ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3395/2008

Ședința publică de la 14

noiembrie 2008

Asupra recursurilor

de față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin acțiunea introductivă

înregistrată, la data de 17 ianuarie 2006, pe rolul Tribunalului Suceava,

reclamantul M. Suceava prin P. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC T.A.S.

SA să se constate nulitatea absolută a proceselor verbale de adjudecare pentru bunuri

imobile încheiate în dosarul execuțional nr. 1230/2001 și radierea intabulării

construcțiilor dobândite de pârâtă prin licitația organizată la 22 octombrie

2004.

În motivare reclamantul a susținut că

titularul dreptului de proprietate al terenului pe care se află construcțiile

adjudecate este M. Suceava în baza art. 35 din Legea nr. 18/1991 republicată

privind fondul funciar, iar construcțiile aparțin proprietarului terenului

conform art. 482 C. civ., neexistând nici un act de transfer al proprietății

către SC T.P.S. SA ale cărei bunuri au făcut obiectul licitației organizate de

D.G.F.P. Suceava.

II. Într-un prim ciclu procesual

derulat în cauză, Tribunalul Suceava, prin sentința nr. 1335 din 7 iunie 2006,

a respins acțiunea reclamantei ca fiind formulată de o persoană fără calitate

procesuală activă.

Sentința nr. 1335/2006 a fost

desființată de Curtea de Apel Suceava prin decizia nr. 98 din 25 octombrie 2006

cauza fiind trimisă spre rejudecare tribunalului.

În esență, curtea de apel a reținut că

dat fiind regimul juridic al nulităților absolute care pot fi invocate de

oricine are interes și cum reclamantul a dovedit interesul în desființarea

procesului verbal de adjudecare din dosarul execuțional nr. 1230 din 22

ianuarie 2001, se legitimează procesual activ în cauza de față.

III. Prin sentința nr. 342 din 8

februarie 2007, Tribunalul Suceava Secția Comercială, Contencios Administrativ

și Fiscală a respins, ca nefondată, acțiunea în constatarea nulității formulată

de reclamantă.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul a apreciat că bunurile imobile supuse vânzării la licitație de către

D.G.F.P. Suceava, respectiv construcții situate în Municipiul Suceava, str. Traian

Vuia au aparținut SC T.P.S. SA Suceava și nu se încadrează în bunurile care

potrivit art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 aparțin domeniului public al

comunelor, orașelor și municipiilor, bunuri prevăzute la pct. 111 din anexa la

lege, respectiv bunuri de uz sau interes public local.

IV. Curtea de Apel Suceava, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 101 din 15 octombrie 2007,

respinge, ca nefondate, apelurile declarate de ambele părți împotriva sentinței

nr. 342/2007 a tribunalului.

Răspunzând motivelor de apel formulate

de reclamant, curtea constată că bunurile imobile ce au făcut obiectul vânzării

la licitație publică au aparținut fostei SC T.P.S. SA, societate înființată

prin H.C.L. nr. 47/1998, în care se menționează expres că societatea preia în

capitalul social activul și pasivul A.T.L., în capitalul social nefiind incluse

bunuri de natura celor prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție.

Totodată, curtea reține că reclamanta,

ca unic acționar al SC T.P.S. SA nu și-a exercitat dreptul de a contesta

formele de executare pe considerentul că bunurile supuse executării silite nu

aparțin debitoarei.

În ce privește apelul declarat de

pârâtă, care nu a fost motivat, curtea îl respinge pentru aceleași

considerente.

V. Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamantul M. Suceava, la data de 23 noiembrie 2007, și pârâta

SC T.A.S. SA la data de 27 noiembrie 2007.

Recurenta reclamantă a invocat prin

cererea de recurs motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susținând că au fost încălcate dispozițiile legale care reglementează

regimul juridic al dreptului de proprietate publică.

În argumentarea criticilor de

nelegalitate, recurenta a arătat că, înainte de anul 1989 au fost edificate

construcțiile situate în str. Traian Vuia de către statul român pe un teren

proprietatea acestuia, iar urmare transformării unităților economice de stat în

societăți comerciale, bunurile de uz și folosință publică nu puteau fi trecute

în proprietatea societăților comerciale nou înființate, în acest sens, prin H.C.L.

nr. 47/1998, privind înființarea SC T.L.S. SA Suceava s-a prevăzut expres că în

capitalul social al societății nu pot fi incluse bunuri aparținând domeniului

public.

Recurenta a susținut că instanțele au

încălcat art. 135 alin. (4) din Constituție potrivit cărora bunurile

proprietate publică a unității administrativ teritoriale destinate uzului și

interesului public sunt inalienabile, neputând fi înstrăinate prin acte

juridice civile, sancțiunea acestei încălcări fiind prevăzută în art. 11 din

Legea nr. 213/1998 respectiv nulitatea absolută a actelor de înstrăinare.

În consecință, recurenta a solicitat

admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului

declarat împotriva sentinței tribunalului și pe fond admiterea acțiunii astfel

cum a fost formulată.

Recurenta pârâtă a susținut prin

cererea de recurs că hotărârea instanței de apel este nelegală și netemeinică

sub două aspecte:

-

neacordarea

termenului pentru lipsă de apărare solicitat la data de 15 octombrie 2007, în

condițiile în care societatea nu avea consilier juridic angajat;

-

încălcarea

dispozițiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., cu privire la soluționarea

apelului său, care deși nemotivat, impunea ca instanța să se pronunțe pe baza

probelor administrate, cu consecința examinării cererii de cheltuieli de

judecată formulate de societate în fața primei instanțe, cerere care a fost

respinsă ca nedovedită deși existau la dosar facturi care atestau cuantumul

cheltuielilor ocazionate de proces.

În temeiul art. 314 pct. 3 cu referire

la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat modificarea

deciziei în sensul admiterii apelului său și obligării reclamantei la plata

cheltuielilor de judecată.

VI. Asupra recursurilor

Examinând decizia atacată în contextul

criticilor formulate, Înalta curte constată că recursurile declarate de cele

două părți sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:

recurentul M. Suceava.

Chestiunea de drept, de a cărei

dezlegare depinde soluționarea prezentei cauze o constituie apartenența

bunurilor imobile respective la domeniul public sau la domeniul privat,

deoarece dacă bunurile nu au natura juridică de bunuri domeniale este fără sens

calificarea ca aparținând domeniului public.

Astfel spus, numai bunurile care

aparțin domeniului public formează obiectul dreptului de proprietate publică

având un regim juridic specific, fiind inalienabile, insesizabile și

imprescriptibile.

Or, bunurile aparținând domeniului

public sunt așa cum precizează art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, cele

prevăzute în art. 136 alin. (3) din Constituție, în forma revizuită, cele

stabilite în anexa la lege, precum și orice alte bunuri care, potrivit legii

sau prin natura lor, sunt de uz sau interes public și sunt dobândite de stat

sau unitățile administrativ teritoriale prin modurile prevăzute de lege.

Totodată, potrivit art. 4 din Legea nr.

213/1998 domeniul public al comunelor, orașelor și al municipiilor este

alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă și din alte bunuri de uz

sau interes public local, declarate ca atare prin hotărârea consiliului local.

În sfârșit în art. 7 din Legea nr. 213/1998

se prevede expres modul de dobândire a dreptului de proprietate publică,

dispoziții care trebuie coroborate cu art. 3 alin. (1) din aceeași lege, teza

finală, care instituie principiul potrivit căruia bunurile aparținând

domeniului public trebuie dobândite de stat sau unitățile administrativ

teritoriale prin modurile prevăzute de lege.

În cauză, bunurile imobile care au

făcut obiectul vânzării la licitație publică nu se încadrează în pct. III al

anexei la Legea nr. 213/1998, cu alte cuvinte nu sunt bunuri de uz sau interes

public local după voința legiuitorului.

recurenta SC T.A.S. SA:

Motivul invocat de recurentă prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizează lipsa de temei legal a hotărârii

pronunțate ori încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Criticile recurentei, astfel cum au

fost dezvoltate nu se încadrează în ipoteza motivului de nelegalitate invocat.

Dispozițiile art. 156 C. proc. civ.,

lasă la aprecierea instanței acordarea termenului pentru lipsă de apărare în

raport de motivele temeinice invocate de natură să justifice o astfel de

cerere. Cum în cauză cererea recurentului nu a fost motivată, acesta nu poate

susține cu temei încălcarea art. 156 C. proc. civ.

Cererea privind acordarea

cheltuielilor de judecată formulate de recurenta pârâtă în fața primei

instanțe, a fost respinsă ca nefondată cu motivarea că partea nu a depus

documente justificative pertinente cu privire la cheltuielile efectuate cu

plata onorariului de avocat.

În apel, pârâta nu a depus dovezi noi

cu privire la cheltuielile efectuate, distinct de faptul că nu și-a motivat

apelul.

Soluționând apelul pârâtei în raport

de probele existente, instanța de apel a respectat întrutotul dispozițiile art.

292 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în care nu exista nici un element

probatoriu nou care să impună schimbarea hotărârii sub acest aspect.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile formulate de cele două

părți ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile

declarate de reclamantul M. Suceava prin P. și pârâta SC T.A.S. SA Suceava

împotriva deciziei nr. 101 din 15 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel

Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 noiembrie 2008.