ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2238/2009

Ședința publică de la 1 octombrie 2009 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția comercială, reclamanta SC T.C.E.B. SRL Piatra Neamț a solicitat obligarea A.D.S.-ului ca, în maxim 10 zile de la pronunțarea hotărârii, să procedeze la o verificare comună în scopul punerii de acord a datelor din contractul de arendă nr. 1/2008 cu realitatea de pe teren, pe baza lucrării cadastrale obținute de pârâtă asupra Insulei Mari a Brăilei, precum și înmânarea acestui document reclamantei spre documentare, pentru stabilirea corectă a drepturilor și obligațiilor comune ale părților, prin încheierea unui act adițional la contract care să cuprindă toate modificările ce vor rezulta, incluzând și reeșalonarea plăților arendei restante.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 9537 din 22 septembrie 2008 a respins ca nefondată acțiunea reclamantei SC T.C.E.B. SRL Piatra Neamț formulată în contradictoriu cu pârâta A.D.S. București, reținându-se în esență că nici legea și nici contractul dintre părți nu prevede că pârâta trebuia obligată la o verificare comună pentru stabilirea exactă a suprafeței de teren arendată și că neînțelegerile ivite între părți pe acest aspect, pot fi soluționate pe alte căi. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 612 din 16 decembrie 2008 a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, invocată din oficiu și în consecință a admis apelul formulat de reclamanta SC T.C.E.B.

SRL Piatra Neamț, a anulat sentința comercială nr. 9537 din 22 septembrie 2008 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, și a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei sector 1 București, reținându-se natura civilă a litigiului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că la 28 august 2001 între A.D.S., în calitate de arendator și SC T.C.E.B. SRL Piatra Neamț, în calitate de arendaș, s-a încheiat contractul de arendă nr. 1/2001, având ca obiect transmiterea dreptului și a obligației de exploatare a terenului cu destinație agricolă și neagricolă, proprietate de stat, aparținând domeniului public al statului, aflat în administrarea A.D.S.

și situat în Insula Mare a Brăilei că această activitate prin raportare la definirea noțiunii de interes public, nu este considerată act sau fapt de comerț și în raport de dispozițiile art. 5 C. com., agricultorul nu este considerat comerciant, iar Legea nr. 16/1994 a arendării reglementează aspecte ce țin de contractul de arendă care are natură civilă, conform art. 11, din același act normativ, care apreciază că arendașul este agricultor, cu toate obligațiile și facilitățile prevăzute de lege. În concluzie, curtea a reținut natura civilă a cauzei și competența materială a instanței civile în soluționarea acesteia, care în speță este Judecătoria Sectorului 1 București. Împotriva menționatei decizii au declarat recurs ambele părți.

Recurenta reclamantă SC T.C.E.B. SRL Piatra Neamț prin recursul declarat întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică decizia pronunțată de Curtea de Apel București pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre soluționare aceleiași instanțe. În criticile formulate, recurenta-reclamantă susține în esență următoarele: În mod eronat s-a apreciat de instanța de apel că, în raport de calitatea arendatoarei A.D.S., care este o instituție de interes public, contractul de arendă nr. 1/2001 nu este un contract comercial, întrucât nu a fost încheiat în scopul de a se efectua acte și fapte de comerț. Greșit a reținut Curtea de Apel București că art. 5 C. com.

relevă că agricultorul nu este considerat comerciant, iar Legea nr. 16/1994 a arendării reglementează aspecte ce țin de contractul de arendă care are natură civilă, în raport de prevederile art. 11 care consideră arendașul a fi agricultor fără să țină cont de faptul că litigiului de față îi sunt aplicabile dispozițiile art. 7 și art. 56 din același act normativ. Pârâta A.D.S. București, prin recursul declarat întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., a cerut admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București, susținând că decizia din apel este lipsită de temei legal, reținându-se greșit aplicarea prevederilor art. 5 C. com.

în raport de obiectul contractului, obligația de a face, de drepturile și obligațiile ce le revin celor două părți din contract, care sunt acte și fapte de comerț, ale art. 11 din Legea nr. 16/1994 a arendării care consideră arendașul ca nefiind comerciant și de prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 268/2001, care stabilește atribuțiile pe care le exercită A.D.S. în numele statului. Recurenta pârâtă mai susține că judecătorii Curții de Apel București au încălcat prevederile art. 129 C. proc. civ., neexercitându-și rolul activ, în sensul neanalizării și interpretării greșite a clauzelor contractului ce a stat la baza raportului dintre părți și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză. Înalta Curte, analizând criticile formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. în raport de actele și lucrările dosarului reține că recursul reclamantei SC T.C.E.B. SRL Piatra Neamț este fondat pentru următoarele considerente: Astfel se constată că la baza raporturilor dintre părți a stat contractul de arendă nr. 1/2001, având ca obiect transmiterea dreptului și a obligației de exploatare a terenului cu destinație agricolă și neagricolă, proprietate de stat aflat în administrarea intimatei-pârâte A.D.S. București situat în perimetrul Insulei Mari a Brăilei către recurenta reclamantă, arendaș, căreia îi revenea obligația realizării obiectivelor principale, respectiv exploatarea în condiții de eficiență a bunurilor arendate, satisfacerea interesului public și respectarea normelor legale privind protecția mediului.

Față de această situație de fapt instanța reține, sub un prim aspect, că izvorul obligațiilor a căror nerespectare este pretinsă de către reclamantă îl constituie contractul de arendă menționat și sub un alt aspect, faptul că reclamanta este o societate comercială, înființată în baza Legii nr. 31/1990. Codul comercial reglementează în art. 4 faptele de comerț subiective, ce dobândesc caracter comercial datorită calității de comerciant a persoanei ce le săvârșește, prezumția de comercialitate instituită fiind înlăturată doar dacă nu rezultă contrariul din însuși actul și dacă actul este de natură civilă, înțelegându-se prin aceasta, în lipsa unei precizări exprese a legii, că trebuie avute în vedere actele de drept privat care prin structura și funcția lor esențială nu se pot referi la activitatea comercială și care rămân civile, indiferent de persoana care le săvârșește, situații însă ce nu se regăsesc în speță.

Astfel, trebuie observat că legea instituie o prezumție de comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului, care, cu excepțiile menționate expres de lege, au caracter comercial indiferent de izvorul lor. Interpretarea dată de instanță noțiunii de interes public din care a rezultat că A.D.S. în calitate de administrator al statului a dat în arendă terenurile respective către recurenta-reclamantă T.C.E., în alt scop decât cel de a efectua acte și fapte de comerț este greșită. Deși A.D.S. este o instituție de interes public cu personalitate juridică, pentru faptul că Legea nr. 268/2001, prin art. 4 îi conferă expres caracter financiar și comercial, ce are printre atribuții concesionarea sau arendarea terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului public sau privat al statului deși A.D.S.

este o instuție de interes public, pentru faptul că legea îi conferă un caracter comercial, toate actele întocmite de aceasta instituție în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 4, își păstrează acest caracter. Ca atare, contractul de arendă cu privire la un teren, proprietate de stat, aflat în administrarea arendatorului încheiat cu o societate comercială, în condițiile legii menționate are caracter comercial, față de caracterul financiar și comercial al activității desfășurate de arendator. Întrucât A.D.S. nu acționează în regim de putere publică, ci este o instituție cu caracter comercial și financiar, în mod greșit s-a apreciat că, în raport de calitatea arendatoarei, contractul de arendă nr. 1/2001 nu este un contract comercial, întrucât nu este încheiat în scopul de a efectua acte și fapte de comerț.

Întemeiată este și critica recurentei reclamante prin care susține greșita apreciere a instanței de apel că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 5 C. com. ce relevă că agricultorul nu este considerat comerciant și că Legea nr. 16/1994 a arendării reglementează aspecte ce țin de contractul de arendare care are natură civilă, respectiv art. 11, ce consideră arendașul a fi agricultor. În cauză, litigiului de față îi sunt aplicabile prevederile art. 7 C. com. și nu cele ale art. 5 din același act normativ, potrivit cărora dacă un act este comercial pentru una din părți, toți comercianții sunt supuși, în ceea ce privește acel act, legii și regulilor comerciale, aspect ce conferă contractului de arendă reglementat de Legea nr. 16/1994, caracter comercial.

Ori instanța de apel a ignorat calitatea de societate comercială a recurentei-reclamante, raportându-se la noțiunea de agricultor, fără a distinge între agricultorul persoană fizică și agricultorul persoană juridică și că în cazul societăților comerciale, legea instituie prezumția că acestea au calitatea de comerciant. Este de necontestat că în litigiul de față, activitatea agricolă este desfășurată de o societate comercială, că, contractul de arendă are caracter comercial pentru arendaș, fiind încheiat în scopul săvârșirii de acte de comerț și pentru obținerea de profit, că în raport de prevederile art. 56 C. com., caracterul civil conferit contractului de arendă de Legea nr. 16/1994, capătă caracter comercial.

Și recursul pârâtei A.D.S. București este fondat, dar față de cele de mai sus, cum criticile invocate de aceasta sunt în esență aceleași cu ale recurentei reclamante, nu se mai impune o analiză a lor. În consecință, avându-se în vedere argumentele anterior menționate, precum și caracterul comercial al instituției arendatorului, a A.D.S. și calitatea de comerciant a arendașului, a SC T.C.E.B. SRL, contractul de arendă are caracter comercial, litigiul urmează a fi soluționat de o instanță comercială. Față de această situație, Înalta Curte urmează să admită recursurile, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., decizia casată iar cauza trimisă aceleiași instanțe pentru soluționarea apelului, ocazie cu care se vor verifica toate criticile formulate, conform art. 129 alin. (5) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta SC T.C.E.B. SRL Piatra Neamț și de pârâta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI București. Casează decizia comercială nr. 612 din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, și trimite cauza spre competentă soluționare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2009.