care s-a considerat că în speță nu erau îndeplinite condițiile obligatorii cerute pentru existența neregulii.

Astfel, s-a constatat de către instanță - pe baza analizei efectuate asupra elementelor obiective ale cauzei, că scopul și finalitatea urmărită de Măsura 312 FEADR erau îndeplinite în speță, rezultând, din înscrisurile depuse în probațiune, că investiția realizată exista în continuare și crease locuri de muncă în mediu rural, prin activitatea desfășurată de intimata-reclamantă fiind demonstrată utilitatea proiectului, care a rămas nemodificat, iar utilajele achiziționate au fost folosite conform scopului declarat în cererea de finanțare.

De asemenea, s-a constatat de către instanță că activitatea desfășurată de societatea reclamantă era independentă de activitatea celorlalte entități juridice, neputându-se considera că un proiect mai mare ar fi fost scindat în proiecte mai mici, conform celor reținute de autoritatea pârâtă.

Pe de altă parte, s-a arătat că și în ipoteza în care s-ar reține existența unei divizări artificiale a investiției, respectivul fapt nu era suficient și nu reprezintă în sine un motiv de respingere a cererii de finanțare decât în măsura în care aducea atingere și avea drept consecință neîndeplinirea obiectivelor prevăzute de art. 52 lit. a) pct. (ii) din Regulamentul nr. 1698/2005.

Din această perspectivă, s-a constatat că în cauză au fost realizate atât obiectivul general al Măsurii 312, cât și obiectivele specifice și operaționale.

S-a reținut de către instanță că activitatea societăților controlate nu s-a rezumat la prestarea de servicii către o singură societate, dimpotrivă, serviciile au fost realizate în favoarea mai multor societăți de profil din regiune, ceea ce confirmă faptul că în discuție era vorba de inițiative private distincte, care, chiar dacă erau legate între ele prin anumite comune, au fost gândite să funcționeze și în mod independent după regulile economiei de piață.

Ca atare, s-a arătat că existența unui singur administrator pentru mai multe societăți și a unor angajați comuni nu erau suficiente spre a se putea concluziona că investițiile realizate nu aveau la bază proiecte de sine stătătoare sau că nu erau apte să conducă la atingerea finalității urmărite de obiectivele schemei de ajutor.

S-a mai arătat că toate celelalte elemente comune, referitoare la data înființării societăților, data depunerii cererilor de finanțare, data eliberării certificatelor constatatoare ORC, identitatea de titlu a proiectelor, identitatea de consultant, existența sediilor la aceeași adresă și încheierea contractului de comodat pentru depozitarea utilajelor achiziționate cu același comodant, deși erau de natură să genereze unele suspiciuni privind posibilitatea creării de condiții artificiale, nu au fost suficiente să fundamenteze în caz concluzia autorității pârâte, constituind numai indicii de cercetare și investigație, elementul central în analiză reprezentându-l faptul de a stabili dacă obiectivele Măsurii 312 au fost sau nu, atinse.

În ceea ce privește existența elementului subiectiv, s-a reținut de către instanță că aprecierea autorității pârâte se întemeiase exclusiv pe o serie de elemente cunoscute de aceasta încă de la data aprobării cererii de finanțare, aspecte de fapt care însă nu erau suficiente spre a demonstra că ceea ce se intenționase în cauză era obținerea unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor din cadrul FEADR, în condițiile în care rezultase îndeplinirea acestora de către intimata-reclamantă.

Prin motivele de recurs formulate, se contestă soluția și argumentația primei instanțe, susținându-se în esență că aspectele cu relevanță în ceea ce privește existența "condițiilor artificiale" nu fost corespunzător evaluate și valorificate în contextul tuturor circumstanțelor cazului și a criteriilor desprinse din jurisprudența CJUE.

Efectuând propria examinare în cauză, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, conținutul actelor administrative contestate și motivele și criticile din recurs ale autorității administrative pârâte, Înalta Curte constată că, deși aspectele faptice relevante în contextul aplicării dispozițiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (UE) nr. 65/2011 au fost corect decelate în cauză, acestea nu au fost și corespunzător evaluate și valorificate de judecătorul primei instanțe, care nu le-a atribuit semnificația juridică cuvenită, având drept consecință pronunțarea unei soluții greșite, de anulare a actelor administrative privind pe intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

Potrivit deciziei preliminarii evocate, "articolul 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că condițiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezența unui element obiectiv și a unui element subiectiv. Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competența instanței de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speței care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR nu poate fi atinsă. Potrivit celui de al doilea element, este de competența instanței de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăți a urmărit în exclusivitate să obțină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate. În această privință, instanța de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice și/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare, ci și pe indicii care dovedesc existența unei coordonări deliberate între aceste persoane."

În dezacord cu concluziile și aprecierile primei instanțe, Înalta Curte constată că, în ceea ce privește elementul obiectiv, acesta este îndeplinit în cauză, având în vedere că prin implementarea proiectului nu a fost atinsă finalitatea urmărită de schema de ajutor.

Obiectivul general al schemei de ajutor de minimis pentru Măsura 312 este creșterea și menținerea numărului locurilor de muncă și a veniturilor adiționale, diversificarea serviciilor pentru populația rurală, creșterea de microîntreprinderi și reducerea gradului de dependență față de agricultură.

Or, în speță, analiza unitară a elementelor evidențiate de autoritatea administrativă, astfel cum acestea au fost enumerate mai sus, în prezenta decizie, demonstrează că nu se poate reține îndeplinirea în cauză a criteriilor de selecție cerute în realizarea Măsurii 312 FEADR, fiind de necontestat că cele opt societăți își desfășoară activitatea cu aceeași salariați, angajați cu contracte de muncă parțiale, își prestează servicii reciproce, desfășoară același tip de activitate, având același cod CAEN, și și-au achiziționat utilaje complementare.

De asemenea, în aprecierea Înaltei Curți, o analiză pertinentă a tuturor elementelor relevante, furnizate de circumstanțele și realitățile cazului, demonstrează că proiectul de investiții al intimatei-reclamante nu a urmărit să asigure și să îndeplinească obiectivele Măsurii 312, legături de felul celor constatate și evidențiate de autoritatea administrativă, respectiv cele opt entități juridice au fost create la aceeași dată, cu aceiași salariați, pentru implementarea aceluiași tip de proiect, ale căror activități de închiriere utilaje agricole au avut ca beneficiar societatea K. S.R.L., al cărui unic asociat era persoana care a și creditat toate acele societăți, constituie un indiciu care dovedește existența unei coordonări deliberate între cei opt beneficiari ai proiectelor, cu scopul de a obține finanțare nerambursabilă peste limita admisă de lege.

Toate aceste elemente constituie indicii pertinente și suficiente, în ceea ce privește stabilirea conținutului și semnificației cererii de finanțare în litigiu, fiind rezonabil să se creadă - pe baza legăturilor de fapt, juridice, economice și personale identificate în speță, că sprijinul financiar solicitat de intimata-reclamantă nu a urmărit decât obținerea unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în mod legal, s-a reținut în sarcina intimatei-reclamante existența unei nereguli în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 - fapta imputată constând în crearea în mod artificial a condițiilor de accesare a fondurilor nerambursabile prin Măsura 132.

Sub acest aspect, este de menționat că responsabilitatea beneficiarului finanțării nu poate fi înlăturată prin invocarea culpei autorității administrative, iar faptul că în cauză a existat o verificare anterioară în vederea aprobării cererilor de plată nu exclude obligația autorității administrative de a proceda la o nouă examinare și reevaluare, din proprie inițiativă sau în baza unei investigații efectuate de organisme interne sau europene cu atribuții de control în materie.

De asemenea, trebuie menționat că prevederile și obligațiile stabilite în baza contractului de finanțare instituie în sarcina beneficiarului o răspundere generală și obiectivă pentru îndeplinirea întocmai a obiectivelor proiectului, răspundere care vizează și îndeplinirea cerințelor de acordare a finanțării.

Este adevărat că, potrivit art. 5 alin. (3) din Regulamentul Comisiei (UE) nr. 65/2001, "Obligația de rambursare (...) nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorității sau a altei autorități și atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil", însă, o asemenea ipoteză nu era îndeplinită în cauză.

În dezacord cu susținerile intimatei-reclamante și cele reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că elementele identificate cu ocazia verificărilor întreprinse în baza "Suspiciunii de neregulă/suspiciune de fraudă" IRD 0.1 nr. 10286 din 5 aprilie 2013 justificau valabil măsurile dispuse prin procesul-verbal contestat, neputându-se considera că în speță autoritatea administrativă ar fi deținut și era avizată cu privire la toate informațiile utilizate în evaluarea de ansamblu, efectuată după aprobarea celor două cereri de plată (februarie 2011, respectiv aprilie 2011).

Analiza documentară ex-post realizată de autoritatea pârâtă privind suspiciunea de creare de condiții artificiale în scopul depășirii plafonului maxim eligibil în cadrul Măsurii 312 nu s-a rezumat la documentația aferentă contractului de finanțare încheiat cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., ci a luat în considerare și date și informațiile obținute de la celelalte șapte societăți respectiv: S.C. F. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. D. S.R.L. și S.C. H. S.R.L..

A existat astfel posibilitatea efectivă a autorității administrative de a proceda la o evaluare unitară a tuturor aspectelor expuse în sesizarea existenței unei suspiciuni de neregulă/fraudă, aspecte care, privite individual, nu aveau capacitatea de a evidenția întrunirea cumulativă a criteriilor obiective și subiective și nici a elementelor care demonstrează coordonarea deliberată în vederea obținerii unui avantaj nejustificat prin crearea de condiții artificiale care să contravină obiectivelor Măsurii 312.

De asemenea, datele existente în balanțele analitice din 2013 evidențiază o împrejurare nouă, ulterioară aprobării celor două tranșe de plată, împrejurare care confirma că toate cele opt societăți aveau același client, S.C. K. S.R.L., iar administrator al respectivei societăți era J., persoana care a creditat toate cele opt societăți comerciale, astfel cum rezultă din balanțele analitice ale fiecărei societăți în parte.

Existența unor indicii care să configureze aceste împrejurări, deosebit de importante din perspectiva analizată, nu putea fi identificată în procedura de verificare derulată anterior încheierii celor opt contracte de finanțare, în condițiile în care, din punct de vedere formal, fiecare proiect îndeplinea cerințele de eligibilitate, iar în toate cererile de finanțare au fost menționați ca potențiali clienți și alte entități juridice decât S.C. K. S.R.L..

În raport de toate arătate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., se va dispune admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, respingerea acțiunii reclamantei S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței civile nr. 3559 din 19 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând cauza:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 iunie 2018.

Procesat de GGC - MM