ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3112/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3112/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 13 octombrie 2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. 82/113/2009, reclamantul I.A. a

solicitat anularea hotărârii A.G.E.A. nr. 1 și 2 din 2 decembrie 2008 și

constatarea nulității divizării SC R.M.R.T.A. SA Brăila prin desprinderea unei

părți din patrimoniul social al societății divizate și transmiterea către o

societate nou înființată SC R.M.R.T.H. SRL Brăila în contradictoriu cu pârâta SC

R.M.R.T.A. SA Brăila.

În motivarea cererii

sale, reclamantul arată că nulitatea divizării rezultă din faptul că nu a fost

adoptată o hotărâre de admitere în principiu, administratorii nu au fost

împuterniciți prin hotărâre de acționarii societății pentru întocmirea

proiectului de divizare, proiectul de divizare nu este întocmit în conformitate

cu legea, nefiind descrise pasivele, capitalul social al societății beneficiare

este greșit, nu se precizează care este cuantumul primei de divizare și nu se

specifică condițiile alocării părților sociale la societatea nou înființată.

Prin sentința nr. 3

din 20 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Brăila, s-a respins, ca nefondată

acțiunea formulată de reclamantul I.A. în contradictoriu cu SC R.M.R.T.A. SA.

În motivarea

sentinței instanța a reținut în esență că hotărârile a căror nulitate se

solicită au fost luate cu respectarea dispozițiilor legale, iar susținerea

reclamantului în sensul că nu și-a exercitat dreptul la vot a fost înlăturată

având în vedere că proiectul de divizare a fost publicat și în Monitorul

Oficial.

Împotriva sentinței

nr. 3 din 20 martie 2009 a declarat apel I.I.

Prin decizia nr. 24/A

din 24 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială,

maritimă și fluvială, s-a admis apelul, s-a admis acțiunea formulată de I.A.,

s-au anulat hotărârile nr. 1 și 2 din 2 decembrie 2008 adoptate de AGEA a SC

R.M.R.T.A. SA; s-a declarat nulă divizarea parțială a SC R.M.R.T.A. SA; s-a

dispus comunicarea prezentei hotărâri către O.R.C. de pe lângă Tribunalul

Brăila; s-a obligat intimata-pârâtă la plata sumelor de 45 lei cheltuieli de

judecată la fond și 3469,8 lei cheltuieli de judecată în căile de atac către

apelantul-reclamant.

Pentru a se pronunța

astfel instanța de apel a reținut că hotărârile 1 și 2 din 2 decembrie 2008 a SC

R.M.R.T.A. SA Brăila au fost adoptate în baza proiectului care încalcă legea

astfel că în conformitate cu dispozițiile art. 117 alin. (7) coroborate cu

dispozițiile art. 239, art. 241, art. 251 din Legea nr. 31/1990 s-a dispus

anularea acestora.

Împotriva deciziei

nr. 24/A din 24 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați a declarat

recurs

SC

R.M.R.T.A. SA criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304

pct. 6 și 9 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel: 1) a schimbat cauza

cererii de chemare în judecată în contra dispozițiilor art. 294 alin. (1) C.

proc. civ. și a încălcat flagrant limitele investirii, expresie a principiului

disponibilității părții cu nesocotirea vădită a dispozițiilor art. 295 alin.

(1) C. proc. civ.; 2) s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, schimbând în

mod vădit nelegal, cauza acțiunii judiciare; 3) a interpretat eronat

dispozițiile art. 238 și art. 241 lit. c) din Legea nr. 31/1990; 4) în mod

eronat a analizat art. 117 alin. (7) coroborat cu art. 239 din Legea nr. 31/1990

deoarece acestea exced motivelor de apel formulate de intimatul reclamant I.A. și

nesocotesc totodată cele reținute cu putere de lucru judecat de Înalta Curte de

Casație și Justiție prin decizia de casare nr. 1646 din 7 mai 2010 prin care

instanța supremă a constatat că nu a avut loc nici o încălcare a acestor

prevederi legale; 5) a depășit din nou limitele cererii de apel și a schimbat

cauza acțiunii judiciare, motivând că prin adoptarea hotărârilor a căror

anulare se cere au fost încălcate și dispozițiile art. 241 lit. k) din lege

deoarece repartizarea de părți sociale s-a realizat doar către o parte din

acționarii societății divizate și cu prejudicierea drepturilor celorlalți

asociați deși prin acțiunea introductivă intimatul reclamant I.A. a invocat

încălcarea dispozițiilor art. 241 lit. k) din Legea nr. 31/1990 pentru o cauză

diferită, respectiv întrucât „proiectul de divizare nu cuprinde descrierea

exactă a pasivelor care urmează a fi transferate societății beneficiare”; 6) în

contra dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ. instanța de apel a primit

critica intimatului reclamant I.A., din cuprinsul motivelor de apel formulate

de acesta privind pretinsul abuz de majoritate și încălcarea prevederilor art. 136

1

din Legea nr. 31/1990, deși aceasta a constituit o cerere nouă – motiv de

nelegalitate care nu putea fi formulat direct înaintea instanței de apel.

Analizând actele și

lucrările dosarului în funcție de motivele de nelegalitate ale art. 304 pct. 6

și 9 C. proc. civ. invocate de către recurentă, Înalta Curte de Casație și

Justiție reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 304

pct. 6 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere dacă instanța a

acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.

Din prevederile

legale menționate reiese că motivul de recurs poate fi invocat doar în situația

în care instanța a cărei hotărâre se atacă a acordat ceea ce nu s-a cerut,

adică a acordat mai mult sau mai puțin față de obiectul cererii de chemare în

judecată.

Din această

perspectivă Înalta Curte reține că decizia instanței de apel este în deplină

concordanță cu prevederile legale, instanța de apel ținând seama de criticile

formulate de apelant atât în cererea de apel cât și în cererea de chemare în

judecată și nu în ultimul rând de recomandările cuprinse în decizia nr. 1646

din 7 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, susținerile

recurentei nu sunt justificate atât timp cât instanța de apel a analizat

motivele cererii de apel în deplină concordanță cu motivele de nulitate

invocate în cererea de chemare în judecată și înscrisurile existente la dosarul

cauzei.

În acest context

trebuie subliniat și faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în

decizia nr. 1646 din 7 mai 2010 că față de caracterul devolutiv al apelului

instanța de apel nu a analizat legalitatea celor două hotărâri a căror nulitate

a fost solicitată din perspectiva tuturor actelor ce au stat la baza divizării

prin desprinderea unor părți din patrimoniul

SC R.M.R.T.A. SA.

Dispozițiile reținute

în decizia nr. 1646 din 7 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt

în deplină concordanță cu art. 295 alin. (1) C. proc. civ. care prevede că

„instanța de apel va verifica în limitele cererii de apel stabilirea situației

de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Motivele de ordine publică

pot fi invocate și din oficiu”.

Cu alte cuvinte, dacă

argumentele instanței de apel reținute în decizie nu coincid cu argumentele

apelantului precizate în cererea de apel sau în cererea de chemare în judecată,

însă motivarea se încadrează în textul de lege aplicabil împrejurării de fapt

nu înseamnă că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 294 alin. (1) C.

proc. civ. cu nesocotirea principiului disponibilității.

Prin urmare criticile

recurentei referitoare la faptul că instanța de apel a depășit limitele

efectului devolutiv al cererii de apel, precum și faptul că instanța de apel a

încălcat principiul disponibilității și a schimbat cauza acțiunii judiciare

sunt nefondate.

Referitor la

criticile recurentei în sensul interpretării eronate a dispozițiilor art. 238, art.

241 lit. c), art. 241 lit. k) și încadrate în motivul de nelegalitate al art. 304

pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte reține că sunt nefondate.

Potrivit art. 304

pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii.

Doctrina a statuat că

este lipsită de temei legal atunci când din modul în care aceasta a fost

redactată nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată ceea

ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea legii.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii înseamnă că

instanța a aplicat dispozițiile legale incidente cauzei, însă fie le-a

încălcat, fie le-a aplicat greșit.

Din această

perspectivă precum și din criticile deciziei recurate referitoare la aplicarea

eronată a legii Înalta Curte apreciază că instanța de apel a reținut în mod

corect că în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 238 alin. (2), art. 241

lit. c), art. 241 lit. k) din Legea nr. 31/1990.

Astfel, art. 238 alin.

(2) din Legea nr. 31/1990 prevede că divizarea este operațiunea prin care: a) o

societate după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă mai

multor societăți totalitatea patrimoniului său, în schimbul repartizării către

acționarii societății divizate de acțiuni la societățile beneficiare și,

eventual, al unei plăți în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a

acțiunilor astfel repartizate; b) o societate, după care este dizolvată fără a

intra în lichidare, transferă totalitatea patrimoniului său mai multor

societăți nou constituite în schimbul repartizării către acționarii societății

divizate de acțiuni la societățile nou constituite și, eventual, al unei plăți

în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acțiunilor astfel

repartizate.

Din dispoziția legală

menționată rezultă cu claritate că toți acționarii societății divizate vor obține

prin repartizare acțiuni și la societatea beneficiară și, eventual al unei

plăți în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acțiunilor astfel

repartizate. Cu alte cuvinte, textul de lege nu prevede posibilitatea opțiunii

acționarului privind participarea la divizare, în sensul alegerii între a

deveni acționar la societatea beneficiară ori a se retrage.

Art. 241 lit. c) din

Legea nr. 31/1990 prevede că administratorii societăților care urmează a

participa la fuziune sau divizare vor întocmi un proiect de fuziune sau de

divizare care va cuprinde condițiile alocării de acțiuni la societatea

absorbantă sau la societățile beneficiare.

Din textul de lege

amintit rezultă în mod clar că este obligatorie alocarea noilor acțiuni,

nefiind vorba despre o opțiune, iar proiectul de divizare trebuie să conțină

modalitatea în care ar urma să se realizeze acest lucru.

Păstrând

raționamentul prin art. 241 lit. k) din Legea nr. 31/1990, legiuitorul a impus

administratorilor împuterniciți să întocmească proiectul de divizare și să

reglementeze în cadrul acestuia modalitatea în care sunt repartizate către

acționarii sau asociații societății divizate acțiunile, respectiv părțile

sociale la societățile beneficiare.

Cu alte cuvinte,

acordarea unor participații la societatea nou înființată nu este o opțiune ci o

obligație. Or, dispozițiile art. 6.9 din proiectul de divizare sunt contrare

prevederilor legale din moment ce s-a reținut că vor dobândi calitatea de

asociat al societății beneficiare doar acționarii societății divizate care

doresc să participe la divizare, iar cei care nu doresc au dreptul să se

retragă din societate înainte ca divizarea să producă efecte.

Referitor la

criticile recurentei în sensul că au fost încălcate prevederile art. 294 alin.

(1) în sensul că au fost analizate dispozițiile art. 117 alin. (7), art. 239,

art. 136

1

din Legea nr. 31/1990 republicată vor fi înlăturate având

în vedere caracterul devolutiv al apelului și nu în ultimul rând decizia nr. 1646

din 7 mai 2010 în care s-a reținut că instanța de apel nu a analizat

legalitatea celor două hotărâri din perspectiva tuturor actelor ce a stat la

baza divizării.

Este de reținut că

prin decizia nr. 1646 din 7 mai 2010 s-a casat în totalitate decizia instanței

de apel pentru faptul că nu s-a analizat legalitatea celor două hotărâri din

perspectiva tuturor actelor ce au stat la baza divizării.

Din această

perspectivă trebuie reținut că deciziile instanței de recurs în temeiul art. 315

alin. (1) C. proc. civ. sunt obligatorii pentru judecătorii fondului numai în

situația când au fost dezlegate problemele de drept și sunt necesare

administrarea unor probe noi.

Este adevărat că prin

cererea de apel nu s-au reiterat dispozițiile art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990,

însă art. 292 alin. (1) permite apelantului să se folosească și în calea de

atac de motivele invocate în fața primei instanțe, iar art. 295 alin. (1) teza

II permite apelantului și instanței din oficiu să invoce motive de ordine

publică.

Prin analizarea de

către instanța de apel a art. 117 alin. (7) coroborat cu art. 239 și nu în

ultimul rând a art. 136

1

din Legea nr. 31/1991 nu constituie o

încălcare a art. 294 alin. (1) C. proc. civ. Dimpotrivă, instanța de apel în

conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. în sensul pronunțării

unei hotărâri temeinice și legale a manifestat rol activ analizând în contextul

motivelor de nulitate a celor două hotărâri fără a încălca dispozițiile art. 294

alin. (1) C. proc. civ. însă aplicând dispozițiile art. 292 alin. (1) și

dispozițiile art. 295 C. proc. civ. și prevederile art. 117 alin. (7)

coroborate cu art. 239 și nu în ultimul rând a prevederilor art. 136

1

din Legea nr. 31/1990. Simpla invocare a prevederilor art. 136

1

din

Legea nr. 31/1990 în susținerea cererii de constatare a nulității celor două

hotărâri nu reprezintă o modificare a obiectului cererii și nici o încălcare a

art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere

considerentele arătate Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul art. 274 C.

proc. civ.

recurenta

pârâtă SC R.M.R.T.A. SA va fi obligată la plata sumei de 7789,99 lei

reprezentând cheltuieli de judecată conform înscrisurilor justificative depuse

la dosarul cauzei (filele 43, 44).

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta SC R.M.R.T.A. SA împotriva deciziei nr.

24/A din 24 februarie 2011 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă

și fluvială.

Obligă recurenta

pârâtă SC R.M.R.T.A. SA la plata sumei de 7789,99 lei către intimatul reclamant

I.A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2011.