ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3404/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3404/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 481

din 2 noiembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 6958/63/2010, Tribunalul Dolj,

secția comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC B.C. SRL

Craiova, împotriva pârâtei SC C. SA Craiova și a dispus anularea Hotărârii

Adunării Generale a Acționarilor pârâtei SC C. SA Craiova din data de 27

aprilie 2010.

S-a luat act că

reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de fond a reținut că, prin Hotărârea A.G.E.A. din 26 martie

2003 s-a aprobat transformarea pârâtei din societate de tip deschis în

societate de tip închis, divizarea de principiu a pârâtei SC C. SA Craiova și

mandatarea Consiliul de Administrație să elaboreze proiectul de divizare.

Acțiunea în anularea respectivei hotărâri, promovată de reclamanta din prezenta

cauză, a fost respinsă prin Decizia nr. 3746 din 17 iunie 2005 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 9986/2004, fila 58 – 63, iar

prin hotărârea A.G.E.A. din 24 iulie 2004 s-a pus în aplicare hotărârea de

divizare de principiu stabilită de A.G.E.A. din data de 26 martie 2003

De asemenea, instanța

a reținut că acțiunea în anularea Hotărârii A.G.E.A. din 24 iulie 2004,

promovată de reclamanta din prezenta cauză, a fost admisă prin Decizia nr. 3070

din 24 noiembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

dosarul nr. 9334/1/2008, care a constatat nulitatea Hotărârii și a actelor

privind proiectul de divizare, motivat de faptul că operațiunea de divizare s-a

efectuat în frauda intereselor acționarilor

SC C. SA Craiova chiar dacă a fost adoptată

cu un procent de 64,4 % din capitalul social, prin transferarea unei părți

substanțiale din activul societății și a unor minime datorii către societăți cu

răspundere limitată ai căror asociați au și calitatea de acționari sau angajați

ai societății divizate, cauza actelor încheiate apărând ca nelicită (art. 966 –

968 C. civ.).

Instanța de fond a

constatat că Adunarea Generală a Acționarilor din 27 aprilie 2010 a fost

nelegal constituită, întrucât acționarii convocați să participe au reprezentat

capitalul social de 1.662.275 mii lei (aferent unui număr de 66.491 acțiuni cu

valoarea nominală de 25.000 lei fiecare), adică capitalul social redus ca

urmare a divizării aprobate de AGEA din 24 iulie 2004, a cărei nulitate a fost

constatată prin Decizia nr. 3070 din 24 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, considerându-se că prin anularea hotărârii A.G.E.A. din 24

iulie 2004 capitalul social și patrimoniul pârâtei au revenit la valorile

anterioare divizării, iar faptul că divizarea de principiu aprobată prin

Hotărârea A.G.A. din 26 martie 2003 a fost menținută este irelevant în cauză,

divizarea concretă fiind cea care a fost adoptată în frauda acționarilor și a

fost sancționată de instanță.

Prin urmare, instanța

a statuat că, pentru a fi legal constituită și a putea delibera valabil asupra

problemelor înscrise pe ordinea de zi, Adunarea Generală a Acționarilor pârâtei

din 27 aprilie 2010 trebuia să fie constituită din acționarii, reprezentând

capitalul social total avut de pârâtă anterior divizării, adică în valoare de

2.542.275 mii lei reprezentat prin 101.691 acțiuni cu valoarea de 25.000 lei

fiecare.

S-a avut în vedere

că, situațiile financiare și rapoartele administratorilor și cenzorilor, întocmite

cu ignorarea Deciziei nr. 3070 din 24 noiembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție în dosarul nr. 9334/1/2008, adică fără întregirea

patrimoniului pârâtei la valoarea și compunerea anterioară divizării din 24

iulie 2004, sunt nereale și se înscriu pe linia fraudării intereselor

acționarilor, începută prin proiectul de divizare ce a făcut obiectul

dezbaterilor și aprobării din data de 24 iulie 2004.

Sub acest aspect, s-a

reținut că este irelevant dacă situațiile și rapoartele vizează data de 31

decembrie 2009 sau data de data de 24 noiembrie 2009 - așa cum a susținut

pârâta, de altfel neîntemeiat având în vedere că data este menționată expres pe

situații și rapoarte - deoarece nulitatea operează retroactiv, adică produce

efecte și pentru trecut, respectiv până în momentul adoptării actului juridic

anulat.

Instanța de fond a

considerat că, susținerea pârâtei potrivit căreia reclamanta nu a solicitat

repunerea în situația anterioară în cursul judecății ce a făcut obiectul

dosarului nr. 9334/1/2008 este irelevantă în cauză, repunerea în situația

anterioară fiind o consecință a principiului retroactivității efectelor

nulității actului juridic civil și un mijloc de asigurare a eficienței practice

a principiului retroactivității.

Instanța a reținut,

de asemenea, că în cauză au fost încălcate și dispozițiile art. 117 alin. (6)

din Legea nr. 31/1990 R, în sensul că în cuprinsul convocării, în ceea ce

privește pct. 5, nu s-au menționat explicit toate problemele ce urmau a face

obiectul dezbaterii adunării, respectiv precizarea activelor ce se vor gaja sau

închiria, valoarea, condițiile operațiunilor etc. care ar fi asigurat

acționarilor participarea în cunoștință de cauză la dezbateri și la votul ce

formează voința socială.

Totodată, instanța a

arătat că susținerea pârâtei conform cu care, în textul convocării s-a

menționat că documentele și materialele informative referitoare la problemele

înscrise pe ordinea de zi se pot consulta la sediul societății nu o exonerează

pe aceasta de obligația de a asigura prin convocator o minimă informație

privind problema ce va face obiectul dezbaterilor.

Apelul declarat de

pârâtă împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia

nr. 12/2011 din 9

februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția comercială.

În considerentele

deciziei, instanța de apel a reținut că motivul de apel de plus petita nu

subzistă dat fiind că instanța de fond s-a pronunțat în raport de cererea cu

care a fost învestită, soluționarea acțiunii, impunând analizarea în ansamblu a

modului de desfășurare a adunării generale, în raport de dispozițiile legale ce

reglementează modul de organizare și funcționare a organului suprem de

conducere al societății.

Așa fiind, s-a

constatat că reclamanții au contestat în integralitatea sa, hotărârea A.G.A.

din 27 aprilie 2010, pentru încălcarea dispozițiilor art. 117 alin. (6) și (7)

raportat la art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, scopul dispozițiilor art.

117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, fiind este acela de a se asigura

respectarea dreptului de informare al acționarilor, dreptul de a vota în

cunoștință de cauză cu privire la problemele puse în discuție în cadrul

adunării generale a acționarilor și de a asigura egalitatea în drepturi a

tuturor acționarilor. În acest sens Curtea a notat că, potrivit art. 117 alin. (3)

din lege, convocarea, care cuprinde, printre altele, și arătarea ordinii de zi,

este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, și în unul

dintre ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societății

sau din cea mai apropiată localitate tocmai pentru a se asigura informarea

acționarilor cu privire la ordinea de zi a adunării generale a acționarilor.

Curtea mai reține că

norma legală criticată nu instituie nici o discriminare între acționarii

minoritari și cei majoritari, ci stabilește că propunerile pe ordinea de zi se

pot face numai în anumite condiții, de natură a respecta dreptul la informare

al acționarilor, iar luarea unei decizii să fie în cunoștință de cauză. De

altfel, se poate lesne observa grija legiuitorului în acest sens, mai cu seamă

din dispozițiile art. 117 alin. (8) din Legea nr. 31/1990.

În acest context,

instanța de fond corect a reținut că Adunarea Generală a Acționarilor din 27

aprilie 2010 a fost nelegal constituită, întrucât acționarii convocați să

participe au reprezentat capitalul social de 1.662.275 mii lei (aferent unui

număr de 66.491 acțiuni cu valoarea nominală de 25.000 lei fiecare), adică

capitalul social redus ca urmare a divizării aprobate de A.G.E.A. din 24 iulie

2004, a cărei nulitate a fost constatată prin Decizia nr. 3070 din 24 noiembrie

2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin anularea hotărârii A.G.E.A.

din 24 iulie 2004 capitalul social și patrimoniul pârâtei au revenit la

valorile anterioare divizării, iar faptul că divizarea de principiu aprobată

prin Hotărârea A.G.A. din 26 martie 2003 a fost menținută este irelevant în

cauză, divizarea concretă fiind cea care a fost adoptată în frauda acționarilor

și a fost sancționată de instanță.

Prin urmare, pentru a

fi legal constituită și a putea delibera valabil asupra problemelor înscrise pe

ordinea de zi, Adunarea Generală a Acționarilor pârâtei din 27 aprilie 2010

trebuia să fie constituită din acționarii reprezentând capitalul social total

avut de pârâtă anterior divizării, adică în valoare de 2.542.275 mii lei

reprezentat prin 101.691 acțiuni cu valoarea de 25.000 lei fiecare.

În ce privește

susținerea pârâtei potrivit căreia reclamanta nu a solicitat repunerea în

situația anterioară în cursul judecății ce a făcut obiectul dosarului nr. 9334/1/2008

al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a considerat că nu este relevantă în

cauză, atâta timp cât repunerea în situația anterioară este o consecință a

principiului retroactivității efectelor nulității actului juridic civil și un

mijloc de asigurare a eficienței practice a principiului retroactivității.

SC C. SA Craiova a

formulat

recurs atât împotriva

deciziei cât și a sentinței, invocând nelegalitatea acțiunii din perspectiva

dispozițiilor art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ., în baza următoarelor critici:

instanțe au interpretat greșit actul juridic dedus judecății, constând în

hotărârea AGA din 27 aprilie 2010, schimbând înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acesteia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).

Recurenta

arată că prin decizia nr. 3070 din 24 noiembrie 2009 Înalta Curte de Casație și

Justiție a constatat nulitatea hotărârii AGA din 24 iulie 2004 și a actelor

privind proiectul de divizare, decizie ce nu a fost publicată nici la momentul

promovării recursului.

Raportându-se

la prevederile art. 251 alin. (6) și (8) din Legea nr. 31/1990 se arată că,

consiliul de administrație al societății a fost obligat să-și îndeplinească

atribuțiile sale, inclusiv cele prevăzute de art. 111 din lege, context ce a

determinat convocarea AGA din 27 aprilie 2010, având ca obiect al ordinii de

zi, inclusiv îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 111 raportat la art. 251

alin. (8) din Legea nr. 31/1990.

În acest

context, recurenta consideră că dacă intimata – în calitate de acționar al său

– se considera prejudiciată prin mențiunea privind declararea nulității actelor

de divizare trebuia să solicite radierea acestora și, numai după îndeplinirea

mențiunilor necesare putea considera că participarea tuturor acționarilor la

adunarea generală era obligatorie, iar sub acest aspect, instanțele au

considerat nejustificat că excepția ridicată în acest sens nu este

semnificativă.

De asemenea,

se afirmă că ambele instanțe au interpretat greșit hotărârea adunării generale

din 27 aprilie 2010 a cărei ordine de zi se referă în principal la exercițiul

financiar al anului 2009 pentru că situațiile financiare ale anului 2009 nu

puteau fi analizate și aprobate decât de reprezentantul capitalului social

existent în evidențele Registrului Comerțului, câtă vreme decizia nr. 3070 din 24

noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost înscrisă în

Registrul Comerțului.

hotărâri au fost date cu aplicarea greșită a legii și cu nesocotirea dispozițiilor

legale în sensul că:

- nici la

data convocării adunării generale și nici ulterior, hotărârea a cărei nulitate

s-a solicitat prin acțiune nu a fost înaintată de către instanță la oficiile

registrului comerțului de la sediile societăților implicate în fuziune sau

divizare, încălcându-se dispozițiile art. 251 alin. (5) din Legea nr. 31/1990.

Motivând că

demersurile privind procedura înscrierii de mențiuni necesită timp, recurenta

susține că era obligată să respecte termenul impus de art. 111 alin. (1) din

lege pentru întrunirea adunării generale a acționarilor.

În acest

context se arată că ambele instanțe și-au motivat soluția pe faptul că nu au

participat toți acționarii în evidență anterior anului 2004 fără a verifica

dacă au fost îndeplinite cerințele legale de radiere a mențiunii din Registrul

Comerțului și de luare în evidență a acțiunilor la Depozitarul Central.

Prin

întâmpinarea depusă la 19 septembrie 2011, intimata a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Analizând

decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată

că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

se putea da eficiență dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. ce se referă

la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și schimbarea

naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia trebuia ca

recurenta să arate, în clar, în ce a constat interpretarea greșită a instanței,

care să fi determinat schimbarea naturii actului juridic astfel încât natura

acestuia să fie alterată în mod substanțial.

În cauză, recurenta

indică ca și act interpretat greșit hotărârea AGA din 27 aprilie 2010, însă

argumentele aduse în dezvoltare se rezumă la justificarea motivelor ce au

determinat convocarea adunării generale, constând în necesitatea aprobării

situației financiare aferente anului 2009, precum și la consecințele

nepublicării hotărârii judecătorești prin care s-a constatat nulitatea AGA din

24 iulie 2004 și a actelor privind proiectul de divizare (decizia nr. 3070 din

24 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) ce nu pot fi

încadrate în motivul de nelegalitate invocat.

De asemenea,

nici trimiterile făcute le dispozițiile art. 251 alin. (6) și (8) din Legea nr.

31/1990 nu pot fi încadrate în motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 8

C. proc. civ., acestea vizând mai degrabă o pretinsă încălcare a dispozițiilor

respective ce pot fi subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi examinate în cadrul acestuia.

privește al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. se constată, de asemenea, că este nefondat.

În cauză nu

se poate reține o nesocotire a dispozițiilor art. 251 alin. (5) din Legea nr. 31/1990

prin care este reglementată înaintarea – din oficiu, de către instanță, a

hotărârii de declarare a nulității unei fuziuni ori divizări către oficiile

registrului comerțului de la sediile societăților implicate în fuziunea sau

divizarea respectivă pentru că, pe de o parte, o astfel de obligație incumbă

instanței care a pronunțat o astfel de hotărâre, iar pe de altă parte,

prevederile menționate nu au relevanță în cauză, date fiind consecințele nulității

divizării.

Astfel,

alin.6 al aceluiași articol reglementează efectele unui astfel de nulități, în

sensul că – hotărârea definitivă de declarare a nulității unei fuziuni ori

divizări nu aduce atingere prin ea însăși valabilității obligației născute în

sarcina sau în beneficiul societății absorbante ori societăților beneficiare,

angajate după ce fuziunea ori absorbția au devenit efective, în temeiul art. 249

și înainte ca hotărârea de declarare a nulității să fie publicată.

Rezultă din

aceste prevederi că, în materia divizării, nulitatea unei asemenea operațiuni

produce două categorii de efecte și anume: efectele caracteristice oricărei

nulități – retroactivitatea și repunerea în situația anterioară în raporturile

dintre societățile implicate în fuziune și o serie de efecte speciale

(enumerate anterior) ce vizează raporturile dintre societățile beneficiare și

terți.

În cauză,

litigiul în care s-a dispus nulitatea hotărârii AGEA din 24 iulie 2004 (prin

care s-a pus în aplicare divizarea) și a actelor privind proiectul de divizare

s-a pronunțat între

SC C. SA CRAIOVA (societate divizată) și

S.C. B.C. S.R.L. (acționar al acesteia),

situație în care operează opozabilitatea hotărârii pentru ambele părți.

Așa fiind,

recurenta nu se poate prevala de dispozițiile art. 251 alin. (6) din Legea nr. 31/1990

pe care legiuitorul le-a prevăzut pentru a proteja terții care au intrat în

raporturi juridice cu societățile beneficiare, bazându-se pe informațiile

publicate, în sensul că după publicarea nulității divizării se prezumă că aceștia

au încheiat acte juridice în cunoștință de cauză și pe propriul risc.

Deci, numai

față de terți și numai pentru actele încheiate de aceștia cu societățile

beneficiare al fuziunii în perioada în care s-au produs efectele fuziunii și

data la care hotărârea de declarare a nulității a fost publicată, declararea

nulității fuziunii nu produce efecte retroactive și nu afectează valabilitatea

actelor juridice.

Ori, în cauza

dedusă judecății nu suntem într-o asemenea ipoteză motiv pentru care nu poate

fi luată în considerare susținerea recurentei privind nesocotirea acestor norme

de către instanța apelului.

În fine, nici

dispozițiile art. 251 alin. (8) din Legea nr. 31/1990 nu sunt incidente în

cauză, acestea reglementând răspunderea societății participante la divizare

care își încetează existența ca urmare a declarării nulității fuziunii, pentru

obligațiile asumate în perioada prevăzută la alin. (6) al aceluiași art. 251.

Urmare

considerentelor expuse criticile recurentei sunt nefondate și totodată apar ca

fiind lipsite de eficiență juridică – în situația în care ar fi fost găsite ca

fondate – câtă vreme nulitatea hotărârii adunării generale din 27 aprilie 2010

( ce face obiectul acțiunii deduse judecății) a fost constatată și din prisma

motivului de nulitate întemeiat pe dispozițiile art. 117 art. 6 din Legea nr. 31/1990

(privind dreptul la informare) iar sub acest aspect nu s-au formulat critici de

neegalitate.

În consecință,

Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul conform art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

P

ENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

pârâta SC C. SA CRAIOVA împotriva deciziei nr. 12/2011 din 9 februarie 2011 a

Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi,

2 noiembrie 2011.