ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1850/2011

Asupra recursurilor de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, sub nr. 3720/120/2009, reclamanta SC R. SA a chemat în judecată pe pârâta SC R. L.C. SA, solicitând pronunțarea unei hotărâri de constatare a nulității absolute a hotărârii A.G.E.A. a SC R. L.C. SA din data de 12 iulie 2005. În cauză a intervenit, în interes propriu, SC V.M. SRL, care a invocat inadmisibilitatea acțiunii, sub două aspecte, întrucât este exercitată de un acționar care a votat pentru, în acest sens fiind dat și mandatul de reprezentare din 7 noiembrie 2005 și se invocă propria neregularitate a legitimării participației reclamantei la A.G.E.A.

din 12 iulie 2005. Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a susținut că hotărârea adunării generale a acționarilor din 12 iulie 2005 a fost adoptată cu respectarea dispozițiilor legale privind convocarea, că data de referință a fost stabilită cu mai puțin de 60 de zile înainte de data la care adunarea generală a fost convocată pentru prima dată, că adunarea generală a acționarilor din 12 iulie 2005 s-a aflat la prima convocare, confirmând că singurul acționar participant la adunarea din 12 iulie 2005 a fost B.I.L., conform mandatului din 11 iulie 2005. Prin încheierea din 14 decembrie 2009, prima instanță a încuviințat în principiu cererea de intervenție în interes propriu. Prin sentința nr. 522 din data de 3 mai 2010, Tribunalul Dâmbovița a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de SC V.M.

SRL și a respins acțiunea formulată de reclamanta SC R. SA, în contradictoriu cu pârâta SC R. L.C. SA. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, la data de 12 iulie 2005, a avut loc adunarea generală extraordinară a acționarilor, aparținând pârâtei SC R. L. SA, care a adoptat hotărârea din aceeași dată, ca urmare a votului exprimat de acționarul B.I.L., fiind o adunare generală extraordinară, condiția de cvorum pentru legalitatea hotărârii, impusă de art. 115 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, în vigoare la data adoptării, fiind de trei pătrimi din capitalul social.

Prima instanță a reținut că, deși reclamanta a susținut că unicul asociat care și-a exprimat votul în adunare, a deținut, la acea dată, un procent de 50,43% din capitalul social al societății, din extrasul de registru eliberat de Registrul Oficiului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în urma mențiunii din 24 mai 2005, rezultă că acest acționar avea o cotă de participare la profit și pierderi de 85,2556%, corespunzătoare unui număr de 33.774 acțiuni. Totodată, prima instanță a constatat că, anterior datei de referință de la 1 iulie 2005, stabilită prin adunarea generală extraordinară a acționarilor din 12 iulie 2005, mai exact la data de 16 februarie 2005, s-a publicat în M. Of.

nr. 537 proiectul de divizare a societății reclamante în două societăți comerciale, din acest proiect de divizare reieșind că la 31 decembrie 2004 SC R. SA avea în structura acționariatului pe SC B.I.L., cu un procent de 66,32%, iar ca urmare a divizării, același acționar dobândea un procent de participație la capital de 99,9%, corespunzător unui număr de 19.980 de acțiuni. Prima instanță a mai reținut că hotărârea de divizare a reclamantei prin transmiterea unei părți din patrimoniu pârâtei, conformă proiectului de divizare publicat în M. Of. nr. 537 din 16 februarie 2005, a fost publicată la 4 mai 2005 în partea a IV-a a Monitorului Oficial nr. 1432 și, corelând datele referitoare la structura acționariatului, astfel cum au fost prezentate mai sus, cu relațiile comunicate de pârâtă sub nr. 497 din 28 aprilie 2010, din care rezultă că la 1 iulie 2005, un număr de 19.615 acțiuni ale pârâtei nu erau încă repartizate, s-a constatat că, prin participarea SC B.I.L.

la adunare, cvorumul de ¾ este întrunit, în procent de 85,2556%, dată fiind împrejurarea că pentru stabilirea cvorumului necesar adoptării hotărârii din 12 iulie 2005, acțiunile nerepartizate nu pot fi luate în calcul, cât timp nu au fost repartizate. De asemenea, s-a mai reținut că data de referință, reglementată de prevederile art. 123 alin. (2) și (3) din Legea nr. 31/1990, are rolul de a permite identificarea acționarilor care au dreptul de a participa la adunarea generală ordinară sau extraordinară și de a vota în cadrul acesteia, în raport de o dată unică stabilită pentru toți acționarii, pe de o parte, și facilitează, societății și acționarilor, calculul dividendelor. Pe de altă parte, interesul reclamantei în promovarea acțiunii în nulitatea hotărârii A.G.E.A.

din 12 iulie 2005 este justificat prin aceea că acționarii săi erau îndreptățiți să primească în schimbul acțiunilor SC R. SA, acțiuni la pârâtă și au fost lipsiți de drepturile ce decurg din calitatea de acționari, însă la momentul promovării acțiunii, acest interes nu se justifică, dat fiind faptul că în ceea ce privește drepturile la dividende decurgând din calitatea de acționar, nu mai pot fi exercitate, dreptul la acțiune fiind prescris, pe de o parte, și prin aceea că drepturile de vot rezultate din calitatea de acționar, nu pot fi exercitate retroactiv, în eventualitatea în care s-ar fi constatat nulitatea absolută a hotărârii, pe de altă parte. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta SC R. SA.

Prin decizia nr. 89 din 27 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești – secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a fost respins, ca nefondat, apelul reclamantei. Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut următoarele: Prin hotărârea Adunării Generale Extraordinară a Acționarilor R. L.C. Târgoviște din 12 iulie 2005, publicată în M. Of. nr. 2839 din 31 august 2005, s-a aprobat participarea la profit a administratorului societății, intervenienta în interes propriu în prezenta cauză, SC V.M. SRL, în proporție de 5 procente, majorarea capitalului social al acestei societăți, la adunare participând acționarii ce dețin 85,256% din capitalul social, respectiv B.I.L.

Potrivit art. 115 din legea societăților comerciale, pentru ca adunarea generală extraordinară a acționarilor să fie legal întrunită este necesară, la prima convocare, prezenta acționarilor care dețin ¾ din capitalul social, nerespectarea acestor condiții de cvorum fiind sancționată cu nulitatea absolută a hotărârii, însă în prezenta cauză, condiția de cvorum statuată de acest text de lege a fost îndeplinită, acționarul B.I.L. deținând 85,256% din capitalul social, cum rezultă din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița din 24 mai 2005, această cotă de participare fiind corespunzătoare unui număr de 33.774 acțiuni, datele din evidențele O.R.C. fiind opozabile oricărei persoane interesate.

Este adevărat că, potrivit art. 123 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, acționarii îndreptățiți să încaseze dividende sau să exercite alte drepturi sunt cei înscriși în evidențele societății sau în cele furnizate de Registrul independent privat al acționarilor corespunzătoare datei de referință, în prezenta cauză data de referință din 12 iulie 2005, însă la acest moment în evidențele O.R.C. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița erau înscriși ca acționari ai SC R. L.C. SA, B.I.L. Cipru cu o cotă de participare la profit și pierderi de 85,2556 % și SC A.I.I. cu o cotă de participare de 14,7444%, împrejurarea că anterior, respectiv la 12 februarie 2005 a fost publicat în MO nr. 537 proiectul de divizare a SC R. SA în două societăți comerciale, o parte din patrimoniul societății mame transmițându-se în patrimoniul SC R. L.C.

SA, conform hotărârii de divizare publicată în M. Of. nr. 1432 din 4 mai 2005, neavând nicio relevanță, la data de 1 iulie 2005, un număr de 19615 acțiuni ale societății pârâte nefiind încă repartizate, situație în care nu pot fi luate în calcul pentru întrunirea cvorumului statuat de art. 115 din Legea nr. 31/1990. Referitor la motivul de apel, potrivit căruia la momentul adoptării hotărârii a cărei nulitate absolută se solicită, capitalul social înregistrat al SC R. L.C. era de 3.961.500.000 lei, iar raportat la numărul de acțiuni deținute de B.I.L., rezultă că acest acționar avea doar 50,43 % din capitalul social, nefiind îndeplinită condiția imperativă a cvorumului legal impusă de art. 115 din Legea nr. 31/1990, instanța de apel a constatat că nu este fondat, întrucât din evidențele O.R.C.

de pe lângă Tribunalul Dâmbovița rezultă că la data de 24 mai 2005, acționari ai SC R. L.C. erau B.I.L. cu o cotă de participare de 85,2556 % și SC A.I.I. cu o cotă de participare de 14,7444%, astfel că, condiția imperativă privind prezența acționarilor ce dețin ¾ din capitalul social a fost îndeplinită, împrejurarea că această societate a luat ființă prin divizarea SC R. SA neavând nicio relevanță, în condițiile în care structura acționariatului acestei din urmă societăți, la momentul publicării proiectului de divizare, respectiv 16 martie 2005, era următoarea: SC B.I.L. – 99,9 % și alți acționari 0,1 %. În ceea ce privește motivul de apel ce vizează calificarea greșită a cererii de intervenție a SC V.M.

SRL, ce nu poate fi o cerere principală, ci cel mult una accesorie, respectiva cerere de intervenție neîmbrăcând forma unei cereri de chemare în judecată, instanța de apel a constatat că nu este fondat, întrucât această societate a formulat, la 30 octombrie 2009, o cerere de intervenție, prin care a solicitat respingerea acțiunii cu care a fost investită instanța, prin această solicitare, intervenienta urmărind protejarea dreptului dobândit prin hotărârea A.G.E.A. din 12 iulie 2008, prin care se aprobase participarea la profit, în procent de 5%, a acestei societăți, ce este administratorul SC R. L.C., astfel că interesul societății este propriu, fiind incidente dispozițiile art. 49 alin. (2) C. proc.

civ., cererea de intervenție fiind una principală, și nu accesorie, în condițiile în care societatea pârâtă a luat ființă prin divizarea societății reclamante, aceasta din urmă deținând acțiuni la SC R. L.C., interesele celor două societăți nefiind contrare, cum rezultă și din întâmpinarea pârâtei depusă în fața instanței de fond și din concluziile formulate în calea de atac.

Susținerea apelantei, potrivit căreia cererea de intervenție nu îmbracă forma unei cereri de chemare în judecată, art. 50 statuând expres în acest sens, nu are nicio relevanță la acest moment procesual, întrucât cererea de intervenție a fost comunicată reprezentantului apelantei-reclamante în ședința publică din 2 noiembrie 2009, iar în ședința publică din 14 decembrie 2009 a fost pusă în discuția părților, prima instanță încuviințând, în principiu, cererea de intervenție, or, în situația în care apelanta pretindea neregularități referitoare la forma cererii de intervenție, trebuia să le invoce la acest termen de judecată. Neprocedând în acest mod, o astfel de susținere nu mai poate fi pusă în discuție, cu atât mai mult cu cât, prima instanță, constatând că respectiva cerere respectă condițiile de formă, a încuviințat-o în principiu, nefiind invocată din oficiu incidența dispozițiile art. 133 C. proc.

civ. Prin cererile înregistrate la data de 29 octombrie 2010, apelanta-reclamantă SC R. SA Târgoviște și intimata-pârâtă SC R. L.C. SA, au solicitat completarea deciziei nr. 89 din 27 septembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în sensul de a se lua act de achiesarea intimatei-pârâte la pretențiile apelantei-reclamante, întrucât prin nota de concluzii depusă la dosar de SC R. L.C. SA, s-a formulat o atare cerere, însă instanța a omis să se pronunțe pe aceasta. La data de 19 noiembrie 2010, intimata-intervenientă SC V.M.

SRL, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de completare, întrucât o cerere de achiesare este în realitate o achiesare simplă, altceva decât un capăt de cerere, o cerere conexă sau incidentală, fiind un act de dispoziție, care nu se motivează, iar partea nu înțelege să formuleze apărări, nici să propună probe, astfel că instanța este obligată să ia act de poziția părții fără a se putea pronunța cu privire la achiesare. În ședința publică din 22 noiembrie 2010, instanța de apel a invocat, din oficiu, excepția tardivității formulării cererii de completare dispozitiv.

Prin decizia nr. 123 din 22 noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești – secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția tardivității cererii de completare a dispozitivului, invocată din oficiu, a fost respinsă, ca tardivă, cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 89 din 27 septembrie 2010. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Decizia nr. 89/2010, a fost comunicată către cele două petiționare la data de 12 octombrie 2010, de la această dată curgând termenul de 15 zile, ce se calculează pe zile libere, conform art. 101 C. proc. civ., termen ce s-a împlinit pe data de 28 octombrie 2010. Cererea de completare formulată de SC R. SA Târgoviște și SC R. L.C.

S.A, a fost înregistrată la Curtea de Apel Ploiești pe data de 29 octombrie 2010, după împlinirea termenului de 15 zile, termen legal absolut și imperativ, a cărui nerespectare atrage decăderea părții din dreptul procesual, conform art. 103 C. proc. civ. Împotriva acestor decizii au declarat recurs părțile, după cum urmează: I. Împotriva deciziei nr. 89 din 29 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești – secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta-recurentă SC R. SA Târgoviște, aducându-i următoarele critici. 1. Hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 69 alin. (1) C. proc. civ., întrucât a fost ignorată cererea de achiesare formulată de intimata pârâtă SC R. L.C.

SA la termenul din 27 septembrie 2010. 2. Hotărârea instanței de apel este pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 115 și art. 123 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, care impuneau ca la prima convocare a A.G.A. să existe un cvorum legal de ¾ din capitalul social. În mod greșit a reținut instanța de apel că a fost îndeplinită condiția de cvorum, dat fiind faptul că SC B.I.L. deținea 86,256% din capitalul social, când de fapt, singura probă relevantă este extrasul din registrul acționarilor societății pârâte, din care rezultă că la data de referință a adunării generale extraordinare din 14 iulie 2005, acest acționar deținea doar un număr de 19.980 acțiuni, cvorumul de ¾ nefiind acoperit.

3. Decizia instanței de apel este pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 50 C. proc. civ., întrucât cererea de intervenție formulată de SC V.M. SRL Târgoviște, nu îndeplinește condițiile de fond și de formă impuse de dispozițiile art. 50 C. proc. civ. Această societate nu pretinde în nici un fel obiectul dedus judecății solicitând doar respingerea cererii de chemare în judecată, astfel încât ea nu poate fi calificată drept o cerere de intervenție principală, ci, cel mult, o cerere de intervenție accesorie. Reclamanta-recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă. II. A. La data de 28 octombrie 2010, (data plicului) pârâta SC R. L.C. SA a formulat recurs împotriva deciziei nr. 89 din 29 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești – secția comercială de contencios administrativ și fiscal, aducându-i următoarele critici.

1. Hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 69 alin. (1) C. proc. civ., prin aceea că a fost ignorată cererea de achiesare a intimatei-pârâte la pretențiile reclamantei, formulată la termenul de 27 septembrie 2010. 2. Hotărârea instanței de apel este pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 115 și art. 123 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, care impuneau ca la prima convocare a A.G.A. să existe un cvorum legal de ¾ din capitalul social. În mod greșit a reținut instanța de apel că a fost îndeplinită condiția de cvorum, dat fiind faptul că SC B.I.L. deținea 86,256% din capitalul social, când de fapt, singura probă relevantă este extrasul din registrul acționarilor societății pârâte, din care rezultă că la data de referință a adunării generale extraordinare din 14 iulie 2005, acest acționar deținea doar un număr de 19.980 acțiuni, cvorumul de ¾ nefiind acoperit.

3. Decizia instanței de apel este pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 50 C. proc. civ., întrucât cererea de intervenție formulată de SC V.M. SRL Târgoviște, nu îndeplinește condițiile de fond și de formă impuse de dispozițiile art. 50 C. proc. civ. Această societate nu pretinde în nici un fel obiectul dedus judecății, solicitând doar respingerea cererii de chemare în judecată, astfel încât ea nu poate fi calificată drept o cerere de intervenție principală, ci, cel mult, o cerere de intervenție accesorie. Pârâta-recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă. B. Prin cererea înregistrată la data de 17 decembrie 2010, pârâta-recurentă SC R. L.C. SA a formulat recurs împotriva deciziei nr. 123 din 22 noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești – secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, aducându-i următoarele critici.

În mod greșit instanța de apel a respins, ca tardivă, cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 89 din 29 septembrie 2010, deoarece această cerere a fost formulată în interiorul termenului procedural de 15 zile de la data comunicării deciziei a cărei completare s-a solicitat. III. La data de 20 decembrie 2010 (data ștampilei de pe plic) petenta SC S.I.I. SA (succesoare a SC R. SA) a declarat recurs împotriva deciziei nr. 123 din 22 noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești – secția comercială de contencios administrativ și fiscal, aducându-i următoarele critici: Această decizie a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 104 C. proc. civ., întrucât cererea de completare a deciziei nr. 89 din 27 septembrie 2009, a fost formulată în termenul procedural de 15 zile de la data comunicării deciziei a cărei completare a fost solicitată.

La data de 5 mai 2011, intimata SC V.M. SRL a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de către intimata SC R. L.C. SA împotriva deciziei nr. 89 din 29 septembrie 2010. De asemenea la dosarul cauzei au fost depuse copii de pe certificatul de radiere al SC R. SA , de pe certificatul de înscriere de mențiuni privind pe SC S.I.I. SA, copii ale hotărârilor nr. 1 și nr. 2 din 4 octombrie 2010 a AGEA a SC S.I.I. SA, copie de pe încheierea din 20 octombrie 2010 a Tribunalului București – secția a VI-a comercială, extras de pe MO nr. 3706/2010 partea a IV. Analizând deciziile recurate, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele: I. În ce privește criticile formulate de către reclamanta-recurentă SC R. SA Târgoviște, critici însușite de către SC S.I.I.

SA (în calitate de succesoare a primei societăți, conform încheierii nr. 239 din 20 octombrie 2010 a Tribunalului București – secția a VI-a comercială), precum și de pârâta-recurentă SC R. L.C. SA, împotriva deciziei nr. 89 din 29 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești – secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte, constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează. 1. Prima critică nu poate fi reținută, deoarece, simpla achiesare a societății pârâte la cererea formulată de către reclamantă, nu poate fi suficientă pentru admiterea cererii de chemare în judecată și constatarea nulității absolute a hotărârii A.G.E.A. a SC R. L.C.

SA din data de 12 iulie 2005, fără verificarea motivelor care să fundamenteze o astfel de hotărâre, respectiv verificarea faptului dacă au fost încălcate sau nu condițiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale, și de actul constitutiv al societății pârâte, cu privire la convocarea și ținerea unei astfel de adunări. Dacă societatea pârâtă achiesează la cererea reclamantei, nu poate decât să convoace o nouă A.G.E.A. și să revoce hotărârea adoptată în A.G.E.A. din 12 iulie 2005, altfel, prin această achiesare, pârâta nu ar face decât, ca, pe cale ocolită, să obțină anularea unei hotărâri a A.G.E.A. (cea din 12 iulie 2005) care a fost adoptată în condiții legale. 2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reținută.

De altfel, această critică vizează netemeinicia deciziei recurate, deoarece se invocă faptul că proba determinantă ar fi extrasul din registrul acționarilor societății pârâte, din care ar rezulta că la data de referință a A.G.E.A. (cea din 14 iulie 2005) acționarul care a fost prezent la ședință, adică SC B.I.L., nu ar fi deținut decât un număr de 19.980 acțiuni ce nu ar acoperi cvorumul de ¾ din capitalul social al societății pârâte. Atât prima instanță cât și instanța de apel, au reținut că la data ținerii acestei A.G.E.A., acest acționar deținea 85,256% din capitalul social, la această concluzie ajungând pe baza probelor administrate în cauză. Cum această critică vizează starea de fapt, care a fost pe deplin lămurită în fața instanței de apel, instanța de recurs constată că hotărârea instanței de apel nu mai poate fi analizată sub acest aspect, pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc.

civ., fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000. 3. Nici cea de-a treia critică nu poate fi reținută. După cum, în mod corect, a arătat și instanța de apel, cererea de intervenție a fost formulată la data de 10 octombrie 2009, iar prin încheierea pronunțată în ședința publică din 14 decembrie 2009, prima instanță a încuviințat, în principiu, cererea de intervenție, nici reclamanta și nici pârâta neinvocând neregularități cu privire la forma cererii de intervenție. De altfel, admiterea cererii de intervenție în interes propriu s-a făcut ca urmare a respingerii acțiunii formulate de către reclamantă, astfel încât nu această cerere a produs vreo vătămare recurentelor, ci soluția pronunțată pe fondul cererii principale.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate de reclamanta SC S.I.I. SA (succesoare a SC R. SA) și de pârâta SC R. L.C. SA împotriva deciziei nr. 89 din 27 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești – secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. II. În ce privește recursurile formulate de către aceleiași recurente împotriva deciziei nr. 123 din 22 noiembrie 2010, pronunțată de aceeași instanță, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, pentru considerentele ce urmează. Potrivit comunicărilor aflate la dosarul instanței de apel, decizia nr. 123 din 22 noiembrie 2010 a fost comunicată celor două recurente la data de 6 decembrie 2010, iar potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, cele două recurente au formulat recurs împotriva acestei decizii la datele de 17 decembrie 2010 (data plicului) pentru recurenta SC R. L.C.

SA și, respectiv la 20 decembrie 2010 (data de pe ștampila poștei) pentru recurenta SC S.I.I. SA. Prin urmare, cele două recursuri au fost declarate în termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ., astfel încât, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 și art. 312 alin. (5) C. proc. civ., motiv pentru care, în baza art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de cele două recurente împotriva deciziei nr. 123 din 22 noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești – secția comercială de contencios administrativ și fiscal, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC S.I.I. SA, în calitate de succesoare a SC R. SA Târgoviște și de pârâta SC R. L.C. SA Târgoviște, împotriva deciziei nr. 89 din 27 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Admite recursurile declarate de reclamanta SC S.I.I. SA, în calitate de succesoare a SC R. SA Târgoviște și de pârâta SC R. L.C. SA Târgoviște, împotriva deciziei nr. 123 din 22 noiembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 12 mai 2011.