ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3889/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3889/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 297 din 13
mai 2005 pronunțată în dosar nr. 2704/2004 al Tribunalului Suceava, secția
comercială și de contencios administrativ, s-a respins acțiunea formulată de
reclamantul Municipiul Suceava împotriva pârâtei SC P. SA Suceava pentru
constatarea dreptului de administrare asupra terenurilor.
Pentru a pronunța această
soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că solicitarea reclamantei de
constatare a dreptului său de administrare asupra terenurilor precizate în
acțiune este nefondată întrucât până la soluționarea cererii de atestare a
dreptului de proprietate formulată de pârâtă în temeiul H.G. nr. 834/1991,
societatea își păstrează dreptul de administrare cu privire la terenurile pe
care sunt amplasate construcțiile asupra cărora are un drept de proprietate.
În consecință, deoarece
reclamantul nu a făcut dovada faptului că terenurile au fost disponibilizate în
temeiul art. 1 și 4 din actul normativ invocat, ca urmare a neatestării
dreptului de proprietate în favoarea pârâtei, aceasta păstrează dreptul de
administrare conform H.G. nr. 834/1991 aplicabil în speță, nefiind incidente
dispozițiile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, astfel cum în mod eronat
susține reclamantul.
Apelul declarat de reclamant
împotriva hotărârii tribunalului a fost respins ca nefondat prin decizia civilă
nr. 84 din 5 octombrie 2005 pronunțată în dosar nr. 2537/2005 al Curții de Apel
Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Instanța de control judiciar
a respins criticile formulate constând în aplicarea greșită a prevederilor art.
4 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 834/1991 conform cărora terenurile
disponibilizate care nu au făcut obiectul certificatului de atestare a
dreptului de proprietate emis pentru societatea comercială proprietara
construcțiilor situate pe aceste terenuri, aparțin domeniului privat al
unității administrativ teritoriale, cu motivarea că pârâta urmează a primi
certificat de atestare a dreptului de proprietate. Prin urmare, până la
eliberarea acestui act, reclamantul este titularul dreptului de administrare
asupra terenurilor în litigiu conform art. 10 din Legea nr. 215/2001.
Împotriva acestei decizii a
formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru motivele de nelegalitate
prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În mod concret, recurenta
invocă faptul că instanțele au făcut o greșită interpretare și aplicare a
dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 834/1991 care îi conferă un
drept de administrare asupra terenurilor care nu au făcut obiectul eliberării
certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
În consecință, întrucât
pârâta SC P. SA Suceava nu a determinat terenurile necesare realizării
obiectului său de activitate, conform art. 1 din actul normativ invocat, și nu
a obținut acest certificat rezultă că asupra terenurilor în litigiu are un
drept de administrare, titularul dreptului de proprietate fiind Statul Român
potrivit extraselor de carte funciară existente la dosar.
Examinând recursul formulat
prin prisma motivelor invocate, probelor administrate dispozițiilor art. 1 și 4
din H.G. nr. 834/1991, art. 2 lit. d), raportat la art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., curtea constată că este întemeiat admițându-l ca atare conform art. 312
alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, analizând cu
prioritate excepția invocată din oficiu, reiese că drepturile litigioase se
circumscriu sferei contenciosului administrativ, întrucât, reclamantul
Municipiul Suceava solicită a se constata existența dreptului de administrare
asupra unor terenuri aflate în domeniul privat al unității
administrativ-teritoriale, invocând în drept dispozițiile H.G. nr. 834/1991.
Deși instanțele rețin în mod
corect incidența în speță a acestui act normativ, precum și a art. 10 din Legea
nr. 215/2001 soluționează cauza ca fiind un litigiu comercial și nu de
contencios administrativ, încălcând astfel normele de competență materială,
împrejurare ce atrage casarea conform art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
De asemenea, în privința
fondului nejustificat au apreciat atât tribunalul cât și instanța de apel că
pârâta SC P. SA Suceava urmează să obțină certificat de atestare a dreptului de
proprietate asupra terenurilor, și prin urmare cererea reclamantului este
nefondată, în condițiile în care nu s-a făcut dovada demarării acestei proceduri
conform art. 1 din H.G. nr. 834/1991.
În concluzie, reținând că
ambele instanțe calificând greșit natura litigiului și neobservând că incidența
dispozițiilor H.G. nr. 834/1991 și Legea nr. 215/2001 determină competența
materială a instanței de contencios administrativ, Curtea va admite recursul
reclamantului cu consecința casării hotărârilor și trimiterii cauzei spre
rejudecare Tribunalului Suceava, ca instanță de contencios administrativ.
Cu prilejul rejudecării vor
fi administrate toate probele necesare pentru a se verifica dacă pârâta a
obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor
pe care se află amplasate construcțiile sale și în consecință, dacă și în ce
măsură unele terenuri au fost disponibilizate, conform art. 4 din H.G. nr.
834/1991.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D
E C I D E
Admite recursul declarat de
reclamantul Municipiul Suceava, casează decizia nr. 84 din 5 octombrie 2005 a
Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal
și sentința civilă nr. 297 din 13 mai 2005 a Tribunalului Suceava și trimite
cauza spre rejudecare la Tribunalul Suceava ca instanță de contencios
administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 30 noiembrie 2006.