ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1850/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1850/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, sub nr. 3720/120/2009, reclamanta

SC R. SA a chemat în judecată pe pârâta SC R. L.C. SA, solicitând pronunțarea

unei hotărâri de constatare a nulității absolute a hotărârii A.G.E.A. a SC R. L.C.

SA din data de 12 iulie 2005.

În cauză a

intervenit, în interes propriu, SC V.M. SRL, care a invocat inadmisibilitatea

acțiunii, sub două aspecte, întrucât este exercitată de un acționar care a

votat pentru, în acest sens fiind dat și mandatul de reprezentare din 7

noiembrie 2005 și se invocă propria neregularitate a legitimării participației

reclamantei la A.G.E.A. din 12 iulie 2005.

Pârâta a formulat

întâmpinare, prin care a susținut că hotărârea adunării generale a acționarilor

din 12 iulie 2005 a fost adoptată cu respectarea dispozițiilor legale privind

convocarea, că data de referință a fost stabilită cu mai puțin de 60 de zile

înainte de data la care adunarea generală a fost convocată pentru prima dată,

că adunarea generală a acționarilor din 12 iulie 2005 s-a aflat la prima

convocare, confirmând că singurul acționar participant la adunarea din 12 iulie

2005 a fost B.I.L., conform mandatului din 11 iulie 2005.

Prin încheierea din

14 decembrie 2009, prima instanță a încuviințat în principiu cererea de

intervenție în interes propriu.

Prin sentința nr. 522

din data de 3 mai 2010, Tribunalul Dâmbovița a admis cererea de intervenție în

interes propriu formulată de SC V.M. SRL și a respins acțiunea formulată de

reclamanta SC R. SA, în contradictoriu cu pârâta SC R. L.C. SA.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la

dosar, la data de 12 iulie 2005, a avut loc adunarea generală extraordinară a

acționarilor, aparținând pârâtei SC R. L. SA, care a adoptat hotărârea din

aceeași dată, ca urmare a votului exprimat de acționarul B.I.L., fiind o

adunare generală extraordinară, condiția de cvorum pentru legalitatea

hotărârii, impusă de art. 115 din Legea nr. 31/1990 privind societățile

comerciale, în vigoare la data adoptării, fiind de trei pătrimi din capitalul

social.

Prima instanță a reținut

că, deși reclamanta a susținut că unicul asociat care și-a exprimat votul în

adunare, a deținut, la acea dată, un procent de 50,43% din capitalul social al

societății, din extrasul de registru eliberat de Registrul Oficiului Comerțului

de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în urma mențiunii din 24 mai 2005, rezultă că

acest acționar avea o cotă de participare la profit și pierderi de 85,2556%,

corespunzătoare unui număr de 33.774 acțiuni.

Totodată, prima

instanță a constatat că, anterior datei de referință de la 1 iulie 2005,

stabilită prin adunarea generală extraordinară a acționarilor din 12 iulie

2005, mai exact la data de 16 februarie 2005, s-a publicat în M. Of. nr. 537

proiectul de divizare a societății reclamante în două societăți comerciale, din

acest proiect de divizare reieșind că la 31 decembrie 2004 SC R. SA avea în

structura acționariatului pe SC B.I.L., cu un procent de 66,32%, iar ca urmare

a divizării, același acționar dobândea un procent de participație la capital de

99,9%, corespunzător unui număr de 19.980 de acțiuni.

Prima instanță a mai

reținut că hotărârea de divizare a reclamantei prin transmiterea unei părți din

patrimoniu pârâtei, conformă proiectului de divizare publicat în M. Of. nr. 537

din 16 februarie 2005, a fost publicată la 4 mai 2005 în partea a IV-a a

Monitorului Oficial nr. 1432 și, corelând datele referitoare la structura

acționariatului, astfel cum au fost prezentate mai sus, cu relațiile comunicate

de pârâtă sub nr. 497 din 28 aprilie 2010, din care rezultă că la 1 iulie 2005,

un număr de 19.615 acțiuni ale pârâtei nu erau încă repartizate, s-a constatat

că, prin participarea SC B.I.L. la adunare, cvorumul de ¾ este întrunit,

în procent de 85,2556%, dată fiind împrejurarea că pentru stabilirea cvorumului

necesar adoptării hotărârii din 12 iulie 2005, acțiunile nerepartizate nu pot

fi luate în calcul, cât timp nu au fost repartizate.

De asemenea, s-a mai

reținut că data de referință, reglementată de prevederile art. 123 alin. (2) și

(3) din Legea nr. 31/1990, are rolul de a permite identificarea acționarilor

care au dreptul de a participa la adunarea generală ordinară sau extraordinară

și de a vota în cadrul acesteia, în raport de o dată unică stabilită pentru

toți acționarii, pe de o parte, și facilitează, societății și acționarilor,

calculul dividendelor. Pe de altă parte, interesul reclamantei în promovarea

acțiunii în nulitatea hotărârii A.G.E.A. din 12 iulie 2005 este justificat prin

aceea că acționarii săi erau îndreptățiți să primească în schimbul acțiunilor

SC R. SA, acțiuni la pârâtă și au fost lipsiți de drepturile ce decurg din

calitatea de acționari, însă la momentul promovării acțiunii, acest interes nu

se justifică, dat fiind faptul că în ceea ce privește drepturile la dividende

decurgând din calitatea de acționar, nu mai pot fi exercitate, dreptul la

acțiune fiind prescris, pe de o parte, și prin aceea că drepturile de vot

rezultate din calitatea de acționar, nu pot fi exercitate retroactiv, în

eventualitatea în care s-ar fi constatat nulitatea absolută a hotărârii, pe de

altă parte.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel reclamanta SC R. SA.

Prin decizia nr. 89

din 27 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești – secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a fost respins, ca nefondat, apelul reclamantei.

Pentru a se pronunța

astfel instanța de apel a reținut următoarele:

Prin hotărârea

Adunării Generale Extraordinară a Acționarilor R. L.C. Târgoviște din 12 iulie

2005, publicată în M. Of. nr. 2839 din 31 august 2005, s-a aprobat participarea

la profit a administratorului societății, intervenienta în interes propriu în

prezenta cauză, SC V.M. SRL, în proporție de 5 procente, majorarea capitalului

social al acestei societăți, la adunare participând acționarii ce dețin 85,256%

din capitalul social, respectiv B.I.L.

Potrivit art. 115 din

legea societăților comerciale, pentru ca adunarea generală extraordinară a

acționarilor să fie legal întrunită este necesară, la prima convocare, prezenta

acționarilor care dețin ¾ din capitalul social, nerespectarea acestor

condiții de cvorum fiind sancționată cu nulitatea absolută a hotărârii, însă în

prezenta cauză, condiția de cvorum statuată de acest text de lege a fost

îndeplinită, acționarul B.I.L. deținând 85,256% din capitalul social, cum

rezultă din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul

Dâmbovița din 24 mai 2005, această cotă de participare fiind corespunzătoare

unui număr de 33.774 acțiuni, datele din evidențele O.R.C. fiind opozabile

oricărei persoane interesate.

Este adevărat că, potrivit

art. 123 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, acționarii îndreptățiți să încaseze

dividende sau să exercite alte drepturi sunt cei înscriși în evidențele

societății sau în cele furnizate de Registrul independent privat al

acționarilor corespunzătoare datei de referință, în prezenta cauză data de

referință din 12 iulie 2005, însă la acest moment în evidențele O.R.C. de pe

lângă Tribunalul Dâmbovița erau înscriși ca acționari ai SC R. L.C. SA, B.I.L.

Cipru cu o cotă de participare la profit și pierderi de 85,2556 % și SC A.I.I.

cu o cotă de participare de 14,7444%, împrejurarea că anterior, respectiv la 12

februarie 2005 a fost publicat în MO nr. 537 proiectul de divizare a SC R. SA

în două societăți comerciale, o parte din patrimoniul societății mame transmițându-se

în patrimoniul SC R. L.C. SA, conform hotărârii de divizare publicată în M. Of.

nr. 1432 din 4 mai 2005, neavând nicio relevanță, la data de 1 iulie 2005, un

număr de 19615 acțiuni ale societății pârâte nefiind încă repartizate, situație

în care nu pot fi luate în calcul pentru întrunirea cvorumului statuat de art. 115

din Legea nr. 31/1990.

Referitor la motivul

de apel, potrivit căruia la momentul adoptării hotărârii a cărei nulitate

absolută se solicită, capitalul social înregistrat al SC R. L.C. era de

3.961.500.000 lei, iar raportat la numărul de acțiuni deținute de B.I.L.,

rezultă că acest acționar avea doar 50,43 % din capitalul social, nefiind

îndeplinită condiția imperativă a cvorumului legal impusă de art. 115 din Legea

nr. 31/1990, instanța de apel a constatat că nu este fondat, întrucât din

evidențele O.R.C. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița rezultă că la data de 24 mai

2005, acționari ai SC R. L.C. erau B.I.L. cu o cotă de participare de 85,2556 %

și SC A.I.I. cu o cotă de participare de 14,7444%, astfel că, condiția

imperativă privind prezența acționarilor ce dețin ¾ din capitalul social

a fost îndeplinită, împrejurarea că această societate a luat ființă prin

divizarea SC R. SA neavând nicio relevanță, în condițiile în care structura acționariatului

acestei din urmă societăți, la momentul publicării proiectului de divizare,

respectiv 16 martie 2005, era următoarea: SC B.I.L. – 99,9 % și alți acționari

0,1 %.

În ceea ce privește

motivul de apel ce vizează calificarea greșită a cererii de intervenție a SC V.M.

SRL, ce nu poate fi o cerere principală, ci cel mult una accesorie, respectiva

cerere de intervenție neîmbrăcând forma unei cereri de chemare în judecată,

instanța de apel a constatat că nu este fondat, întrucât această societate a formulat,

la 30 octombrie 2009, o cerere de intervenție, prin care a solicitat

respingerea acțiunii cu care a fost investită instanța, prin această

solicitare, intervenienta urmărind protejarea dreptului dobândit prin hotărârea

A.G.E.A. din 12 iulie 2008, prin care se aprobase participarea la profit, în

procent de 5%, a acestei societăți, ce este administratorul SC R. L.C., astfel

că interesul societății este propriu, fiind incidente dispozițiile art. 49 alin.

(2) C. proc. civ., cererea de intervenție fiind una principală, și nu

accesorie, în condițiile în care societatea pârâtă a luat ființă prin divizarea

societății reclamante, aceasta din urmă deținând acțiuni la SC R. L.C.,

interesele celor două societăți nefiind contrare, cum rezultă și din

întâmpinarea pârâtei depusă în fața instanței de fond și din concluziile

formulate în calea de atac.

Susținerea apelantei,

potrivit căreia cererea de intervenție nu îmbracă forma unei cereri de chemare

în judecată, art. 50 statuând expres în acest sens, nu are nicio relevanță la

acest moment procesual, întrucât cererea de intervenție a fost comunicată

reprezentantului apelantei-reclamante în ședința publică din 2 noiembrie 2009,

iar în ședința publică din 14 decembrie 2009 a fost pusă în discuția părților, prima instanță încuviințând, în principiu, cererea de intervenție, or, în

situația în care apelanta pretindea neregularități referitoare la forma cererii

de intervenție, trebuia să le invoce la acest termen de judecată. Neprocedând

în acest mod, o astfel de susținere nu mai poate fi pusă în discuție, cu atât

mai mult cu cât, prima instanță, constatând că respectiva cerere respectă

condițiile de formă, a încuviințat-o în principiu, nefiind invocată din oficiu

incidența dispozițiile art. 133 C. proc. civ.

Prin cererile înregistrate

la data de 29 octombrie 2010, apelanta-reclamantă SC R. SA Târgoviște și

intimata-pârâtă SC R. L.C. SA, au solicitat completarea deciziei nr. 89 din 27

septembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în sensul de a se lua

act de achiesarea intimatei-pârâte la pretențiile apelantei-reclamante,

întrucât prin nota de concluzii depusă la dosar de SC R. L.C. SA, s-a formulat

o atare cerere, însă instanța a omis să se pronunțe pe aceasta.

La data de 19

noiembrie 2010, intimata-intervenientă SC V.M. SRL, a formulat întâmpinare prin

care a solicitat respingerea cererii de completare, întrucât o cerere de

achiesare este în realitate o achiesare simplă, altceva decât un capăt de

cerere, o cerere conexă sau incidentală, fiind un act de dispoziție, care nu se

motivează, iar partea nu înțelege să formuleze apărări, nici să propună probe,

astfel că instanța este obligată să ia act de poziția părții fără a se putea

pronunța cu privire la achiesare.

În ședința publică

din 22 noiembrie 2010, instanța de apel a invocat, din oficiu, excepția

tardivității formulării cererii de completare dispozitiv.

Prin decizia nr. 123

din 22 noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești – secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, a fost admisă excepția tardivității cererii de

completare a dispozitivului, invocată din oficiu, a fost respinsă, ca tardivă,

cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 89 din 27 septembrie 2010.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Decizia nr. 89/2010,

a fost comunicată către cele două petiționare la data de 12 octombrie 2010, de

la această dată curgând termenul de 15 zile, ce se calculează pe zile libere,

conform art. 101 C. proc. civ., termen ce s-a împlinit pe data de 28 octombrie

2010.

Cererea de completare

formulată de SC R. SA Târgoviște și SC R. L.C. S.A, a fost înregistrată la Curtea de Apel Ploiești pe data de 29 octombrie 2010, după împlinirea termenului de 15 zile,

termen legal absolut și imperativ, a cărui nerespectare atrage decăderea părții

din dreptul procesual, conform art. 103 C. proc. civ.

Împotriva acestor

decizii au declarat recurs părțile, după cum urmează:

I. Împotriva deciziei

nr. 89 din 29 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești – secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta-recurentă SC R. SA

Târgoviște, aducându-i următoarele critici.

instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 69 alin. (1)

C. proc. civ., întrucât a fost ignorată cererea de achiesare formulată de

intimata pârâtă SC R. L.C. SA la termenul din 27 septembrie 2010.

instanței de apel este pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 115

și art. 123 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, care impuneau ca la prima

convocare a A.G.A. să existe un cvorum legal de ¾ din capitalul social.

În mod greșit a

reținut instanța de apel că a fost îndeplinită condiția de cvorum, dat fiind

faptul că SC B.I.L. deținea 86,256% din capitalul social, când de fapt, singura

probă relevantă este extrasul din registrul acționarilor societății pârâte, din

care rezultă că la data de referință a adunării generale extraordinare din 14

iulie 2005, acest acționar deținea doar un număr de 19.980 acțiuni, cvorumul de

¾ nefiind acoperit.

de apel este pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 50 C. proc.

civ., întrucât cererea de intervenție formulată de SC V.M. SRL Târgoviște, nu

îndeplinește condițiile de fond și de formă impuse de dispozițiile art. 50 C.

proc. civ.

Această societate nu

pretinde în nici un fel obiectul dedus judecății solicitând doar respingerea

cererii de chemare în judecată, astfel încât ea nu poate fi calificată drept o

cerere de intervenție principală, ci, cel mult, o cerere de intervenție

accesorie.

Reclamanta-recurentă

a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

II. A. La data de 28

octombrie 2010, (data plicului) pârâta SC R. L.C. SA a formulat recurs

împotriva deciziei nr. 89 din 29 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești – secția comercială de contencios administrativ și fiscal, aducându-i

următoarele critici.

instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 69 alin. (1)

C. proc. civ., prin aceea că a fost ignorată cererea de achiesare a

intimatei-pârâte la pretențiile reclamantei, formulată la termenul de 27

septembrie 2010.

instanței de apel este pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 115

și art. 123 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, care impuneau ca la prima

convocare a A.G.A. să existe un cvorum legal de ¾ din capitalul social.

În mod greșit a

reținut instanța de apel că a fost îndeplinită condiția de cvorum, dat fiind

faptul că SC B.I.L. deținea 86,256% din capitalul social, când de fapt, singura

probă relevantă este extrasul din registrul acționarilor societății pârâte, din

care rezultă că la data de referință a adunării generale extraordinare din 14

iulie 2005, acest acționar deținea doar un număr de 19.980 acțiuni, cvorumul de

¾ nefiind acoperit.

de apel este pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 50 C. proc.

civ., întrucât cererea de intervenție formulată de SC V.M. SRL Târgoviște, nu

îndeplinește condițiile de fond și de formă impuse de dispozițiile art. 50 C.

proc. civ.

Această societate nu

pretinde în nici un fel obiectul dedus judecății, solicitând doar respingerea

cererii de chemare în judecată, astfel încât ea nu poate fi calificată drept o

cerere de intervenție principală, ci, cel mult, o cerere de intervenție

accesorie.

Pârâta-recurentă a

solicitat judecarea cauzei în lipsă.

B. Prin cererea

înregistrată la data de 17 decembrie 2010, pârâta-recurentă SC R. L.C. SA a

formulat recurs împotriva deciziei nr. 123 din 22 noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești – secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

aducându-i următoarele critici.

În mod greșit

instanța de apel a respins, ca tardivă, cererea de completare a dispozitivului

deciziei nr. 89 din 29 septembrie 2010, deoarece această cerere a fost

formulată în interiorul termenului procedural de 15 zile de la data comunicării

deciziei a cărei completare s-a solicitat.

III. La data de 20

decembrie 2010 (data ștampilei de pe plic) petenta

SC S.I.I. SA

(succesoare a SC R. SA) a declarat recurs împotriva deciziei nr. 123 din 22

noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești – secția comercială de contencios administrativ

și fiscal, aducându-i următoarele critici:

Această decizie a

fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 104 C. proc. civ., întrucât

cererea de completare a deciziei nr. 89 din 27 septembrie 2009, a fost formulată în termenul procedural de 15 zile de la data comunicării deciziei a cărei

completare a fost solicitată.

La data de 5 mai

2011, intimata SC V.M. SRL a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a

solicitat respingerea recursului formulat de către intimata SC R. L.C. SA

împotriva deciziei nr. 89 din 29 septembrie 2010.

De asemenea la

dosarul cauzei au fost depuse copii de pe certificatul de radiere al SC R. SA

, de pe certificatul

de înscriere de mențiuni privind pe SC S.I.I. SA, copii ale hotărârilor nr. 1

și nr. 2 din 4 octombrie 2010 a AGEA a SC S.I.I. SA, copie de pe încheierea din

20 octombrie 2010 a Tribunalului București – secția a VI-a comercială, extras

de pe MO nr. 3706/2010 partea a IV.

Analizând deciziile

recurate, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată

următoarele:

I. În ce privește

criticile formulate de către reclamanta-recurentă SC R. SA Târgoviște, critici

însușite de către SC S.I.I. SA (în calitate de succesoare a primei societăți,

conform încheierii nr. 239 din 20 octombrie 2010 a Tribunalului București – secția

a VI-a comercială), precum și de pârâta-recurentă SC R. L.C. SA, împotriva

deciziei nr. 89 din 29 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești – secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte, constată că acestea sunt

nefondate, pentru considerentele ce urmează.

poate fi reținută, deoarece, simpla achiesare a societății pârâte la cererea

formulată de către reclamantă, nu poate fi suficientă pentru admiterea cererii

de chemare în judecată și constatarea nulității absolute a hotărârii A.G.E.A. a

SC R. L.C. SA din data de 12 iulie 2005, fără verificarea motivelor care să

fundamenteze o astfel de hotărâre, respectiv verificarea faptului dacă au fost

încălcate sau nu condițiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 a societăților

comerciale, și de actul constitutiv al societății pârâte, cu privire la

convocarea și ținerea unei astfel de adunări.

Dacă societatea

pârâtă achiesează la cererea reclamantei, nu poate decât să convoace o nouă A.G.E.A.

și să revoce hotărârea adoptată în A.G.E.A. din 12 iulie 2005, altfel, prin

această achiesare, pârâta nu ar face decât, ca, pe cale ocolită, să obțină

anularea unei hotărâri a A.G.E.A. (cea din 12 iulie 2005) care a fost adoptată

în condiții legale.

critică nu poate fi reținută.

De altfel, această

critică vizează netemeinicia deciziei recurate, deoarece se invocă faptul că

proba determinantă ar fi extrasul din registrul acționarilor societății pârâte,

din care ar rezulta că la data de referință a A.G.E.A. (cea din 14 iulie 2005)

acționarul care a fost prezent la ședință, adică SC B.I.L., nu ar fi deținut

decât un număr de 19.980 acțiuni ce nu ar acoperi cvorumul de ¾ din

capitalul social al societății pârâte.

Atât prima instanță

cât și instanța de apel, au reținut că la data ținerii acestei A.G.E.A., acest

acționar deținea 85,256% din capitalul social, la această concluzie ajungând pe

baza probelor administrate în cauză.

Cum această critică

vizează starea de fapt, care a fost pe deplin lămurită în fața instanței de

apel, instanța de recurs constată că hotărârea instanței de apel nu mai poate

fi analizată sub acest aspect, pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind

abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.

treia critică nu poate fi reținută.

După cum, în mod

corect, a arătat și instanța de apel, cererea de intervenție a fost formulată

la data de 10 octombrie 2009, iar prin încheierea pronunțată în ședința publică

din 14 decembrie 2009, prima instanță a încuviințat, în principiu, cererea de

intervenție, nici reclamanta și nici pârâta neinvocând neregularități cu

privire la forma cererii de intervenție.

De altfel, admiterea

cererii de intervenție în interes propriu s-a făcut ca urmare a respingerii

acțiunii formulate de către reclamantă, astfel încât nu această cerere a produs

vreo vătămare recurentelor, ci soluția pronunțată pe fondul cererii principale.

Având în vedere cele

de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursurile formulate de reclamanta SC S.I.I. SA (succesoare a SC R. SA) și de

pârâta SC R. L.C. SA împotriva deciziei nr. 89 din 27 septembrie 2010 a Curții

de Apel Ploiești – secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondate.

II. În ce privește

recursurile formulate de către aceleiași recurente împotriva deciziei nr. 123

din 22 noiembrie 2010, pronunțată de aceeași instanță, Înalta Curte constată că

acestea sunt fondate, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit comunicărilor

aflate la dosarul instanței de apel, decizia nr. 123 din 22 noiembrie 2010 a

fost comunicată celor două recurente la data de 6 decembrie 2010, iar potrivit

dovezilor aflate la dosarul de recurs, cele două recurente au formulat recurs

împotriva acestei decizii la datele de 17 decembrie 2010 (data plicului) pentru

recurenta SC R. L.C. SA și, respectiv la 20 decembrie 2010 (data de pe ștampila

poștei) pentru recurenta SC S.I.I. SA.

Prin urmare, cele

două recursuri au fost declarate în termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C.

proc. civ., astfel încât, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 5

și art. 312 alin. (5) C. proc. civ., motiv pentru care, în baza art. 312 alin. (1)

și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de cele două

recurente împotriva deciziei nr. 123 din 22 noiembrie 2010 a Curții de Apel

Ploiești – secția comercială de contencios administrativ și fiscal, va casa

decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC S.I.I. SA, în calitate de

succesoare a SC R. SA Târgoviște și de pârâta SC R. L.C. SA Târgoviște,

împotriva deciziei nr. 89 din 27 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești – secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Admite recursurile

declarate de reclamanta SC S.I.I. SA, în calitate de succesoare a SC R. SA

Târgoviște și de pârâta SC R. L.C. SA Târgoviște, împotriva deciziei nr. 123

din 22 noiembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 12 mai 2011.