ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3112/2011

Ședința publică de la 13 octombrie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. 82/113/2009, reclamantul I.A. a solicitat anularea hotărârii A.G.E.A. nr. 1 și 2 din 2 decembrie 2008 și constatarea nulității divizării SC R.M.R.T.A. SA Brăila prin desprinderea unei părți din patrimoniul social al societății divizate și transmiterea către o societate nou înființată SC R.M.R.T.H. SRL Brăila în contradictoriu cu pârâta SC R.M.R.T.A. SA Brăila.

În motivarea cererii sale, reclamantul arată că nulitatea divizării rezultă din faptul că nu a fost adoptată o hotărâre de admitere în principiu, administratorii nu au fost împuterniciți prin hotărâre de acționarii societății pentru întocmirea proiectului de divizare, proiectul de divizare nu este întocmit în conformitate cu legea, nefiind descrise pasivele, capitalul social al societății beneficiare este greșit, nu se precizează care este cuantumul primei de divizare și nu se specifică condițiile alocării părților sociale la societatea nou înființată. Prin sentința nr. 3 din 20 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Brăila, s-a respins, ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul I.A. în contradictoriu cu SC R.M.R.T.A.

SA. În motivarea sentinței instanța a reținut în esență că hotărârile a căror nulitate se solicită au fost luate cu respectarea dispozițiilor legale, iar susținerea reclamantului în sensul că nu și-a exercitat dreptul la vot a fost înlăturată având în vedere că proiectul de divizare a fost publicat și în Monitorul Oficial. Împotriva sentinței nr. 3 din 20 martie 2009 a declarat apel I.I. Prin decizia nr. 24/A din 24 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, s-a admis apelul, s-a admis acțiunea formulată de I.A., s-au anulat hotărârile nr. 1 și 2 din 2 decembrie 2008 adoptate de AGEA a SC R.M.R.T.A. SA; s-a declarat nulă divizarea parțială a SC R.M.R.T.A.

SA; s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri către O.R.C. de pe lângă Tribunalul Brăila; s-a obligat intimata-pârâtă la plata sumelor de 45 lei cheltuieli de judecată la fond și 3469,8 lei cheltuieli de judecată în căile de atac către apelantul-reclamant. Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut că hotărârile 1 și 2 din 2 decembrie 2008 a SC R.M.R.T.A. SA Brăila au fost adoptate în baza proiectului care încalcă legea astfel că în conformitate cu dispozițiile art. 117 alin. (7) coroborate cu dispozițiile art. 239, art. 241, art. 251 din Legea nr. 31/1990 s-a dispus anularea acestora. Împotriva deciziei nr. 24/A din 24 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați a declarat recurs SC R.M.R.T.A.

SA criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel: 1) a schimbat cauza cererii de chemare în judecată în contra dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ. și a încălcat flagrant limitele investirii, expresie a principiului disponibilității părții cu nesocotirea vădită a dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ.; 2) s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, schimbând în mod vădit nelegal, cauza acțiunii judiciare; 3) a interpretat eronat dispozițiile art. 238 și art. 241 lit. c) din Legea nr. 31/1990; 4) în mod eronat a analizat art. 117 alin. (7) coroborat cu art. 239 din Legea nr. 31/1990 deoarece acestea exced motivelor de apel formulate de intimatul reclamant I.A.

și nesocotesc totodată cele reținute cu putere de lucru judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare nr. 1646 din 7 mai 2010 prin care instanța supremă a constatat că nu a avut loc nici o încălcare a acestor prevederi legale; 5) a depășit din nou limitele cererii de apel și a schimbat cauza acțiunii judiciare, motivând că prin adoptarea hotărârilor a căror anulare se cere au fost încălcate și dispozițiile art. 241 lit. k) din lege deoarece repartizarea de părți sociale s-a realizat doar către o parte din acționarii societății divizate și cu prejudicierea drepturilor celorlalți asociați deși prin acțiunea introductivă intimatul reclamant I.A. a invocat încălcarea dispozițiilor art. 241 lit. k) din Legea nr. 31/1990 pentru o cauză diferită, respectiv întrucât „proiectul de divizare nu cuprinde descrierea exactă a pasivelor care urmează a fi transferate societății beneficiare”; 6) în contra dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc.

civ. instanța de apel a primit critica intimatului reclamant I.A., din cuprinsul motivelor de apel formulate de acesta privind pretinsul abuz de majoritate și încălcarea prevederilor art. 136 1 din Legea nr. 31/1990, deși aceasta a constituit o cerere nouă – motiv de nelegalitate care nu putea fi formulat direct înaintea instanței de apel. Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de motivele de nelegalitate ale art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. invocate de către recurentă, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 304 pct. 6 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.

Din prevederile legale menționate reiese că motivul de recurs poate fi invocat doar în situația în care instanța a cărei hotărâre se atacă a acordat ceea ce nu s-a cerut, adică a acordat mai mult sau mai puțin față de obiectul cererii de chemare în judecată. Din această perspectivă Înalta Curte reține că decizia instanței de apel este în deplină concordanță cu prevederile legale, instanța de apel ținând seama de criticile formulate de apelant atât în cererea de apel cât și în cererea de chemare în judecată și nu în ultimul rând de recomandările cuprinse în decizia nr. 1646 din 7 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, susținerile recurentei nu sunt justificate atât timp cât instanța de apel a analizat motivele cererii de apel în deplină concordanță cu motivele de nulitate invocate în cererea de chemare în judecată și înscrisurile existente la dosarul cauzei.

În acest context trebuie subliniat și faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în decizia nr. 1646 din 7 mai 2010 că față de caracterul devolutiv al apelului instanța de apel nu a analizat legalitatea celor două hotărâri a căror nulitate a fost solicitată din perspectiva tuturor actelor ce au stat la baza divizării prin desprinderea unor părți din patrimoniul SC R.M.R.T.A. SA. Dispozițiile reținute în decizia nr. 1646 din 7 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt în deplină concordanță cu art. 295 alin. (1) C. proc. civ. care prevede că „instanța de apel va verifica în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu”. Cu alte cuvinte, dacă argumentele instanței de apel reținute în decizie nu coincid cu argumentele apelantului precizate în cererea de apel sau în cererea de chemare în judecată, însă motivarea se încadrează în textul de lege aplicabil împrejurării de fapt nu înseamnă că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. cu nesocotirea principiului disponibilității. Prin urmare criticile recurentei referitoare la faptul că instanța de apel a depășit limitele efectului devolutiv al cererii de apel, precum și faptul că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității și a schimbat cauza acțiunii judiciare sunt nefondate.

Referitor la criticile recurentei în sensul interpretării eronate a dispozițiilor art. 238, art. 241 lit. c), art. 241 lit. k) și încadrate în motivul de nelegalitate al art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte reține că sunt nefondate. Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Doctrina a statuat că este lipsită de temei legal atunci când din modul în care aceasta a fost redactată nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea legii. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii înseamnă că instanța a aplicat dispozițiile legale incidente cauzei, însă fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greșit.

Din această perspectivă precum și din criticile deciziei recurate referitoare la aplicarea eronată a legii Înalta Curte apreciază că instanța de apel a reținut în mod corect că în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 238 alin. (2), art. 241 lit. c), art. 241 lit. k) din Legea nr. 31/1990.

Astfel, art. 238 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 prevede că divizarea este operațiunea prin care: a) o societate după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă mai multor societăți totalitatea patrimoniului său, în schimbul repartizării către acționarii societății divizate de acțiuni la societățile beneficiare și, eventual, al unei plăți în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acțiunilor astfel repartizate; b) o societate, după care este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă totalitatea patrimoniului său mai multor societăți nou constituite în schimbul repartizării către acționarii societății divizate de acțiuni la societățile nou constituite și, eventual, al unei plăți în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acțiunilor astfel repartizate.

Din dispoziția legală menționată rezultă cu claritate că toți acționarii societății divizate vor obține prin repartizare acțiuni și la societatea beneficiară și, eventual al unei plăți în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acțiunilor astfel repartizate. Cu alte cuvinte, textul de lege nu prevede posibilitatea opțiunii acționarului privind participarea la divizare, în sensul alegerii între a deveni acționar la societatea beneficiară ori a se retrage. Art. 241 lit. c) din Legea nr. 31/1990 prevede că administratorii societăților care urmează a participa la fuziune sau divizare vor întocmi un proiect de fuziune sau de divizare care va cuprinde condițiile alocării de acțiuni la societatea absorbantă sau la societățile beneficiare.

Din textul de lege amintit rezultă în mod clar că este obligatorie alocarea noilor acțiuni, nefiind vorba despre o opțiune, iar proiectul de divizare trebuie să conțină modalitatea în care ar urma să se realizeze acest lucru. Păstrând raționamentul prin art. 241 lit. k) din Legea nr. 31/1990, legiuitorul a impus administratorilor împuterniciți să întocmească proiectul de divizare și să reglementeze în cadrul acestuia modalitatea în care sunt repartizate către acționarii sau asociații societății divizate acțiunile, respectiv părțile sociale la societățile beneficiare. Cu alte cuvinte, acordarea unor participații la societatea nou înființată nu este o opțiune ci o obligație.

Or, dispozițiile art. 6.9 din proiectul de divizare sunt contrare prevederilor legale din moment ce s-a reținut că vor dobândi calitatea de asociat al societății beneficiare doar acționarii societății divizate care doresc să participe la divizare, iar cei care nu doresc au dreptul să se retragă din societate înainte ca divizarea să producă efecte. Referitor la criticile recurentei în sensul că au fost încălcate prevederile art. 294 alin. (1) în sensul că au fost analizate dispozițiile art. 117 alin. (7), art. 239, art. 136 1 din Legea nr. 31/1990 republicată vor fi înlăturate având în vedere caracterul devolutiv al apelului și nu în ultimul rând decizia nr. 1646 din 7 mai 2010 în care s-a reținut că instanța de apel nu a analizat legalitatea celor două hotărâri din perspectiva tuturor actelor ce a stat la baza divizării.

Este de reținut că prin decizia nr. 1646 din 7 mai 2010 s-a casat în totalitate decizia instanței de apel pentru faptul că nu s-a analizat legalitatea celor două hotărâri din perspectiva tuturor actelor ce au stat la baza divizării. Din această perspectivă trebuie reținut că deciziile instanței de recurs în temeiul art. 315 alin. (1) C. proc. civ. sunt obligatorii pentru judecătorii fondului numai în situația când au fost dezlegate problemele de drept și sunt necesare administrarea unor probe noi. Este adevărat că prin cererea de apel nu s-au reiterat dispozițiile art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, însă art. 292 alin. (1) permite apelantului să se folosească și în calea de atac de motivele invocate în fața primei instanțe, iar art. 295 alin. (1) teza II permite apelantului și instanței din oficiu să invoce motive de ordine publică.

Prin analizarea de către instanța de apel a art. 117 alin. (7) coroborat cu art. 239 și nu în ultimul rând a art. 136 1 din Legea nr. 31/1991 nu constituie o încălcare a art. 294 alin. (1) C. proc. civ. Dimpotrivă, instanța de apel în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. în sensul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale a manifestat rol activ analizând în contextul motivelor de nulitate a celor două hotărâri fără a încălca dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. însă aplicând dispozițiile art. 292 alin. (1) și dispozițiile art. 295 C. proc. civ. și prevederile art. 117 alin. (7) coroborate cu art. 239 și nu în ultimul rând a prevederilor art. 136 1 din Legea nr. 31/1990.

Simpla invocare a prevederilor art. 136 1 din Legea nr. 31/1990 în susținerea cererii de constatare a nulității celor două hotărâri nu reprezintă o modificare a obiectului cererii și nici o încălcare a art. 294 alin. (1) C. proc. civ. Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat. În temeiul art. 274 C. proc. civ. recurenta pârâtă SC R.M.R.T.A. SA va fi obligată la plata sumei de 7789,99 lei reprezentând cheltuieli de judecată conform înscrisurilor justificative depuse la dosarul cauzei (filele 43, 44). PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC R.M.R.T.A. SA împotriva deciziei nr. 24/A din 24 februarie 2011 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială. Obligă recurenta pârâtă SC R.M.R.T.A. SA la plata sumei de 7789,99 lei către intimatul reclamant I.A. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2011.