ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3070/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC B.C. SRL, a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA și a solicitat să se constate nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din 24 iulie 2004 și a actelor încheiate în vederea convocării și desfășurării ședinței precum și a proiectului de divizare publicat la 7 mai 2004. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 131, art. 132 și art. 134 din Legea nr. 31/1990 și art. 948 C. civ., motivându-se expirarea mandatului administratorilor care au convocat A.G.A., fraudarea intereselor SC C. SA care prin divizare a transferat principalele bunuri imobile altor societăți între care și SC C. SRL al cărei acționar unic este soția administratorului D.N.M., care și-a exprimat dreptul de vot.

Prin precizarea acțiunii reclamanta completează motivarea înțelegând să supună cenzurii judiciare transformarea societății comerciale din societate de tip deschis în societate de tip închis, dar și încălcarea prevederilor art. 149 și art. 150 din Legea nr. 31/1990 care interzic votul celui ce are un interes concurent. Prin cererile de intervenție în interesul pârâtei, din 22 martie 2005 și 11 aprilie 2005, intervenientele SC A.N. SRL și SC C. SRL au solicitat respingerea acțiunii pentru lipsă de interes dar și pentru că divizarea s-a produs prin hotărârea A.G.A. la care a participat și reclamanta. Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 19 din 8 iulie 2005 a respins cererea reclamantei, a admis cererile de intervenție accesorie în interesul pârâtei și a obligat pe reclamantă la 800 lei către pârâtă, la 2000 lei către intervenienta SC A.N.

SRL și la 500 lei către intervenienta SC C. SRL. Instanța de fond a reținut, în esență, că prin hotărârea A.G.E.A. din 26 martie 2003 s-a aprobat transformarea societății din societate de tip deschis în societate de tip închis și divizarea de principiu a SC C. SA, mandatând Consiliul de administrație să elaboreze proiectul de divizare, respectându-se prevederile Legii nr. 31/1990 prin hotărârea A.G.E.A. din 24 iulie 2004 care a validat operațiunile de divizare. Curtea de Apel Craiova, prin decizia 7 din 19 ianuarie 2006, a respins apelul reclamantei obligând-o la 1500 lei către SC C. SA, 5000 lei către SC A.N. SRL și 500 lei către SC C. SRL Instanța de apel a considerat că motivele de nulitate invocate de apelanta-reclamantă, art. 149 și art. 150 din Legea nr. 31/1990 – nu subzistă: votul administratorului D.N.M.

privind transferul a 11,01% din capitalul social al pârâtei societății la care soția sa este asociat unic nu poate fi considerat a fi dat de o persoană care are interese contrare cu ale societății; administratorii și cenzorii care au convocat A.G.E.A. erau numiți pe o perioadă de 4 ani începând cu 2001; C.N.V.M. a validat prin adresa 18647 din 12 iulie 2005 că a aprobat la data de 28 aprilie 2005 retragerea de la tranzacționarea pe piața RASDAQ și radierea din evidențe a SC C. SA; iar procedura de informare, a fost respectată punându-se la dispoziția acționarilor cu o lună înainte de ședința A.G.E.A. documentele privind divizarea. Instanța a mai reținut că nu se justifica o expertiză contabilă, cât timp aceea dispusă de judecătorul delegat a stabilit că s-a respectat principiul proporționalității, iar problema subevaluării nu se justifică.

Prin decizia nr. 3634 din 16 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantei, a casat decizia curții de apel și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe stabilind obligația instanței de apel să clarifice situația administratorilor și cenzorilor la momentul convocării A.G.E.A. și să administreze probe care să clarifice valorile prezentate în proiectul de divizare. Reluând judecata apelului, prin decizia nr. 174 din 5 iunie 2008, Curtea de Apel Craiova, a respins ca nefondat apelul reclamantei, iar prin decizia nr. 242 din 18 septembrie 2008, a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulate de SC C. SA ca tardivă. Curtea de apel a reținut, în esență, că normele aplicabile sunt cele în vigoare la data adoptării hotărârii A.G.E.A.

astfel încât invocarea art. 149 și art. 150 din Legea nr. 31/1990 nu este pertinentă, textele de lege reglementând răspunderea pentru pagube; mandatul administratorului D.N.M. și al cenzorilor era valabil, hotărârea din 29 martie 2001 a A.G.A. împuternicindu-l pe o perioadă de 4 ani astfel încât la data convocării și adoptării hotărârii A.G.E.A. din 24 iulie 2004, consimțământul societății comerciale era valabil exprimat. Instanța de apel a considerat că divizarea în favoarea unei alte societăți comerciale, ca de altfel și interzicerea cumulului de funcții nu constituie motive de nulitate a hotărârii din 2004, iar procedura de divizare hotărâtă în principiu prin A.G.A. din 26 martie 2003 a fost continuată prin respingerea cererii de anulare a ei, irevocabilă prin decizia nr. 3746/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărâre judecătorească ce a stabilit și legalitatea transformării societății în societate de tip închis.

În privința proiectului de divizare, instanța de apel a considerat că acesta nu este afectat de vreo cauză de ineficacitate, reclamanta neprecizând normele legale încălcate iar raportul de expertiză confirmând modul în care s-au transmis bunurile reflectate în contabilitate. Împotriva deciziei pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9. Recurenta susține că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 208 C. proc. civ. expertiza efectuată fiind lovită de nulitate întrucât a fost făcută fără a o convoca. În privința fondului litigiului, recurenta susține că instanța de apel a considerat greșit mandatul organelor de conducere, reînnoirea acestora producându-și efecte după 7 ianuarie 2005 așa încât la data adoptării hotărârii A.G.E.A.

din 24 iulie 2004 consimțământul societății comerciale nu exista. Pe de altă parte instanța de apel nu a avut în vedere principiul proporționalității, ignorând diferențele valorice rezultate în urma expertizelor efectuate; au fost ignorate indicațiile referitoare la evaluarea la nivelul anului 2004 a imobilelor dar și a bunurilor mobile. Mai susține recurenta că nelegal nu au fost avute în vedere dispozițiile art. 149 alin. (1) și (2) și art. 150 din Legea nr. 31/1990, sancțiunea încălcării lor fiind nulitatea, sancțiune care afectează posibilitatea acționarului ce are și calitatea de asociat. Operațiunea de divizare este nulă și prin participarea firmelor, favorizând prin obținerea preferențială a unor bunuri de către D.M., soția administratorului.

Greșit instanța de apel nu a analizat încălcarea dispozițiilor art. 135 din Legea nr. 31/1990, face confuzie între hotărârea de divizare în principiu din anul 2003 cu hotărârea prin care s-a stabilit concret derularea divizării și se pronunța numai asupra hotărârii A.G.E.A. din 24 iulie 2004 fără a se pronunța asupra convocării, proiectului de divizare și actele adiționale post-divizare. Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce se vor expune: Prin hotărârea A.G.E.A. din 24 iulie 2004, s-a pus în aplicare hotărârea de divizare de principiu stabilită de SC C. SA la 26 martie 2003. Divizarea, în forma stabilită anterior modificării legislative prin art. 1 pct. 160 din Legea nr. 441/2006, statua, în art. 238 alin. (2) și (3), că se face prin desprinderea unei părți din patrimoniul societății comerciale și transmiterea către una sau mai multe societăți existente sau care astfel iau ființă.

În desfășurarea unei asemenea operațiuni, pe lângă aspectele formale determinate expres de actele normative, apar și elemente de fond, între care principiul proporționalității sau al echității este esențial. Deși s-a conformat dispozițiilor date de instanța de recurs, Curtea de apel s-a rezumat a lua în considerație concluziile unui raport de expertiză, care a constatat că toate operațiunile contabile, modul de întocmire a bilanțului de divizare reflectate în contabilitatea societăților rezultate în urma divizării elementelor de activ și pasiv au fost corecte; și într-adevăr sub aspect contabil reflectarea divizării în contabilitatea societăților comerciale este corectă. Instanțele de fond rezumându-se a analiza numai valorile bunurilor nu au sesizat dezechilibrul transmiterii activului și pasivului.

Astfel, potrivit raportului de expertiză privind evaluarea și divizarea (întocmit de experții P.F. și N.M., (fila 122 -134 dosar fond), SC C. SA Craiova transmite către SC C. SRL active în valoare de 6.752.221 mii ROL și un pasiv de 6.058 mii ROL, iar către SC A.N. SRL active în valoare de 14.475.068 mii ROL și un pasiv de 6.463 mii ROL. O asemenea disproporție a fost avută în vedere de instanța de recurs, când a dispus instanței de apel să aibă în vedere dacă proiectul de divizare creează o situație inechitabilă. Iar inechitatea este vădită ținând cont că s-au transferat active în valoare totală de 21.227.289 mii ROL și s-au preluat datorii de 12.521 mii ROL din pasivul de 12.420.678 mii ROL al SC C.L.

SA. Nerespectarea unor reguli cu valoare de principiu reprezentate de certitudinea și siguranța activității comerciale, dar și de onestitate și bune moravuri, plasează activitatea desfășurată în afara spiritului de comercialitate, în domeniul de aplicare a fraudei și relei-credințe, situații ce se exclud de la ordinea publică. Din această perspectivă operațiunea de divizare apare executată în frauda intereselor acționarilor SC C. SA, chiar dacă hotărârea A.G.E.A. din 24 iulie 2004 a fost adoptată cu un procent de 64,4%, prin transferarea unei părți substanțiale din activul societății și a unor minime datorii, către societăți cu răspundere limitată ai căror asociați au și calitatea de acționari sau angajați ai societății divizate.

Astfel, cauza actelor juridice încheiate apare nelicită (art. 966 -968 C. civ.). În privința reprezentării societății de către administrator și cenzori, prevederile art. 5 din Legea nr. 26/1990 dă înscrierilor din registrul comerțului efecte numai pentru opozabilitatea față de terți. Neînregistrarea hotărârii A.G.A. din 2001 prin care s-a prelungit mandatul administratorilor și cenzorilor nu poate fi astfel invocată pentru stabilirea nulității actelor de divizare a SC C.L. SA. Nici încălcarea prevederilor art. 149 și art. 156 din Legea nr. 31/1990 nu are ca efect înlăturarea actelor de divizare, dispozițiile menționate sancționând activitatea administratorului care îndeplinește acte de dispoziție fără aprobarea adunării generale.

Pe de altă parte art. 149 alin. (4) stabilea răspunderea administratorului pentru daune. Criticile referitoare la neîndeplinirea obligației de informare sau la greșita soluționare a tuturor capetelor de cerere nu este întemeiată, instanța de apel considerând, judicios, că dreptul la informare a fost respectat prin punerea la dispoziție a documentelor cu o lună înainte de data stabilită pentru desfășurarea adunării generale, iar soluționarea a avut în vedere toate capetele de cerere, respingerea capătului principal având efect și asupra celor accesorii. Critica referitoare la nerespectarea prevederilor art. 136 din O.U.G. nr. 28/2002 modificată prin Legea nr. 525/2002 nu poate fi primită, caracterul de tip închis al societății fiind stabilit cu autoritate de lucru judecat prin decizia nr. 3746/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat împotriva deciziei 174 din 5 august 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, va modifica decizia atacată în sensul că va admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 19 din 8 iulie 2005 pronunțată de Tribunalul Dolj și pe fond va schimba în tot sentința, va admite acțiunea reclamantei, va constata nulitatea hotărârii A.G.E.A. din 24 iulie 2004 și a actelor de divizare a SC C.L. SA și va respinge cererile de intervenție. În considerarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. și a culpei procesuale a intimatelor, va obliga pe acestea la 4000 lei cheltuieli de judecată către recurentă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC B.C. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 174 din 5 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială. Modifică decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 19 din 8 iulie 2005 a Tribunalului Dolj și pe fond schimbă în tot sentința atacată, admite acțiunea reclamantei. Costată nulitatea Hotărârii A.G.A. din 24 iulie 2004 și a actelor privind proiectul de divizare și respinge cererile de intervenție ale intervenientelor SC A.N. SRL Craiova și SC C. SRL Craiova. Obligă pe intimate la 4.000 lei cheltuieli de judecată către recurentă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2009.