ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2795/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, reclamanta SC L.D.T.I. SRL Timișoara a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Comisia Pentru Autorizarea Antreprizelor Fiscale și a Importatorilor de Produse Accizabile Supuse Marcării, solicitând să se anuleze decizia nr. 101 din 29 mai 2007 emisă de pârât, comunicată la data de 05 iunie 2007, prin care a fost respinsă cererea formulată de reclamantă pentru autorizarea, ca antrepozitar, pentru un antrepozit fiscal de țigarete, obligarea pârâtului să procedeze la acordarea autorizației de antrepozit fiscal societății reclamante, în conformitate cu prevederile legale, și, totodată, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, la data de 28 septembrie 2006, în condițiile stabilite de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și de H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, a înregistrat la D.G.F.P.

Timiș o cerere privind acordarea autorizației de antrepozit fiscal, sub nr. 49233 din 28 septembrie 2006. S-a arătat că, în conformitate cu actele normative în vigoare privind acordarea antrepozitului fiscal, societatea a depus, la autoritatea administrativă competentă, toate documentele prevăzute de lege, sens în care a evidențiat datele de identificare ale antrepozitarului și antrepozitului fiscal, declarații privind sediile secundare ale acestuia, contractul pentru utilități privind energia termică, copia bilanțului și contul de profit și pierderi pe anul 2004, copia contractului de vânzare cumpărare pentru spațiul destinat antrepozitului, scrisoare de bonitate bancară, planul de detaliu al antrepozitului, etc., mai precis, toate documentele prevăzute în modelul de cerere pus la dispoziție de autoritatea administrativă.

La data de 19 octombrie 2006, adică la un termen de 3 (trei) săptămâni de zile de la înregistrarea cererii la care reclamanta a făcut referire, D.G.F.P. Timiș a comunicat societății adresa nr. 23541 din 19 octombrie 2006 prin care a solicitat completarea dosarului cu o serie de documente care au fost depuse de societatea reclamantă la data înregistrării cererii de acordare a autorizației de antrepozit fiscal, mai precis la data de 28 septembrie 2006. Reclamanta a învederat instanței că nu cunoaște motivul pentru care autoritatea administrativă să procedeze într-o astfel de manieră, solicitându-se din nou documentele depuse cu ocazia înregistrării cererii. Cu toate acestea, societatea reclamantă a depus încă o dată documentele solicitate pentru acordarea autorizației, însă nici de această dată autoritatea administrativă nu a răspuns cererii sale.

Prin adresele nr. 27438 din 21 noiembrie 2006 și nr. 29491 din 14 decembrie 2006, s-a menționat în mod cu totul nejustificat faptul că societatea reclamantă nu ar fi depus situația privind sediile secundare, S-a mai arătat de către reclamantă faptul că, prin aceste tergiversări, multe din documentele depuse cu ocazia înregistrării cererii și-au pierdut valabilitatea, societatea fiind nevoită să obțină alte documente necesare obținerii autorizației. Reclamanta a arătat că, după ce s-a conformat solicitărilor formulate, în diverse rânduri, de D.G.F.P. Timiș, această autoritate administrativă a trimis întreaga documentație la Ministerul Economiei și Finanțelor Publice - Comisia Pentru Autorizarea Antrepozitelor Fiscale și a Importatorilor de Produse Accizabile Supuse Marcării, acțiune care se identifică prin adresa nr. 8408 din 12 aprilie 2007, deci, la un interval de 7 (șapte) luni de la depunerea cererii de către societatea reclamantă.

Prin Decizia nr. 101 din 29 mai 2007, comunicată la data de 05 iunie 2007, autoritatea administrativă centrală a respins cererea formulată de societatea reclamantă, apreciind că, din analiza documentației depuse și a referatului nr. 8408 din 06 aprilie 2007 întocmite de D.G.F.P. Timiș, rezultă faptul că societatea nu îndeplinește condițiile legale de autorizare. Prin întâmpinare, pârâta Comisia pentru Autorizarea Antrepozitelor Fiscale și a Importatorilor de Produse Accizabile Supuse Marcării - prin D.G.F.P. Timiș a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată Prin sentința nr. 3 din 12 ianuarie 2009, Curtea de Apel Timișoara, judecând cauza în fond după casare, a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că decizia atacată a fost emisă în baza documentației pregătită de D.G.F.P. Timiș și a referatului nr. 8408 din 12 aprilie 2007 întocmit de aceeași instituție. Motivele invocate în decizia atacată, în sensul respingerii cererii formulate de către reclamantă, au fost determinate de poziția exprimată de către D.G.F.P. Timiș, ca urmare a constatărilor efectuate personal de reprezentanții acestei autorități fiscale în vederea verificării îndeplinirii de către societatea reclamantă a condițiilor privind acordarea autorizației de antrepozit fiscal de producție țigarete. Constatările efectuate de către reprezentanții acestei instituții au fost cuprinse în procesul verbal din 05 aprilie 2007 și reluate în referatul întocmit la data de 06 aprilie 2007. Instanța de fond a mai apreciat că, pentru analizarea cererii reclamantei de acordare a autorizației de antrepozit fiscal, pârâta D.G.F.P.

Timiș a avut în vedere înscrisurile depuse în dosarul Tribunalului Timiș. De asemenea, Curtea a mai constatat că afirmațiile reclamantei din cererea de chemare în judecată, în sensul că se impune anularea deciziei contestate și acordarea autorizației de antrepozit fiscal, nu sunt susținute de nici un mijloc de probă, reclamanta având obligația să facă dovada pretențiilor exprimate în cererea de chemare în judecată, conform art. 1169 C. civ. raportat la art. 129 C. proc. civ. Instanța a precizat faptul că afirmația reclamantei în sensul că decizia atacată nu conține și nu are indicat în mod concret nici una din dispozițiile legale nesatisfăcute de către societate nu subzistă, față de împrejurarea că decizia cuprinde descrierea faptelor reținute în sarcina reclamantei și trimiterea la actele normative incidente în cauză.

În plus, la pronunțarea soluției, Curtea de Apel a avut în vedere și dispozițiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, cuprinse în decizia nr. 3044 din 23 septembrie 2008, conform cărora reclamanta a luat cunoștință de faptele reținute în sarcina sa prin decizia atacată și avea obligația să consulte actele normative menționate chiar în decizie. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, care a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., modificarea acesteia, în sensul admiterii acțiunii. În dezvoltarea căii de atac, recurenta susține faptul că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea normelor legale aplicabile în materie.

În concret, recurenta arată că a depus toate documentele necesare pentru obținerea autorizației de antrepozit fiscal, motiv pentru care soluția dată de autoritatea fiscală cererii este nelegală. Intimata D.G.F.P. Timiș a formulat întâmpinare (filele 12-15 dosar) în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând sentința recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, prin decizia nr. 101 din 29 mai 2007, Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale și a importatorilor de produse accizabile supuse marcării a respins cererea recurentei de autorizare ca antrepozitar pentru un antrepozit fiscal de țigarete. În motivarea actului administrativ, autoritatea emitentă a consemnat faptul că societatea recurentă nu îndeplinește condițiile legale pentru autorizare, prevăzute de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și de pct. 8 alin. (9) din H.G.

nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, respectiv: - documentele prezentate nu corespund cu realitatea: societatea nu a anunțat faptul că a mai solicitat anterior autorizație de antrepozitar pentru un antrepozit fiscal de producție țigarete, situat în aceeași locație ca și cea de față, iar această cerere i-a fost respinsă prin decizia nr. 439 din 20 decembrie 2005; - locația declarată de societate nu corespunde cu realitatea: planul general de amplasare a locației, precum și planul în detaliu nu corespund cu datele prezentate de către administratorul societății la fața locului, în sensul că locația pentru care se solicită autorizarea se află în jumătatea nordică din structura clădirii (halele A-C), iar, în realitate, întregul ansamblu necesar pentru producerea țigaretelor se află în jumătatea sudică a clădirii; - la solicitarea organului fiscal teritorial, reprezentantul societății nu a facilitat accesul în toate încăperile aferente antrepozitului fiscal propus; - societatea nu face dovada deținerii dreptului de folosință, sub orice formă legală, a terenului pe care este amplasat antrepozitul fiscal propus.

Într-adevăr, Înalta Curte constată, după cum a reținut și instanța de fond, faptul că, prin probele pe care le-a administrat în cauză, recurenta nu a putut să dovedească faptul că cele reținute în decizia contestată nu corespund realității. Astfel, în partea a II-a a cererii privind acordarea autorizației de antrepozit fiscal, la Secțiunea – informații privind antrepozitul fiscal propus, pct. 3 se menționează: „arătați dacă anterior a fost respinsă, revocată sau anulată vreo autorizație de antrepozit fiscal pentru locul respectiv”. La această întrebare, recurenta a declarat următoarele: „nu este cazul” (a se vedea fila 11 dosar nr. 4740/30/2007 al Tribunalului Timiș). În realitate, prin decizia nr. 439 din 20 decembrie 2005, recurentei i s-a respins o cerere cu un obiect similar cu cel dedus judecății în cauza de față.

Pe de altă parte, din schițele existente la dosar, rezultă faptul că locația declarată de societate nu corespunde cu realitatea (a se vedea filele 34-36 dosar nr. 4740/30/2007 al Tribunalului Timiș). De asemenea, recurenta nu a probat faptul că a permis accesul reprezentanților autorității fiscale în toate spațiile aferente antrepozitului fiscal aflat în discuție. De asemenea, conform certificatului constatator nr. 3391 din 5 martie 2007 emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, asupra clădirii, utilajelor de producție țigarete, precum și a materiilor prime necesare procesului de fabricație există instituite măsuri de sechestru asigurator (a se vedea filele 43-51 dosar nr. 4740/30/2007 al Tribunalului Timiș).

În acest sens, prezintă relevanță și mențiunile făcute în extrasul de carte funciară emis de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș, datat 5 martie 2007, act aflat la filele 39-40 din dosarul nr. 4740/30/2007 al Tribunalului Timiș). În același timp, societatea recurentă nu a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care să rezulte faptul că are drept de folosință asupra terenului pe care se află amplasate construcțiile unde urma să se desfășoare activitatea de antrepozitar fiscal. În raport de cele anterior reținute, apreciind că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC L.D.T.I. SRL Timișoara împotriva sentinței civile nr. 3 din 12 ianuarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2009.