ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2925/2011

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul I.A. a solicitat anularea Hotărârii A.G.E.A. nr. 1 din 29 august 2008 și constatarea nulității divizării SC A.R. SA prin desprinderea unei părți din patrimoniul social al societății divizate și transmiterea către o societate nou înființată SC D.M. SA, în contradictoriu cu pârâta SC A.R. SA În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că nulitatea divizării rezultă din faptul că nu a fost adoptată o hotărâre de admitere în principiu, administratorii nu au fost împuterniciți prin hotărâre de acționarii societății pentru întocmirea proiectului de divizare, au fost încălcate astfel dispozițiile art. 239 și art. 243 2 din Legea nr. 31/1990, iar cauza, scopul actului juridic este fals.

A mai arătat că scopul real al divizării este înlăturarea miilor de acționari persoane fizice, pentru ca acționarul majoritar B.I.L. sa rămână cu activele semnificative și că această divizare reprezintă un caz particular de abuz de majoritate al acționarului majoritar față de acționarii minoritari și în consecință, a considerat că divizarea este nulă iar Hotărârea nr. 1/2008 anulabilă și în raport cu prevederile art. 136 din lege. Prin sentința comercială nr. 2245 din 02 iunie 2010, Tribunalul Galați a admis acțiunea, a dispus anularea Hotărârii A.G.E.A. a SC A.R. SA nr. 1 din 29 august 2008 și a declarat nulă divizarea SC A.R. SA prin desprinderea unei părți din patrimoniul societății divizate și transmiterea lui către SC D.M.

SA. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la data de 29 august 2008, adunarea generală extraordinară a acționarilor SC A.R. SA a adoptat o hotărâre prin care s-a aprobat proiectul de divizare al SC A.R. SA nr. 30 din 30 iunie 2008 publicat în M. Of. al României nr. 3958 din 21 iulie 2008, proiect ce prevede desprinderea și constituirea SC D.M. SA, către care se transmite o parte din patrimoniul societății divizate. Totodată, s-a aprobat și reducerea capitalului social al SC A.R. SA ca urmare a divizării cu suma de 100.000 lei, de la 930.000 lei la 830.000 lei prin anularea unui număr de 1.000.000 acțiuni cu valoare nominală de 0,10 lei fiecare. Ca efect al reducerii de capital datorată divizării, art. 6.1 și art. 6.2 din actul constitutiv al SC A.R.

SA s-a modificat, în consecință. în acest caz, divizarea s-a realizat într-o singură etapă, fiind adoptată o singură hotărâre. S-a mai reținut că art. 241 din Legea nr. 31/1990 republicată prevede că administratorii societăților care urmează a participa la divizare vor întocmi proiectul de divizare care va cuprinde mențiunile prevăzute la lit. a)-k) ale acestui articol, operațiunea de divizare fiind un proces cu mai multe etape. Prima etapă a divizării se referă la adoptarea hotărârii de divizare și însărcinarea administratorilor cu elaborarea proiectului de divizare, iar cea de-a doua este divizarea propriu-zisă, când organele statutare aprobă divizarea conform proiectului întocmit de administratori, ce poate suferi și modificări.

S-a apreciat că operațiunea de divizare prin desprinderea unei părți din patrimoniul SC A.R. SA și transferarea acesteia ca întreg unei societăți care este astfel constituită, SC D.M. SA, în schimbul alocării de părți sociale ale societății beneficiare către acționarii societății care transferă activele, nu respectă nici una dintre cele două reguli mai sus enunțate, operațiunea de divizare realizându-se într-o singură etapă, situație care a făcut posibilă încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990 republicată. În convocarea publicată în M. Of. din 25 iulie 2008 s-a prevăzut că, în urma reducerii capitalului social al societății, ca efect al divizării, art. 6.2 privind structura acționariatului se modifică arătându-se textul integral al articolului.

S-a considerat că în acest mod s-au încălcat dispozițiile art. 117 alin. (7) din Lege a căror respectare este obligatorie, textul având caracter imperativ. Astfel, la data publicării convocării adunării generale extraordinare, convocare ce conține și textul integral al propunerilor de modificare a actului constitutiv, nu se împlinise termenul înlăuntrul căruia acționarii societății divizate aveau dreptul de a opta pentru a deveni asociați ai societății beneficiare sau de a se retrage din societatea ce urma a se diviza. Astfel, proiectul de divizare s-a publicat în M. Of.

la data de 21 iulie 2008 iar în cuprinsul proiectului s-a stabilit prin art. 9 că acționarii societății divizate au dreptul să opteze fie pentru retragerea din societatea divizată, fie să devină asociați ai societății beneficiare în termen de 10 zile de la data publicării proiectului de divizare în M. Of., termenul calculându-se prin luarea în calcul atât a zilei de 21 iulie 2008, cât și a ultimei zile adică, data de 30 iulie 2008. Convocarea adunării generale extraordinare a acționarilor pentru a se hotărî divizarea s-a publicat în M. Of. pe data de 25 iulie 2008, fără a se respecta dreptul de opțiune al acționarilor. Pe de altă parte, în cazul divizării, legea conferă acționarilor, care nu sunt de acord cu o hotărâre de divizare, dreptul de a se retrage dintr-o societate pe acțiuni, cu toate implicațiile de ordin financiar la care vor putea fi supuse societățile din care acei acționari se vor retrage.

Astfel, dreptul de a opta pentru a deveni acționar al societăților nou înființate nu este prevăzut de lege, ci doar dreptul de a se retrage din societatea divizată. Aceasta deoarece, în cazul în care acționarii nu se retrag, divizarea are ca efect repartizarea către acționarii societății divizate de părți sociale, la societățile beneficiare, în conformitate cu regulile de repartizare stabilite în proiectul de divizare. în consecință, instanța a apreciat că proiectul de divizare încalcă prevederile art. 241 lit. k) din Legea nr. 31/1990 deoarece nu conține informațiile specifice și esențiale referitoare atât la situația pasivelor prin descrierea exactă a acestora și la condițiile alocării de părți sociale, la societatea nou înființată.

Acționarii societății divizate devin asociați ai societății beneficiare în conformitate cu regulile de repartizare stabilite în proiectul de divizare conform art. 250 alin. (1) lit. b) din Lege, astfel, toți acționarii societății divizate devin asociați ai societății beneficiare și nu doar anumiți acționari, cum s-a întâmplat în speță. Pentru aceste considerente, s-a reținut că divizarea astfel realizată aduce atingere drepturilor de acționar ale reclamantului deoarece în contul activelor preluate de la societatea divizată al cărei acționar este, acesta nu a primit nimic, rămânând acționar la societatea divizată al cărui activ a fost semnificativ redus. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta SC A.R.

SA Galați, iar prin decizia nr. 23/ A din 24 februarie 2011, Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, a admis apelul pârâtei SC V.A. SA, în calitate de succesoare în urma fuziunii prin absorbție a SC A.R. SA, a schimbat în tot sentința apelată și a respins ca nefondată acțiunea reclamantului I.A. În motivarea soluției pronunțate, instanța de apel a reținut în esență că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat constatarea nulității divizării pentru lipsa hotărârii de principiu privind divizarea, impusă de dispozițiile art. 239 din Legea 31/1990, pentru încălcarea dispozițiilor art. 243 2 din Legea 31/1990, pentru existența unei cauze ilicite, imorale și contrare ordinii publice și pentru existența cazului de abuz de majoritate.

În ceea ce privește primul motiv, s-a reținut că în mod greșit Tribunalul Galați a apreciat că ar fi trebuit să existe două hotărâri A.G.E.A., respectiv una de principiu și una de aprobare a divizării, având în vedere că deși într-o formă mai veche a Legii 31/1990, art. 241 prevedea că proiectul de divizare se întocmește de către administrator în baza hotărârii adunării generale a acționarilor, ulterior însă, Legea nr. 441/2006 a modificat conținutul acestei dispoziții indicând doar faptul că administratorii întocmesc proiectul de fuziune, astfel încât este vădit că la momentul adoptării proiectului de fuziune din speță, administratorul pârâtei nu trebuia să fie împuternicit printr-o hotărâre de principiu.

S-a reținut a fi neîntemeiată susținerea referitoare la încălcarea disp. art. 2432 din Legea 31/1990, ca fiind săvârșită prin omisiunea judecătorului delegat de a verifica existența hotărârii de principiu deși, o asemenea hotărâre nu este cerută de lege și nici nu s-a făcut dovada că ea ar fi fost impusă de actele constitutive ale societății pârâte. Nu s-a reținut nici afirmația potrivit căreia scopul divizării nu îndeplinește condițiile art. 948 pct. 4, 966 - 968 C. civ., având în vedere că în proiectul de divizare se indică scopul economic al acesteia, respectiv dezvoltarea imobiliară în cadrul unei societăți distincte și că acționarii nu sunt mutați dintr-o societate în alta așa cum a susținut reclamantul, aceștia având posibilitatea de a opta în acest sens.

De asemenea nu s-a reținut nici existenta unui abuz de majoritate dat fiind faptul că voința societății se exprimă în cadrul adunărilor generale, prin hotărâri care se iau în condițiile de cvorum impuse de lege sau de actele constitutive. În ceea ce privește convocarea în vederea adoptării unei hotărâri de deschidere a divizării, s-a apreciat că nu este cerută de lege, astfel că nu se poate reține că prin neefectuarea acestei operațiuni s-ar fi lezat interesele legitime sau drepturile acționarilor, în accepțiunea art. 136 din lege. Având în vedere că reclamantul nu a solicitat constatarea nulității divizării pentru încălcarea dispozițiilor art. 241 lit. k) din Legea 31/1990 sau ale art. 250 alin. (1) lit. b) din aceeași lege, s-a apreciat că în mod greșit prima instanță a avut în vedere aceste motive.

În ceea ce privește apărările reclamantului referitoare la nulitatea divizării prin încălcarea dispozițiilor art. 241 lit. f) și k) din lege, având în vedere că potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în apel nu se pot face cereri noi, instanța nu a mai procedat la analizarea acestora. Împotriva deciziei sus menționate, a declarat recurs reclamantul I.A., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, anularea deciziei atacate și menținerea sentinței primei instanțe, ca fiind temeinică și legală.

În argumentarea criticilor formulate, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că decizia atacată este nelegală, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, având în vedere că la data publicării convocării adunării generale extraordinare, nu se împlinise termenul înlăuntrul căruia acționarii societății divizate aveau dreptul de a opta pentru a deveni asociați ai societății beneficiare sau de a se retrage din societatea ce urma a se diviza. În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 241 lit. k) din Legea nr. 31/1990, s-a arătat că și în măsura în care instanța ar fi invocat din oficiu aceste neregularități ale proiectului de divizare, nu s-a încălcat principiul disponibilității, ci s-a dat eficiență prevederilor art. 129 C. proc.

civ. Referitor la cauza ilicită, recurentul a susținut că scopul ilicit al operațiunii de divizare rezultă din subevaluarea patrimoniului SC A.R. SA, operațiune ce are efect asupra valorii acțiunilor societății divizate și beneficiare; divizarea s-a realizat prin abuzul de majoritate, astfel că lipsind affectio societatis, micii acționari sunt captivi în societate și nu pot exercita vreo influență relevantă în activitatea acesteia și că singurul scop al divizării a fost devalizarea societății. Recursul reclamantului I.A. este nefondat, pentru considerentele ce urmează: În ceea ce privește prima critică formulată referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, se impune a fi tăcută precizarea că incidența prevederilor legale sus menționate trebuie analizată în raport de dispozițiile art. 239 și 241 din același act normativ, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 441/2006.

Astfel, potrivit art. 239 din Legea nr. 31/1990, divizarea se hotărăște de fiecare societate în parte, în condițiile stabilite pentru modificarea actului constitutiv al societății, astfel încât lipsa hotărârii de principiu nu atrage nulitatea operațiunii, nefiind prevăzută nicio sancțiune legală. Art. 241 din lege reglementează conținutul proiectului ce va fi întocmit de administratorii societăților implicate în divizare, ce va fi supus aprobării adunării generale a fiecăreia dintre societățile participante, astfel cum s-a procedat de altfel în cauză, prin adoptarea Hotărârii A.G.E.A. nr. 1 din 29 august 2008, așadar nu poate fi reținută încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 117 alin. (7) din lege.

Potrivit dispozițiilor art. 241 lit. k) din Legea nr. 31/1990, pretins a fi fost încălcate, administratorii societăților care urmează a participa la fuziune sau la divizare vor întocmi un proiect de fuziune sau de divizare, care va cuprinde în cazul divizării - descrierea și repartizarea exactă a activelor și pasivelor care urmează a fi transferate fiecăreia dintre societățile beneficiare; - repartizarea către acționarii sau asociații societății divizate de acțiuni, respectiv părți sociale, la societățile beneficiare și criteriul pe baza căruia se face repartizarea. În raport de prevederile legale menționate, cu referire la dispozițiile art. 129 C. proc. civ., în mod corect a reținut instanța de apel că față de temeiul de drept invocat în cererea de chemare în judecată, prima instanță era ținută a analiza cauza în limitele și cadrul procesual stabilit de reclamant.

Astfel, este de subliniat că deși potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, rolul activ nu înseamnă încălcarea principiului disponibilității în procesul civil, deoarece obligația de a-și proba apărările revine reclamantului, instanța neputând să se substituie voinței părților. Totodată, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății, prin urmare, cadrul procesual este cel stabilit prin cererea introductivă de instanță, nefiind permis instanței să se pronunțe în afara limitelor în care a fost învestită.

Și critica referitoare la abuzul de majoritate, scopul și cauza pretins ilicite, se dovedește a fi nefondată, având în vedere că deși a invocat prevederile art. 136 din Legea nr. 31/1990, nu s-a făcut dovada că hotărârea a fost luată contrar interesului general al societății și în scopul favorizării asociaților majoritari în detrimentul celor minoritari. De altfel, în mod corect a reținut instanța de apel că în proiectul de divizare s-a indicat scopul economic al acestei operațiuni, respectiv dezvoltarea imobiliară în cadrul unei societăți distincte, cu respectarea dispozițiilor art. 948 pct. 4, art. 966-968 C. civ.

În ceea ce privește critica referitoare la abuzul de majoritate, prin prisma dispozițiilor art. 136 din Legea nr. 31/1990, cu referire la art. 241 din lege, nu poate fi reținută, având în vedere că nefiind cerută de lege convocarea în vederea adoptării unei hotărâri de deschidere a divizării, neefectuarea acestei operațiuni nu ar fi putut conduce la lezarea intereselor legitime sau drepturilor acționarilor. Pentru aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. respinge ca nefondat recursul reclamantului I.A., iar în temeiul art. 274 C. proc. civ., ca parte căzută în pretenții, va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, respectiv onorariu de avocat, în cuantum de 6.435,31 lei către intimata SC V.A.

SA Brăila.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul I.A. împotriva deciziei nr. 23/ A din 24 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială. Obligă recurentul la 6.435,31 lei cheltuieli de judecată către intimata SC V.A. SA Brăila. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2011.