ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2617/2011

Asupra recursului de

față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1307 din 30

iunie 2010, Tribunalul Dolj, secția comercială, a respins acțiunea promovată de

reclamanții

V.M. și H.M. prin care au

solicitat excluderea din societate a pârâților C.I. și V.M. precum și cererea

reconvențională prin care pârâții au solicitat excluderea din societate a

reclamanților și dizolvarea societății pârâte SC M.C. SRL Bucovăț.

Judecătorul

fondului a reținut că excluderea asociaților poate avea loc numai în cazurile

limitativ prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990, din care pentru

societățile cu răspundere limitată sunt incidente cele prevăzute la lit. a) și

d) iar faptele evocate de părți nu se încadrează în aceste cazuri.

Din

documentele societății rezultă că aportul a fost depus iar faptul creditării

societății cu diferite sume de bani nu se constituie între-o ipoteză de

excludere.

Cât

privește cazul de excludere prevăzut de art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990,

acesta ar fi aplicabil numai reclamantului care are și calitate de

administrator dar cu privire la care aspectele imputate de pârâți nu au fost

dovedite.

Cu

referire la cererea de dizolvare, judecătorul fondului a apreciat că nu s-a

făcut dovada unor neînțelegeri grave care să împiedice funcționarea societății

situație în care nu se poate face aplicarea art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990.

Sentința

a fost atacată cu apel și de către reclamanți și de către pârâți.

Criticile apelanților reclamanți ca și

cele ale apelanților pârâți cu privire la aprecierea instanței de fond asupra

incidenței cazurilor de excludere au fost înlăturate de instanța de apel.

Instanța

de apel a reținut că reclamanții și-au întemeiat cererea de excludere pe

dispozițiile art. 222 lit. e) și art. 223 din Legea nr. 31/1990 iar pârâții

și-au întemeiat cererea reconvențională pe dispozițiile art. 222 lit. d) și

art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990 dar că faptele imputate de părți, unele

contra altora, nu se încadrează în aceste dispoziții legale. Cazurile de

excludere sunt numai cele prevăzute de art. 222 lit. a)–d) din Legea nr.

31/1990 republicată cu caracter limitativ, nu exemplificativ, din probele

administrate rezultând că aportul a fost depus de către pârâți iar cu privire

la reclamantul administrator probele administrate nu au făcut dovada vreunei

fraude comise de acesta în dauna societății.

Cât

privește incidența cazului de dizolvare prevăzut de art. 227 lit. e) din lege,

instanța de apel a apreciat că judecătorul fondului a făcut o greșită apreciere

a probelor, acestea fiind în sensul existenței între asociați a unor grave

neînțelegeri care au condus la dispariția elementului

affectio societatis

,

a intenției de conlucrare pentru atingerea unui scop lucrativ comun.

De

altfel neînțelegerile grave dintre asociați rezultă din chiar susținerile pe

care aceștia le-au făcut prin motivele de apel și prin care acuză blocajul

intervenit la nivelul luării deciziilor și nerespectarea obligației de

affecțio

societatis

situație față de care instanța de apel a apreciat ca întemeiată

cererea reconvențională având ca obiect dizolvarea societății asupra căreia a

dispus subsecvent admiterii apelului și schimbării în parte a sentinței.

Împotriva

deciziei menționate au declarat recurs

reclamanții

V.M. și H.M. pentru motivul prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ. în a cărui dezvoltare arată că:

-

neînțelegerile dintre asociați chiar dacă au alterat profund raporturile dintre

aceștia și au condus la blocarea activității organelor sociale, ele nu se

încadrează în ipoteza art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990 deoarece

societatea își realizează obiectul de activitate, remediul fiind retragerea sau

excluderea din societate;

-

pârâții aveau obligativitatea vărsării integrale a aportului social conform

art. 9

1

din Legea nr. 31/1990.

Prin

întâmpinarea depusă la dosar intimații au solicitat respingerea recursului

arătând că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990.

Recursul

nu este fondat.

Critica

recurenților reclamanți cu privire la greșita apreciere și calificare a

neînțelegerilor grave dintre asociați ca fiind de natură să atragă dizolvarea

societății nu este întemeiată.

Astfel cum a

reținut instanța de apel, din chiar susținerile făcute de reclamanți prin

motivele de apel iar acum și prin motivele de recurs rezultă că activitatea organelor

societare este blocată datorită neînțelegerilor dintre asociați.

Or, potrivit

art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990, societatea se dizolvă prin hotărârea

tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum

neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedică funcționarea societății.

Funcționarea

societății se realizează prin mecanismul adoptării de hotărâri în adunările

generale, hotărâri care exprimă voința socială. Or, dacă activitatea de

administrare a societății și de adoptare a hotărârilor în adunările generale

este blocată datorită neînțelegerilor dintre asociați apare evident că însăși

funcționarea societății este, astfel, blocată, condiția prevăzută de art. 227 lit.

e) din Legea nr. 31/1990 fiind îndeplinită în cauza de față.

Remediile la

care referă recurenții: retragerea și respectiv excluderea din societate nu

sunt aplicabile în cauza de față: retragerea din societate fiind un act

unilateral și opțional al asociatului, iar excluderea din societate nu a

devenit operantă în contextul cazurilor invocate și probelor administrate.

Prin

urmare, decizia instanței de apel cu privire la admiterea cererii de dizolvare

este legală în raport de dispozițiile art. 227 lit. e) și, implicit, a

existenței condiției de fond de constituire a societății reprezentată de

elementul

affectio societatis.

Cât

privește a doua critică privind cazul de excludere întemeiat pe dispozițiile

art. 222 lit. e) din Legea nr. 31/1990, Înalta Curte constată că dezvoltarea

acesteia, imprecisă și incoerentă, referă la situația de fapt, la aprecierea

probelor, iar nu la aspectele de legalitate ale hotărârii atacate, motiv pentru

care, față de limitările impuse de art. 304 C. proc. civ., partea introductivă

instanței de recurs în a le examina numai pe acestea, critica nu poate fi luată

în examinare.

Așa

fiind, față de cele ce preced, în raport de art. 304.9 C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de recurenții - reclamanți

V.M.

și H.M.

împotriva deciziei nr. 214 din 3 noiembrie 2010 a Curții de Apel

Craiova, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 septembrie 2011.