ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3070/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC B.C. SRL, a chemat în

judecată pe pârâta SC C. SA și a solicitat să se constate nulitatea absolută a

hotărârii A.G.A. din 24 iulie 2004 și a actelor încheiate în vederea convocării

și desfășurării ședinței precum și a proiectului de divizare publicat la 7 mai

2004.

Acțiunea a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 131, art. 132 și art. 134 din Legea nr. 31/1990 și art. 948 C.

civ., motivându-se expirarea mandatului administratorilor care au convocat A.G.A.,

fraudarea intereselor SC C. SA care prin divizare a transferat principalele

bunuri imobile altor societăți între care și SC C. SRL al cărei acționar unic

este soția administratorului D.N.M., care și-a exprimat dreptul de vot. Prin

precizarea acțiunii reclamanta completează motivarea înțelegând să supună cenzurii

judiciare transformarea societății comerciale din societate de tip deschis în

societate de tip închis, dar și încălcarea prevederilor art. 149 și art. 150

din Legea nr. 31/1990 care interzic votul celui ce are un interes concurent.

Prin cererile de intervenție în interesul

pârâtei, din 22 martie 2005 și 11 aprilie 2005, intervenientele SC A.N. SRL și SC

C. SRL au solicitat respingerea acțiunii pentru lipsă de interes dar și pentru

că divizarea s-a produs prin hotărârea A.G.A. la care a participat și

reclamanta.

Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 19 din

8 iulie 2005 a respins cererea reclamantei, a admis cererile de intervenție

accesorie în interesul pârâtei și a obligat pe reclamantă la 800 lei către

pârâtă, la 2000 lei către intervenienta SC A.N. SRL și la 500 lei către

intervenienta SC C. SRL.

Instanța de fond a reținut, în esență, că

prin hotărârea A.G.E.A. din 26 martie 2003 s-a aprobat transformarea societății

din societate de tip deschis în societate de tip închis și divizarea de

principiu a SC C. SA, mandatând Consiliul de administrație să elaboreze

proiectul de divizare, respectându-se prevederile Legii nr. 31/1990 prin

hotărârea A.G.E.A. din 24 iulie 2004 care a validat operațiunile de divizare.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia 7

din 19 ianuarie 2006, a respins apelul reclamantei obligând-o la 1500 lei către

SC C. SA, 5000 lei către SC A.N. SRL și 500 lei către SC C. SRL

Instanța de apel a considerat că motivele

de nulitate invocate de apelanta-reclamantă, art. 149 și art. 150 din Legea nr.

31/1990 – nu subzistă: votul administratorului D.N.M. privind transferul a

11,01% din capitalul social al pârâtei societății la care soția sa este asociat

unic nu poate fi considerat a fi dat de o persoană care are interese contrare

cu ale societății; administratorii și cenzorii care au convocat A.G.E.A. erau

numiți pe o perioadă de 4 ani începând cu 2001; C.N.V.M. a validat prin adresa

18647 din 12 iulie 2005 că a aprobat la data de 28 aprilie 2005 retragerea de

la tranzacționarea pe piața RASDAQ și radierea din evidențe a SC C. SA; iar

procedura de informare, a fost respectată punându-se la dispoziția acționarilor

cu o lună înainte de ședința A.G.E.A. documentele privind divizarea.

Instanța a mai reținut că nu se justifica

o expertiză contabilă, cât timp aceea dispusă de judecătorul delegat a stabilit

că s-a respectat principiul proporționalității, iar problema subevaluării nu se

justifică.

Prin decizia nr. 3634 din 16 noiembrie

2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantei, a casat

decizia curții de apel și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe

stabilind obligația instanței de apel să clarifice situația administratorilor

și cenzorilor la momentul convocării A.G.E.A. și să administreze probe care să

clarifice valorile prezentate în proiectul de divizare.

Reluând judecata apelului, prin decizia

nr. 174 din 5 iunie 2008, Curtea de Apel Craiova, a respins ca nefondat apelul

reclamantei, iar prin decizia nr. 242 din 18 septembrie 2008, a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulate de SC C. SA ca tardivă.

Curtea de apel a reținut, în esență, că

normele aplicabile sunt cele în vigoare la data adoptării hotărârii A.G.E.A.

astfel încât invocarea art. 149 și art. 150 din Legea nr. 31/1990 nu este

pertinentă, textele de lege reglementând răspunderea pentru pagube; mandatul

administratorului D.N.M. și al cenzorilor era valabil, hotărârea din 29 martie 2001 a A.G.A. împuternicindu-l pe o perioadă de 4 ani astfel încât la data convocării și adoptării

hotărârii A.G.E.A. din 24 iulie 2004, consimțământul societății comerciale era

valabil exprimat.

Instanța de apel a considerat că

divizarea în favoarea unei alte societăți comerciale, ca de altfel și

interzicerea cumulului de funcții nu constituie motive de nulitate a hotărârii

din 2004, iar procedura de divizare hotărâtă în principiu prin A.G.A. din 26

martie 2003 a fost continuată prin respingerea cererii de anulare a ei,

irevocabilă prin decizia nr. 3746/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

hotărâre judecătorească ce a stabilit și legalitatea transformării societății

în societate de tip închis.

În privința proiectului de divizare,

instanța de apel a considerat că acesta nu este afectat de vreo cauză de

ineficacitate, reclamanta neprecizând normele legale încălcate iar raportul de

expertiză confirmând modul în care s-au transmis bunurile reflectate în

contabilitate.

Împotriva deciziei pronunțate, reclamanta

a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9.

Recurenta susține că instanța de apel a

nesocotit dispozițiile art. 208 C. proc. civ. expertiza efectuată fiind lovită

de nulitate întrucât a fost făcută fără a o convoca.

În privința fondului litigiului,

recurenta susține că instanța de apel a considerat greșit mandatul organelor de

conducere, reînnoirea acestora producându-și efecte după 7 ianuarie 2005 așa

încât la data adoptării hotărârii A.G.E.A. din 24 iulie 2004 consimțământul

societății comerciale nu exista.

Pe de altă parte instanța de apel nu a

avut în vedere principiul proporționalității, ignorând diferențele valorice rezultate

în urma expertizelor efectuate; au fost ignorate indicațiile referitoare la

evaluarea la nivelul anului 2004 a imobilelor dar și a bunurilor mobile.

Mai susține recurenta că nelegal nu au

fost avute în vedere dispozițiile art. 149 alin. (1) și (2) și art. 150 din

Legea nr. 31/1990, sancțiunea încălcării lor fiind nulitatea, sancțiune care

afectează posibilitatea acționarului ce are și calitatea de asociat. Operațiunea

de divizare este nulă și prin participarea firmelor, favorizând prin obținerea

preferențială a unor bunuri de către D.M., soția administratorului.

Greșit instanța de apel nu a analizat

încălcarea dispozițiilor art. 135 din Legea nr. 31/1990, face confuzie între

hotărârea de divizare în principiu din anul 2003 cu hotărârea prin care s-a

stabilit concret derularea divizării și se pronunța numai asupra hotărârii A.G.E.A.

din 24 iulie 2004 fără a se pronunța asupra convocării, proiectului de divizare

și actele adiționale post-divizare.

Recursul este fondat și va fi admis

pentru considerentele ce se vor expune:

Prin hotărârea A.G.E.A. din 24 iulie

2004, s-a pus în aplicare hotărârea de divizare de principiu stabilită de SC C.

SA la 26 martie 2003.

Divizarea, în forma stabilită anterior

modificării legislative prin art. 1 pct. 160 din Legea nr. 441/2006, statua, în

art. 238 alin. (2) și (3), că se face prin desprinderea unei părți din

patrimoniul societății comerciale și transmiterea către una sau mai multe

societăți existente sau care astfel iau ființă.

În desfășurarea unei asemenea operațiuni,

pe lângă aspectele formale determinate expres de actele normative, apar și

elemente de fond, între care principiul proporționalității sau al echității

este esențial.

Deși s-a conformat dispozițiilor date de

instanța de recurs, Curtea de apel s-a rezumat a lua în considerație

concluziile unui raport de expertiză, care a constatat că toate operațiunile

contabile, modul de întocmire a bilanțului de divizare reflectate în

contabilitatea societăților rezultate în urma divizării elementelor de activ și

pasiv au fost corecte; și într-adevăr sub aspect contabil reflectarea divizării

în contabilitatea societăților comerciale este corectă.

Instanțele de fond rezumându-se a analiza

numai valorile bunurilor nu au sesizat dezechilibrul transmiterii activului și

pasivului. Astfel, potrivit raportului de expertiză privind evaluarea și

divizarea (întocmit de experții P.F. și N.M., (fila 122 -134 dosar fond), SC C.

SA Craiova transmite către SC C. SRL active în valoare de 6.752.221 mii ROL și

un pasiv de 6.058 mii ROL, iar către SC A.N. SRL active în valoare de

14.475.068 mii ROL și un pasiv de 6.463 mii ROL. O asemenea disproporție a fost

avută în vedere de instanța de recurs, când a dispus instanței de apel să aibă

în vedere dacă proiectul de divizare creează o situație inechitabilă. Iar

inechitatea este vădită ținând cont că s-au transferat active în valoare totală

de 21.227.289 mii ROL și s-au preluat datorii de 12.521 mii ROL din pasivul de

12.420.678 mii ROL al SC C.L. SA.

Nerespectarea unor reguli cu valoare de

principiu reprezentate de certitudinea și siguranța activității comerciale, dar

și de onestitate și bune moravuri, plasează activitatea desfășurată în afara

spiritului de comercialitate, în domeniul de aplicare a fraudei și

relei-credințe, situații ce se exclud de la ordinea publică.

Din această perspectivă operațiunea de

divizare apare executată în frauda intereselor acționarilor SC C. SA, chiar

dacă hotărârea A.G.E.A. din 24 iulie 2004 a fost adoptată cu un procent de 64,4%, prin transferarea unei părți substanțiale din activul societății și a unor

minime datorii, către societăți cu răspundere limitată ai căror asociați au și

calitatea de acționari sau angajați ai societății divizate. Astfel, cauza

actelor juridice încheiate apare nelicită (art. 966 -968 C. civ.).

În privința reprezentării societății de

către administrator și cenzori, prevederile art. 5 din Legea nr. 26/1990 dă

înscrierilor din registrul comerțului efecte numai pentru opozabilitatea față

de terți. Neînregistrarea hotărârii A.G.A. din 2001 prin care s-a prelungit

mandatul administratorilor și cenzorilor nu poate fi astfel invocată pentru

stabilirea nulității actelor de divizare a SC C.L. SA.

Nici încălcarea prevederilor art. 149 și art.

156 din Legea nr. 31/1990 nu are ca efect înlăturarea actelor de divizare,

dispozițiile menționate sancționând activitatea administratorului care

îndeplinește acte de dispoziție fără aprobarea adunării generale. Pe de altă

parte art. 149 alin. (4) stabilea răspunderea administratorului pentru daune.

Criticile referitoare la neîndeplinirea

obligației de informare sau la greșita soluționare a tuturor capetelor de

cerere nu este întemeiată, instanța de apel considerând, judicios, că dreptul

la informare a fost respectat prin punerea la dispoziție a documentelor cu o

lună înainte de data stabilită pentru desfășurarea adunării generale, iar

soluționarea a avut în vedere toate capetele de cerere, respingerea capătului

principal având efect și asupra celor accesorii.

Critica referitoare la nerespectarea

prevederilor art. 136 din O.U.G. nr. 28/2002 modificată prin Legea nr. 525/2002

nu poate fi primită, caracterul de tip închis al societății fiind stabilit cu

autoritate de lucru judecat prin decizia nr. 3746/2005 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312

C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat

împotriva deciziei 174 din 5 august 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova,

va modifica decizia atacată în sensul că va admite apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței nr. 19 din 8 iulie 2005 pronunțată de Tribunalul

Dolj și pe fond va schimba în tot sentința, va admite acțiunea reclamantei, va

constata nulitatea hotărârii A.G.E.A. din 24 iulie 2004 și a actelor de

divizare a SC C.L. SA și va respinge cererile de intervenție.

În considerarea prevederilor art. 274 C.

proc. civ. și a culpei procesuale a intimatelor, va obliga pe acestea la 4000

lei cheltuieli de judecată către recurentă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC

B.C. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 174 din 5 iunie 2008 pronunțată de

Curtea de Apel Craiova, secția comercială.

Modifică decizia atacată în sensul că

admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 19 din 8 iulie 2005 a Tribunalului Dolj și pe fond schimbă în tot sentința atacată, admite acțiunea reclamantei.

Costată nulitatea Hotărârii A.G.A. din 24

iulie 2004 și a actelor privind proiectul de divizare și respinge cererile de

intervenție ale intervenientelor SC A.N. SRL Craiova și SC C. SRL Craiova.             Obligă

pe intimate la 4.000 lei cheltuieli de judecată către recurentă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 noiembrie 2009.