ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2627/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2627/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții V.A., M.G., A.D., N.A., C.A., B.I., P.M., B.G., N.I. au chemat în judecată pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Suceava, Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 a comunei V., județul Suceava și SC C. SA Suceava, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M nr. R emis de Ministerul Agriculturii în favoarea pârâtei SC C. SA Suceava, pentru suprafața de 331.872 m.p.
teren intravilan în comuna V., județul Suceava și recunoașterea drepturilor lor de proprietate așa cum au fost stabilite prin titlurile de proprietate nr. a din 16 august 1994, b din 27 iulie 1995, nr. c din 27 aprilie 1995, nr. d din 27 aprilie 1995, nr. e din 13 decembrie 1994, nr. f din 7 noiembrie 1995, nr. g din 30 mai 1995, nr. h din 27 aprilie 1995, nr. i din 7 iunie 1995. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că pentru suprafața de teren de 331.872 m.p. le-au fost emise titluri de proprietate, atât lor cât și pârâtei SC C. SA Suceava și că prin sentința nr. 1817 din 9 mai 2007 Judecătoria Suceava le-a respins acțiunea prin care solicitau punerea în posesie și modificarea titlului de proprietate, cu motivarea că au la îndemână acțiunea în revendicare, respectiv acțiunea în contencios administrativ pentru anularea certificatului de atestare pentru pârâta SC C. SA Suceava.
Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 203 din 3 decembrie 2007 a admis excepția tardivității acțiunii invocată de pârâta SC C. SA Suceava, dispunând respingerea acțiunii formulată de reclamanți pe acest considerent. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că dreptul de proprietate pentru pârâta SC C. SA Suceava a fost înscris în CF în temeiul certificatului de atestare a dreptului de proprietate, încă din anul 2003, astfel că acțiunea formulată la data de 9 august 2007, în raport de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 apare ca tardivă. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică au formulat recurs reclamanții V.A., M.G., A.D., N.A., C.A., B.I., P.M., B.G., N.I.
În motivarea cererii, recurenții invocă, în esență, motive privind fondul contestației lor, contradicțiile ivite în politică din aplicarea Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 247/2005, faptul că pentru aceeași suprafață de teren din comuna V. există două titluri de proprietate, cel emis pentru SC C. SA Suceava fiind însă nelegal. În combaterea excepției reținute de instanța de fond, recurenții invocă dispozițiile art. 27 2 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 potrivit cărora, dacă titlurile de proprietate au intrat în circuitul civil prin acte de vânzare-cumpărare sau în alt mod, fostul proprietar se va adresa justiției pentru constatarea nulității absolute a titlului respectiv potrivit art. 3 din Legea nr. 169/1997.
Recursul nu se fondează. Instanța de fond a reținut în mod legal că acțiunea în contencios administrativ s-a prescris, întrucât actul administrativ atacat a fost emis în anul 1997, iar cererea de anulare a actului a fost introdusă după 10 ani, la 21 august 2007. Acțiunea reclamanților, deși a fost formulată ca una civilă, în mod corect a fost calificată de instanță ca o cerere în contenciosul administrativ, deoarece viza un act administrativ unilateral individual emis de o autoritate publică centrală unei alte persoane decât reclamanților. Ca urmare, în contenciosul administrativ, în temeiul art. 11 din Legea nr. 554/2004, sancțiunea decăderii din drepturi la acțiune ori cea a prescripției acestui drept au rolul de a asigura stabilitatea, securitatea raporturilor juridice.
Dispozițiile din Legea fondului funciar invocate de recurenți nu sunt aplicabile în contenciosul administrativ, ci se referă la titlurile de proprietate dobândite în temeiul Legii nr. 18/1991. Nimic nu-i împiedică pe recurenți să-și apere dreptul de proprietate dobândit în baza Legii nr. 18/1991 în cadrul procesual civil, prin acțiunea în revendicare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de M.G., A.D., N.A., C.A., V.A., B.I., P.M., B.G., N.I., împotriva sentinței civile nr. 203 din 3 decembrie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.