ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2795/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2795/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea
înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, reclamanta SC L.D.T.I. SRL Timișoara
a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Comisia
Pentru Autorizarea Antreprizelor Fiscale și a Importatorilor de Produse
Accizabile Supuse Marcării, solicitând să se
anuleze
decizia nr. 101 din 29 mai 2007 emisă de pârât, comunicată la data de
05 iunie 2007, prin care a fost respinsă cererea
formulată de reclamantă
pentru autorizarea, ca antrepozitar, pentru un
antrepozit fiscal de țigarete,
obligarea
pârâtului
să procedeze la acordarea autorizației de antrepozit fiscal
societății
reclamante, în conformitate cu
prevederile legale, și, totodată, obligarea pârâtului la plata
cheltuielilor
de judecată.
În motivarea
acțiunii, reclamanta a arătat că, la data de 28 septembrie 2006, în condițiile
stabilite de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și de H.G. nr. 44/2004
privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, cu modificările
și completările ulterioare, a înregistrat la D.G.F.P. Timiș o cerere privind
acordarea
autorizației de antrepozit fiscal,
sub nr. 49233 din 28 septembrie 2006.
S-a arătat că,
în conformitate cu actele normative în vigoare privind acordarea antrepozitului
fiscal, societatea a depus, la autoritatea administrativă competentă, toate
documentele prevăzute de lege, sens în care a evidențiat datele de identificare
ale antrepozitarului și antrepozitului fiscal, declarații privind sediile
secundare ale acestuia, contractul pentru utilități privind energia termică,
copia bilanțului și contul de profit și pierderi pe anul 2004, copia
contractului de vânzare cumpărare pentru spațiul destinat antrepozitului,
scrisoare de bonitate bancară, planul de detaliu al antrepozitului, etc., mai
precis, toate documentele prevăzute în modelul de cerere pus la dispoziție de
autoritatea administrativă.
La data de 19
octombrie 2006, adică la un termen de 3 (trei)
săptămâni de zile de la înregistrarea cererii la care reclamanta a
făcut referire, D.G.F.P. Timiș a comunicat societății adresa nr.
23541
din 19 octombrie 2006 prin care a solicitat completarea dosarului cu o serie de
documente care au fost depuse de societatea reclamantă la data înregistrării
cererii de acordare a autorizației de antrepozit fiscal, mai precis la data de
28 septembrie 2006.
Reclamanta a
învederat instanței că nu cunoaște motivul pentru care autoritatea
administrativă să procedeze într-o astfel de manieră, solicitându-se din nou
documentele depuse cu ocazia înregistrării cererii.
Cu toate acestea,
societatea reclamantă a depus încă o dată documentele solicitate pentru
acordarea autorizației, însă nici de această dată autoritatea
administrativă nu a răspuns cererii sale.
Prin
adresele
nr. 27438 din 21 noiembrie 2006 și nr. 29491 din 14 decembrie 2006, s-a
menționat în mod cu totul nejustificat faptul că societatea reclamantă nu ar fi
depus situația privind sediile secundare,
S-a mai arătat de
către reclamantă faptul că, prin aceste tergiversări, multe din documentele
depuse cu ocazia înregistrării cererii și-au pierdut valabilitatea, societatea
fiind nevoită să obțină alte documente necesare obținerii autorizației.
Reclamanta a
arătat că, după ce s-a conformat solicitărilor formulate, în diverse rânduri,
de D.G.F.P. Timiș, această autoritate administrativă a trimis întreaga
documentație la Ministerul Economiei și Finanțelor Publice - Comisia Pentru
Autorizarea Antrepozitelor Fiscale și a Importatorilor de Produse Accizabile
Supuse Marcării, acțiune care se identifică prin adresa nr. 8408 din 12 aprilie
2007, deci, la un interval de 7 (șapte) luni de la depunerea cererii de către
societatea reclamantă.
Prin Decizia
nr. 101 din 29 mai 2007, comunicată la data de 05 iunie 2007, autoritatea
administrativă centrală a respins cererea
formulată de societatea reclamantă,
apreciind că, din analiza
documentației depuse și a referatului nr. 8408 din 06 aprilie 2007 întocmite de
D.G.F.P. Timiș, rezultă faptul că societatea nu îndeplinește condițiile legale
de autorizare.
Prin întâmpinare, pârâta Comisia pentru
Autorizarea Antrepozitelor Fiscale și a Importatorilor de Produse Accizabile
Supuse Marcării - prin D.G.F.P. Timiș a solicitat respingerea acțiunii ca
nefondată
Prin sentința nr. 3 din 12 ianuarie 2009,
Curtea de Apel Timișoara, judecând cauza în fond după casare, a respins
acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Pentru
a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că decizia
atacată a fost emisă în baza documentației pregătită de D.G.F.P. Timiș și a
referatului nr. 8408 din 12 aprilie 2007 întocmit de aceeași instituție.
Motivele
invocate în decizia atacată, în sensul respingerii cererii formulate de către
reclamantă, au fost determinate de poziția exprimată de către D.G.F.P. Timiș,
ca urmare a constatărilor efectuate personal de reprezentanții acestei
autorități fiscale în vederea verificării îndeplinirii de către
societatea reclamantă a condițiilor privind
acordarea autorizației de antrepozit
fiscal de producție țigarete.
Constatările efectuate de către reprezentanții acestei instituții au fost
cuprinse în procesul verbal din 05 aprilie 2007 și reluate în referatul
întocmit la data de 06 aprilie 2007.
Instanța de
fond a mai apreciat că, pentru analizarea cererii reclamantei de acordare a
autorizației de antrepozit fiscal, pârâta D.G.F.P. Timiș a avut în vedere
înscrisurile depuse în dosarul Tribunalului Timiș.
De asemenea,
Curtea a mai constatat că afirmațiile reclamantei din cererea de chemare în
judecată, în sensul că se impune anularea deciziei contestate și acordarea
autorizației de antrepozit fiscal, nu sunt susținute de nici un mijloc de
probă, reclamanta având obligația să facă dovada pretențiilor exprimate în
cererea de chemare în judecată, conform art. 1169 C. civ. raportat la art. 129 C.
proc. civ.
Instanța a
precizat faptul că afirmația reclamantei în sensul că decizia atacată nu
conține și nu are indicat în mod concret nici una din dispozițiile legale nesatisfăcute
de către societate nu subzistă, față de împrejurarea că decizia cuprinde
descrierea faptelor reținute în sarcina reclamantei și trimiterea la actele
normative incidente în cauză.
În plus, la
pronunțarea soluției, Curtea de Apel a avut în vedere și dispozițiile Înaltei
Curți de Casație și Justiție, cuprinse în decizia nr. 3044 din 23 septembrie 2008,
conform cărora reclamanta a luat cunoștință de faptele reținute în sarcina sa
prin decizia atacată și avea obligația să consulte actele normative menționate
chiar în decizie.
Împotriva acestei sentințe a declarat
recurs reclamanta, care a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
cu aplicarea dispozițiilor art. 304
1
C. proc. civ., modificarea
acesteia, în sensul admiterii acțiunii.
În dezvoltarea căii de atac, recurenta
susține faptul că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea
normelor legale aplicabile în materie.
În concret, recurenta arată că a depus
toate documentele necesare pentru obținerea autorizației de antrepozit fiscal,
motiv pentru care soluția dată de autoritatea fiscală cererii este nelegală.
Intimata D.G.F.P. Timiș a formulat
întâmpinare (filele 12-15 dosar) în care a solicitat respingerea recursului ca
nefondat.
Analizând sentința recurată, în
raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304
1
C.
proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru
considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanța de control judiciar
constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304
1
C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a
reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat în
cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, prin decizia nr. 101 din 29 mai 2007,
Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale și a importatorilor de
produse accizabile supuse marcării a respins cererea recurentei de autorizare
ca antrepozitar pentru un antrepozit fiscal de țigarete.
În motivarea actului administrativ,
autoritatea emitentă a consemnat faptul că societatea recurentă nu îndeplinește
condițiile legale pentru autorizare, prevăzute de Legea nr. 571/2003 privind
Codul fiscal și de pct. 8 alin. (9) din H.G. nr. 44/2004 privind Normele
metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, respectiv:
-
documentele
prezentate nu corespund cu realitatea: societatea nu a anunțat faptul că a mai
solicitat anterior autorizație de antrepozitar pentru un antrepozit fiscal de
producție țigarete, situat în aceeași locație ca și cea de față, iar această
cerere i-a fost respinsă prin decizia nr. 439 din 20 decembrie 2005;
-
locația
declarată de societate nu corespunde cu realitatea: planul general de amplasare
a locației, precum și planul în detaliu nu corespund cu datele prezentate de
către administratorul societății la fața locului, în sensul că locația pentru care
se solicită autorizarea se află în jumătatea nordică din structura clădirii
(halele A-C), iar, în realitate, întregul ansamblu necesar pentru producerea
țigaretelor se află în jumătatea sudică a clădirii;
-
la
solicitarea organului fiscal teritorial, reprezentantul societății nu a
facilitat accesul în toate încăperile aferente antrepozitului fiscal propus;
-
societatea
nu face dovada deținerii dreptului de folosință, sub orice formă legală, a
terenului pe care este amplasat antrepozitul fiscal propus.
Într-adevăr, Înalta Curte constată,
după cum a reținut și instanța de fond, faptul că, prin probele pe care le-a
administrat în cauză, recurenta nu a putut să dovedească faptul că cele
reținute în decizia contestată nu corespund realității.
Astfel, în partea a II-a a cererii
privind acordarea autorizației de antrepozit fiscal, la Secțiunea – informații
privind antrepozitul fiscal propus, pct. 3 se menționează: „arătați dacă
anterior a fost respinsă, revocată sau anulată vreo autorizație de antrepozit
fiscal pentru locul respectiv”. La această întrebare, recurenta a declarat
următoarele: „nu este cazul” (a se vedea fila 11 dosar nr. 4740/30/2007 al
Tribunalului Timiș).
În realitate, prin decizia nr. 439
din 20 decembrie 2005, recurentei i s-a respins o cerere cu un obiect similar
cu cel dedus judecății în cauza de față.
Pe de altă parte, din schițele
existente la dosar, rezultă faptul că locația declarată de societate nu
corespunde cu realitatea (a se vedea filele 34-36 dosar nr. 4740/30/2007 al
Tribunalului Timiș).
De asemenea, recurenta nu a probat
faptul că a permis accesul reprezentanților autorității fiscale în toate
spațiile aferente antrepozitului fiscal aflat în discuție.
De asemenea, conform certificatului
constatator nr. 3391 din 5 martie 2007 emis de Oficiul Registrului Comerțului
de pe lângă Tribunalul Timiș, asupra clădirii, utilajelor de producție
țigarete, precum și a materiilor prime necesare procesului de fabricație există
instituite măsuri de sechestru asigurator (a se vedea filele 43-51 dosar nr. 4740/30/2007
al Tribunalului Timiș).
În acest sens, prezintă relevanță și
mențiunile făcute în extrasul de carte funciară emis de Oficiul de Cadastru și
Publicitate Imobiliară Timiș, datat 5 martie 2007, act aflat la filele 39-40
din dosarul nr. 4740/30/2007 al Tribunalului Timiș).
În același timp, societatea
recurentă nu a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care să rezulte faptul că
are drept de folosință asupra terenului pe care se află amplasate construcțiile
unde urma să se desfășoare activitatea de antrepozitar fiscal.
În raport de cele anterior reținute,
apreciind că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.
civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC L.D.T.I.
SRL Timișoara împotriva sentinței civile nr. 3 din 12 ianuarie 2009 a Curții de
Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22
mai 2009.