ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2738/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava, prin declinare de la Tribunalul Suceava, reclamantul W.A., a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC B. SA Suceava, anularea parțială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate, eliberat de M.A.A., cu privire la suprafața de 1.325 m.p. teren și radierea dreptului de proprietate al pârâtei cu privire la acesta. În motivare, reclamantul arată că suprafața de teren menționată în petitul acțiunii, situată pe raza municipiului Siret, a fost preluată nelegal de către stat și ulterior a fost trecută în patrimoniul pârâtei, odată cu apariția Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat și a H.G.

nr. 834/1991, deși el este proprietarul acestei suprafețe de teren, identică din punct de vedere cadastral, din care 356 m.p. sunt ocupați cu construcții și 969 m.p. grădină liberă. Pârâta, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale a reclamantului, motivat de faptul că reclamantul nu are calitatea de proprietar asupra terenului din litigiu, proprietar tabular fiind persoana juridică SC B. SA Suceava, conform extrasului de C.F. din 15 septembrie 1998, terenul fiind dobândit prin cumpărare, conform contractului de vânzare - cumpărare din 6 noiembrie 1996. Prin urmare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, susținând că certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis în 1993, iar Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 1/2000 au fost emise mult mai târziu.

Prin Încheierea de ședință din 2 noiembrie 2005, Instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a emitentului actului juridic din litigiul, respectiv M.A.P.D.R.B. Prin întâmpinare M.A.P.D.R.B. a invocat pe cale de excepție, tardivitatea promovării acțiunii, precum și inadmisibilitatea acțiunii, nefiind îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. În subsidiar, M.A.P.D.R. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât certificatul de atestare a dreptului de proprietate din litigiu a fost legal emis, în baza documentației depuse de societatea comercială cu respectarea H.G. nr. 834/1991, a Criteriilor comune nr. 2665/1C/311/1992 și Completările nr. 425316/H/1992, privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale de stat emise de M.F.

și M.L.P.A.T., având avizele O.C.A.O.T.A. și al celorlalte instituții abilitate în acest scop. Prin sentința civilă nr. 68 din 29 martie 2006, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția invocată de pârâtul M.A.P.D.R.B. și în consecință a respins acțiunea reclamantului ca tardiv formulată. Pentru a pronunța această hotărâre, Instanța de Fond a reținut, în esență, că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis la data de 21 decembrie 1993, a fost înscris în C.F., urmare a cererii pârâtei SC B. SA Suceava, din 13 mai 1996, fiind intabulată, conform extrasului de C.F. din 15 septembrie 1998, iar reclamantul a promovat acțiunea direct la Instanța de judecată la data de 30 august 2002, îndeplinind procedura prealabilă la data de 2 martie 2006, deci cu mult peste termenul legal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, W.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul, în motivele de recurs, susține că Instanța de Fond nu era competentă să soluționeze cauza, deoarece a formulat acțiunea pe calea dreptului comun pentru constatarea nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate, iar Instanța practic nu s-a pronunțat cu privire la acțiunea cu care a fost învestită, caracterizând-o de la sine putere ca o acțiune în contencios administrativ. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 5 alin. (1) și alin. (2) din Legea contenciosului administrativ din vechea reglementare, respectiv Legea nr. 29/1990, incidentă în cauză la data introducerii acțiunii „Înainte de a cere Instanței anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (2), autorității emitente, care este obligată să rezolve reclamația în termen de 30 de zile de la aceasta. În cazul în care cel care se consideră vătămat nu este mulțumit de soluția dată reclamației sale, el poate sesiza Instanța în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției”.

În cauză, recurentul nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile. Sub acest aspect Curtea are în vedere și prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora: „în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea Instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile în condițiile stabilite de acea lege. Ultimul alin. al art. 5 din Legea nr. 29/1990 prevede expres că „În toate cazurile, introducerea cererii la Instanță nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere”. Din actele dosarului rezultă că certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 21 decembrie 1993, a fost intabulat în data de 15 septembrie 1998, iar recurentul a promovat acțiunea, direct la Instanță, în data de 30 august 2002, deci cu mult peste termenul legal prevăzut de textele legale sus citate.

Astfel, în mod corect Instanța de Fond a admis excepția tardivității acțiunii invocată de pârâtul M.A.P.D.R., prin întâmpinare. Criticile formulate de recurent în motivele de recurs potrivit cărora Instanța a caracterizat de la sine acțiunea ca fiind o acțiune în contencios administrativ, sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, întrucât, dacă obiectul acțiunii nu poate fi schimbat, temeiul juridic invocat de parte nu poate lega Instanța, care dimpotrivă, în exercitarea rolului său activ, în considerarea prevederilor art. 129 alin. (4) pct. c) C. proc. civ., este obligată să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant, având în vedere natura dreptului și scopul urmărit de acesta prin exercitarea acțiunii.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că Instanța de Fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală și în mod corect a respins acțiunea ca tardiv formulată. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de W.A. împotriva sentinței civile nr. 68 din 29 martie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2007.