ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3069/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 14 aprilie 2003,

D.V. a chemat în judecată Ministerul Industriei și Resurselor, SC F. SA și SC

F.B. SA Suceava, solicitând anularea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate seria M 03 nr. 3461 din 1 iulie 1997, emisă de primul pârât, în

favoarea pârâtei secunde, pentru suprafața de 2317 mp de teren, situată în

municipiul Suceava.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că pe terenul respectiv, care anterior a aparținut

bunicilor săi materni, se află o moară, o magazie, un depozit și o cabină de

poartă, trecute în proprietatea statului, în baza unui act normativ

neidentificat, precum și a unor înscrisuri întocmite de fostul Sfat Popular al

orașului Suceava.

Deși acel act normativ nu a

fost publicat, pârâta SC F. SA Suceava a obținut certificatul de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenului intravilan, iar ulterior, ca efect al

divizării sale, terenul și construcțiile existente au revenit celei de a 3-a

pârâte, respectiv SC F.B. SA Suceava.

Curtea de Apel Suceava, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 129 din 11

iunie 2003, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că actul

administrativ atacat a fost emis cu respectarea dispozițiilor cuprinse în H.G. nr.

834/1991, și pe baza documentelor elaborate de comisia constituită la nivelul

societății comerciale, cu avizul favorabil al organelor de specialitate

(O.C.O.T. și D.G.A.T). Că, terenul intravilan, în suprafață de 2317 mp, este

absolut necesar bunei funcționări a activității SC F.B. SA Suceava, rezultată

din divizarea SC F. SA Suceava, iar reclamantul a notificat Primăria

municipiului Suceava, în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001, cu privire la

unele bunuri imobile, între care se regăsește și terenul în litigiu.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, reclamantul D.V.

Recurentul a susținut că

această hotărâre este nelegală, deoarece a fost pronunțată cu încălcarea

flagrantă a dreptului său la apărare.

Deși la al doilea termen de

judecată a solicitat comunicarea întâmpinării depuse de pârâta SC F.B. SA

Suceava, în vederea pregătirii apărării, curtea de apel a respins cererea și a

acordat părților, cuvântul în fond.

Pe de altă parte, s-a

ignorat existența pe rolul Judecătoriei Suceava, a dosarului nr. 8832/2002,

având ca obiect acțiunea în revendicare formulată de reclamant, împotriva Statului

Român și nu s-a stabilit, pe baza unor probe concludente, dreptul de

proprietate al celei de a 3-a pârâte asupra bunului imobil care în opinia sa,

nu putea fi dobândit în mod valabil.

Criticile sunt întemeiate.

Cauza s-a judecat în adevăr,

la cel de al doilea termen, când instanța sesizată a respins cererea de amânare

formulată de avocatul reclamantului, în vederea comunicării întâmpinării depuse

de pârâta SC F.B. SA Suceava și a redactării răspunsului la întâmpinare.

Procedând în modul arătat,

curtea de apel a nesocotit dispozițiile procedurale referitoare la

obligativitatea comunicării înscrisurilor depuse de părți în dosar, precum și

cele care asigură exercitarea neîngrădită a dreptului la apărare.

Mai precis, reclamantul a

fost pus în situația de a nu cunoaște argumentele de fapt și de drept invocate

de pârâta respectivă, dar însușit ulterior de instanță, care prin sentință a

respins acțiunea în fond.

Mai mult, în mod practic,

soluția instanței este nemotivată, deoarece nu a fost examinată nici una din

apărările reclamantului, în legătură cu situația juridică a terenului care a

aparținut anterior bunicilor săi materni și în legătură cu care s-a învederat

că formează obiectul unui proces civil de revendicare.

De asemenea, nu s-a

stabilit, fără echivoc, modalitatea în care terenul aferent construcțiilor

revendicate de reclamant a fost atribuit societății comerciale, respectiv

pârâtei secunde și nici nu s-a identificat acest bun mobil printr-o expertiză

topografică, din care să rezulte inclusiv, destinația lui actuală.

Nu este lipsită de

relevanță, împrejurarea că prin adresa nr. 3616 din 11 noiembrie 2003, SC F. SA

Suceava și-a exprimat acordul său pentru admiterea acțiunii, recunoscând

dreptul subiectiv al reclamantului D.V., la restituirea bunurilor care au aparținut

familiei.

Având în vedere

considerentele expuse, urmează a se admite recursul și a fi casată sentința, cu

trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță de fond.

Cu prilejul rejudecării,

instanța de trimitere va analiza, sub forma unor apărări, și celelalte

susțineri făcute de reclamant, pe parcursul desfășurării procesului, a căror

examinare în această fază procesuală, devine inutilă față de rezolvarea dată

recursului.

Văzând și dispozițiile art. 313

C. proc. civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul D.V. împotriva sentinței civile nr. 129 din 11 iunie 2003 a Curții

de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 mai 2005.