ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3634/2006

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3634/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 19 din 8

iulie 2005 pronunțată în dosar nr. 19/2005 al Tribunalului Dolj, secția

comercială și de contencios administrativ, s-a respins acțiunea formulată de

reclamanta SC B.C. SRL Craiova împotriva pârâtei SC C. SA Craiova pentru

constatarea nulității absolute a hotărârii A.G.A. din 24 iulie 2004 și a

tuturor actelor încheiate în vederea convocării și desfășurării acesteia,

precum și a nulității absolute a proiectului de divizare și a actului adițional

publicat în M.O. din 19 august 2004. Totodată s-au admis cererile de

intervenție în interesul pârâtei formulate de intervenientele SC N. SRL Craiova

și SC C. SRL Craiova, cu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că solicitarea reclamantei de a

se constata nulitatea actelor anterior menționate este nefondată, deoarece prin

hotărârea A.G.E.A. SC C. SA din 26 martie 2003 s-a decis în unanimitate

transformarea societății în societate de tip închis și divizarea conform art. 233

alin. (3) din Legea nr. 31/1990 inclusiv reclamanta aprobând această modificare

a actelor constitutive ale societății. Prin urmare, motivele de nulitate ale

hotărârii A.G.A. din 24 iulie 2004, care a hotărât asupra divizării în

conformitate cu dispozițiile art. 242 – art. 243 din aceeași lege, au fost

înlăturate în considerarea faptului că reclamanta nu a formulat opoziție

împotriva hotărârii A.G.E.A. care a hotărât în principiu divizarea. De

asemenea, proiectul de divizare a fost avizat de judecătorul delegat și

publicat în M. Of. partea a IV-a din 7 mai 2005, adică cu 30 zile înainte de A.G.E.A.

din 24 iulie 2004 fiind întocmit pe baza expertizei efectuate de experții

desemnați în acest scop de judecătorul delegat.

De asemenea, contrar

susținerii reclamantei documentele privind divizarea au fost întocmite de

administratorii în funcțiune, care au fost numiți la data de 29 martie 2001,

pentru o durată de 4 ani conform certificatului constatator nr. 5227 din 26

ianuarie 2005 emis de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Dolj.

În consecință, apreciind că

hotărârea A.G.E.A. din 24 iulie 2004 a fost adoptată cu respectarea

dispozițiilor Legii nr. 31/1990 și că cererile de intervenție accesorie sunt

întemeiate, acestea au fost admise, ca atare, iar acțiunea reclamantei respinsă.

Apelul declarat de

reclamantă a fost respins prin decizia nr. 7 din 19 ianuarie 2006 pronunțată în

dosarul nr. 3983/2005 al Curții de Apel Craiova, secția comercială.

Instanța de control

judiciar, confirmând soluția tribunalului a respins criticile formulate în apel

apreciind că motivele de nulitate a hotărârii A.G.E.A. din 24 iulie 2004, sunt

nefondate întrucât convocarea s-a efectuat legal atât în M. Of. nr. 1346/7 mai

2005 cât și într-un ziar de largă circulație; mandatul cenzorilor și

administratorilor nu era suspendat în perioada 31 martie 2004 – 6 ianuarie

au fost numiți la data de 29 martie 2001 pentru o perioadă de 4 ani, adică până

la 29 martie 2005, iar cenzorii prin hotărârea A.G.A. din 22 martie 2003 pe o

perioadă de 3 ani. De asemenea, administratorul D.N.M. nu are interese contrare

cu cele ale SC C. la care soția sa era asociat, nefiind prin urmare încălcate

nici dispozițiile art. 149 alin. (1) și art. 150 din Legea nr. 31/1990.

În același context, a fost

respectată și obligația de informare, administratorii pârâtei respectând

întreaga procedură privind convocarea.

În privința expertizei

solicitate de reclamantă, s-a concluzionat că proba nu este utilă și

pertinentă, în condițiile în care proiectul de divizare a fost întocmit de

expertul contabil desemnat de judecătorul delegat cu respectarea principiului

proporționalității împărțirii patrimoniului. Din acest motiv a fost respinsă ca

nefondată și critica referitoare la supraevaluarea sau subevaluarea unor

bunuri.

Împotriva acestei soluții a

declarat recurs reclamanta SC B.C. SRL criticând-o pentru motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 - 9 raportat la art. 312 alin. (5) C.

proc. civ.

În mod concret, recurenta,

reluând sintetic motivele acțiunii și criticile formulate în apel, invocă

faptul că instanțele plecând de la o stare de fapt insuficient cercetată și

probe contradictorii sau insuficiente au interpretat și aplicat greșit

dispozițiile legale incidente materiei, solicitând în principal admiterea

recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Astfel, deși din

certificatul constatator emis de O.R.C. la data de 22 noiembrie 2004, rezultă

că pârâta SC C. SA se află sub incidența art. 232 din Legea nr. 314/2001, având

mandatul administratorilor și cenzorilor expirat, instanțele au ignorat acest

înscris dând eficiență altui certificat constatator eliberat de O.R.C. Dolj,

conform căruia aceste mandate au fost prelungite, cele două acte fiind deci

contradictorii.

O altă critică vizează

greșita soluționare a cauzei sub aspectul insuficienței probelor.

Ambele instanțe au apreciat

că expertiza efectuată pentru întocmirea proiectului de divizare respectă

cerințele legale, iar valoarea bunurilor a fost corect stabilită.

Dar, o atare concluzie,

susține recurenta, nu rezultă din probele dosarului, în condițiile în care

acest raport de evaluare nu a fost depus la dosar, iar cererea pentru

efectuarea unei noi expertize tehnice și contabile a fost nelegal respinsă.

Analizând recursul declarat,

prin prisma motivelor invocate, probelor administrate raportat la dispozițiile art.

312 alin. (5) C. proc. civ., Curtea constată că acesta este întemeiat

admițându-l ca atare.

Astfel, instanțele aplicând

textele legale incidente materiei fără o cercetare reală și profundă a fondului

litigiului au pronunțat hotărâri nelegale, încălcând și dispozițiile art. 129

alin. (4) și (5) C. proc. civ. Relevant sub acest aspect este faptul că la

dosar au fost depuse acte contradictorii emise de O.R.C. Dolj cu privire la

mandatul și perioada în care au funcționat cenzorii și administratorii

societății pârâtei. În condițiile în care conform certificatului constatator nr.

55022 din 22 noiembrie 2004, SC C. se afla la acea dată „sub incidența art. 232

din Legea nr. 314/2001, având mandatul administratorilor și cenzorilor

expirat”, iar unul dintre motivele de nulitate a hotărârii A.G.E.A. din 24

iulie 2004, consta tocmai în faptul că la data respectivă pârâta nu avea organe

statutare, instanțele erau obligate să solicite O.R.C. Dolj un certificat

constatator „in extenso”, pentru a se verifica toate modificările intervenite,

și nu să dea eficiență celui cu nr. 5227/26 ianuarie 2005, în opinia

tribunalului și respectiv 5227 din 14 ianuarie 2005, în accepțiunea instanței

de apel.

Ambele instanțe au reținut

ca fiind valabil acest din urmă act, conform căruia mandatul administratorilor

și cenzorilor era în vigoare la data desfășurării A.G.E.A., fără a explica însă

motivele pentru care primul certificat nu a fost luat în considerare.

De asemenea, și respingerea

probelor constând în efectuarea expertizelor solicitate de reclamantă cu

motivarea că proba a fost administrată în temeiul dispoziției judecătorului

delegat la O.R.C., este greșită.

Procedura desfășurată la O.R.C.

are un caracter necontencios, astfel încât în ipoteza în care se solicită în

cadrul unui litigiu în condiții de contradictorialitate administrarea altor

probe, instanța este datoare să le încuviințeze pentru justa soluționare a

cauzei. În caz contrar, nu este posibilă examinarea temeiniciei pretențiilor

reclamantei, mai ales că proba a fost efectuată în cadrul procedurii

necontencioase la cererea părții adverse. În consecință, nu doar pentru

egalitate de tratament, se impunea încuviințarea probei, ci și pentru că

aceasta era utilă și pertinentă cauzei, întrucât raportul de evaluare a

bunurilor avut în vedere la întocmirea proiectului de divizare a fost criticat

deoarece a creat o situație inechitabilă prin subevaluarea și respectiv

supraevaluarea unor terenuri.

În concluzie, recursul fiind

întemeiat sub aspectele reținute, și în cauză fiind dispozițiile art. 312 alin.

(5) C. proc. civ., soluția ce se impune este aceea a admiterii recursului și

trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Cu prilejul rejudecării se

vor administra toate probele necesare justei soluționări a cauzei inclusiv

expertize tehnice și contabile, după clarificarea situației referitoare la

existența sau inexistența mandatelor cenzorilor și administratorilor la data

adoptării hotărârii a cărei nulitate s-a cerut a se constata, precum și orice

altă probă utilă și necesară.

Față de soluția preconizată

examinarea celorlalte critici formulate de recurentă este inutilă și lipsită de

interes juridic, dar vor fi avute în vedere ca și critici de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC B.C. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 7 din 19 ianuarie 2006 a

Curții de Apel Craiova, secția comercială, pe care o casează și trimite cauza

spre rejudecarea apelului aceleeași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 noiembrie 2006.