ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2810/2008

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 227 din 23 noiembrie 2007 pronunțată în Dosar nr. 8894/1/2006 al Curții de Apel București, secția a V-a comercială, s-a admis în parte contestația la executare formulată de contestatorul S.E. și în consecință s-a dispus anularea somației din 20 decembrie 2005 și formele de executare ale intimatei A.D.S. constând în creanță, penalități și T.V.A. calculate după data de 17 septembrie 2002 când a intervenit actul adițional nr. 1 la contractul de concesiune din 2001 încheiat între părți și s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind întoarcerea executării silite. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că prin somația nr. 44615 din 20 decembrie 2005, contestatorul a fost înștiințat de intimată că datorează suma de 142.127,14 lei reprezentând redevență neachitată, penalități de întârziere și T.V.A.

derivate din contractul de concesiune din 9 ianuarie 2001 pentru anul 2001 și primele trimestre ale anului 2002 și respectiv în temeiul actului adițional din 17 septembrie 2002, pentru trim. IV al anului 2002. Dat fiind faptul că prin actul adițional anterior menționat contractul de concesiune a fost modificat în sensul că SC P.S. SRL s-a subrogat în drepturile și obligațiile concesionarului S.E., rezultă că suma calculată ulterior datei de 17 septembrie 2002 nu poate fi imputată contestatorului, motiv pentru care s-a admis contestația la executare pentru suma de 98.728,01 lei, menținându-se executarea silită pentru creanța de 43.399,1 lei. În privința capătului de cerere referitor la întoarcerea executării silite, instanța de fond constatând că potrivit art. 82 alin. (2) din O.U.G.

nr. 51/1990, întoarcerea executării este posibilă numai în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, astfel că în considerarea caracterului special și derogatoriu al acestei prevederi, dispoziția din dreptul comun invocată de contestator, cuprinsă în art. 401 C. proc. civ. nu este aplicabilă, iar cererea fiind neîntemeiată a fost respinsă ca atare. Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs ambele părți. Contestatorul S.E., invocând prevederile art. 304 1 C. proc. civ.

critică hotărârea ca fiind nelegală și pronunțată de instanța de fond prin ignorarea faptului că, creanța intimatei nu este certă în condițiile în care suma indicată în titlul executoriu contestat este diferită de cea cuprinsă în procesul-verbal de punctaj din 19 iunie 2006 și respectiv adresa din 16 octombrie 2007. În aceste condiții instanța trebuia să analizeze înscrisurile depuse la dosar, inclusiv cele din care rezulta că a achitat suma de 99.770,2 lei, cu privire la care nu se face nicio referire. De asemenea, arată recurentul, instanța nu a observat că au fost nesocotite dispozițiile art. 454 alin. (1) C. proc. civ. care impuneau creditorului obligația de a-l înștiința despre înființarea popririi, or o atare procedură nu a fost urmată, astfel încât, executarea silită este lovită de nulitate, instanța deși datoare să examineze și acest aspect a omis să procedeze ca atare.

Ultima critică vizează faptul că deși contestația a fost admisă în parte, hotărârea nu poate fi pusă în executare deoarece dispozitivul sentinței nu cuprinde suma datorată, situație în care poprirea înființată nu poate fi ridicată, chiar și în ipoteza în care ar fi achitată întreaga sumă menționată în titlul executoriu contestat. Intimata A.D.S., prin recursul său întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. critică hotărârea ca fiind nelegală deoarece a fost pronunțată cu interpretarea greșită și cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii și clauzelor contractuale, precum și a probelor administrate în cauză. În mod concret, recurenta invocă faptul că greșit instanța de fond a considerat că debitorul S.E.

trebuia să achite creanța doar până la modificarea contractului de concesiune, adică până la data de 17 septembrie 2002 ignorând împrejurarea că acesta are și calitatea de administrator al SC P.S. SRL, calitate în care și-a însușit în continuare clauzele contractului de concesiune din 2001. În consecință, arată recurenta, executarea silită fiind demarată în temeiul unui titlu executoriu și a dispozițiilor legale cuprinse în O.U.G. nr. 64/2004, O.U.G. nr. 51/1998 și Legea nr. 190/2004, nu erau îndeplinite condițiile legale pentru a fi admisă contestația la executare. Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, probelor administrate în cauză raportat la prevederile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că sunt întemeiate, admițându-le ca atare. Astfel, în privința recursului formulat de contestatorul S.E. se va reține că deși a fost contestat caracterul cert al creanței (fila 66) în condițiile în care intimata A.D.S. a indicat un cuantum diferit al creanței sale, instanța nu a verificat aceste aspecte, arătând, fără a argumenta, că suma datorată este cea cuprinsă în somația din 20 decembrie 2005, respectiv 142.127,14 lei, derivată din contractul de concesiune din 2001 (fila 68). În aceste condiții, raportat la procesul-verbal de punctaj, încheiat între părți (fila 70) conform căruia în temeiul contractului din 2001, A.D.S.

avea de încasat o creanță de 130.445,29 lei și respectiv adresa din 17 octombrie 2007 a intimatei, conform căreia cuantumul sumei datorate era de 143.169,15 lei, rezultă fără echivoc faptul că instanța nu a cercetat fondul litigiului pentru a stabili cu claritate cuantumul corect al creanței contestate, astfel încât critica formulată de recurent în acest sens este întemeiată. De asemenea, este întemeiat și motivul de recurs privind modul de redactare al dispozitivului hotărârii care nu cuprinde nici suma pentru care s-a admis contestația și nici pe aceea care ar mai fi rămas de executat, ceea ce face ca un atare titlu să fie imposibil de pus în executare.

Împrejurarea că în considerentele hotărârii s-a menționat faptul că se va menține executarea silită pentru suma de 43.399,1 lei nu satisface exigențele cerințelor pe care trebuie să le îndeplinească dispozitivul unei hotărâri judecătorești, cu atât mai mult cu cât suma a fost preluată necritic din titlul executoriu contestat. Totodată, se va reține că deși contestatorul a formulat contestația și în privința formelor de executare solicitând și anularea acestora pentru încălcarea dispozițiilor legale referitoare la înființarea popririi, prima instanță nu a examinat cererea și sub aceste aspecte, astfel că fiind incidente și dispozițiile art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ. soluția ce se impune este aceea a admiterii recursului și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea analizării contestației la executare sub toate aspectele invocate de contestator.

În aceste condiții, întrucât și criticile formulate de recurenta A.D.S. vizează de asemenea modul în care instanța de fond a analizat titlul executoriu contestat, pentru o soluționare unitară a cauzei, sub toate aspectele invocate atât prin cererea de chemare în judecată cât și a apărărilor formulate se va admite și recursul formulat de această parte, cauza fiind trimisă spre rejudecare în scopul administrării tuturor probelor necesare justei soluționări a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de contestatorul S.E. și de intimata A.D.S. București împotriva sentinței nr. 227 din 23 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2008.