ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2667/2017

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava la data de 7 octombrie 2014, sub nr. xx/39/2014, reclamanta P.F.A. A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- anularea Deciziei nr. 12302/2014 de respingere a contestației formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat de pârâtă la data de 6 februarie 2014;

- anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 6 februarie 2014, de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, înregistrat sub nr. 5065/2014;

- restituirea sumelor reținute în baza actelor administrative contestate;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 94 din 20 aprilie 2015, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta P.F.A. A..

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta PFA A., pentru următoarele motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta reclamantă a invocat, în dezvoltarea motivelor de casare, faptul că instanța a analizat aspecte străine de natura cauzei, respectiv îndeplinirea condițiilor rezoluțiunii contractului pentru neexecutarea obligației, apreciind că în cauză soluția restituirii sprijinului acordat este o consecință a rezoluțiunii contractului, și nu a constatării unei nereguli ceea ce a constituit de fapt fundamentul sancțiunilor aplicate potrivit actului administrativ contestat.

Or, nu este admisibil ca instanța să schimbe temeiul emiterii actului administrativ, al titlului de creanță, fără ca acest aspect să fie pus în discuția părților sau să se fi solicitat.

Ca urmare a constatării eronate privind intervenirea rezoluțiunii contractului, instanța nu a analizat pct. 3 din cererea de chemare în judecată în care s-a invocat faptul că presupusa nerespectare a termenului limită pentru depunerea cererii de plată nu intră în accepțiunea noțiunii de neregulă.

Astfel, instanța nu a aplicat corect legea, nu a stabilit îndeplinirea condițiilor necesare atragerii răspunderii și nu a verificat dacă presupusele fapte din actul de constatare se circumscriu sau nu temeiului legal care reglementează cazurile de recuperare a sprijinului financiar acordat.

Tot un aspect străin de natura pricinii este constituit și de considerentul instanței în sensul că nu s-a făcut dovada creșterii dimensiunii economice a fermei cu 4 UDE, în condițiile în care neregula reținută prin procesul-verbal contestat nu s-a referit la această împrejurare, ci la nerespectarea termenelor limită de depunere a cererii de plată.

Hotărârea instanței cuprinde și motive contradictorii. Astfel, nu se reține că nu s-a depus cererea de plată pentru tranșa a II-a, ci se menționează că: "în mod corect APDRP nu a înregistrat cererea de plată în condițiile în care nu s-a făcut dovada creșterii dimensiunii economice a fermei cu 4 UDE." Or, faptul că cererea de plată a fost depusă, însă s-a refuzat înregistrarea ei, echivalează cu inexistența neregulii.

A mai arătat recurenta reclamantă că, prin acțiune, a arătat care au fost considerentele întârzierii, respectiv faptul că funcționarii din cadrul Primăriei Orașului Săveni au refuzat eliberarea unei adeverințe care să cuprindă întreaga suprafață.

Dovada dreptului de folosință asupra terenurilor, așa cum se menționează în fisa privind datele de înregistrare - Secțiune generală lit. E) - lista documentelor anexate proiectelor aferente Măsurii 112, rezultă din extrasul din Registrul Fermierilor, eliberat de Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, care cuprinde copie din Registrul Agricol, sau document, adeverință emisă de Primărie care să certifice dreptul de folosință și de proprietate asupra terenurilor, cu ștampila primăriei și cu mențiunea conform cu originalul.

Agenția trebuie să sancționeze dezinteresul și lipsa de diligență în respectarea termenilor contractuali, însă buna credință a reclamantei rezultă din repetatele demersuri și sesizări făcute la Primăria Săveni, în condițiile în care se refuza nejustificat eliberarea dovezii suprafeței totale de teren deținute, demersuri care au fost probate într-o măsură suficientă.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 2 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, care impune, pentru reținerea săvârșirii unei nereguli, necesitatea existenței unui prejudiciu.

Insă în cauză nu s-a dovedit vreo daună, în condițiile în care în anul emiterii procesului-verbal de constatare a neregulii ferma avea în exploatare suprafața de 84 ha.

Totodată, nu s-a dovedit existența unei deturnări a scopului contractului și a sumelor alocate din contribuția U.E. și a Guvernului României, iar eventualele neajunsuri derivate din efortul de implementare nu pot fi imputate reclamantului și nu pot constitui o bază serioasă și rezonabilă care să justifice sancțiunea aplicată, deoarece contractul și-a atins obiectivele din punct de vedere tehnic și funcțional, astfel pretenția pârâtei intimate depășește exigențele impuse de legislația comunitară.

Nu există în speță nicio încălcare a angajamentelor asumate, ca rezultat al intenției ori neglijenței reclamantului și deci întârzierile în implementarea contractului nu pot fi considerate neregularități care să permită pârâtei intimate să declanșeze procedura de recuperare a avantajelor acordate

În mod greșit a apreciat instanța de fond că din cauza lipsei notificării dificultăților în depunerea cererii pentru tranșa a II-a recurenta reclamantă este obligată la restituirea prestațiilor.

Potrivit art. 17 alin. (3) din Anexă, lipsa notificării are drept consecință suportarea daunelor provocate celeilalte părți, care nu au fost dovedite.

Sumele obținute prin acordarea primei tranșe au fost investite în exploatația agricolă, achiziționând prin cumpărare o suprafață de 7 ha teren, conform contractului, în care se menționează că 30% din prima tranșă se va folosi pentru cumpărare a 7 ha teren, iar în cazul unei investiții inițiale considerabile e normal ca societatea să aibă pierderi financiare până când își amortizează costurile inițiale.

Instanța nu a verificat îndeplinirea cumulativă a condițiilor cerute pentru a da naștere unei sancțiuni de genul celei aplicate și nici nu a analizat dispozițiile reținute de autoritatea contractantă ca fiind încălcate.

De asemenea, hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea principiului proporționalității sancțiunii aplicate, consacrat de art. 2 alin. (1) lit. n) și de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondat a recursului.

Prin Încheierea de ședință din 9 mai 2017, pronunțată în condițiile art. 493 din C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este fondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu preliminar, se reține că, potrivit art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., "judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut", această pronunțare implicând, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, obligația de a analiza fiecare capăt de cerere, precum și apărările formulate de părți, pe baza probelor administrate, în vederea stabilirii corecte a situației de fapt și cu aplicarea corespunzătoare a normelor și principiilor de drept incidente.

În ceea ce privește recursul reclamantei PFA A., se constată că s-au formulat critici referitoare la nemotivarea sentinței cu privire la motivele esențiale de netemeinicie și nelegalitate a actelor administrative contestate.

Criticile sunt întemeiate.

Recurenta reclamantă a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 6 februarie 2014 și Decizia nr. 12302/2014 prin care autoritatea intimată i-a respins contestația administrativă formulată împotriva procesului-verbal.

Principala critică de nelegalitate adusă actelor administrative contestate a fost aceea că în mod greșit i s-a imputat nedepunerea în termen a cererii de plată pentru tranșă a doua, deși vina pentru eliberarea tardivă a adeverinței care să ateste suprafața de teren deținută aparține Primăriei Săveni, iar obligația de creștere a dimensiunii economice a fermei era îndeplinită.

În acest context, analizând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că în mod greșit judecătorul fondului a considerat că problema litigioasă se rezumă la semnificația noțiunii de forță majoră la care se referă art. 17 din Anexa I - "Prevederi generale" din contractul de finanțare, neverificând pe fondul lor împrejurările invocate și consecințele acestora.

Și în privința aplicării principiului proporționalității, se constată lipsa de substanță a considerentelor primei instanțe, nefiind lămurit pe ce temei a ajuns aceasta la concluzia că "în dorința de a accesa maximul de fonduri ce se acordase pentru Măsura 112, reclamanta și-a supraestimat posibilitățile de dezvoltare" și că ne aflăm în ipoteza "unei nereguli care împiedică executarea contractului, conducând la încetarea acestuia".

În sfârșit, Înalta Curte constată că, fără niciun temei legal, prima instanță s-a considerat "dispensată" de analiza susținerile reclamantei privind neîndeplinirea condițiilor de reținere neregulii în raport cu prevederile art. 16 din Anexa I la contract.

Față de aceste împrejurări, având în vedere dispozițiile art. 483 alin. (3), în conformitate cu care "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", precum și prevederile art. 497 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora instanța supremă, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea recurată, Înalta Curte - constatând că prima instanță în mod greșit nu a intrat în cercetarea fondului acțiunii în ceea ce privește aspectele expuse mai sus - apreciază recursul ca fiind fondat, urmând să caseze sentința și să trimită cauza spre rejudecare în fond aceleiași instanțe.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 și art. 497 raportate la art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantului, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta PFA A. împotriva Sentinței nr. 94 din 20 aprilie 2015 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM