ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3634/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 19 din 8 iulie 2005 pronunțată în dosar nr. 19/2005 al Tribunalului Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC B.C. SRL Craiova împotriva pârâtei SC C. SA Craiova pentru constatarea nulității absolute a hotărârii A.G.A. din 24 iulie 2004 și a tuturor actelor încheiate în vederea convocării și desfășurării acesteia, precum și a nulității absolute a proiectului de divizare și a actului adițional publicat în M.O. din 19 august 2004. Totodată s-au admis cererile de intervenție în interesul pârâtei formulate de intervenientele SC N. SRL Craiova și SC C. SRL Craiova, cu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că solicitarea reclamantei de a se constata nulitatea actelor anterior menționate este nefondată, deoarece prin hotărârea A.G.E.A. SC C. SA din 26 martie 2003 s-a decis în unanimitate transformarea societății în societate de tip închis și divizarea conform art. 233 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 inclusiv reclamanta aprobând această modificare a actelor constitutive ale societății. Prin urmare, motivele de nulitate ale hotărârii A.G.A. din 24 iulie 2004, care a hotărât asupra divizării în conformitate cu dispozițiile art. 242 – art. 243 din aceeași lege, au fost înlăturate în considerarea faptului că reclamanta nu a formulat opoziție împotriva hotărârii A.G.E.A.

care a hotărât în principiu divizarea. De asemenea, proiectul de divizare a fost avizat de judecătorul delegat și publicat în M. Of. partea a IV-a din 7 mai 2005, adică cu 30 zile înainte de A.G.E.A. din 24 iulie 2004 fiind întocmit pe baza expertizei efectuate de experții desemnați în acest scop de judecătorul delegat. De asemenea, contrar susținerii reclamantei documentele privind divizarea au fost întocmite de administratorii în funcțiune, care au fost numiți la data de 29 martie 2001, pentru o durată de 4 ani conform certificatului constatator nr. 5227 din 26 ianuarie 2005 emis de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Dolj. În consecință, apreciind că hotărârea A.G.E.A. din 24 iulie 2004 a fost adoptată cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 31/1990 și că cererile de intervenție accesorie sunt întemeiate, acestea au fost admise, ca atare, iar acțiunea reclamantei respinsă.

Apelul declarat de reclamantă a fost respins prin decizia nr. 7 din 19 ianuarie 2006 pronunțată în dosarul nr. 3983/2005 al Curții de Apel Craiova, secția comercială. Instanța de control judiciar, confirmând soluția tribunalului a respins criticile formulate în apel apreciind că motivele de nulitate a hotărârii A.G.E.A. din 24 iulie 2004, sunt nefondate întrucât convocarea s-a efectuat legal atât în M. Of. nr. 1346/7 mai 2005 cât și într-un ziar de largă circulație; mandatul cenzorilor și administratorilor nu era suspendat în perioada 31 martie 2004 – 6 ianuarie 2005. Conform certificatului constatator emis de O.R.C. Dolj, administratorii au fost numiți la data de 29 martie 2001 pentru o perioadă de 4 ani, adică până la 29 martie 2005, iar cenzorii prin hotărârea A.G.A.

din 22 martie 2003 pe o perioadă de 3 ani. De asemenea, administratorul D.N.M. nu are interese contrare cu cele ale SC C. la care soția sa era asociat, nefiind prin urmare încălcate nici dispozițiile art. 149 alin. (1) și art. 150 din Legea nr. 31/1990. În același context, a fost respectată și obligația de informare, administratorii pârâtei respectând întreaga procedură privind convocarea. În privința expertizei solicitate de reclamantă, s-a concluzionat că proba nu este utilă și pertinentă, în condițiile în care proiectul de divizare a fost întocmit de expertul contabil desemnat de judecătorul delegat cu respectarea principiului proporționalității împărțirii patrimoniului. Din acest motiv a fost respinsă ca nefondată și critica referitoare la supraevaluarea sau subevaluarea unor bunuri.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta SC B.C. SRL criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 - 9 raportat la art. 312 alin. (5) C. proc. civ. În mod concret, recurenta, reluând sintetic motivele acțiunii și criticile formulate în apel, invocă faptul că instanțele plecând de la o stare de fapt insuficient cercetată și probe contradictorii sau insuficiente au interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente materiei, solicitând în principal admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare. Astfel, deși din certificatul constatator emis de O.R.C. la data de 22 noiembrie 2004, rezultă că pârâta SC C. SA se află sub incidența art. 232 din Legea nr. 314/2001, având mandatul administratorilor și cenzorilor expirat, instanțele au ignorat acest înscris dând eficiență altui certificat constatator eliberat de O.R.C.

Dolj, conform căruia aceste mandate au fost prelungite, cele două acte fiind deci contradictorii. O altă critică vizează greșita soluționare a cauzei sub aspectul insuficienței probelor. Ambele instanțe au apreciat că expertiza efectuată pentru întocmirea proiectului de divizare respectă cerințele legale, iar valoarea bunurilor a fost corect stabilită. Dar, o atare concluzie, susține recurenta, nu rezultă din probele dosarului, în condițiile în care acest raport de evaluare nu a fost depus la dosar, iar cererea pentru efectuarea unei noi expertize tehnice și contabile a fost nelegal respinsă. Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, probelor administrate raportat la dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., Curtea constată că acesta este întemeiat admițându-l ca atare. Astfel, instanțele aplicând textele legale incidente materiei fără o cercetare reală și profundă a fondului litigiului au pronunțat hotărâri nelegale, încălcând și dispozițiile art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ. Relevant sub acest aspect este faptul că la dosar au fost depuse acte contradictorii emise de O.R.C. Dolj cu privire la mandatul și perioada în care au funcționat cenzorii și administratorii societății pârâtei. În condițiile în care conform certificatului constatator nr. 55022 din 22 noiembrie 2004, SC C. se afla la acea dată „sub incidența art. 232 din Legea nr. 314/2001, având mandatul administratorilor și cenzorilor expirat”, iar unul dintre motivele de nulitate a hotărârii A.G.E.A.

din 24 iulie 2004, consta tocmai în faptul că la data respectivă pârâta nu avea organe statutare, instanțele erau obligate să solicite O.R.C. Dolj un certificat constatator „in extenso”, pentru a se verifica toate modificările intervenite, și nu să dea eficiență celui cu nr. 5227/26 ianuarie 2005, în opinia tribunalului și respectiv 5227 din 14 ianuarie 2005, în accepțiunea instanței de apel. Ambele instanțe au reținut ca fiind valabil acest din urmă act, conform căruia mandatul administratorilor și cenzorilor era în vigoare la data desfășurării A.G.E.A., fără a explica însă motivele pentru care primul certificat nu a fost luat în considerare. De asemenea, și respingerea probelor constând în efectuarea expertizelor solicitate de reclamantă cu motivarea că proba a fost administrată în temeiul dispoziției judecătorului delegat la O.R.C., este greșită.

Procedura desfășurată la O.R.C. are un caracter necontencios, astfel încât în ipoteza în care se solicită în cadrul unui litigiu în condiții de contradictorialitate administrarea altor probe, instanța este datoare să le încuviințeze pentru justa soluționare a cauzei. În caz contrar, nu este posibilă examinarea temeiniciei pretențiilor reclamantei, mai ales că proba a fost efectuată în cadrul procedurii necontencioase la cererea părții adverse. În consecință, nu doar pentru egalitate de tratament, se impunea încuviințarea probei, ci și pentru că aceasta era utilă și pertinentă cauzei, întrucât raportul de evaluare a bunurilor avut în vedere la întocmirea proiectului de divizare a fost criticat deoarece a creat o situație inechitabilă prin subevaluarea și respectiv supraevaluarea unor terenuri.

În concluzie, recursul fiind întemeiat sub aspectele reținute, și în cauză fiind dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., soluția ce se impune este aceea a admiterii recursului și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Cu prilejul rejudecării se vor administra toate probele necesare justei soluționări a cauzei inclusiv expertize tehnice și contabile, după clarificarea situației referitoare la existența sau inexistența mandatelor cenzorilor și administratorilor la data adoptării hotărârii a cărei nulitate s-a cerut a se constata, precum și orice altă probă utilă și necesară. Față de soluția preconizată examinarea celorlalte critici formulate de recurentă este inutilă și lipsită de interes juridic, dar vor fi avute în vedere ca și critici de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC B.C. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 7 din 19 ianuarie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleeași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2006.