ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 579/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 14 decembrie 2006, reclamanta SC T.C.E. SRL Piatra Neamț a chemat în judecată Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură solicitând, pe calea contenciosului administrativ, obligarea pârâtei la plata sumei de 5.485.050 RON cu titlu de daune reprezentând contravaloarea bonurilor valorice care i se cuveneau cu titlu gratuit pe care ar fi trebuit să le primească și să le utilizeze până la data de 01 decembrie 2006 conform art. 4 din O.U.G.

nr. 65/2006 cu titlu de „sprijin financiar care se acordă de stat producătorilor agricoli pentru înființarea culturilor din toamna anului 2006”, precum și la plata daunelor materiale în sumă de 74.853 RON reprezentând contravaloarea comisioanelor și a spezelor bancare aferente creditului angajat, daune produse societății ca urmare a refuzului nejustificat din partea pârâtei de a acorda sprijinul financiar cuvenit în termenul limită legal. Diferența în plus a daunelor nefiind cunoscută la data înregistrării acțiunii, susține reclamanta, urmează a o calcula și pretinde printr-o acțiunea separată, după achitarea ei de către bancă. S-a solicitat și plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că are calitatea de arendaș exploatând astfel de peste 6 ani terenul agricol situat în Insula Mare a Brăilei, calitate conferită prin contractul de arendă din 2001 și Actele adiționale nr. 1, 2 și 3 (anexa 1), contract încheiat cu Agenția Domeniilor Statului și aflat în derulare. A arătat reclamanta că așa cum reiese cu pregnanță din expunerea de motive a O.U.G. nr. 65/2006, acest act normativ a fost adoptat avându-se în vedere „situația extraordinară creată de perioada scurtă de timp rămasă pentru desfășurarea campaniei agricole de toamnă, cu încadrarea în perioada optimă de însămânțare și necesitatea achiziționării de produse pentru asigurarea respectării tehnologiilor de cultură și realizarea de producții agricole eficiente, se impune luarea unor măsuri de sprijinire a producătorilor agricoli” și evitarea pe această cale a înregistrării de pagube în activitatea agricolă.

Reglementare care, așa după cum reiese din conținutul Ordinului nr. 607/2006 al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale (anexa 2), a fost anume și în mod expres adoptată de Guvernul României având în vedere necesitatea armonizării legislației românești cu prevederile Tratatului de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană, respectându-se astfel prevederile Regulamentului Consiliului Europei nr. 1782/2003 privind stabilirea normelor comune pentru regimurile de susținere directă în cadrul politicii agricole comune și stabilirea altor regimuri de susținere în favoarea agricultorilor. În acest context legal și cu respectarea termenului limită stabilit la alin. (5) al art. 5 din O.U.G.

nr. 65/2006, la data de 27 septembrie 2006, cu adrese, societatea a depus cererea de acordare a sprijinului financiar în valoare de 150 RON/ha (anexa 3), iar corespunzător documentelor doveditoare anexate acesteia i se cuvenea primirea gratuită a unor bonuri valorice în sumă totală de 5.485.050 RON. A mai arătat reclamanta că pârâta a tergiversat în mod deliberat soluționarea în termenul legal a cererii sale refuzând ca să formuleze în timp util vreun răspuns la procedura prealabilă (anexa 4) pe care i-a transmis-o la data de 13 octombrie 2006 și pentru a o pune astfel în imposibilitate efectivă de a mai putea beneficia de acest drept acordat de Guvern față de data limită de 01 decembrie 2006 prevăzută la alin. (2) al art. 4 din O.U.G.

nr. 65/2006. La data de 24 noiembrie 2006 i-a expediat formal scrisoare (anexa 5) prin care, deși recunoaște textual și expres că societatea exploatează cu titlu de arendaș terenul agricol achitându-și la zi toate obligațiile contractuale față de arendătoarea Agenția Domeniilor Statului (condiția nefiind însă cerută de O.U.G. nr. 65/2006). În aceste condiții, arată reclamanta, este îndreptățită, conform O.U.G. nr. 65/2006, să beneficieze de sprijinul financiar acordat de stat agricultorilor.

Dovedind o flagrantă rea-credință în încercarea de a-și motiva cu orice preț refuzul nejustificat de soluționare a cererii, pârâta a considerat de cuviință ca să pretexteze că împotriva dovezilor certe puse de societate la dispoziție printre care și considerentele judicios întemeiate ale diferitelor instanțe - chiar și de Înalta Curte de Casație și Justiție - (anexa 6) și că nu ar fi suficient de convinsă de temeinicia sentinței comerciale nr. 173 din 16 octombrie 2006 dată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, (anexa 7) deoarece, nefiind definitivă și irevocabilă nu face dovada exploatării - de către societatea reclamantă - a terenului agricol cu titlu valabil, iar respectiva sentință ar fi fost atacată de Agenția Domeniilor Statului cu recurs urmând ca astfel, să fie citată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În opinia reclamantei, acest pretext invocat de pârâtă se constituie prin el însăși ca o dovada suplimentara a relei sale credințe atâta timp cât, în mod evident, soluționarea irevocabilă a respectivului litigiu care are ca unic obiect o „pretenție de plată” formulată de Agenția Domeniilor Statului, nu are absolut nicio legătură cu problema „titlului valabil de utilizare a terenului agricol” asupra căruia pârâta - spre deosebire de toate instanțele - continuă să aibă dubii. Soluționarea irevocabilă despre care, știe foarte bine că este de lungă durată, iar în această modalitate vicleană de tergiversare voită a soluționării cererii sale legitime, neîndeplinindu-și cu știință îndatoririle de serviciu care îi revin în mod expres prin lege, pârâta urmărește în realitate numai păgubirea gravă a reclamantei prin refuzul soluționării legale și în termen a cererii.

De fapt, o cerere similară a societății - însă, întemeiată pe O.U.G. nr. 20/2006 - formulată împotriva aceleiași pârâte a format obiectul Dosarului nr. 8239/2/2006 al Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în care, prin sentința civilă nr. 3129 din 27 noiembrie 2006 (anexa 8 - certificatul de grefă), în mod perfect legal, instanța a admis cererea și a obligat-o pe pârâtă la plata ajutorului financiar acordat de stat agricultorilor, dar pentru o altă categorie de culturi.

Astfel, în condițiile prevăzute alin. (3) al art. 18 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat instanței să ia act de faptul evident conform căruia, fiind privată în mod abuziv și esențial nelegal de exercițiul dreptului legitim de a putea beneficia până la împlinirea termenului limită legal de acest sprijin financiar acordat de stat cu titlu gratuit agricultorilor, pentru a putea asigura totuși executarea la timp și în condiții cât mai bune a tuturor lucrărilor agricole obligatorii - amintite în mod expres în preambulul O.U.G.

nr. 65/2006 ca rațiune a adoptării acesteia, societatea a fost silită ca facă eforturi considerabile și inevitabile pentru procurarea sumelor necesare înlocuirii sprijinului financiar ce i-a fost acordat de stat și refuzat de către pârâtă, iar astfel a trebuit să se îndatoreze la R. Bank (anexa 9) din partea căreia am obținut în cele din urmă un credit în sumă de 5.485.050 RON echivalentul al bonurilor valorice cuvenite pentru care, numai până la această dată a achitat suplimentar suma de 74.853 RON cu titlu de comisioane și speze bancare (anexa 10), iar condiționat de posibilitățile sale de rambursare, în caz de întârziere peste termenul de scadență contractual, va fi îndatorată să plătească o dobândă de 6,5%, sume care astfel reprezintă daune pentru societate, daune care, pe cale de consecință directă, i-au fost produse din culpa dovedită a pârâtei, motiv pentru care solicită obligarea acesteia și la plata acestora în sumă totală de 5.559.903 RON.

Pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând în principal faptul că reclamanta nu a făcut dovada deținerii și exploatării terenului situat în Insula Mare a Brăilei în temeiul unui titlu valabil, condiție impusă de O.U.G. nr. 65/2006. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 606 din 26 februarie 2007, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 5.485.050 RON cu titlu de daune reprezentate de contravaloarea bonurilor valorice cuvenite și neacordate ca sprijin financiar, la plata sumei de 74.853 RON daune, constând în comisioane și speze bancare angajate, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța în sensul arătat instanța de fond a reținut, în esență, că în mod nejustificat pârâta i-a refuzat beneficiul sprijinului financiar prevăzut de O.U.G. nr. 65/2006, deși a făcut dovada că îndeplinea toate condițiile, reclamanta deținând și exploatând în sensul legii o suprafață de teren agricol, iar legea nu condiționează plata acestui sprijin de plata altor obligații legale (ex. redevențe). Instanța de fond a mai reținut că Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură recunoaște în conținutul adresei din 24 noiembrie 2006 că reclamanta exploatează terenul, iar prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă (decizia nr. 3869 din 09 noiembrie 2006) s-a reținut că prin încheierea actului adițional nr. 3 din 09 august 2004 la contractul de arendă din 2001, de comun acord, părțile au continuat derularea acestui contract.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a refuzat acordarea sprijinului financiar sub forma bonurilor valorice, condiționând reclamanta de plata altor obligații legale, în speță arenda, deși Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a respins cererea reclamantei de acordare a sprijinului financiar pe motivul incertitudinii titlului valabil cu care societatea exploata terenul pentru care solicită sprijinul.

Aceasta întrucât Agenția Domeniilor Statului considera acest contract ca fiind reziliat, situație notificată prin adresa din 13 februarie 2003, și urmată de mai multe litigii privind anularea măsurii unilaterale de reziliere a contractului din 28 august 2001. Recurenta susține că reclamanta a dat dovadă de rea-credință la data solicitării sprijinului financiar susținut de contractul de arendare, neaducând la cunoștința Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură situația de fapt și de drept în ceea ce privește terenul pe care îl exploata, fiind necesar ca Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură să facă demersuri pentru elucidarea situației. Mai mult, arată recurenta-pârâtă, la data solicitării sprijinului financiar de către reclamantă, instanțele nu se pronunțaseră definitiv și irevocabil în litigiul dintre părți (Dosarul nr. 3851/2/2006).

Nici cu privire la daunele materiale, arată recurenta, instanța de fond nu a pronunțat o sentință legală și temeinică. Aceasta cu atât mai mult cu cât pe lângă neîndeplinirea condiției imperativ cerută de O.U.G. nr. 65/2006 referitoare la exploatarea terenului în fapt de către producătorii agricoli, contractarea unui împrumut nu este condiționată de acordarea sprijinului financiar conform O.U.G. nr. 65/2006. În plus, arată recurenta, contractul bancar a fost încheiat anterior formulării cererii de acordare a sprijinului financiar, reclamanta neputându-se prevala de faptul că Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură este vinovată de plata comisioanelor și spezelor sale bancare și nici nu putea previziona la data încheierii contractului de împrumut suprafața totală care urma a fi însămânțată.

Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse acesteia, cu probele administrate și apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Astfel, este cunoscut că potrivit dispozițiilor art. 3 din O.U.G.

nr. 65/2006 beneficiarii sprijinului financiar prevăzut la art. 1 sunt producătorii agricoli, persoane fizice și/sau juridice care dețin sau exploatează terenurile arabile în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați în participațiune, societăți agricole constituite în baza Legii nr. 36/1991, etc., sunt înregistrați în Registrul agricol/Registrul fermelor/alte evidențe financiare și înființează culturi în toamna anului 2006. În cauză, Înalta Curte constată că intimata-reclamantă s-a adresat cu mai multe cereri de sprijin financiar, iar recurenta, prin adresa din 24 noiembrie 2006 i-a comunicat că până la reglementarea situației juridice a contractului în baza căruia exploatează terenul pentru care solicită sprijin, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură nu poate da curs solicitărilor acesteia.

Se mai menționează, textual, că Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură nu contestă faptul că SC T.C.E. SRL exploatează terenul, dar nu are dovada plății arendei/redevenței sau a altor obligații contractuale legale de folosința terenului, din anul anterior și în plus măsura de reziliere a contractului de arendă încheiat cu arendatorul Agenția Domeniilor Statului, dispusă prin notificarea din 13 februarie 2003 este menținută și în prezent, neexistând nicio hotărâre judecătorească de anulare sau suspendare a acesteia. Totodată, Înalta Curte constată că în actul adițional nr. 3 din 09 august 2004 la contractul de arendă din 28 august 2001, prin care s-a convenit modificarea unor clauze contractuale referitoare la obiectul și prețul contractului, s-a precizat că prevederile contractului de arendă și ale actului adițional nr. 1 și 2, ce nu au fost modificate prin prezentul act adițional sunt valabile.

De asemenea, Înalta Curte constată că potrivit adeverințelor eliberate de Primăria comunei Frecăței și de Primăria comuna Mărașu în toamna anului 2006 se vor însămânța de reclamantă culturi de rapiță, grâu și orz, indicându-se în concret suprafețele agricole, precum și contractul din 28 august 2001. În condițiile arătate, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a reținut că Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură trebuia să recunoască reclamantei dreptul de a beneficia de sprijinul financiar prevăzut de O.U.G. nr. 65/2006 și chiar a daunelor materiale, intimata-reclamantă făcând atât dovada împrumutului bancar, cât și al posibilității de a previziona pierderea datorată refuzului acordării sprijinului, respectiv echivalentul bonurilor valorice acordate de Stat, conform prevederilor art. 1 din O.U.G.

nr. 65/2006. Prin urmare, constatând că sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile aduse acesteia nefondate, Înalta Curte va respinge recursul în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a coroborate cu cele ale art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004. Având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată, cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, dovada acestora, precum și dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă la plata acestora în sumă de 7.000 RON către intimata-reclamantă, cu aplicarea alin. (3) al art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva sentinței civile nr. 606 din 26 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 7.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC T.C.E. SRL Piatra Neamț, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2008.