ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1178/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 28 iulie 2014, reclamantul A. PFA a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anularea Deciziei nr. 1325 din 15 ianuarie 2014 de soluționare a contestației, emisă de A.F.I.R., anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 18 octombrie 2013 privind proiectul "Dezvoltarea și modernizarea fermei apicole", beneficiar A. PFA, contract de finanțare C XXX din 16 iunie 2010 emis sub nr. 34917 din 29 octombrie 2013 de către A.P.D.R.P. în temeiul art. 50 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011.

Prin Sentința nr. 3 din data de 20 ianuarie 2015 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A. PFA în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și a anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 29 octombrie 2013 și Decizia nr. 14325 din 15 ianuarie 2014 emise de pârâtă.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (prin reorganizarea fostei Agenții de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit), criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea căii de atac și casarea hotărârii, iar în rejudecare, respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, s-au formulat, în esență, următoarele critici:

• hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), respectiv a dispozițiilor Regulamentului nr. 65/2011, O.U.G. nr. 66/2011, H.G. nr. 224/2008 și a Ghidului solicitantului în ceea ce privește condițiile de acordare a fondurilor nerambursabile prin FEADR.

• instanța de fond nu a luat în considerare nici un argument referitor la motivul principal al emiterii procesului-verbal, respectiv cu privire la nedepunerea dosarului pentru obținerea tranșei a doua de plată în termenul prevăzut, precum și neexecutarea contractului în termenul de 36 de luni.

Rațiunea pentru care nedepunerea cererii de plată a tranșei a doua este considerată neregulă este aceea că, prin neprezentare/nedepunere cererii și a documentației se presupune automat că proiectul finanțat nu este finalizat sau conform.

• s-a apreciat, în mod greșit, că "pârâtul nu a demonstrat caracterul cert al vreunui prejudiciu cert sau posibil de produs, iar actele încheiate de acesta încalcă dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 și principiile generale pe care trebuie să le îndeplinească orice creanță și anume de a fi certă, lichidă și exigibilă".

Din interpretarea dispozițiilor naționale și comunitare aplicabile în materie, rezultă cu certitudine că instituția recurentă este obligată sa procedeze la recuperarea sumelor acordate beneficiarilor culpabili de nerespectarea clauzelor contractuale asumate, fondurile provenite din contribuția comunitară nerecuperate de la beneficiarii culpabili ajungând să greveze bugetul României.

Având în vedere prevederile legale și contractuale asumate de reclamant, este evident faptul că emiterea actelor administrative contestate este doar consecința nerespectării prevederilor sus-menționate, beneficiarul fiind singurul răspunzător în fața autorității contractante pentru implementarea proiectului.

Raportul asupra admisibilității recursului întocmit în cauză, potrivit art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ. a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 20 iulie 2016, conform alin. (4) al aceluiași articol.

Prin Încheierea din 24 noiembrie 2016, completul filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței prin prisma motivelor de recurs încadrate în disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, cu o acțiune îndreptată împotriva Deciziei nr. 1325 din 15 ianuarie 2014 emisă de APDRP prin care a fost respinsă ca tardiv formulată și neîntemeiată contestația administrativă împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat sub nr. x din 29 octombrie 2013, ambele vizând suma de 63.544,50 RON la care se adaugă penalitățile de întârziere și dobânzile conform prevederilor în vigoare.

Neregulile constatate prin actele administrative atacate vizează conduita reclamantului în derularea Contractului de finanțare nr. C XXX din 16 iunie 2010 pentru proiectul având ca obiectiv "Sprijinirea tinerilor fermieri", Măsura 112.

În concret, s-a reținut că beneficiarul nu a făcut dovada realizării acțiunilor din cadrul planului de afaceri și nu a depus cea de-a doua cerere de plată în termenul prevăzut de art. 4 alin. (4) din Contractul de finanțare, făcând astfel aplicabilă sancțiunea impusă prin disp. art. 16 alin. (3), anume obligația de a restitui integral valoarea finanțării primite din partea autorității contractante.

Prima instanță a admis acțiunea și a anulat actele administrative contestate apreciind că reclamantul a formulat contestația în termen, iar în ceea ce privește fondul cauzei, că nu sunt întocmite cumulativ condițiile necesare pentru a exista o abatere, anume că pârâtul nu a demonstrat că s-a produs sau că se putea produce un prejudiciu urmare a încălcării de către reclamantă a contractului de finanțare sau a celor două Regulamente UE invocate în actul de impunere.

Soluția Curții de apel nu este împărtășită de către instanța de control judiciar.

Prin Contractul-cadru nr. C XXX din 16 iunie 2010 APDRP, în calitate de autoritate contractantă a acordat reclamantului un ajutor financiar în valoare totală de 107.650 RON pentru proiectul "Dezvoltare și modernizare ferme agricole".

Urmare a verificărilor documentare s-a constatat că beneficiarul nu a respectat obligația de a depune la OJPDRP Arad cea de-a doua cerere de plată în termen de 30 de luni de la data semnării contractului de financiare, încălcând în acest mod prevederile art. 4 alin. (4) din Contractul-cadru.

Suma decontată de reclamant, conform tranșei I, acceptată la plată, a fost de 63.544,50 RON reprezentând 60% din valoarea totală prevăzută.

De asemenea, reclamantul nu a executat contractul în termenul de execuție, de 36 luni de la data semnării contractului de finanțare, anume până la data de 16 iunie 2013, încălcând în acest fel art. 2 alin. (1) din contract - "Durata de execuție a prezentului contract începe la data semnării acestuia de către ambele părți și este de maxim 36 luni calculate începând cu data semnării contractului de finanțare de ambele părți".

Reclamantul recunoaște că în luna decembrie 2012 au existat discuții legate de formularea unei cereri de prelungire a duratei de depunere a documentelor necesare plății celei de-a doua tranșe din contractul de finanțare, de la 30 de luni la 33 luni, însă abia la data de 16 aprilie 2013 a comunicat autorității contractante, prin scrisoare recomandată, înregistrată sub nr. 1407 din 17 aprilie 2013, documentele de eșalonare a plății pentru tranșa a doua a proiectului.

Așadar, având în vedere că prin contractul de finanțare semnat și însușit de reclamant, acesta se obliga să execute proiectul în conformitate cu descrierea acestuia cuprinsă în cererea de finanțare, este evidentă încălcarea prevederilor contractului atât sub aspectul termenului de depunere a celei de-a doua cereri de plată cât și cu privire la realizarea obiectului acestuia, conform planului de afaceri, până la data de 16 iunie 2013.

Totodată, este fondată și critica recurentei ce vizează reținerea instanței de fond, în sensul că "pârâtul nu a demonstrat caracterul cert al vreunui prejudiciu prezent sau posibil de produs".

Noțiunea de neregulă este definită la nivel național prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit căruia: "orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit".

În sensul art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, "neregularitate" înseamnă "orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general".

Prin urmare, pentru a se constata existența unei nereguli, nu este necesară dovedirea unui prejudiciu ci doar caracterul potențial prejudiciabil al abaterii, cu efecte asupra bugetului Uniunii, aspect dovedit în speță, având în vedere că obiectivele propuse la momentul depunerii cererii de finanțare nu au fost atinse de reclamantă.

În jurisprudența sa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii (C - 465/10 pct. 47, C - 199/03 pct. 31), statul fiind în măsură "să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanțării" (C-465/10 pct. 32), regula generală fiind că orice abatere trebuie să conducă la retragerea avantajului obținut prin comiterea unei nereguli (C-199/03 pct. 15).

Concluzionând asupra aspectelor analizate, întrucât sunt întemeiate constatările autorității recurente, în sensul săvârșirii de către intimat a unor nereguli în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, se reține că sunt legale actele administrative atacate, prin care în conformitate cu prevederile contractului de finanțare s-a constituit în sarcina reclamantului un debit de 63.544,50 RON (aferent cererii de plată pentru tranșa I).

PENTru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul disp. art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ. va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței nr. 3 din 20 ianuarie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge acțiunea reclamantului A. PFA ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2017.

Procesat de GGC - LM