ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2810/2008

Asupra recursurilor

de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 227 din 23

noiembrie 2007 pronunțată în Dosar nr. 8894/1/2006 al Curții de Apel București,

secția a V-a comercială, s-a admis în parte contestația la executare formulată

de contestatorul S.E. și în consecință s-a dispus anularea somației din 20

decembrie 2005 și formele de executare ale intimatei A.D.S. constând în

creanță, penalități și T.V.A. calculate după data de 17 septembrie 2002 când a

intervenit actul adițional nr. 1 la contractul de concesiune din 2001 încheiat

între părți și s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind întoarcerea

executării silite.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut în esență că prin somația nr. 44615

din 20 decembrie 2005, contestatorul a fost înștiințat de intimată că datorează

suma de 142.127,14 lei reprezentând redevență neachitată, penalități de

întârziere și T.V.A. derivate din contractul de concesiune din 9 ianuarie 2001

pentru anul 2001 și primele trimestre ale anului 2002 și respectiv în temeiul

actului adițional din 17 septembrie 2002, pentru trim. IV al anului 2002.

Dat fiind faptul că

prin actul adițional anterior menționat contractul de concesiune a fost

modificat în sensul că SC P.S. SRL s-a subrogat în drepturile și obligațiile

concesionarului S.E., rezultă că suma calculată ulterior datei de 17 septembrie

2002 nu poate fi imputată contestatorului, motiv pentru care s-a admis

contestația la executare pentru suma de 98.728,01 lei, menținându-se executarea

silită pentru creanța de 43.399,1 lei.

În privința capătului

de cerere referitor la întoarcerea executării silite, instanța de fond

constatând că potrivit art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1990, întoarcerea

executării este posibilă numai în baza unei hotărâri judecătorești definitive

și irevocabile, astfel că în considerarea caracterului special și derogatoriu

al acestei prevederi, dispoziția din dreptul comun invocată de contestator,

cuprinsă în art. 401 C. proc. civ. nu este aplicabilă, iar cererea fiind

neîntemeiată a fost respinsă ca atare.

Împotriva acestei

hotărâri au formulat recurs ambele părți.

Contestatorul S.E.,

invocând prevederile art. 304

1

C. proc. civ. critică hotărârea ca

fiind nelegală și pronunțată de instanța de fond prin ignorarea faptului că,

creanța intimatei nu este certă în condițiile în care suma indicată în titlul

executoriu contestat este diferită de cea cuprinsă în procesul-verbal de

punctaj din 19 iunie 2006 și respectiv adresa din 16 octombrie 2007. În aceste

condiții instanța trebuia să analizeze înscrisurile depuse la dosar, inclusiv

cele din care rezulta că a achitat suma de 99.770,2 lei, cu privire la care nu

se face nicio referire.

De asemenea, arată

recurentul, instanța nu a observat că au fost nesocotite dispozițiile art. 454

alin. (1) C. proc. civ. care impuneau creditorului obligația de a-l înștiința

despre înființarea popririi, or o atare procedură nu a fost urmată, astfel

încât, executarea silită este lovită de nulitate, instanța deși datoare să

examineze și acest aspect a omis să procedeze ca atare.

Ultima critică

vizează faptul că deși contestația a fost admisă în parte, hotărârea nu poate

fi pusă în executare deoarece dispozitivul sentinței nu cuprinde suma datorată,

situație în care poprirea înființată nu poate fi ridicată, chiar și în ipoteza

în care ar fi achitată întreaga sumă menționată în titlul executoriu contestat.

Intimata A.D.S., prin

recursul său întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304

1

C. proc.

civ. critică hotărârea ca fiind nelegală deoarece a fost pronunțată cu

interpretarea greșită și cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii și

clauzelor contractuale, precum și a probelor administrate în cauză.

În mod concret,

recurenta invocă faptul că greșit instanța de fond a considerat că debitorul S.E.

trebuia să achite creanța doar până la modificarea contractului de concesiune,

adică până la data de 17 septembrie 2002 ignorând împrejurarea că acesta are și

calitatea de administrator al SC P.S. SRL, calitate în care și-a însușit în

continuare clauzele contractului de concesiune din 2001. În consecință, arată

recurenta, executarea silită fiind demarată în temeiul unui titlu executoriu și

a dispozițiilor legale cuprinse în O.U.G. nr. 64/2004, O.U.G. nr. 51/1998 și

Legea nr. 190/2004, nu erau îndeplinite condițiile legale pentru a fi admisă

contestația la executare.

Analizând recursurile

formulate prin prisma motivelor invocate, probelor administrate în cauză

raportat la prevederile art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ.,

Curtea constată că sunt întemeiate, admițându-le ca atare.

Astfel, în privința

recursului formulat de contestatorul S.E. se va reține că deși a fost contestat

caracterul cert al creanței (fila 66) în condițiile în care intimata A.D.S. a

indicat un cuantum diferit al creanței sale, instanța nu a verificat aceste

aspecte, arătând, fără a argumenta, că suma datorată este cea cuprinsă în

somația din 20 decembrie 2005, respectiv 142.127,14 lei, derivată din

contractul de concesiune din 2001 (fila 68).

În aceste condiții,

raportat la procesul-verbal de punctaj, încheiat între părți (fila 70) conform

căruia în temeiul contractului din 2001, A.D.S. avea de încasat o creanță de

130.445,29 lei și respectiv adresa din 17 octombrie 2007 a intimatei, conform

căreia cuantumul sumei datorate era de 143.169,15 lei, rezultă fără echivoc

faptul că instanța nu a cercetat fondul litigiului pentru a stabili cu

claritate cuantumul corect al creanței contestate, astfel încât critica

formulată de recurent în acest sens este întemeiată.

De asemenea, este

întemeiat și motivul de recurs privind modul de redactare al dispozitivului

hotărârii care nu cuprinde nici suma pentru care s-a admis contestația și nici

pe aceea care ar mai fi rămas de executat, ceea ce face ca un atare titlu să

fie imposibil de pus în executare. Împrejurarea că în considerentele hotărârii

s-a menționat faptul că se va menține executarea silită pentru suma de 43.399,1

lei nu satisface exigențele cerințelor pe care trebuie să le îndeplinească

dispozitivul unei hotărâri judecătorești, cu atât mai mult cu cât suma a fost

preluată necritic din titlul executoriu contestat.

Totodată, se va

reține că deși contestatorul a formulat contestația și în privința formelor de

executare solicitând și anularea acestora pentru încălcarea dispozițiilor

legale referitoare la înființarea popririi, prima instanță nu a examinat

cererea și sub aceste aspecte, astfel că fiind incidente și dispozițiile art. 312

alin. (3) și (5) C. proc. civ. soluția ce se impune este aceea a admiterii

recursului și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea

analizării contestației la executare sub toate aspectele invocate de

contestator.

În aceste condiții,

întrucât și criticile formulate de recurenta A.D.S. vizează de asemenea modul

în care instanța de fond a analizat titlul executoriu contestat, pentru o

soluționare unitară a cauzei, sub toate aspectele invocate atât prin cererea de

chemare în judecată cât și a apărărilor formulate se va admite și recursul

formulat de această parte, cauza fiind trimisă spre rejudecare în scopul

administrării tuturor probelor necesare justei soluționări a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate

de contestatorul S.E. și de intimata A.D.S. București împotriva sentinței nr. 227

din 23 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe

care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 9 octombrie 2008.