ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2238/2009

Ședința publică de la 1 octombrie 2009

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată,

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția comercială, reclamanta SC T.C.E.B.

SRL Piatra Neamț a solicitat obligarea A.D.S.-ului ca, în maxim 10 zile de la

pronunțarea hotărârii, să procedeze la o verificare comună în scopul punerii de

acord a datelor din contractul de arendă nr. 1/2008 cu realitatea de pe teren,

pe baza lucrării cadastrale obținute de pârâtă asupra Insulei Mari a Brăilei,

precum și înmânarea acestui document reclamantei spre documentare, pentru stabilirea

corectă a drepturilor și obligațiilor comune ale părților, prin încheierea unui

act adițional la contract care să cuprindă toate modificările ce vor rezulta,

incluzând și reeșalonarea plăților arendei restante.

Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, prin sentința comercială nr. 9537 din 22 septembrie 2008 a respins

ca nefondată acțiunea reclamantei SC T.C.E.B. SRL Piatra Neamț formulată în

contradictoriu cu pârâta A.D.S. București, reținându-se în esență că nici legea

și nici contractul dintre părți nu prevede că pârâta trebuia obligată la o

verificare comună pentru stabilirea exactă a suprafeței de teren arendată și că

neînțelegerile ivite între părți pe acest aspect, pot fi soluționate pe alte

căi.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 612 din 16 decembrie 2008 a admis

excepția de necompetență materială a Tribunalului București, secția a VI-a

comercială, invocată din oficiu și în consecință a admis apelul formulat de

reclamanta SC T.C.E.B. SRL Piatra Neamț, a anulat sentința comercială nr. 9537

din 22 septembrie 2008 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, și a

trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei sector 1 București, reținându-se natura

civilă a litigiului.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a reținut că la 28 august 2001 între A.D.S., în calitate de

arendator și SC T.C.E.B. SRL Piatra Neamț, în calitate de arendaș, s-a încheiat

contractul de arendă nr. 1/2001, având ca obiect transmiterea dreptului și a

obligației de exploatare a terenului cu destinație agricolă și neagricolă,

proprietate de stat, aparținând domeniului public al statului, aflat în

administrarea A.D.S. și situat în Insula Mare a Brăilei că această activitate

prin raportare la definirea noțiunii de interes public, nu este considerată act

sau fapt de comerț și în raport de dispozițiile art. 5 C. com., agricultorul nu

este considerat comerciant, iar Legea nr. 16/1994 a arendării reglementează

aspecte ce țin de contractul de arendă care are natură civilă, conform art. 11,

din același act normativ, care apreciază că arendașul este agricultor, cu toate

obligațiile și facilitățile prevăzute de lege.

În concluzie, curtea a reținut

natura civilă a cauzei și competența materială a instanței civile în

soluționarea acesteia, care în speță este Judecătoria Sectorului 1 București.

Împotriva menționatei decizii au

declarat recurs ambele părți.

Recurenta reclamantă SC T.C.E.B. SRL

Piatra Neamț prin recursul declarat întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., critică decizia pronunțată de Curtea de Apel București

pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea

deciziei și trimiterea cauzei spre soluționare aceleiași instanțe.

În criticile formulate,

recurenta-reclamantă susține în esență următoarele:

În mod eronat s-a apreciat de

instanța de apel că, în raport de calitatea arendatoarei A.D.S., care este o

instituție de interes public, contractul de arendă nr. 1/2001 nu este un

contract comercial, întrucât nu a fost încheiat în scopul de a se efectua acte

și fapte de comerț.

Greșit a reținut Curtea de Apel

București că art. 5 C. com. relevă că agricultorul nu este considerat

comerciant, iar Legea nr. 16/1994 a arendării reglementează aspecte ce țin de

contractul de arendă care are natură civilă, în raport de prevederile art. 11

care consideră arendașul a fi agricultor fără să țină cont de faptul că

litigiului de față îi sunt aplicabile dispozițiile art. 7 și art. 56 din

același act normativ.

Pârâta A.D.S. București, prin recursul

declarat întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., a cerut

admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare la Curtea de Apel București, susținând că decizia din apel este

lipsită de temei legal, reținându-se greșit aplicarea prevederilor art. 5 C.

com. în raport de obiectul contractului, obligația de a face, de drepturile și

obligațiile ce le revin celor două părți din contract, care sunt acte și fapte

de comerț, ale art. 11 din Legea nr. 16/1994 a arendării care consideră

arendașul ca nefiind comerciant și de prevederile art. 4 alin. (1) din Legea

nr. 268/2001, care stabilește atribuțiile pe care le exercită A.D.S. în numele

statului.

Recurenta pârâtă mai susține că

judecătorii Curții de Apel București au încălcat prevederile art. 129 C. proc.

civ., neexercitându-și rolul activ, în sensul neanalizării și interpretării

greșite a clauzelor contractului ce a stat la baza raportului dintre părți și a

dispozițiilor legale aplicabile în cauză.

Înalta Curte, analizând criticile

formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în

raport de actele și lucrările dosarului reține că recursul reclamantei SC T.C.E.B.

SRL Piatra Neamț este fondat pentru următoarele considerente:

Astfel se constată că la baza

raporturilor dintre părți a stat contractul de arendă nr. 1/2001, având ca

obiect transmiterea dreptului și a obligației de exploatare a terenului cu

destinație agricolă și neagricolă, proprietate de stat aflat în administrarea

intimatei-pârâte A.D.S. București situat în perimetrul Insulei Mari a Brăilei

către recurenta reclamantă, arendaș, căreia îi revenea obligația realizării

obiectivelor principale, respectiv exploatarea în condiții de eficiență a

bunurilor arendate, satisfacerea interesului public și respectarea normelor

legale privind protecția mediului.

Față de această situație de fapt instanța reține, sub

un prim aspect, că izvorul obligațiilor a căror nerespectare este pretinsă de

către reclamantă îl constituie contractul de arendă menționat și sub un alt

aspect, faptul că reclamanta este o societate comercială, înființată în baza

Legii nr. 31/1990.

Codul comercial reglementează în art. 4 faptele de

comerț subiective, ce dobândesc caracter comercial datorită calității de comerciant

a persoanei ce le săvârșește, prezumția de comercialitate instituită fiind

înlăturată doar dacă nu rezultă contrariul din însuși actul și dacă actul este

de natură civilă, înțelegându-se prin aceasta, în lipsa unei precizări exprese

a legii, că trebuie avute în vedere actele de drept privat care prin structura

și funcția lor esențială nu se pot referi la activitatea comercială și care

rămân civile, indiferent de persoana care le săvârșește, situații însă ce nu se

regăsesc în speță.

Astfel, trebuie observat că legea

instituie o prezumție de comercialitate pentru toate obligațiile

comerciantului, care, cu excepțiile menționate expres de lege, au caracter

comercial indiferent de izvorul lor.

Interpretarea dată de instanță

noțiunii de interes public din care a rezultat că A.D.S. în calitate de

administrator al statului a dat în arendă terenurile respective către

recurenta-reclamantă T.C.E., în alt scop decât cel de a efectua acte și fapte

de comerț este greșită.

Deși A.D.S. este o instituție de

interes public cu personalitate juridică, pentru faptul că Legea nr. 268/2001,

prin art. 4 îi conferă expres caracter financiar și comercial, ce are printre

atribuții concesionarea sau arendarea terenurilor cu destinație agricolă

aparținând domeniului public sau privat al statului deși A.D.S. este o instuție

de interes public, pentru faptul că legea îi conferă un caracter comercial,

toate actele întocmite de aceasta instituție în exercitarea atribuțiilor

prevăzute de art. 4, își păstrează acest caracter.

Ca atare, contractul de arendă cu

privire la un teren, proprietate de stat, aflat în administrarea arendatorului

încheiat cu o societate comercială, în condițiile legii menționate are caracter

comercial, față de caracterul financiar și comercial al activității desfășurate

de arendator.

Întrucât A.D.S. nu acționează în

regim de putere publică, ci este o instituție cu caracter comercial și

financiar, în mod greșit s-a apreciat că, în raport de calitatea arendatoarei,

contractul de arendă nr. 1/2001 nu este un contract comercial, întrucât nu este

încheiat în scopul de a efectua acte și fapte de comerț.

Întemeiată este și critica

recurentei reclamante prin care susține greșita apreciere a instanței de apel

că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 5 C. com. ce relevă că

agricultorul nu este considerat comerciant și că Legea nr. 16/1994 a arendării

reglementează aspecte ce țin de contractul de arendare care are natură civilă,

respectiv art. 11, ce consideră arendașul a fi agricultor.

În cauză, litigiului de față îi sunt

aplicabile prevederile art. 7 C. com. și nu cele ale art. 5 din același act

normativ, potrivit cărora dacă un act este comercial pentru una din părți, toți

comercianții sunt supuși, în ceea ce privește acel act, legii și regulilor

comerciale, aspect ce conferă contractului de arendă reglementat de Legea nr. 16/1994,

caracter comercial.

Ori instanța de apel a ignorat

calitatea de societate comercială a recurentei-reclamante, raportându-se la

noțiunea de agricultor, fără a distinge între agricultorul persoană fizică și

agricultorul persoană juridică și că în cazul societăților comerciale, legea

instituie prezumția că acestea au calitatea de comerciant.

Este de necontestat că în litigiul

de față, activitatea agricolă este desfășurată de o societate comercială, că,

contractul de arendă are caracter comercial pentru arendaș, fiind încheiat în

scopul săvârșirii de acte de comerț și pentru obținerea de profit, că în raport

de prevederile art. 56 C. com., caracterul civil conferit contractului de

arendă de Legea nr. 16/1994, capătă caracter comercial.

Și recursul pârâtei A.D.S. București

este fondat, dar față de cele de mai sus, cum criticile invocate de aceasta

sunt în esență aceleași cu ale recurentei reclamante, nu se mai impune o

analiză a lor.

În consecință, avându-se în vedere

argumentele anterior menționate, precum și caracterul comercial al instituției

arendatorului, a A.D.S. și calitatea de comerciant a arendașului, a SC T.C.E.B.

SRL, contractul de arendă are caracter comercial, litigiul urmează a fi

soluționat de o instanță comercială.

Față de această situație, Înalta

Curte urmează să admită recursurile, iar în temeiul dispozițiilor art. 312

coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., decizia casată iar cauza trimisă

aceleiași instanțe pentru soluționarea apelului, ocazie cu care se vor verifica

toate criticile formulate, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

reclamanta SC T.C.E.B. SRL Piatra Neamț și de pârâta AGENȚIA DOMENIILOR

STATULUI București.

Casează decizia comercială nr. 612

din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, și

trimite cauza spre competentă soluționare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie

2009.