ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3274/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3274/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1172 din 24 aprilie 2008, Tribunalul Dolj, secția comercială, într-un prim ciclu procesual a respins acțiunea precizată formulată de reclamantul C.T., urmare admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D.A.F., a luat act de renunțarea reclamantului la judecata cererii formulate împotriva SC T.V. SRL și a disjuns cererea formulată de reclamant împotriva SC X.T.A.L. SRL CRAIOVA. Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 294 din 29 octombrie 2008 a admis apelul declarat de reclamant, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță reținând că pârâtul în calitate de asociat are calitate procesuală pasivă într-o cerere de excludere formulată de celălalt asociat.
În rejudecare, după respingerea recursului declarat împotriva hotărârii instanței de apel de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3335 din 11 decembrie 2009, Tribunalul Dolj prin sentința nr. 1059 din 19 mai 2010 a respins atât acțiunea promovată de reclamant cât și cererea reconvențională formulată de pârât luând act că reclamantul a renunțat la judecarea cererii formulate împotriva SC T.V. SRL. Judecătorul fondului a apreciat că cererile formulate de părți în calitate de asociați având ca obiect excluderi reciproce din societate au rămas fără interes deoarece prin decizia nr. 184 din 11 septembrie 2007, Curtea de Apel Craiova a dispus dizolvarea SC C.M. SRL și intrarea acesteia în lichidare iar potrivit art. 233 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, societatea își păstrează personalitatea juridică doar pentru operațiunile lichidării până la terminarea acesteia.
Ca atare, nici un asociat nici celălalt nu are interesul să ceară excluderea din societate și nici societatea nu are interes legitim să se pretindă lezată prin fapte de concurență neloială. Reclamantul C.T. a declarat apel împotriva sentinței susținând că interesul său în promovarea și menținerea capătului de cerere privind obligarea pârâților la daune interese cauzate prin acte de concurență neloială este născut, actual, legitim și personal deoarece faptele de concurență privesc perioada anterioară hotărârii de dizolvare. Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 23 din 23 februarie 2011 a admis apelul declarat de reclamant, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță.
După un examen teoretic a condiției interesului în exercitarea acțiunii, instanța de apel a reținut că societatea, deși dizolvată, își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării până la terminarea acesteia, fapt ce presupune existența unui patrimoniu propriu care garantează executarea obligațiilor sociale, o reprezentare proprie, ea putând sta singură în justiție. Dacă lipsa interesului se justifică cu privire la cererea de excludere, cât privește cererea de despăgubiri pentru fapte de concurență anterioare pronunțării hotărârii de dizolvare pentru prejudiciul cauzat SC C.M. SRL CRAIOVA nu se poate susține că cererea reclamantei este lipsită de interes. În contra acestei decizii a declarat recurs pârâtul D.A.F.
în nume propriu și ca reprezentant al SC X.T.A.L. SRL Craiova solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței pronunțată de tribunal. Recurenta își încadrează motivele de nelegalitate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., arătând că: - argumentele prezentate de instanța de apel privesc excepția lipsei capacității de folosință iar nu de interes deoarece pentru existența sau nu a interesului sunt irelevante patrimoniul și organele de conducere ale societății, motivele fiind, deci, străine de natura pricinii; - dispoziția art. 233 din Legea nr. 31/1990 au fost greșit aplicate deoarece în faza lichidării nu se mai pot constitui drepturi în patrimoniul societății, lichidarea presupunând doar plata datoriilor și încasarea creanțelor conform art. 51 din Decretul nr. 31/1954.
Recursul este fondat pentru considerentele care urmează: Instanța de apel, prin decizia sa, în limitele criticilor formulate, a apreciat că reclamantul, asociat al societății dizolvate, are interes în promovarea cererii de obligare la repararea prejudiciului cauzat prin fapte de concurență neloială care au privit societatea aflată în lichidare, sub motiv că respectivele fapte au avut loc anterior hotărârii judecătorești care a dispus dizolvarea societății. Numai că, paguba pentru eventuale prejudicii prin fapte de concurență neloială se produce în patrimoniul societății, iar nu al asociatului persoană fizică.
Cum în cauza de față reclamant în cererea de reparare a prejudiciului este asociatul persoană fizică, societatea având calitate de pârâtă pentru opozabilitatea hotărârii, iar statutul acestei societăți este cel al societății dizolvate aflate în lichidare, cu capacitate juridică restrânsă, interesul pe care instanța de apel l-a apreciat a fi în prezență, nu există prin raportare la persoana reclamantului. Aceasta deoarece, cerințele pe care interesul trebuie să le îndeplinească la promovarea acțiunii sau, după caz, la menținerea ei pe durata procesului, sunt cerute cumulativ, or, în situația de față lipsește condiția ca el să fie personal, respectiv direct și determinat, în sensul ca folosul practic urmărit prin acțiune să se cuvină și să aparțină reclamantului.
Într-adevăr, acțiunea cu acest obiect a fost promovată nu de societate în al cărui patrimoniu s-ar fi reflectat prejudiciul cauzat prin fapte de concurență neloială, dacă nu ar fi fost dizolvată, ci de un asociat, persoană fizică, care în nume personal urmărește aproprierea unui drept patrimonial al cărui titular nu este și ale cărui eventuale creanțe față de societate, pot fi valorificate în procedura lichidării societății. Prin acțiunea formulată reclamantul C.T. l-a chemat în judecată pe pârâtul recurent, coasociat, pentru a se constata prin hotărâre ”că acesta se face vinovat de săvârșirea unor fapte de concurență neloială față de SC C.M. SRL” și, ca acesta să fie obligat către el la plata prejudiciului cauzat prin faptele sale, cuantumul prejudiciului ulterior precizat provizoriu fiind de 10.000 RON.
În acest context, susținerea din apel a reclamantului că a fost prejudiciat în sensul diminuării drepturilor sale patrimoniale ca asociat și administrator prin faptele de concurență neloială exercitate asupra societății cât timp aceasta nu a reclamat nici un prejudiciu anterior dizolvării sale, nu poate fi primită. Prin urmare, critica cu privire la motivarea străină de pricină este întemeiată deoarece instanța de apel face analiza elementelor care constituie personalitatea juridică a societății dizolvate în condițiile în care ea nu are calitatea de reclamantă, calitate în care să pretindă recunoașterea unor drepturi patrimoniale, ci pe aceea de pârâtă, chemată în proces numai pentru opozabilitatea hotărârii.
Pentru aceleași considerente, și critica privitoare la greșita aplicare a prevederilor art. 233 din Legea nr. 31/1990 este întemeiată, acestea având ca obiect de reglementare capacitatea juridică restrânsă a societății dizolvate, limitată la operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia. Prin urmare, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., va admite recursul, va modifica decizia și va respinge apelul declarat de reclamant. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de recurentul - pârât D.A.F. împotriva deciziei nr. 23/2011 din 23 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială. Modifică decizia atacată, în sensul că respinge apelul formulat de reclamantul C.T. împotriva sentinței nr. 1069 din 19 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2011.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.