ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1448/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 37.345/18.11.2013, emisă de pârâtă și, pe cale de consecință, anularea titlului de creanță, respectiv a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x, încheiat la data de 20.09.2013, precum și suspendarea executării procesului-verbal de constatare, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentului demers judiciar.

Prin sentința civilă nr. 1810 din 6 iunie 2014, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, având ca obiect anularea Deciziei nr. 37.345/18.11.2013 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/20.09.2013 și a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării, reținând, în esență, că, "deși reclamanta susține că nu a existat conivență între cele 8 societăți, aducând o serie de argumente pentru a combate cele reținute în cuprinsul procesului-verbal cu titlu de elemente comune societăților în discuție, coroborarea tuturor acestor elemente nu poate conduce decât la singura concluzie rezonabilă, însușită de agenția pârâtă și anume aceea a înființării acestor societăți în scopul de a depăși plafonul maxim nerambursabil și de a eluda dispozițiile care impun respectarea regulii de "ajutor in minimis", conform căreia valoarea totală a ajutoarelor de minimis primite pe perioada a 3 ani fiscali de către un beneficiar nu va depăși plafonul maxim al ajutorului public de 200.000 euro/beneficiar".

Împotriva sentinței civile nr. 1810 din 6 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., republicat, iar, prin Decizia nr. 596 din 2 martie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Prin sentința civilă nr. 2618 din 16 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fostă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit), a anulat Decizia nr. 37345/18.11.2013 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat în data de 20.09.2013, a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat, recurenta-pârâtă susține, în esență, că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, reprezentate de dispozițiile Regulamentului nr. 65/2011, ale O.U.G. nr. 66/2011, H.G. nr. 224/2008, Ordinului nr. 567/2008 și a Ghidului Solicitantului, în ceea ce privește condițiile de acordare a fondurilor nerambursabile prin FEADR.

Astfel, un prim motiv de recurs vizează faptul că prin sentința recurată instanța de fond a apreciat că "pârâta AFIR s-a limitat la a constata legăturile dintre cele opt societăți comerciale, fără o analiză aprofundată a elementelor subiective și obiective menționate în cauza CJUE SLANCHEVA".

În opinia recurentei-pârâte, motivarea Curții de Apel București a ignorat atât situația de fapt, astfel cum aceasta a fost prezentată de recurentă prin apărările scrise și prin titlul executoriu, dar și legislația incidentă pe care au fost întemeiate acestea.

În ceea ce privește situația de fapt, recurenta subliniază că aceasta a fost prezentată pe larg în întâmpinarea depusă la dosarul de fond, precum și în actele administrative contestate, din probele administrate rezultând că acordarea unui ajutor nerambursabil de o valoare mai mare decât plafoanele impuse celorlalți solicitanți/beneficiari, creează beneficiarului/grupului de persoane care acționează de comun acord, un avantaj nejustificat în fața competiției, aspect care, încă o dată, implică îngreunarea îndeplinirii obiectivelor măsurii, din prisma principiului concurenței pe piață.

Mai mult decât atât, obiectivul specific obligă entitatea juridică beneficiară de fonduri nerambursabile la prestarea de servicii către populația rurală, populație care lipsește cu desăvârșire din activitatea beneficiarului, rezultând astfel că obiectivele măsurii nu au fost atinse.

În opinia recurentei, contrar celor susținute de intimata-reclamantă, aceasta a prezentat cele două elemente necesare dovedirii creării avantajului necuvenit creat de reclamantă.

Astfel, în ceea ce privește elementul obiectiv, recurenta a arătat că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR nu poate fi atinsă, în fapt beneficiarul/beneficiarii proiectului/proiectelor supus/supuse controlului nu poate/pot atinge obiectivul măsurii accesate, iar, în ceea ce privește cel de-al doilea element, respectiv elementul subiectiv, s-a procedat la identificarea elementelor de legătură dintre beneficiar/beneficiari și alte entități juridice implicate, care să arate modalitatea concertată a beneficiarilor cu scopul clar de a eluda normele legale și procedurale în vederea obținerii finanțării nerambursabile.

Arată recurenta-pârâtă că, analizând situația de fapt, astfel cum aceasta a fost expusă prin procesul-verbal de constatare, nu se poate face abstracție de faptul că beneficiarul final al fondurilor încasate pe cele opt proiecte este practic o singură persoană.

Subliniază recurenta că obiectivul general al Măsurii 312, care vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale, nu este îndeplinit, deoarece entitățile juridice la care a făcut referire, respectiv S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. A. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. H. S.R.L. operează pe aceeași piață, sau pe o piață adiacentă, pentru a crea un avantaj indirect societății S.C. I. S.R.L., care este beneficiarul real al utilajelor achiziționate prin proiect, și, mai ales, pentru că s-au constatat elemente comune între cele opt societăți beneficiare de finanțare FEADR.

În opinia recurentei, îndeplinirea obiectivului specific al Măsurii 312, de a crea și a diversifica serviciile pentru populația rurală prestate de către micro - întreprinderi, nu a fost atins, întrucât din analiza contractelor de prestări servicii ale celor opt beneficiari rezultă că aceștia își prestează servicii reciproc sau către societăți comerciale în care au calitatea de asociat.

Rezultă astfel că, acordarea unui ajutor nerambursabil de o valoare mai mare decât plafoanele impuse celorlalți solicitanți/beneficiari, creează beneficiarului/grupului de persoane care acționează de comun acord, un avantaj nejustificat în fața competiției, aspect care, încă o dată, implică îngreunarea îndeplinirii obiectivelor măsurii, din prisma principiului concurenței pe piață.

Mai mult decât atât, obiectivul specific obligă entitatea juridică beneficiară de fonduri nerambursabile la prestarea de servicii către populația rurală, populație care lipsește cu desăvârșire din activitatea beneficiarului, rezultând astfel că obiectivele măsurii nu au fost atinse.

Recurenta precizează că a reținut depășirea plafonului prevăzut în cadrul ajutoarelor de minimis de 200.000 euro în trei ani consecutivi de către S.C. A. S.R.L., prin raportare la sprijinul financiar accesat de toate cele 8 societăți și, astfel, s-a apreciat că acești solicitanți, inclusiv reclamanta, au procedat la fracționarea artificială a unui proiect de investiții, încercând astfel a se depăși plafonul maxim de sprijin financiar.

Totodată această practică, de a diviza un proiect complex, atât ca valoare, cât și ca întindere, în mai multe proiecte mai mici, permite unui solicitant să realizeze mai multe proiecte pe aceeași măsură - situație interzisă prin prevederile legale în vigoare.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Criticile formulate de recurenta-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, sunt întemeiate.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a supus controlului de legalitate Decizia nr. 37.345/18.11.2013, emisă de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin care a fost respinsă contestația administrativă formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/20.09.2013, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei o creanță bugetară în cuantum de 773.944,07 RON, din care 619.155,26 RON contribuție din fondurile Uniunii Europene și 154.788,81 RON contribuție publică națională de la bugetul de stat.

Neregulile constatate prin actele administrative atacate, vizează conduita intimatei-reclamante în încheierea și derularea Contractului de finanțare nr. x/04.05.2010, constând în încălcarea prevederilor art. 4 alin. (3) din Regulamentul (CE EURATOM) nr. 2988/1995 și ale art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului CE nr. 1698/2005, aceste din urmă prevederi interzicând efectuarea de plăți către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți, în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Concluziile activității de verificare au fost în sensul că beneficiarul A. S.R.L. și alte șapte societăți au creat împreună, în mod artificial, condițiile de accesare a fondurilor nerambursabile prin Măsura 312, cu scopul de a depăși plafonul maxim nerambursabil și a eluda dispozițiile care impun respectarea regulii de "ajutor de minimis" în cadrul Măsurii 312.

Concluziile enunțate au avut la bază următoarele constatări: cererile de finanțare ale celor opt beneficiari au fost înregistrate în aceeași zi la OJPDRP Timiș, având numere de înregistrare consecutive; din cei opt beneficiari, șapte au sediul în aceeași locație; toți cei opt beneficiari au fost înființați la aceeași dată, au același cod CAEN, au încheiat, la aceeași dată, contract de comodat cu același comodant și au încheiat contracte de colaborare cu aceiași furnizori; data eliberării certificatelor constatatoare de către Oficiul Național al Registrului Comerțului este aceeași pentru toate cele opt societăți; toți cei opt beneficiari au același consultant; proiectele celor opt beneficiari au aceeași denumire; A. S.R.L., în calitate de prestator, a încheiat un contract de prestări servicii și un contract de închiriere cu I. S.R.L.; toți cei opt beneficiari au drept client societatea I. S.R.L.; A. S.R.L. și celelalte societăți, au fost creditate de către J., administrator la I. S.R.L.; toți cei opt beneficiari au încheiat contracte de credit cu K.; toate cele opt societăți au angajați comuni cu contract de muncă parțial; utilajele achiziționate de către toate societățile sunt complementare.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 4 alin. (3) din Regulamentul (CE EURATOM) nr. 2988/1995 al Consiliului din 18.12.1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene, articol reținut drept temei de drept pentru emiterea actelor contestate de către autoritatea pârâtă:

"Actele despre care se stabilește că au drept scop obținerea unui avantaj care contravine obiectivelor dreptului comunitar aplicabil în situația în cauză, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru obținerea avantajului, au drept consecință, după caz, fie neacordarea avantajului respectiv, fie retragerea acestuia."

Prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011, care au fundamentat, de asemenea, actele administrative atacate, exclud plățile către beneficiarii care au creat condiții artificiale în vederea obținerii de fonduri prin Programul de Dezvoltare Rurală.

Prin Hotărârea pronunțată la data de 12 septembrie 2013, în cauza C-434/2012, invocată atât de către prima instanță, cât și de părțile în proces, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că aceste condiții de punere în aplicare a textului de lege, necesită prezența unui element obiectiv și a unui element subiectiv.

Potrivit elementului obiectiv, este necesar să se identifice împrejurările obiective ale speței, care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu poate fi atinsă, iar elementul subiectiv vizează crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru obținerea finanțării, în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate. În această privință, concluzia se bazează nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice și/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare, ci și pe indicii care dovedesc existența unei coordonări deliberate între aceste persoane.

Este adevărat că analiza, în concret, aparține numai instanței naționale, însă hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene este obligatorie pentru toate statele membre și, în consecință, este aplicabilă și cauzei de față.

Prin urmare, revine prezentei instanțe rolul de a examina probele care demonstrează existența condițiilor artificiale, hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene oferind criteriile care fundamentează această concluzie, respectiv, elementele subiective, coroborate cu elementele obiective ale speței.

În ceea ce privește critica recurentei-pârâte vizând reținerea de către prima instanță a faptului că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile obligatorii pentru a se concluziona că reclamanta, împreună cu celelalte societăți menționate, a creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține plăți, instanța de control judiciar apreciază fondată această critică, prin prisma mai multor argumente.

Este adevărat că fiecare dintre împrejurările reținute, privite izolat, nu ar oferi temei suficient pentru constatarea neregulii, dar analizate în succesiunea lor și corelate între ele conduc la concluzia că intimata-reclamantă și celelalte societăți verificate au participat la fracționarea artificială a unui proiect de investiții pentru a eluda normele în materie și a beneficia de plăți prin depășirea plafonului maxim alocat Măsurii 312 și fără a atinge obiectivele schemei de ajutor, constând într-o dezvoltare reală a vieții rurale.

Existența legăturilor care dovedesc existența unor condiții artificial create pentru accesarea fondurilor europene a fost confirmată în cazul celorlalte societăți prin hotărâri judecătorești definitive.

În primul rând, se constată că prin Decizia nr. 525 din 16 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, invocată de recurenta-pârâtă, a fost casată soluția primei instanțe, de admitere a acțiunii similare formulate de G. S.R.L. (una dintre cele opt societăți în discuție, care au acționat concertat pentru crearea de condiții artificiale în vederea accesării fondurilor nerambursabile), în contradictoriu cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și s-a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Prin decizia menționată s-a reținut, "în urma analizei obiectivelor impuse de dispozițiile art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011 și interpretate prin Hotărârea CJUE din cauza C-434/12, că acestea sunt îndeplinite, demonstrând crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor FEADR, iar intimata-reclamantă a urmărit în exclusivitate să obțină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate."

Aceeași soluție, de casare a hotărârii primei instanțe și de respingere, ca neîntemeiată, a unei acțiuni similare formulate de societatea H. S.R.L. (una dintre cele opt societăți menționate de autoritatea pârâtă), în contradictoriu cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a fost pronunțată prin Decizia nr. 3007 din 03 noiembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin această decizie, instanța supremă a reținut că H. S.R.L. se află într-un raport juridic de tip "întreprindere legată", fiind identificat un grup de opt societăți (între care și A. S.R.L.), care prezintă legături de acest tip, aspecte ce rezultă, atât din elementul obiectiv, analizat prin prisma scopului instituit în cadrul Măsurii 312, cât și din condițiile subiective identificate.

În același sens, prin Decizia nr. 1706 din 10 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost casată sentința primei instanțe, de admitere a acțiunii formulate de B. S.R.L. (una dintre cele opt societăți în discuție), în contradictoriu cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și s-a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că "nici obiectivul general al Măsurii 312 (în cadrul căreia s-a acordat finanțarea), constând în dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non agricole, în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale și nici obiectivul specific, de a crea și diversifica serviciile pentru populația rurală prestate de către micro - întreprinderi, nu au fost atinse (…)", iar "investiția a cărei beneficiară este intimata este folosită numai în relație cu ale celorlalte societăți beneficiare de finanțări, interdependența proiectelor fiind evidentă și conducând, împreună cu ceilalți indicatori identificați, la concluzia fracționării investiției și crearea de condiții artificiale pentru eludarea pragului maxim prevăzut pentru ajutorul de minimis."

În același sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, casând sentințele pronunțate de instanțele de fond, de admitere a acțiunilor formulate de alte patru din cele opt societăți în discuție, în contradictoriu cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și dispunând respingerea acțiunilor reclamantelor, ca neîntemeiate, respectiv: Decizia nr. 3310 din 31 octombrie 2017, pentru societatea F. S.R.L., Decizia nr. 302 din 31 ianuarie 2018, pentru societatea C. S.R.L., Decizia nr. 893 din 5 martie 2018, pentru societatea D. S.R.L. și Decizia nr. 2328 din 5 iunie 2018, pentru societatea E. S.R.L.

În mod evident, prin deciziile definitive mai sus menționate s-a statuat asupra situației de fapt și de drept ce privește, deopotrivă, și pe intimata-reclamantă A. S.R.L., Înalta Curte reținând că în prezenta cauză nu au fost relevate împrejurări diferite, care să fie de natură să genereze o altă soluție.

Astfel, în speță, obiectivul general și obiectivele specifice ale Măsurii 312, nu au fost îndeplinite, în condițiile în care, toate cele opt societăți în discuție își prestează servicii reciproce, au același obiect de activitate, achiziționând utilaje complementare și au angajați comuni cu contract de muncă parțial, fiind fracționate, practic, locurile de muncă între societățile implicate, pentru a crea doar aparența înființării unor noi locuri de muncă, acțiune care este facilitată de faptul că șapte dintre societăți au sediul în aceeași locație.

În ceea ce privește elementul subiectiv, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a indicat anumite elemente de fapt care pot fi luate în considerare de către instanța națională, în vederea stabilirii caracterului artificial al creării condițiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor FEADR, respectiv legături de natură juridică, economică și personală, între cei implicați în obținerea fondurilor.

În acest sens, Comisia Europeană, prin Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, a emis Nota directoare pentru auditori nr. 22/10.10.2013, având ca subiect crearea de condiții artificiale în vederea obținerii repetate de fonduri FEADR/SAPARD/IPARD pentru proiectele de investiții, notă în cuprinsul căreia a nominalizat existența unor indicatori, care, dacă nu sunt îndepliniți, conduc la dovedirea creării de condiții artificiale.

În cauză, în dezacord cu cele reținute de prima instanță, indicatorii enumerați de recurenta-pârâtă în conținutul procesului-verbal de constatare a neregulilor, contribuie la analiza globală a modului în care proiectul a fost implementat de către beneficiar, și denotă, printr-o analiză simultană, conduita societății intimate, care a beneficiat de sprijin comunitar, întrucât nu este suficient ca beneficiarul unui proiect să îndeplinească doar elementul obiectiv (finalitatea proiectului).

Acești indicatori reprezintă elemente subiective ce aduc dovezi cu privire la crearea de condiții artificiale și constau în: indicatori externi, fizici (societățile au aceeași adresă sau se regăsesc într-o identitate de spații sau spații alăturate; au asigurate în mod identic aceleași facilități și aceleași depozite pentru echipamente sau utilaje; împart aceleași utilități), indicatori structurali, legali, juridici (societățile sunt înființate la aceeași dată; certificatele constatatoare sunt emise în aceeași zi; societățile au același consultant; proiectele sunt identice) și indicatori de afaceri, financiar-contabili (o societate are drept furnizor sau/și client exclusiv aceeași societate; societățile au încheiat contracte cu același prestator și au fost creditate de către aceeași persoană), constatându-se că, în speță, indicatorii mai sus indicați sunt îndepliniți.

Apărările intimatei-reclamante referitoare la respectarea tuturor condițiilor necesare la momentul încheierii contractului de finanțare și la faptul că aspectele reținute în cuprinsul procesului-verbal de constatare au fost cunoscute de către autoritatea recurentă încă de la momentul depunerii cererii de finanțare, ori, ulterior, de la data acceptării cererii de plată, nu pot fi reținute, în condițiile în care, împrejurările ulterioare constatate de echipa de control conduc la concluzia că aceste condiții, a căror îndeplinire a condus la obținerea finanțării, au fost create artificial, exclusiv cu scopul de obține ajutorul financiar.

Concluzionând cu privire la aspectele analizate, întrucât sunt întemeiate constatările recurentei-pârâte, în sensul săvârșirii de către intimata-reclamantă a unor nereguli în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, se reține că sunt legale actele administrative contestate, cu consecința menținerii acestora și respingerii acțiunii formulate de reclamantă, ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, reținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, casarea sentinței atacate și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței civile nr. 2618 din 16 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând, respinge acțiunea reclamantei S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 martie 2019.