ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3395/2008

Ședința publică de la 14 noiembrie 2008 Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Prin acțiunea introductivă înregistrată, la data de 17 ianuarie 2006, pe rolul Tribunalului Suceava, reclamantul M. Suceava prin P. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC T.A.S. SA să se constate nulitatea absolută a proceselor verbale de adjudecare pentru bunuri imobile încheiate în dosarul execuțional nr. 1230/2001 și radierea intabulării construcțiilor dobândite de pârâtă prin licitația organizată la 22 octombrie 2004. În motivare reclamantul a susținut că titularul dreptului de proprietate al terenului pe care se află construcțiile adjudecate este M. Suceava în baza art. 35 din Legea nr. 18/1991 republicată privind fondul funciar, iar construcțiile aparțin proprietarului terenului conform art. 482 C. civ., neexistând nici un act de transfer al proprietății către SC T.P.S.

SA ale cărei bunuri au făcut obiectul licitației organizate de D.G.F.P. Suceava. II. Într-un prim ciclu procesual derulat în cauză, Tribunalul Suceava, prin sentința nr. 1335 din 7 iunie 2006, a respins acțiunea reclamantei ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Sentința nr. 1335/2006 a fost desființată de Curtea de Apel Suceava prin decizia nr. 98 din 25 octombrie 2006 cauza fiind trimisă spre rejudecare tribunalului. În esență, curtea de apel a reținut că dat fiind regimul juridic al nulităților absolute care pot fi invocate de oricine are interes și cum reclamantul a dovedit interesul în desființarea procesului verbal de adjudecare din dosarul execuțional nr. 1230 din 22 ianuarie 2001, se legitimează procesual activ în cauza de față.

III. Prin sentința nr. 342 din 8 februarie 2007, Tribunalul Suceava Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscală a respins, ca nefondată, acțiunea în constatarea nulității formulată de reclamantă. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a apreciat că bunurile imobile supuse vânzării la licitație de către D.G.F.P. Suceava, respectiv construcții situate în Municipiul Suceava, str. Traian Vuia au aparținut SC T.P.S. SA Suceava și nu se încadrează în bunurile care potrivit art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 aparțin domeniului public al comunelor, orașelor și municipiilor, bunuri prevăzute la pct. 111 din anexa la lege, respectiv bunuri de uz sau interes public local. IV. Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 101 din 15 octombrie 2007, respinge, ca nefondate, apelurile declarate de ambele părți împotriva sentinței nr. 342/2007 a tribunalului.

Răspunzând motivelor de apel formulate de reclamant, curtea constată că bunurile imobile ce au făcut obiectul vânzării la licitație publică au aparținut fostei SC T.P.S. SA, societate înființată prin H.C.L. nr. 47/1998, în care se menționează expres că societatea preia în capitalul social activul și pasivul A.T.L., în capitalul social nefiind incluse bunuri de natura celor prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție. Totodată, curtea reține că reclamanta, ca unic acționar al SC T.P.S. SA nu și-a exercitat dreptul de a contesta formele de executare pe considerentul că bunurile supuse executării silite nu aparțin debitoarei. În ce privește apelul declarat de pârâtă, care nu a fost motivat, curtea îl respinge pentru aceleași considerente.

V. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul M. Suceava, la data de 23 noiembrie 2007, și pârâta SC T.A.S. SA la data de 27 noiembrie 2007. Recurenta reclamantă a invocat prin cererea de recurs motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că au fost încălcate dispozițiile legale care reglementează regimul juridic al dreptului de proprietate publică. În argumentarea criticilor de nelegalitate, recurenta a arătat că, înainte de anul 1989 au fost edificate construcțiile situate în str. Traian Vuia de către statul român pe un teren proprietatea acestuia, iar urmare transformării unităților economice de stat în societăți comerciale, bunurile de uz și folosință publică nu puteau fi trecute în proprietatea societăților comerciale nou înființate, în acest sens, prin H.C.L.

nr. 47/1998, privind înființarea SC T.L.S. SA Suceava s-a prevăzut expres că în capitalul social al societății nu pot fi incluse bunuri aparținând domeniului public. Recurenta a susținut că instanțele au încălcat art. 135 alin. (4) din Constituție potrivit cărora bunurile proprietate publică a unității administrativ teritoriale destinate uzului și interesului public sunt inalienabile, neputând fi înstrăinate prin acte juridice civile, sancțiunea acestei încălcări fiind prevăzută în art. 11 din Legea nr. 213/1998 respectiv nulitatea absolută a actelor de înstrăinare. În consecință, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței tribunalului și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Recurenta pârâtă a susținut prin cererea de recurs că hotărârea instanței de apel este nelegală și netemeinică sub două aspecte: - neacordarea termenului pentru lipsă de apărare solicitat la data de 15 octombrie 2007, în condițiile în care societatea nu avea consilier juridic angajat; - încălcarea dispozițiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., cu privire la soluționarea apelului său, care deși nemotivat, impunea ca instanța să se pronunțe pe baza probelor administrate, cu consecința examinării cererii de cheltuieli de judecată formulate de societate în fața primei instanțe, cerere care a fost respinsă ca nedovedită deși existau la dosar facturi care atestau cuantumul cheltuielilor ocazionate de proces.

În temeiul art. 314 pct. 3 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat modificarea deciziei în sensul admiterii apelului său și obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. VI. Asupra recursurilor Examinând decizia atacată în contextul criticilor formulate, Înalta curte constată că recursurile declarate de cele două părți sunt nefondate pentru considerentele ce urmează: 1. Cu privire la recursul declarat de recurentul M. Suceava. Chestiunea de drept, de a cărei dezlegare depinde soluționarea prezentei cauze o constituie apartenența bunurilor imobile respective la domeniul public sau la domeniul privat, deoarece dacă bunurile nu au natura juridică de bunuri domeniale este fără sens calificarea ca aparținând domeniului public.

Astfel spus, numai bunurile care aparțin domeniului public formează obiectul dreptului de proprietate publică având un regim juridic specific, fiind inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. Or, bunurile aparținând domeniului public sunt așa cum precizează art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, cele prevăzute în art. 136 alin. (3) din Constituție, în forma revizuită, cele stabilite în anexa la lege, precum și orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau interes public și sunt dobândite de stat sau unitățile administrativ teritoriale prin modurile prevăzute de lege. Totodată, potrivit art. 4 din Legea nr. 213/1998 domeniul public al comunelor, orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă și din alte bunuri de uz sau interes public local, declarate ca atare prin hotărârea consiliului local.

În sfârșit în art. 7 din Legea nr. 213/1998 se prevede expres modul de dobândire a dreptului de proprietate publică, dispoziții care trebuie coroborate cu art. 3 alin. (1) din aceeași lege, teza finală, care instituie principiul potrivit căruia bunurile aparținând domeniului public trebuie dobândite de stat sau unitățile administrativ teritoriale prin modurile prevăzute de lege. În cauză, bunurile imobile care au făcut obiectul vânzării la licitație publică nu se încadrează în pct. III al anexei la Legea nr. 213/1998, cu alte cuvinte nu sunt bunuri de uz sau interes public local după voința legiuitorului. 2. Cu privire la recursul declarat de recurenta SC T.A.S. SA: Motivul invocat de recurentă prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., vizează lipsa de temei legal a hotărârii pronunțate ori încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Criticile recurentei, astfel cum au fost dezvoltate nu se încadrează în ipoteza motivului de nelegalitate invocat. Dispozițiile art. 156 C. proc. civ., lasă la aprecierea instanței acordarea termenului pentru lipsă de apărare în raport de motivele temeinice invocate de natură să justifice o astfel de cerere. Cum în cauză cererea recurentului nu a fost motivată, acesta nu poate susține cu temei încălcarea art. 156 C. proc. civ. Cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulate de recurenta pârâtă în fața primei instanțe, a fost respinsă ca nefondată cu motivarea că partea nu a depus documente justificative pertinente cu privire la cheltuielile efectuate cu plata onorariului de avocat.

În apel, pârâta nu a depus dovezi noi cu privire la cheltuielile efectuate, distinct de faptul că nu și-a motivat apelul. Soluționând apelul pârâtei în raport de probele existente, instanța de apel a respectat întrutotul dispozițiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în care nu exista nici un element probatoriu nou care să impună schimbarea hotărârii sub acest aspect. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile formulate de cele două părți ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursurile declarate de reclamantul M. Suceava prin P. și pârâta SC T.A.S. SA Suceava împotriva deciziei nr. 101 din 15 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2008.