ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2858/2016

Decizia nr. 2858/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta PFA A. a solicitat anularea deciziei nr. 32557 din 11 octombrie 2013 de soluționare a contestației formulate împotriva procesului-verbal de stabilire a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat în data de 18.06.2013 și împotriva notificării nr. 19620 din 28 iunie 2013 și obligarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit la plata tranșei a doua menționată în art. 3 din contractul de finanțare nr. C 112010963200061 din 25 mai 2010.

Prin sentința nr. 151 din 1 septembrie 2014, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta P.F.A. A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Satu Mare, ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 151 din 1 septembrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta PFA A., în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta a combătut hotărârea sub următoarele aspecte:

- în mod greșit s-a reținut că nu au fost respectate obligațiile stabilite prin contractul de finanțare și planul de afaceri, în condițiile în care și-a îndeplinit obligațiile asumate până în luna decembrie 2012;

- intimata nu a făcut dovada comunicării notificării scrise privind încetarea valabilității contractului, potrivit art. 11 alin. (3) din Anexa nr. 1 la Contract, aspect esențial în dezlegarea cauzei pe care instanța a omis să-l cerceteze;

- instanța a omis să pronunțe hotărârea în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, deși a dispus introducerea în cauză a acestei entități în locul pârâtei Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.

Prin întâmpinarea depusă la 03.04.2015, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că situația de fapt reținută în procesul-verbal de constatare constituie o dovadă clară a unei nereguli care a afectat întregul contract de finanțare, atrăgând incidența normelor corespunzătoare cuprinse în legislația națională și europeană în materie.

Raportul asupra admisibilității recursului întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 5 februarie 2016, conform alin. (4) al aceluiași articol.

Prin încheierea din 12.05.2016, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședința publică, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând legalitatea sentinței prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, sentința atacată fiind expresia interpretării și aplicării corecte a normelor legale incidente la situația de fapt rezultată din probele administrate.

Recurenta-reclamantă a investit instanța de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, cu o acțiune îndreptată împotriva deciziei nr. 32557 din 11 octombrie 2013 prin care Agenția de Plăți pentru Dezvoltare și Pescuit a respins contestația administrativă formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 18922 din 25 iunie 2013 prin care s-a constituit în sarcina recurentei-reclamante un debit în cuantum de 35.584, 92 lei.

Neregulile constatate prin actele administrative atacate vizează conduita recurentei-reclamante în derularea contractului de finanțare nr. C112010963200061 din 25 mai 2010 pentru investiția „Instalare ca șef de exploatație agricolă a doamnei A., în mediu rural, în conformitate cu prevederile măsurii 112”, prin nerespectarea angajamentelor asumate în cererea de finanțare și Planul de afaceri.

Critica referitoare la reținerea greșită de către judecătorul fondului a nerespectării de către recurentă a obligațiilor stabilite prin contractul de finanțare și planul de afaceri este nefondată, întrucât, contrar susținerilor recurentei, nu a fost respectată structura planului de culturi, astfel cum a fost menționată în planul de afaceri, fiind redusă suprafața planificată a fi cultivată cu grâu și mărită suprafața planificată a fi cultivată cu legume de câmp și în spații protejate și a plantației de pomi fructiferi , nefiind realizate obiectivele prevăzute în planul de afaceri.

Înalta Curte constată că, potrivit prevederilor art. 1 din Anexa nr. 1 la contractul de finanțare, „1 (1) Beneficiarul se obligă să execute Proiectul în conformitate cu descrierea acestuia cuprinsă în Planul de afaceri aprobat, parte integranta din Cererea de finanțare.

1 (2) Beneficiarul va fi singurul răspunzător în fata Autorității Contractante pentru implementarea obiectivelor din cadrul Planului de afaceri, parte integranta din Cererea de finanțare.

1 (3) Beneficiarul trebuie să implementeze obiectivele prevăzute cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilență în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat și în concordanță cu acest contract.”

Ceea ce a declanșat controlul privind suspiciunea de neregulă a fost nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (4) din Contractul de finanțare, conform căruia trebuia să îndeplinească toate acțiunile prevăzute în planul de afaceri anul țintă pentru atingerea obiectivelor prevăzute în cererea de finanțare, parte integrantă a contractului de finanțare, fiind decembrie 2012.

Din actele dosarului de fond rezultă că, la solicitarea beneficiarului, la data de 22.02.2013, s-a încheiat actul adițional nr. 2 la contractul de finanțare nr. C112010963200061, prin care s-a aprobat prelungirea termenului de depunere pentru tranșa a doua de plată, la 33 luni, respectiv până la data de 25.02.2013.

După împlinirea acestui termen, la data de 13.03.2013, recurenta-reclamantă a depus o notă explicativă și un memoriu justificativ prin care solicita modificarea planului de culturi, solicitare respinsă de autoritate, având în vedere nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (4) Anexa nr. 1 din contractul de finanțare, conform cărora „a doua cerere de plată se depune în maxim 30 de luni de la data semnării Contractului de finanțare, după verificarea îndeplinirii tuturor acțiunilor prevăzute în planul de afaceri, obligatoriu cu implementarea standardelor comunitare și reprezintă 40% din valoarea prevăzută la art. 3 alin. (1) și plata se va efectua în maxim 90 de zile de la data declarării conformității cererii de plată de către Autoritatea Contractantă”.

Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a reținut nerespectarea obligațiilor contractuale de către recurenta-reclamantă, în condițiile în care obținerea sprijinului financiar nerambursabil impune îndeplinirea unor condiții stabilite și acreditate de Comisia Europeană, condiții care sunt obligatorii de cunoscut și respectat de către beneficiari.

Prima instanță a interpretat corect dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, reținând existența unei nereguli ce constă în nerealizarea obiectivelor prevăzute în planul de afaceri, respectiv nerespectarea prevederilor contractului de finanțare.

Această neregulă justifică restituirea ajutorului financiar nerambursabil, întrucât potrivit art. 11 alin. (3) din contractul de finanțare, în cazul constatării unei nereguli cu privire la executarea contractului, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanțare nerambursabilă.

Nu pot fi reținute nici susținerile recurentei-reclamante referitoare la lipsa comunicării notificării privind încetarea valabilității contractului de finanțare, întrucât înscrisul aflat la dosar fond - notificare privind descoperirea unui debit - face dovada notificării prevăzute de art. 11 alin. (3) din contractul de finanțare.

A considera că, în această ipoteză, notificarea emisă de autoritatea intimată nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 11 alin. (3) din contractul de finanțare, pentru simplul motiv că nu cuprinde mențiune încetării valabilității contractului de finanțare, deși face referire la restituirea integrală a sumelor primite ca finanțare nerambursabilă, înseamnă a da dovadă de un formalism excesiv, în condițiile în care, scopul urmărit prin comunicare a fost atins - primind notificarea nr. 19620 din 28 iunie 2013, recurenta-reclamantă a luat cunoștință de neregula reținută în sarcina sa, putând formula apărări în deplină cunoștință de cauză.

Și critica referitoare la nepronunțarea hotărârii atacate în contradictoriu cu o parte introdusă în cauză pe parcursul procesului (încheierea de ședință din 01.09.2014) este nefondată, întrucât instituția respectivă - Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale este menționată în dispozitivul sentinței recurate.

Concluzionând, așadar, cu privire la aspectele analizate, întrucât sunt întemeiate constatările autorității pârâte, în sensul încălcării de către recurentă a prevederilor contractului de finanțare C112010963200061 din 25 mai 2010 pentru Investiția „Instalare ca șef de exploatație agricolă a doamnei A., în mediu rural, în conformitate cu prevederile măsurii 112”, prin nerespectarea angajamentelor asumate în cererea de finanțare și Planul de afaceri, se reține că sunt legale actele administrative contestate, prin care, în raport de prevederile art. 1, art. 4 și art. 11 din Anexa la contractul de finanțare și O.U.G. nr. 66/2011 s-a constituit în sarcina recurentei-reclamante un debit în cuantum de 35.584,92 lei.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de P.F.A. A. împotriva sentinței nr. 151 din 1 septembrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.F.A. A. împotriva sentinței nr. 151 din 01 septembrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2016.