ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2617/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1307 din 30 iunie 2010, Tribunalul Dolj, secția comercială, a respins acțiunea promovată de reclamanții V.M. și H.M. prin care au solicitat excluderea din societate a pârâților C.I. și V.M. precum și cererea reconvențională prin care pârâții au solicitat excluderea din societate a reclamanților și dizolvarea societății pârâte SC M.C. SRL Bucovăț. Judecătorul fondului a reținut că excluderea asociaților poate avea loc numai în cazurile limitativ prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990, din care pentru societățile cu răspundere limitată sunt incidente cele prevăzute la lit. a) și d) iar faptele evocate de părți nu se încadrează în aceste cazuri.

Din documentele societății rezultă că aportul a fost depus iar faptul creditării societății cu diferite sume de bani nu se constituie între-o ipoteză de excludere. Cât privește cazul de excludere prevăzut de art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, acesta ar fi aplicabil numai reclamantului care are și calitate de administrator dar cu privire la care aspectele imputate de pârâți nu au fost dovedite. Cu referire la cererea de dizolvare, judecătorul fondului a apreciat că nu s-a făcut dovada unor neînțelegeri grave care să împiedice funcționarea societății situație în care nu se poate face aplicarea art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990. Sentința a fost atacată cu apel și de către reclamanți și de către pârâți.

Criticile apelanților reclamanți ca și cele ale apelanților pârâți cu privire la aprecierea instanței de fond asupra incidenței cazurilor de excludere au fost înlăturate de instanța de apel. Instanța de apel a reținut că reclamanții și-au întemeiat cererea de excludere pe dispozițiile art. 222 lit. e) și art. 223 din Legea nr. 31/1990 iar pârâții și-au întemeiat cererea reconvențională pe dispozițiile art. 222 lit. d) și art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990 dar că faptele imputate de părți, unele contra altora, nu se încadrează în aceste dispoziții legale. Cazurile de excludere sunt numai cele prevăzute de art. 222 lit. a)–d) din Legea nr. 31/1990 republicată cu caracter limitativ, nu exemplificativ, din probele administrate rezultând că aportul a fost depus de către pârâți iar cu privire la reclamantul administrator probele administrate nu au făcut dovada vreunei fraude comise de acesta în dauna societății.

Cât privește incidența cazului de dizolvare prevăzut de art. 227 lit. e) din lege, instanța de apel a apreciat că judecătorul fondului a făcut o greșită apreciere a probelor, acestea fiind în sensul existenței între asociați a unor grave neînțelegeri care au condus la dispariția elementului affectio societatis , a intenției de conlucrare pentru atingerea unui scop lucrativ comun. De altfel neînțelegerile grave dintre asociați rezultă din chiar susținerile pe care aceștia le-au făcut prin motivele de apel și prin care acuză blocajul intervenit la nivelul luării deciziilor și nerespectarea obligației de affecțio societatis situație față de care instanța de apel a apreciat ca întemeiată cererea reconvențională având ca obiect dizolvarea societății asupra căreia a dispus subsecvent admiterii apelului și schimbării în parte a sentinței.

Împotriva deciziei menționate au declarat recurs reclamanții V.M. și H.M. pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în a cărui dezvoltare arată că: - neînțelegerile dintre asociați chiar dacă au alterat profund raporturile dintre aceștia și au condus la blocarea activității organelor sociale, ele nu se încadrează în ipoteza art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990 deoarece societatea își realizează obiectul de activitate, remediul fiind retragerea sau excluderea din societate; - pârâții aveau obligativitatea vărsării integrale a aportului social conform art. 9 1 din Legea nr. 31/1990. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimații au solicitat respingerea recursului arătând că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990.

Recursul nu este fondat. Critica recurenților reclamanți cu privire la greșita apreciere și calificare a neînțelegerilor grave dintre asociați ca fiind de natură să atragă dizolvarea societății nu este întemeiată. Astfel cum a reținut instanța de apel, din chiar susținerile făcute de reclamanți prin motivele de apel iar acum și prin motivele de recurs rezultă că activitatea organelor societare este blocată datorită neînțelegerilor dintre asociați. Or, potrivit art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990, societatea se dizolvă prin hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedică funcționarea societății. Funcționarea societății se realizează prin mecanismul adoptării de hotărâri în adunările generale, hotărâri care exprimă voința socială.

Or, dacă activitatea de administrare a societății și de adoptare a hotărârilor în adunările generale este blocată datorită neînțelegerilor dintre asociați apare evident că însăși funcționarea societății este, astfel, blocată, condiția prevăzută de art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990 fiind îndeplinită în cauza de față. Remediile la care referă recurenții: retragerea și respectiv excluderea din societate nu sunt aplicabile în cauza de față: retragerea din societate fiind un act unilateral și opțional al asociatului, iar excluderea din societate nu a devenit operantă în contextul cazurilor invocate și probelor administrate. Prin urmare, decizia instanței de apel cu privire la admiterea cererii de dizolvare este legală în raport de dispozițiile art. 227 lit. e) și, implicit, a existenței condiției de fond de constituire a societății reprezentată de elementul affectio societatis.

Cât privește a doua critică privind cazul de excludere întemeiat pe dispozițiile art. 222 lit. e) din Legea nr. 31/1990, Înalta Curte constată că dezvoltarea acesteia, imprecisă și incoerentă, referă la situația de fapt, la aprecierea probelor, iar nu la aspectele de legalitate ale hotărârii atacate, motiv pentru care, față de limitările impuse de art. 304 C. proc. civ., partea introductivă instanței de recurs în a le examina numai pe acestea, critica nu poate fi luată în examinare. Așa fiind, față de cele ce preced, în raport de art. 304.9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenții - reclamanți V.M. și H.M. împotriva deciziei nr. 214 din 3 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2011.