ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 101/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Sector 2 București, prin sentința civilă nr. 1047 din 19 februarie 2004, a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea formulată de reclamanta M. SA cu sediul social în București împotriva pârâtei SC S. SA cu sediul social în București. În fundamentarea acestei soluții instanța de fond a reținut, că prin sentința civilă nr. 7985 din 23 octombrie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, în dosarul nr. 7484/2001, irevocabilă prin respingerea recursului, s-a respins, ca nefondată, acțiunea prin care M. a solicitat obligarea SC S. SA la plata sumei de 153.039.500 lei reprezentând dividende datorate și neachitate pentru anii 1998 și 1999, cu dobânda legală.

Părțile, cauza și obiectul prezentei spețe sunt identice cu cele din prima acțiune, identică fiind și situația de fapt, deoarece cele două procese verbale invocate de reclamantă în susținerea pretențiilor sale, încheiate la data de 19 aprilie 2000 și 24 ianuarie 2001, existau la momentul soluționării primei acțiuni, respinsă ca nefondată, împrejurare față de care instanța, constatând că între cele două pricini există tripla identitate prevăzută de art. 1201 C. civ., pentru existența autorității de lucru judecat, a admis excepția invocată de pârâtă și a respins acțiunea în temeiul existenței lucrului judecat. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 400 din 22 septembrie 2004, a respins apelurile apelantei pârâte SC S. SA și apelantei reclamante M. SA împotriva sentinței civile nr. 1047 din 19 februarie 2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. 11667/2003, ca nefondate.

Singurul motiv de apel invocat de pârâtă a fost împotriva încheierii din camera de consiliu, de la data de 14 aprilie 2004, prin care s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței civile nr. 1047 din 19 februarie 2004, prin aceea că, s-a menționat calea de atac ca fiind „apelul în termen de 15 zile de la comunicare”. S-a apreciat că în raport de cadrul legal în vigoare la momentul soluționării cauzei, corect s-au aplicat dispozițiile art. 282 C. proc. civ., calea de atac fiind apelul. De asemenea, în respingerea apelului reclamantei, au fost preluate argumentele instanței de fond, prin aceea că este îndeplinită tripla identitate cerută de art. 1201 C. civ., existând autoritate de lucru judecat între cele două cereri formulate de apelanta-reclamantă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 3807 din 22 iunie 2005, a admis recursul declarat de reclamanta M. SA București împotriva deciziei nr. 400 din 22 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția comercială și, a modificat decizia atacată în sensul admiterii ambelor apeluri. A fost anulată sentința instanței de fond și trimisă cauza Curții de Apel București pentru soluționarea acțiunii pe fond. În speță, în prima judecată instanța respingând, a reținut că hotărârile A.G.A. invocate drept temei al pretențiilor au delegat competența de stabilire a datei plății dividendelor Consiliului de Administrație la o dată ulterioară acestora, încât creanța nu este exigibilă, aceasta fiind singura motivare prin care se justifică dispozitivul hotărârii de respingere pe fond a acțiunii, instanța făcând trimitere în drept la dispozițiile art. 379 alin. (1) C. proc.

civ., ceea ce nu reprezintă o statuare asupra dreptului părții, dreptul subiectiv neconfundându-se cu dreptul la acțiune, chiar dacă sesizarea legală a instanței implică formularea unei pretenții și, pe cale de consecință afirmarea unui drept subiectiv. Așa fiind, în mod nelegal instanțele au admis excepția autorității de lucru judecat și au înlăturat apărările pârâtei în lipsa unei judecăți de fond fiind, de asemenea, lipsit de relevanță juridică confuzia făcută de aceasta în legătură cu obiectul acțiunii și între cauza cererii și cauza acțiunii, deoarece chiar dacă exista tripla identitate de obiect, cauză și părți ceea ce interesează este netranșarea asupra dreptului dedus judecății.

Rejudecând în apel cauza, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 293 din 24 mai 2006, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ce privește dividendele aferente anului 1998 și dobânda corespunzătoare, respectiv 5.058, 67 Ron și 9.233, 88 Ron, fiind respinse capetele de cerere cu acest obiect ca prescrise. A fost admisă în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanta M. București în contradictoriu cu pârâta SC S. SA București, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei 6.303,96 lei (Ron) dividende datorate pentru anul 1999 și 7073,32 lei (Ron) dobânzi aferente calculate până la 2 mai 2006. În final a fost obligată pârâta la 783 lei (Ron) cheltuieli de judecată către reclamantă.

S-a reținut că prin hotărârea A.G.A. - SC S. SA din data de 30 martie 1999 s-au aprobat bilanțul contabil și contul de profit și pierdere în forma prezentată, repartizarea profilului net, urmând ca plata dividendelor să se facă la data pe care o va stabili Consiliul de Administrație către acționarii înregistrați în registrul acționarilor la data de referință 22 martie 1999, în funcție de disponibilitățile financiare ale societății. Prin hotărârea A.G.A. - SC S. SA din data de 3 aprilie 2000 s-au aprobat bilanțul contabil și contul de profit și pierdere pentru anul 1999, cu data de plată a dividendelor să fie stabilită de Consiliul de Administrație al societății. La data de 19 aprilie 2000 Consiliul de Administrație a decis ca pentru acționarii persoane juridice, plata dividendelor aferente anului 1998 să se facă parțial, pentru fiecare acționar, în funcție de posibilitățile financiare ale societății.

La data de 24 ianuarie 2001, Consiliul Administrației a aprobat începerea plăți dividendelor aferente anului 1999 cu data de 1 februarie 2001 pentru persoane fizice, iar pentru persoane juridice în funcție de posibilitățile financiare ale societății. Referitor la dividendele aferente anului 1998 și dobânda corespunzătoare, conform art. 137 C. proc. civ. și art. 1.3 alin. (1.7) din Decretul nr. 167/1958 a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere că la 19 aprilie 2000 Consiliul de Administrație a hotărât începerea plății dividendelor pentru acest an. De la data ultimei plăți, 24 august 2000 și până la introducerea acțiunii, 24 noiembrie 2003, data poștei, au trecut mai mult de 3 ani.

Pentru debitul aferent anului 1999, pârâta nu a făcut dovada achitării dividendelor către reclamantă și nici a faptului că nu ar avea posibilități financiare, urmând a fi obligată la plata sumei de 6.303,96 Ron cu titlu dividende și suma de 7.073,32 Ron dobânzi aferente până la 2 mai 2006. Împotriva deciziei comerciale nr. 293 din 24 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a promovat recurs reclamanta M. SA București, care a criticat această hotărâre sub aspectul că, nu a cunoscut, datorită relei credințe a intimatei, faptul că debitul format din dividendele aferente anului 1998 devenise exigibil la data de 19 aprilie 2000 prin decizia Consiliului de Administrație al pârâtei SC S. SA.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate și admiterea cererii de chemare în judecată, dispunând obligarea pârâtei și la pata sumei de 5.058, 6 Ron reprezentând dividende aferente anului 1998 și a sumei de 9.233 Ron cu titlu de dobânzi, fiind invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Înalta Curte, administrând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge, ca nefondat, recursul reclamantei M. SA București pentru următoarele considerente.

Printr-o completă și integrală apreciere a probelor, instanța de apel, rejudecând cauza după casare, a stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părți, cu întinderea drepturilor și obligațiilor care decurg în legătură cu plata dividendelor la nivelul anului 1998, precum și a stabilirii momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului material la acțiune. Este de necontestat că reglementările cuprinse în dispozițiile art. 135 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 republicată, precizează că între ședințele adunărilor generale, cel mult de două ori în cursul unui exercițiu financiar, acționarii au dreptul de a se informa asupra gestiunii societății, consultând documentele prevăzute în actul constitutiv.

Mai mult, ei vor putea cere, pe cheltuiala lor, copii legalizate de pe acestea, iar în urma consultării acționarii vor putea sesiza, în scris, consiliul de administrație, care va trebui să le răspundă tot în scris, în termen de 15 zile de la înregistrarea sesizării. În condițiile art. 9 din Legea nr. 31/1990, actul constitutiv al societății pe acțiuni va cuprinde clauze privind conducerea, administrarea, funcționarea și controlul gestiunii societății de către organele statutare, controlul acesteia de către acționari, precum și documentele la care aceștia vor putea să aibă acces pentru a se informa și a-și exercita controlul.

Raportat la acest cadru procesual care conferă o multitudine de garanții asociaților, nu poate fi primită teza acreditată de recurentă potrivit căreia, M. SA nu a cunoscut, datorită relei credințe a pârâtei, faptul că debitele ce reprezintă dividende aferente anului 1998 devin exigibile la data de 19 aprilie 2000. Există posibilitatea reală din partea reclamantei, de a se informa asupra întregii activități economico-financiare a societății în care are calitatea de acționar. Din verificarea întregii documentații mai rezultă că au fost efectuate plăți parțiale către reclamantă, conform O.P. nr. 535 din 16 iunie 2000 și O.P.

nr. 819 din 24 august 2000. Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M. SA București a fost trimisă prin poștă către Judecătoria Sector 2 București, la data de 24 noiembrie 2003, devenind aplicabile normele imperative ale Decretului nr. 167/1958, în sensul că dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, în speță respectiv termenul de 3 ani. Pentru aceste rațiuni juridice urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. SA cu sediul social în București împotriva deciziei comerciale nr. 293 din 24 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, nefiind îndeplinită nici o condiție din cele impuse de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta M. SA București împotriva deciziei nr. 293 din 24 mai 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 11 ianuarie 2007.