ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3404/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 481 din 2 noiembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 6958/63/2010, Tribunalul Dolj, secția comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC B.C. SRL Craiova, împotriva pârâtei SC C. SA Craiova și a dispus anularea Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor pârâtei SC C. SA Craiova din data de 27 aprilie 2010. S-a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, prin Hotărârea A.G.E.A. din 26 martie 2003 s-a aprobat transformarea pârâtei din societate de tip deschis în societate de tip închis, divizarea de principiu a pârâtei SC C. SA Craiova și mandatarea Consiliul de Administrație să elaboreze proiectul de divizare.

Acțiunea în anularea respectivei hotărâri, promovată de reclamanta din prezenta cauză, a fost respinsă prin Decizia nr. 3746 din 17 iunie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 9986/2004, fila 58 – 63, iar prin hotărârea A.G.E.A. din 24 iulie 2004 s-a pus în aplicare hotărârea de divizare de principiu stabilită de A.G.E.A. din data de 26 martie 2003 De asemenea, instanța a reținut că acțiunea în anularea Hotărârii A.G.E.A.

din 24 iulie 2004, promovată de reclamanta din prezenta cauză, a fost admisă prin Decizia nr. 3070 din 24 noiembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 9334/1/2008, care a constatat nulitatea Hotărârii și a actelor privind proiectul de divizare, motivat de faptul că operațiunea de divizare s-a efectuat în frauda intereselor acționarilor SC C. SA Craiova chiar dacă a fost adoptată cu un procent de 64,4 % din capitalul social, prin transferarea unei părți substanțiale din activul societății și a unor minime datorii către societăți cu răspundere limitată ai căror asociați au și calitatea de acționari sau angajați ai societății divizate, cauza actelor încheiate apărând ca nelicită (art. 966 – 968 C. civ.).

Instanța de fond a constatat că Adunarea Generală a Acționarilor din 27 aprilie 2010 a fost nelegal constituită, întrucât acționarii convocați să participe au reprezentat capitalul social de 1.662.275 mii lei (aferent unui număr de 66.491 acțiuni cu valoarea nominală de 25.000 lei fiecare), adică capitalul social redus ca urmare a divizării aprobate de AGEA din 24 iulie 2004, a cărei nulitate a fost constatată prin Decizia nr. 3070 din 24 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, considerându-se că prin anularea hotărârii A.G.E.A. din 24 iulie 2004 capitalul social și patrimoniul pârâtei au revenit la valorile anterioare divizării, iar faptul că divizarea de principiu aprobată prin Hotărârea A.G.A.

din 26 martie 2003 a fost menținută este irelevant în cauză, divizarea concretă fiind cea care a fost adoptată în frauda acționarilor și a fost sancționată de instanță. Prin urmare, instanța a statuat că, pentru a fi legal constituită și a putea delibera valabil asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi, Adunarea Generală a Acționarilor pârâtei din 27 aprilie 2010 trebuia să fie constituită din acționarii, reprezentând capitalul social total avut de pârâtă anterior divizării, adică în valoare de 2.542.275 mii lei reprezentat prin 101.691 acțiuni cu valoarea de 25.000 lei fiecare.

S-a avut în vedere că, situațiile financiare și rapoartele administratorilor și cenzorilor, întocmite cu ignorarea Deciziei nr. 3070 din 24 noiembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 9334/1/2008, adică fără întregirea patrimoniului pârâtei la valoarea și compunerea anterioară divizării din 24 iulie 2004, sunt nereale și se înscriu pe linia fraudării intereselor acționarilor, începută prin proiectul de divizare ce a făcut obiectul dezbaterilor și aprobării din data de 24 iulie 2004. Sub acest aspect, s-a reținut că este irelevant dacă situațiile și rapoartele vizează data de 31 decembrie 2009 sau data de data de 24 noiembrie 2009 - așa cum a susținut pârâta, de altfel neîntemeiat având în vedere că data este menționată expres pe situații și rapoarte - deoarece nulitatea operează retroactiv, adică produce efecte și pentru trecut, respectiv până în momentul adoptării actului juridic anulat.

Instanța de fond a considerat că, susținerea pârâtei potrivit căreia reclamanta nu a solicitat repunerea în situația anterioară în cursul judecății ce a făcut obiectul dosarului nr. 9334/1/2008 este irelevantă în cauză, repunerea în situația anterioară fiind o consecință a principiului retroactivității efectelor nulității actului juridic civil și un mijloc de asigurare a eficienței practice a principiului retroactivității. Instanța a reținut, de asemenea, că în cauză au fost încălcate și dispozițiile art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 R, în sensul că în cuprinsul convocării, în ceea ce privește pct. 5, nu s-au menționat explicit toate problemele ce urmau a face obiectul dezbaterii adunării, respectiv precizarea activelor ce se vor gaja sau închiria, valoarea, condițiile operațiunilor etc. care ar fi asigurat acționarilor participarea în cunoștință de cauză la dezbateri și la votul ce formează voința socială.

Totodată, instanța a arătat că susținerea pârâtei conform cu care, în textul convocării s-a menționat că documentele și materialele informative referitoare la problemele înscrise pe ordinea de zi se pot consulta la sediul societății nu o exonerează pe aceasta de obligația de a asigura prin convocator o minimă informație privind problema ce va face obiectul dezbaterilor. Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 12/2011 din 9 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că motivul de apel de plus petita nu subzistă dat fiind că instanța de fond s-a pronunțat în raport de cererea cu care a fost învestită, soluționarea acțiunii, impunând analizarea în ansamblu a modului de desfășurare a adunării generale, în raport de dispozițiile legale ce reglementează modul de organizare și funcționare a organului suprem de conducere al societății.

Așa fiind, s-a constatat că reclamanții au contestat în integralitatea sa, hotărârea A.G.A. din 27 aprilie 2010, pentru încălcarea dispozițiilor art. 117 alin. (6) și (7) raportat la art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, scopul dispozițiilor art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, fiind este acela de a se asigura respectarea dreptului de informare al acționarilor, dreptul de a vota în cunoștință de cauză cu privire la problemele puse în discuție în cadrul adunării generale a acționarilor și de a asigura egalitatea în drepturi a tuturor acționarilor.

În acest sens Curtea a notat că, potrivit art. 117 alin. (3) din lege, convocarea, care cuprinde, printre altele, și arătarea ordinii de zi, este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, și în unul dintre ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societății sau din cea mai apropiată localitate tocmai pentru a se asigura informarea acționarilor cu privire la ordinea de zi a adunării generale a acționarilor. Curtea mai reține că norma legală criticată nu instituie nici o discriminare între acționarii minoritari și cei majoritari, ci stabilește că propunerile pe ordinea de zi se pot face numai în anumite condiții, de natură a respecta dreptul la informare al acționarilor, iar luarea unei decizii să fie în cunoștință de cauză.

De altfel, se poate lesne observa grija legiuitorului în acest sens, mai cu seamă din dispozițiile art. 117 alin. (8) din Legea nr. 31/1990. În acest context, instanța de fond corect a reținut că Adunarea Generală a Acționarilor din 27 aprilie 2010 a fost nelegal constituită, întrucât acționarii convocați să participe au reprezentat capitalul social de 1.662.275 mii lei (aferent unui număr de 66.491 acțiuni cu valoarea nominală de 25.000 lei fiecare), adică capitalul social redus ca urmare a divizării aprobate de A.G.E.A. din 24 iulie 2004, a cărei nulitate a fost constatată prin Decizia nr. 3070 din 24 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin anularea hotărârii A.G.E.A. din 24 iulie 2004 capitalul social și patrimoniul pârâtei au revenit la valorile anterioare divizării, iar faptul că divizarea de principiu aprobată prin Hotărârea A.G.A.

din 26 martie 2003 a fost menținută este irelevant în cauză, divizarea concretă fiind cea care a fost adoptată în frauda acționarilor și a fost sancționată de instanță. Prin urmare, pentru a fi legal constituită și a putea delibera valabil asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi, Adunarea Generală a Acționarilor pârâtei din 27 aprilie 2010 trebuia să fie constituită din acționarii reprezentând capitalul social total avut de pârâtă anterior divizării, adică în valoare de 2.542.275 mii lei reprezentat prin 101.691 acțiuni cu valoarea de 25.000 lei fiecare.

În ce privește susținerea pârâtei potrivit căreia reclamanta nu a solicitat repunerea în situația anterioară în cursul judecății ce a făcut obiectul dosarului nr. 9334/1/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a considerat că nu este relevantă în cauză, atâta timp cât repunerea în situația anterioară este o consecință a principiului retroactivității efectelor nulității actului juridic civil și un mijloc de asigurare a eficienței practice a principiului retroactivității. SC C. SA Craiova a formulat recurs atât împotriva deciziei cât și a sentinței, invocând nelegalitatea acțiunii din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ., în baza următoarelor critici: 1. Ambele instanțe au interpretat greșit actul juridic dedus judecății, constând în hotărârea AGA din 27 aprilie 2010, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia (art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.). Recurenta arată că prin decizia nr. 3070 din 24 noiembrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat nulitatea hotărârii AGA din 24 iulie 2004 și a actelor privind proiectul de divizare, decizie ce nu a fost publicată nici la momentul promovării recursului. Raportându-se la prevederile art. 251 alin. (6) și (8) din Legea nr. 31/1990 se arată că, consiliul de administrație al societății a fost obligat să-și îndeplinească atribuțiile sale, inclusiv cele prevăzute de art. 111 din lege, context ce a determinat convocarea AGA din 27 aprilie 2010, având ca obiect al ordinii de zi, inclusiv îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 111 raportat la art. 251 alin. (8) din Legea nr. 31/1990.

În acest context, recurenta consideră că dacă intimata – în calitate de acționar al său – se considera prejudiciată prin mențiunea privind declararea nulității actelor de divizare trebuia să solicite radierea acestora și, numai după îndeplinirea mențiunilor necesare putea considera că participarea tuturor acționarilor la adunarea generală era obligatorie, iar sub acest aspect, instanțele au considerat nejustificat că excepția ridicată în acest sens nu este semnificativă. De asemenea, se afirmă că ambele instanțe au interpretat greșit hotărârea adunării generale din 27 aprilie 2010 a cărei ordine de zi se referă în principal la exercițiul financiar al anului 2009 pentru că situațiile financiare ale anului 2009 nu puteau fi analizate și aprobate decât de reprezentantul capitalului social existent în evidențele Registrului Comerțului, câtă vreme decizia nr. 3070 din 24 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost înscrisă în Registrul Comerțului.

2. Ambele hotărâri au fost date cu aplicarea greșită a legii și cu nesocotirea dispozițiilor legale în sensul că: - nici la data convocării adunării generale și nici ulterior, hotărârea a cărei nulitate s-a solicitat prin acțiune nu a fost înaintată de către instanță la oficiile registrului comerțului de la sediile societăților implicate în fuziune sau divizare, încălcându-se dispozițiile art. 251 alin. (5) din Legea nr. 31/1990. Motivând că demersurile privind procedura înscrierii de mențiuni necesită timp, recurenta susține că era obligată să respecte termenul impus de art. 111 alin. (1) din lege pentru întrunirea adunării generale a acționarilor. În acest context se arată că ambele instanțe și-au motivat soluția pe faptul că nu au participat toți acționarii în evidență anterior anului 2004 fără a verifica dacă au fost îndeplinite cerințele legale de radiere a mențiunii din Registrul Comerțului și de luare în evidență a acțiunilor la Depozitarul Central.

Prin întâmpinarea depusă la 19 septembrie 2011, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: 1. Pentru a se putea da eficiență dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. ce se referă la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia trebuia ca recurenta să arate, în clar, în ce a constat interpretarea greșită a instanței, care să fi determinat schimbarea naturii actului juridic astfel încât natura acestuia să fie alterată în mod substanțial.

În cauză, recurenta indică ca și act interpretat greșit hotărârea AGA din 27 aprilie 2010, însă argumentele aduse în dezvoltare se rezumă la justificarea motivelor ce au determinat convocarea adunării generale, constând în necesitatea aprobării situației financiare aferente anului 2009, precum și la consecințele nepublicării hotărârii judecătorești prin care s-a constatat nulitatea AGA din 24 iulie 2004 și a actelor privind proiectul de divizare (decizia nr. 3070 din 24 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) ce nu pot fi încadrate în motivul de nelegalitate invocat. De asemenea, nici trimiterile făcute le dispozițiile art. 251 alin. (6) și (8) din Legea nr. 31/1990 nu pot fi încadrate în motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., acestea vizând mai degrabă o pretinsă încălcare a dispozițiilor respective ce pot fi subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi examinate în cadrul acestuia. 2. În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată, de asemenea, că este nefondat. În cauză nu se poate reține o nesocotire a dispozițiilor art. 251 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 prin care este reglementată înaintarea – din oficiu, de către instanță, a hotărârii de declarare a nulității unei fuziuni ori divizări către oficiile registrului comerțului de la sediile societăților implicate în fuziunea sau divizarea respectivă pentru că, pe de o parte, o astfel de obligație incumbă instanței care a pronunțat o astfel de hotărâre, iar pe de altă parte, prevederile menționate nu au relevanță în cauză, date fiind consecințele nulității divizării.

Astfel, alin.6 al aceluiași articol reglementează efectele unui astfel de nulități, în sensul că – hotărârea definitivă de declarare a nulității unei fuziuni ori divizări nu aduce atingere prin ea însăși valabilității obligației născute în sarcina sau în beneficiul societății absorbante ori societăților beneficiare, angajate după ce fuziunea ori absorbția au devenit efective, în temeiul art. 249 și înainte ca hotărârea de declarare a nulității să fie publicată. Rezultă din aceste prevederi că, în materia divizării, nulitatea unei asemenea operațiuni produce două categorii de efecte și anume: efectele caracteristice oricărei nulități – retroactivitatea și repunerea în situația anterioară în raporturile dintre societățile implicate în fuziune și o serie de efecte speciale (enumerate anterior) ce vizează raporturile dintre societățile beneficiare și terți.

În cauză, litigiul în care s-a dispus nulitatea hotărârii AGEA din 24 iulie 2004 (prin care s-a pus în aplicare divizarea) și a actelor privind proiectul de divizare s-a pronunțat între SC C. SA CRAIOVA (societate divizată) și S.C. B.C. S.R.L. (acționar al acesteia), situație în care operează opozabilitatea hotărârii pentru ambele părți. Așa fiind, recurenta nu se poate prevala de dispozițiile art. 251 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 pe care legiuitorul le-a prevăzut pentru a proteja terții care au intrat în raporturi juridice cu societățile beneficiare, bazându-se pe informațiile publicate, în sensul că după publicarea nulității divizării se prezumă că aceștia au încheiat acte juridice în cunoștință de cauză și pe propriul risc.

Deci, numai față de terți și numai pentru actele încheiate de aceștia cu societățile beneficiare al fuziunii în perioada în care s-au produs efectele fuziunii și data la care hotărârea de declarare a nulității a fost publicată, declararea nulității fuziunii nu produce efecte retroactive și nu afectează valabilitatea actelor juridice. Ori, în cauza dedusă judecății nu suntem într-o asemenea ipoteză motiv pentru care nu poate fi luată în considerare susținerea recurentei privind nesocotirea acestor norme de către instanța apelului.

În fine, nici dispozițiile art. 251 alin. (8) din Legea nr. 31/1990 nu sunt incidente în cauză, acestea reglementând răspunderea societății participante la divizare care își încetează existența ca urmare a declarării nulității fuziunii, pentru obligațiile asumate în perioada prevăzută la alin. (6) al aceluiași art. 251. Urmare considerentelor expuse criticile recurentei sunt nefondate și totodată apar ca fiind lipsite de eficiență juridică – în situația în care ar fi fost găsite ca fondate – câtă vreme nulitatea hotărârii adunării generale din 27 aprilie 2010 ( ce face obiectul acțiunii deduse judecății) a fost constatată și din prisma motivului de nulitate întemeiat pe dispozițiile art. 117 art. 6 din Legea nr. 31/1990 (privind dreptul la informare) iar sub acest aspect nu s-au formulat critici de neegalitate.

În consecință, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. P

ENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC C. SA CRAIOVA împotriva deciziei nr. 12/2011 din 9 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2011.