ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 242/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 27 februarie 2007,

reclamanta B.S. a chemat în judecată SC C. SA Suceava și M.I., solicitând

anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din

19 februarie 1993.

În motivarea cererii, reclamanta

a arătat că deși i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în

suprafață de 2.200 m.p. situat în Suceava, fiindu-i emisă o adeverință în acest

sens, iar prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a dispus

punerea sa în posesie și obligată autoritatea administrativă abilitată să emită

titlul de proprietate, pârâta SC C. SA i-a opus certificatul de atestare a

dreptului de proprietate din 19 februarie 1993 care include și suprafața

proprietatea sa.

Prin sentința civilă nr. 90

din 11 iunie 2007, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ,

a respins acțiunea, reținând ca fiind tardiv formulată, cu depășirea termenului

de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, termen calculat

din momentul intabulării certificatului, respectiv 16 martie 2000.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta B.S., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Astfel, recurenta a susținut

că Instanța în mod greșit nu a avut în vedere că dreptul său de a acționa în

justiție s-a născut abia după pronunțarea sentinței civile nr. 3432 din 13

februarie 2006 prin care Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 a fost

obligată să întocmească documentația în vederea obținerii titlului de

proprietate. Tot greșit, în opinia recurentei Instanța fondului nu a avut în

vedere caracterizarea corectă a cererii sale, respectiv aceea de constatare a nulității

absolute a certificatului de atestare, acțiunea sa fiind astfel

imprescriptibilă.

Recursul nu este fondat.

În conformitate cu

dispozițiile art.11 din Legea nr. 554/2004 acțiunea prin care se solicită

anularea unui act administrativ unilateral se poate formulat în termen de 6

luni, care se socotește după caz, de la data primirii răspunsului la plângerea

prealabilă sau de la comunicarea refuzului nejustificat ori de la data

expirării termenului legal pentru soluționarea cererii.

Pentru motive întemeiate,

textul menționat prevede posibilitatea sesizării Instanței de contencios și

după expirarea termenului de 6 luni, dar nu mai târziu de 1 an de la data

comunicării sau luării la cunoștință a actului administrativ.

Cum în speță reclamanta este

terț în raport cu actul administrativ unilateral contestat conform cu

dispozițiile legale menționate, terenul de sesizare a Instanței, este cel prevăzut

de alin. (2), respectiv 1 an de la data luării cunoștință, fiind evident că

față de ea nu exista obligația de comunicare a actului.

Astfel fiind și având în

vedere că momentul luării la cunoștință în situația dată este momentul

transcrierii certificatului în registrul de transcripțiuni când dreptul real al

titularului certificatului a devenit opozabil erga omnes, legal și temeinic

Curtea de Apel Suceava a apreciat că acțiunea reclamantei s-a făcut cu

depășirea termenului de decădere de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea că reclamanta a

avut reprezentarea, că numai după pronunțarea hotărârii prin care era pusă în

posesie, putea să se adreseze Instanței de contencios, este nerelevantă,

dispozițiile legale amintite stabilind fără echivoc ca moment al curgerii

termenului de 1 an, momentul luării la cunoștință a actului administrativ

vătămător.

În fine, nici susținerea potrivit

căreia acțiunea în constatarea nulității absolute a actului administrativ ar fi

imprescriptibilă nu poate fi primită, prin legea contenciosului administrativ

nefiind reglementată nici o diferență între acțiunea care invoca nulitatea și

cea care invocă nulitatea relativă a actului administrativ.

În raport de aceste

considerente și având în vedere dispozițiile art. 312 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de B.S. împotriva sentinței nr. 90 din 11 iunie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 23 ianuarie 2008.