ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1155/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 56 din 2 aprilie 2007, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta SC F. SA Suceava și, totodată, a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul D.V.S., în contradictoriu cu pârâții SC F. SA Suceava, M.I.R. și SC F. SA, privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 1 iulie 1997, pentru suprafața de 2.317 mp. În motivarea sentinței se retine că adeverința de proprietate provizorie de care se prevalează reclamantul nu face pe deplin dovada dreptului de proprietate a acestuia asupra terenului, fiind formulată o acțiune pentru obligarea Comisiei Municipale Suceava de aplicare a Legii nr. 18/1991 la eliberarea titlului de proprietate, dosar ce este în curs de judecată la Tribunalul Suceava.

De asemenea, se retine că terenul în cauză a trecut în proprietatea statului în baza H.C.M. nr. 308/1953, astfel că nu poate face obiectul Legii nr. 18/1991, această lege vizând terenurile ce au fost cooperativizate; de altfel, pentru același teren, reclamantul a formulat și o notificare în baza Legii nr. 10/2001. În ceea ce privește excepția invocată de pârâtă, privind inadmisiblitatea acțiunii față de împrejurarea că reclamantul nu este singurul titular al adeverinței de proprietate nr. 13803/1991, Instanța de Fond a stabilit că aceasta este nefondată, deoarece acțiunea întemeiată pe art. 1 din Legea nr. 554/2004 poate fi formulată de un singur coindivizar, fiind în beneficiul tuturor celorlalți coindivizari.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul D.V.S., susținând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, iar Instanța de Fond a interpretat în mod eronat probatoriul administrat în cauză, nesocotind inclusiv îndrumările cu caracter obligatoriu din Decizia de cazare nr. 3069/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cauză fiind incidente motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că motivarea Instanței de Fond în sensul că terenul în discuție, fiind preluat de stat conform H.C.M. nr. 308/1953, nu ar putea face obiectul reconstituirii dreptului în temeiul Legii nr. 18/1991, excede obiectului cauzei, întrucât Instanța nu a fost învestită cu verificarea legalității reconstituirii dreptului său de proprietate, iar adeverința de proprietate nu a fost contestată ori invalidată în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 18/1991.

De asemenea, această motivare este și contrară legii, respectiv dispozițiilor art. 2 alin. (2) 1 și art. 27 alin. (2) 1 din Legea nr. 18/1991. Recurentul precizează că terenul în litigiu a fost preluat de stat în temeiul H.C.M. nr. 308/1953, act normativ ce nu a fost publicat, neexistând un titlu translativ de proprietate în favoarea statului, preluarea având caracter abuziv, fapt ce atrage incidența dispozițiilor articolelor anterior menționate. De asemenea, recurentul arată că probele administrate au atestat fără dubiu că terenul identic a aparținut autorilor săi M.S. și M.M. și se regăsesc în certificatul de atestare a dreptului de proprietate, iar din acest teren o parcelă de 800 m.p., este înscrisă în titlul de proprietate, diferența fiind evidențiată în adeverința de proprietate.

În fine, recurentul arată că certificatul contestat a fost emis nelegal, societățile intimate nefăcând dovada atribuirii în patrimoniu a terenului respectiv, fiind astfel încălcate dispozițiile art. l din H.G. nr. 834/1991 și art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin adeverința de proprietate emisă de Comisia municipală Suceava în baza Hotărârii nr. 4122/1991 a comisiei județene, recurentului - reclamant și celorlalți moștenitori ai defunctului M.S.

li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 3,41 ha, terenul astfel reconstituit fiind individualizat pe vechiul amplasament prin planul de situație întocmit de Oficiul de cadastru Suceava la data de 18 iulie 1992; suprafața reconstituită conform adeverinței menționate include și parcelele funciare din C.F., care se identifică în parte cu terenul evidențiat în certificatul de atestare al pârâtei, respectiv pentru suprafața de 2.317 m.p. În acest sens recurentul a depus la dosar și Decizia nr. 17/2006 a Tribunalului Suceava, prin care a fost admis apelul formulat de reclamantul D.V.S. împotriva sentinței civile nr. 1633/2003 a Judecătoriei Suceava, a fost modificată în parte sentința civilă atacată și a fost recunoscut reclamantului dreptul de proprietate pentru bunurile imobile înscrise în C.F.

a Comisiei cadastrale Suceava; decizia este atacabilă în recurs. Înalta Curte constată că, deși reclamantul, prin actele depuse nu a făcut pe deplin dovada reconstituirii dreptului său de proprietate pe vechiul amplasament, în conformitate cu Legea nr. 18/1991, acesta a dovedit totuși interesul său legitim de a obține terenul pe vechiul amplasament, fapt ce-i conferă calitate procesuală activă potrivit art. l din Legea nr. 554/1004 a contenciosului administrativ, pentru a solicita anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, în situația în care acesta ar fi fost nelegal emis. În acest sens, Instanța de Fond a reținut în mod greșit că actul administrativ atacat este legal, fiind respectate dispozițiile Legii nr. 15/1990 și ale H.G.

nr. 834/1991 la emiterea sa. Astfel, nu a fost invocată și nici dovedită existența vreunei decizii sau dispoziții administrative de atribuire a terenului, emisă anterior anului 1990 de către organele competente ale statului, în favoarea SC F. SA, la dosar existând doar o adresă a Primăriei municipiului Suceava, prin care această autoritate atestă situația de fapt a deținerii terenului de către societate la momentul respectiv, fără însă a indica vreun act prin care terenul a fost repartizat acelei societăți; la rândul său, SC F. SA nu a depus vreun astfel de act. În aceste condiții, Înalta Curte constată că la emiterea certificatului atacat a fost încălcată una din condițiile prevăzute de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 și art. l din H.G.

nr. 834/1991, respectiv aceea ca terenul să se afle în patrimoniul societății care solicită eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate și, de asemenea au fost încălcate prevederile exprese ale Normelor metodologice emise în baza H.G. nr. 834/1991, privind depunerea în cadrul documentației a titlului în baza căruia terenul este folosit de societatea comercială, fostă întreprindere de stat, care solicită certificatul. Pentru neîndeplinirea acestei condiții legale, Înalta Curte constată că soluția Instanței de Fond de respingere a acțiunii reclamantului este greșită și, de asemenea, sunt nefondate considerentele privind nelegalitatea adeverinței de proprietate deținută de reclamantul - recurent, atâta timp cât acest act nu a fost anulat în justiție.

Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, dispunându-se modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamantul - recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de D.V.S. împotriva sentinței nr. 56 din 2 aprilie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că: anulează certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, din 01 iulie 1997, emis de M.I.C. în favoarea SC F. SA Suceava privind suprafața de 2.317 mp. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 martie 2008.