ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2925/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2925/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată,

reclamantul I.A. a solicitat anularea Hotărârii A.G.E.A. nr. 1 din 29 august 2008

și constatarea nulității divizării SC A.R. SA prin desprinderea unei părți din

patrimoniul social al societății divizate și transmiterea către o societate nou

înființată SC D.M. SA, în contradictoriu cu pârâta SC A.R. SA

În motivarea cererii sale, reclamantul

a arătat că nulitatea divizării rezultă din faptul că nu a fost adoptată o

hotărâre de admitere în principiu, administratorii nu au fost împuterniciți

prin hotărâre de acționarii societății pentru întocmirea proiectului de

divizare, au fost încălcate astfel dispozițiile art. 239 și art. 243

2

din Legea nr. 31/1990, iar cauza, scopul actului juridic este fals. A mai

arătat că scopul real al divizării este înlăturarea miilor de acționari

persoane fizice, pentru ca acționarul majoritar B.I.L. sa rămână cu activele

semnificative și că această divizare reprezintă un caz particular de abuz de

majoritate al acționarului majoritar față de acționarii minoritari și în consecință,

a considerat că divizarea este nulă iar Hotărârea nr. 1/2008 anulabilă și în

raport cu prevederile art. 136 din lege.

Prin sentința

comercială nr. 2245 din 02 iunie 2010, Tribunalul Galați a admis acțiunea, a

dispus anularea Hotărârii A.G.E.A. a SC A.R. SA nr. 1 din 29 august 2008 și a

declarat nulă divizarea SC A.R. SA prin desprinderea unei părți din patrimoniul

societății divizate și transmiterea lui către SC D.M. SA.

Pentru a

pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la data de 29 august 2008,

adunarea generală extraordinară a acționarilor SC A.R. SA a adoptat o hotărâre

prin care s-a aprobat proiectul de divizare al SC A.R. SA nr. 30 din 30 iunie 2008

publicat în M. Of. al României nr. 3958 din 21 iulie 2008, proiect ce prevede

desprinderea și constituirea SC D.M. SA, către care se transmite o parte din

patrimoniul societății divizate. Totodată, s-a aprobat și reducerea capitalului

social al SC A.R. SA ca urmare a divizării cu suma de 100.000 lei, de la

930.000 lei la 830.000 lei prin anularea unui număr de 1.000.000 acțiuni cu

valoare nominală de 0,10 lei fiecare.

Ca efect al

reducerii de capital datorată divizării, art. 6.1 și art. 6.2 din actul

constitutiv al SC A.R. SA s-a modificat, în consecință. în acest caz, divizarea

s-a realizat într-o singură etapă, fiind adoptată o singură hotărâre.

S-a mai

reținut că art. 241 din Legea nr. 31/1990 republicată prevede că

administratorii societăților care urmează a participa la divizare vor întocmi

proiectul de divizare care va cuprinde mențiunile prevăzute la lit. a)-k) ale

acestui articol, operațiunea de divizare fiind un proces cu mai multe etape.

Prima etapă a

divizării se referă la adoptarea hotărârii de divizare și însărcinarea

administratorilor cu elaborarea proiectului de divizare, iar cea de-a doua este

divizarea propriu-zisă, când organele statutare aprobă divizarea conform

proiectului întocmit de administratori, ce poate suferi și modificări.

S-a

apreciat că operațiunea de divizare prin desprinderea unei părți din

patrimoniul SC A.R. SA și transferarea acesteia ca întreg unei societăți care

este astfel constituită, SC D.M. SA, în schimbul alocării de părți sociale ale

societății beneficiare către acționarii societății care transferă activele, nu

respectă nici una dintre cele două reguli mai sus enunțate, operațiunea de

divizare realizându-se într-o singură etapă, situație care a făcut posibilă

încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990

republicată.

În convocarea

publicată în M. Of. din 25 iulie 2008 s-a prevăzut că, în urma reducerii

capitalului social al societății, ca efect al divizării, art. 6.2 privind

structura acționariatului se modifică arătându-se textul integral al

articolului. S-a considerat că în acest mod s-au încălcat dispozițiile art. 117

alin. (7) din Lege a căror respectare este obligatorie, textul având caracter

imperativ. Astfel, la data publicării convocării adunării generale

extraordinare, convocare ce conține și textul integral al propunerilor de

modificare a actului constitutiv, nu se împlinise termenul înlăuntrul căruia

acționarii societății divizate aveau dreptul de a opta pentru a deveni asociați

ai societății beneficiare sau de a se retrage din societatea ce urma a se

diviza.

Astfel,

proiectul de divizare s-a publicat în M. Of. la data de 21 iulie 2008 iar în

cuprinsul proiectului s-a stabilit prin art. 9 că acționarii societății

divizate au dreptul să opteze fie pentru retragerea din societatea divizată,

fie să devină asociați ai societății beneficiare în termen de 10

zile

de la data publicării proiectului de

divizare în M. Of., termenul calculându-se prin luarea în calcul atât a zilei

de 21 iulie 2008, cât și a ultimei zile adică, data de 30 iulie 2008.

Convocarea adunării generale extraordinare a acționarilor pentru a se hotărî

divizarea s-a publicat în M. Of. pe data de 25 iulie 2008, fără a se respecta

dreptul de opțiune al acționarilor.

Pe de

altă parte, în cazul divizării, legea conferă acționarilor, care nu sunt de

acord cu o hotărâre de divizare, dreptul de a se retrage dintr-o societate pe

acțiuni, cu toate implicațiile de ordin financiar la care vor putea fi supuse

societățile din care acei acționari se vor retrage. Astfel, dreptul de a opta

pentru a deveni acționar al societăților nou înființate nu este prevăzut de lege,

ci doar dreptul de a se retrage din societatea divizată.

Aceasta

deoarece, în cazul în care acționarii nu se retrag, divizarea are ca efect

repartizarea către acționarii societății divizate de părți sociale, la

societățile beneficiare, în conformitate cu regulile de repartizare stabilite

în proiectul de divizare.

în consecință,

instanța a apreciat că proiectul de divizare încalcă prevederile art. 241 lit.

k) din Legea nr. 31/1990 deoarece nu conține informațiile specifice și

esențiale referitoare atât la situația pasivelor prin descrierea exactă a

acestora și la condițiile alocării de părți sociale, la societatea nou

înființată.

Acționarii

societății divizate devin asociați ai societății beneficiare în conformitate cu

regulile de repartizare stabilite în proiectul de divizare conform art. 250 alin.

(1) lit. b) din Lege, astfel, toți acționarii societății divizate devin

asociați ai societății beneficiare și nu doar anumiți acționari, cum s-a

întâmplat în speță.

Pentru

aceste considerente, s-a reținut că divizarea astfel realizată aduce atingere

drepturilor de acționar ale reclamantului deoarece în contul activelor preluate

de la societatea divizată al cărei acționar este, acesta nu a primit nimic,

rămânând acționar la societatea divizată al cărui activ a fost semnificativ

redus.

Împotriva

acestei sentințe a formulat apel pârâta SC A.R. SA Galați, iar prin decizia nr.

23/ A din 24 februarie 2011, Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă

și fluvială, a admis apelul pârâtei SC V.A. SA, în calitate de succesoare în

urma fuziunii prin absorbție a SC A.R. SA, a schimbat în tot sentința apelată

și a respins ca nefondată acțiunea reclamantului I.A.

În

motivarea soluției pronunțate, instanța de apel a reținut în esență că, prin

cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat constatarea nulității

divizării pentru lipsa hotărârii de principiu privind divizarea, impusă de

dispozițiile art. 239 din Legea 31/1990, pentru încălcarea dispozițiilor art. 243

2

din Legea 31/1990, pentru existența unei cauze ilicite, imorale și contrare

ordinii publice și pentru existența cazului de abuz de majoritate.

În ceea ce

privește primul motiv, s-a reținut că în mod greșit Tribunalul Galați a

apreciat că ar fi trebuit să existe două hotărâri A.G.E.A., respectiv una de principiu

și una de aprobare a divizării, având în vedere că deși într-o formă mai veche

a Legii 31/1990, art. 241 prevedea că proiectul de divizare se întocmește de

către administrator în baza hotărârii adunării generale a acționarilor,

ulterior însă, Legea nr. 441/2006 a modificat conținutul acestei dispoziții

indicând doar faptul că administratorii întocmesc proiectul de fuziune, astfel

încât este vădit că la momentul adoptării proiectului de fuziune din speță,

administratorul pârâtei nu trebuia să fie împuternicit printr-o hotărâre de

principiu.

S-a reținut a

fi neîntemeiată susținerea referitoare la încălcarea disp. art. 2432 din Legea 31/1990, ca fiind

săvârșită prin omisiunea judecătorului delegat de a verifica existența

hotărârii de principiu deși, o asemenea hotărâre nu este cerută de lege și nici

nu s-a făcut dovada că ea ar fi fost impusă de actele constitutive ale

societății pârâte.

Nu s-a

reținut nici afirmația potrivit căreia scopul divizării nu îndeplinește

condițiile art. 948 pct. 4, 966 - 968 C. civ., având în vedere că în proiectul

de divizare se indică scopul economic al acesteia, respectiv dezvoltarea

imobiliară în cadrul unei societăți distincte și că acționarii nu sunt mutați

dintr-o societate în alta așa cum a susținut reclamantul, aceștia având

posibilitatea de a opta în acest sens.

De

asemenea nu s-a reținut nici existenta unui abuz de majoritate dat fiind faptul

că voința societății se exprimă în cadrul adunărilor generale, prin hotărâri

care se iau în condițiile de cvorum impuse de lege sau de actele constitutive.

În ceea ce

privește convocarea în vederea adoptării unei hotărâri de deschidere a

divizării, s-a apreciat că nu este cerută de lege, astfel că nu se poate reține

că prin neefectuarea acestei operațiuni s-ar fi lezat interesele legitime sau

drepturile acționarilor, în accepțiunea art. 136 din lege.

Având în

vedere că reclamantul nu a solicitat constatarea nulității divizării pentru

încălcarea dispozițiilor art. 241 lit. k) din Legea 31/1990 sau ale art. 250 alin.

(1) lit. b) din aceeași lege, s-a apreciat că în mod greșit prima instanță a avut

în vedere aceste motive.

În ceea

ce privește apărările reclamantului referitoare la nulitatea divizării prin

încălcarea dispozițiilor art. 241 lit. f) și k) din lege, având în vedere că

potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în apel nu se pot face cereri noi,

instanța nu a mai procedat la analizarea acestora.

Împotriva

deciziei sus menționate, a declarat recurs reclamantul I.A., invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat

admiterea recursului, anularea deciziei atacate și menținerea sentinței primei

instanțe, ca fiind temeinică și legală.

În argumentarea

criticilor formulate, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că decizia

atacată este nelegală, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a

legii, respectiv a dispozițiilor art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990,

având în vedere că la data publicării convocării adunării generale

extraordinare, nu se împlinise termenul înlăuntrul căruia acționarii societății

divizate aveau dreptul de a opta pentru a deveni asociați ai societății

beneficiare sau de a se retrage din societatea ce urma a se diviza.

În ceea ce

privește aplicarea dispozițiilor art. 241 lit. k) din Legea nr. 31/1990, s-a

arătat că și în măsura în care instanța ar fi invocat din oficiu aceste

neregularități ale proiectului de divizare, nu s-a încălcat principiul

disponibilității, ci s-a dat eficiență prevederilor art. 129 C. proc. civ.

Referitor la

cauza ilicită, recurentul a susținut că scopul ilicit al operațiunii de

divizare rezultă din subevaluarea patrimoniului SC A.R. SA, operațiune ce are

efect asupra valorii acțiunilor societății divizate și beneficiare; divizarea

s-a realizat prin abuzul de majoritate, astfel că lipsind affectio societatis,

micii acționari sunt captivi în societate și nu pot exercita vreo influență

relevantă în activitatea acesteia și că singurul scop al divizării a fost

devalizarea societății.

Recursul

reclamantului I.A. este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

În ceea ce

privește prima critică formulată referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 117

alin. (7) din Legea nr. 31/1990, se impune a fi tăcută precizarea că incidența

prevederilor legale sus menționate trebuie analizată în raport de dispozițiile art.

239 și 241 din același act normativ, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.

441/2006.

Astfel,

potrivit art. 239 din Legea nr. 31/1990, divizarea se hotărăște de fiecare

societate în parte, în condițiile stabilite pentru modificarea actului

constitutiv al societății, astfel încât lipsa hotărârii de principiu nu atrage

nulitatea operațiunii, nefiind prevăzută nicio sancțiune legală. Art. 241 din

lege reglementează conținutul proiectului ce va fi întocmit de administratorii

societăților implicate în divizare, ce va fi supus aprobării adunării generale

a fiecăreia dintre societățile participante, astfel cum s-a procedat de altfel

în cauză, prin adoptarea Hotărârii A.G.E.A. nr. 1 din 29 august 2008, așadar nu

poate fi reținută încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 117 alin.

(7) din lege.

Potrivit dispozițiilor art. 241 lit. k)

din Legea nr. 31/1990, pretins a fi fost încălcate, administratorii

societăților care urmează a participa la fuziune sau la divizare vor întocmi un

proiect de fuziune sau de divizare, care va cuprinde în cazul divizării - descrierea

și repartizarea exactă a activelor și pasivelor care urmează a fi transferate

fiecăreia dintre societățile beneficiare; - repartizarea către acționarii sau

asociații societății divizate de acțiuni, respectiv părți sociale, la

societățile beneficiare și criteriul pe baza căruia se face repartizarea.

În raport de

prevederile legale menționate, cu referire la dispozițiile art. 129 C. proc.

civ., în mod corect a reținut instanța de apel că față de temeiul de drept

invocat în cererea de chemare în judecată, prima instanță era ținută a analiza

cauza în limitele și cadrul procesual stabilit de reclamant. Astfel, este de

subliniat că deși potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au

îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice

greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și

prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și

temeinice, rolul activ nu înseamnă încălcarea principiului disponibilității în

procesul civil, deoarece obligația de a-și proba apărările revine

reclamantului, instanța neputând să se substituie voinței părților. Totodată,

potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra

obiectului cererii deduse judecății, prin urmare, cadrul procesual este cel

stabilit prin cererea introductivă de instanță, nefiind permis instanței să se

pronunțe în afara limitelor în care a fost învestită.

Și critica

referitoare la abuzul de majoritate, scopul și cauza pretins ilicite, se

dovedește a fi nefondată, având în vedere că deși a invocat prevederile art. 136

din Legea nr. 31/1990, nu s-a făcut dovada că hotărârea a fost luată contrar

interesului general al societății și în scopul favorizării asociaților

majoritari în detrimentul celor minoritari. De altfel, în mod corect a reținut

instanța de apel că în proiectul de divizare s-a indicat scopul economic al

acestei operațiuni, respectiv dezvoltarea imobiliară în cadrul unei societăți

distincte, cu respectarea dispozițiilor art. 948 pct. 4, art. 966-968 C. civ.

În ceea ce

privește critica referitoare la abuzul de majoritate, prin prisma dispozițiilor

art. 136 din Legea nr. 31/1990, cu referire la art. 241 din lege, nu poate fi

reținută, având în vedere că nefiind cerută de lege convocarea în vederea

adoptării unei hotărâri de deschidere a divizării, neefectuarea acestei

operațiuni nu ar fi putut conduce la lezarea intereselor legitime sau

drepturilor acționarilor.

Pentru

aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ. respinge ca nefondat recursul reclamantului I.A., iar în temeiul art. 274 C.

proc. civ., ca parte căzută în pretenții, va fi obligat la plata cheltuielilor

de judecată, respectiv onorariu de avocat, în cuantum de 6.435,31 lei către intimata

SC V.A. SA Brăila.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamantul I.A. împotriva deciziei nr. 23/ A

din 24 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă

și fluvială.

Obligă

recurentul la 6.435,31 lei cheltuieli de judecată către intimata SC V.A. SA Brăila.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2011.