ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 311/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 311/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 666 din 15 octombrie 2009, Tribunalul

Bihor, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea

promovată de reclamantul M.I. în contradictor cu pârâta SC W.L.I. SRL și, în

consecință a constatat nulitatea absolută a hotărârilor A.G.A. nr. 1a și 2a ale

societății reclamante din 3 aprilie 2008; a constatat nulitatea absolută a

hotărârilor A.G.A. din 16 august 2008 și din 18 august 2008 ale aceleiași

societăți.

Instanța de fond a reținut că în

raport de prevederile art. 195, art. 192 din Legea nr. 31/1990 și ale art. 8

din actul adițional al societății reclamante conform căruia pentru validitatea

adunărilor este necesară prezența asociaților care să reprezinte 51% din

capitalul social iar hotărârile să fie luate cu votul unui număr de asociați

care să reprezinte 51% din capitalul social, hotărârile nr. 1a și 2a din 3

aprilie 2008 sunt lovite de nulitate deoarece convocarea adunării nu s-a făcut

de către administratorul societății conform art. 135 alin. (1) din Legea nr. 31/1990

și nici de către un asociat care să dețină cel puțin o pătrime din capitalul

social al societății pârâte ci de asociatul M.V. care deține 21,2476% din

capitalul social și care nu avea nici calitate de director general al SC

T.G.I.E. SRL și niciun mandat din partea acesteia pentru a efectua convocarea, SC

T.G.I.E. SRL anulând de altfel convocatorul emis de M.I.

Hotărârile atacate au fost semnate

doar de asociatul M.V. atât în nume propriu cât și ca reprezentant al SC

T.G.I.E. SRL însă fără drept deoarece asociații acestei societăți s-au opus la

măsurile adoptate, mai puțin la schimbarea obiectului de activitate.

Nu s-au respectat nici condițiile

legale pentru o a doua convocare din 2 aprilie 2008, situație în care

convocările sunt lovite de nulitate.

În ce privește hotărârea din 16

august 2008 aceasta este lovită de nulitate deoarece a fost luată cu încălcarea

art. 192 din Legea nr. 31/1990 și ale art. 8 din actul constitutiv de către

asociatul minoritar M.V. care deținea 21,2476% din capitalul social nefiind

întrunite condițiile de cvorum și majoritate legale și statutare.

În adunarea generală din 18 august

2008 care s-a ținut la sediul SCA M.A. s-au întocmit două procese verbale, unul

semnat de M.I. și reprezentanții săi și unul semnat de asociatul M.V., ambele

constatând lipsa asociatului SC T.G.I.E. SRL. Prin hotărârea adoptată M.I. a

susținut că deține 78,752% din capitalul social al societății pârâte și a

hotărât schimbarea sediului social al societății din localitatea Păntăsesti în

București și modificarea actului constitutiv în acest sens, cererea privind

menționarea acestei hotărâri în Registrul Comerțului fiind respinsă. Pentru

aceleași motive și pentru faptul că adunarea nu a fost convocată de

administratorul societății, judecătorul fondului a constatat nulitatea absolută

și a acestei hotărâri.

Cererea de intervenție în interes

propriu depusă de M.V. la data de 18 iunie 2009 a fost respinsă în principiu la

termenul din 8 octombrie 2009 motivat de faptul că acesta nu invocă un drept

propriu care să tindă la câștigarea procesului pentru sine, solicitând doar

respingerea acțiunii.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială

și de contencios administrativ, prin decizia nr. 29 din 16 martie 2010 a

respins ca nefondate apelurile declarate de apelanții M.V. și SC W.L.I. SRL împotriva

încheierii dată în camera de consiliu din 8 octombrie 2009 și sentinței

menționate pe care le-a menținut în totalitate, subsecvent respingerii

excepțiilor invocate de intimatul M.I. privind tardivitatea și nulitatea

apelurilor declarate, respectiv a excepției lipsei de interes în declararea

acestora.

Criticile apelanților cu privire la

legalitatea hotărârilor adoptate și greșita respingere în principiu a cererii

de intervenție au fost înlăturate de instanța de apel, în esență, pentru

considerentele care urmează.

S-a reținut, astfel, că în mod

corect judecătorul fondului a respins în principiu cererea de intervenție

deoarece intervenția în interes propriu conform art. 50 alin. (1) C. proc. civ.

are caracterul unei veritabile cereri de chemare în judecată și deci trebuie să

aibă un obiect bine determinat, ea neputând avea ca obiect, cum a solicitat

interveninetul „respingerea” acțiunii iar instanța, în condiții de

contradictorialitate, a apreciat că intervenientul nu invocă un drept propriu.

Sub aspectul constatării nulității

hotărârilor A.G.A. adoptate, sentința s-a apreciat ca fiind legală.

Prevederea statutară conținută de art.

8 care dă posibilitatea și asociaților care dețin 50% din capitalul social de a

convoca adunarea generală pentru numirea unui nou administrator, atunci când

administratorul unic refuza convocarea nu este contrară prevederilor Legii nr. 31/1990

în materie de convocare, prevedere pe care s-a întemeiat apelantul M.V.,

problema fiind numai a calității de reprezentant al asociatei SC T.G.I.E. SRL care,

conform certificatului O.R.C. deținea 57,504% din capital la data ținerii

adunării din 3 aprilie 2008.

Instanța de apel reținând că prin

actul adițional din 22 iunie 1992, apelantul M.V. a căpătat dreptul de a

reprezenta SC T.G.I.E. SRL alături de asociații M.C. și M.I., deși M.I. a

recunoscut că nu a fost numit director general printr-o hotărâre A.G.A. ci a

dobândit această calitate în baza contractului de muncă din 14 decembrie 1994

în privința căruia s-a constatat nulitatea absolută prin decizia nr. 1455 din 4

noiembrie 2009 a Curții de Apel Oradea, nu a interpretat clauza din actul

adițional în sensul că apelantul ar fi unicul reprezentant, o renunțare la

această calitate a celorlalți doi nefiind reținută.

Cu privire la puterea de reprezentare

decizia a reținut că nu sunt aplicabile regulile generale ale contractului de

mandat civil ci regulile speciale din Legea nr. 31/1990 respectiv art. 77 și în

completare prevederile statului societății.

În acest context, fiecare din

asociați are dreptul de a reprezenta societatea conform art. 75 raportat la art.

197 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, separat, în lipsa unei convenții de a

lucra împreună, dar în situația în care prin decizia nr. 1981 din 27 martie

2008 emisă de SC T.G.I.E. SRL prin reprezentantul M.I. a fost declarat nul

convocatorul emis pentru societate de M.V., instanța nu poate reține unitate de

voință prin existența de decizii contradictorii care blochează activitatea

societății, neputându-se acorda prioritate vreuneia din aceste decizii, așa

încât nu se poate aprecia ca legală convocarea.

S-a reținut că, în condițiile în

care, prima ședință din 2 aprilie 2008 nu a fost legal constituită, nu mai sunt

incidente prevederile art. 193 alin. (3) din lege, hotărârea din 3 aprilie

2008, nefiind legală și pentru neîntrunirea majorității statutare în condițiile

în care votul exprimat de SC T.G.I.E. SRL nu poate fi apreciat ca valabil.

Cu privire la hotărârea A.G.A. din

16 august 2008, s-a reținut nelegalitatea acesteia în condițiile în care

cesiunea părților sociale dintre SC T.G.I.E. SRL cedent și cesionarul M.V. este

inopozabilă asociatului M.I., terț față de aceasta, cererea de înscriere la O.R.C.

fiind și respinsă iar prin sentința nr. 559 din 27 mai 2009 a Tribunalului

Bihor contractul de cesiune fiind declarat nul cu consecințe retroactive.

Cât privește hotărârea A.G.A. din 18

august 2008, s-a confirmat, de asemenea, nelegalitatea acesteia menționând că

față de obiectul hotărârii: schimbarea sediului social nu se poate reține

incidența art. 8 din Statut aplicabil hotărârilor prin care se numește un nou

administrator, situație în care convocarea nu poate fi făcută direct de

asociați, nefiind respectate nici prevederile art. 195 alin. (1) cu privire la

locul ținerii adunării generale. Deși asociatul M.I. a fost prezent la adunare,

a invocat neregularitatea convocării pe acest temei, al sediului. S-a reținut

și neîntrunirea condiției majorității la vot, votul asociatului M.V. reprezentând

21,24% din capitalul social pentru considerentele inopozabilității contractului

de cesiune, și neîntrunirea cvorumului necesar la prima convocare de 51% ca o

consecință a efectului retroactiv al nulității cesiunii.

În contra deciziei menționate au

declarat recurs comun pârâta SC W.L.I. SRL și intervenientul M.V. pentru

motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. în a căror

dezvoltare arată că:

- hotărârea a fost dată cu

încălcarea formelor de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

prin confirmarea hotărârii instanței de fond de neadmitere în principiu a

cererii de intervenție întrucât prin cerere a invocat un drept propriu, de

asociat și interesul de a menține hotărârea A.G.A. adoptată cu votul său,

aceasta și în contextul în care, astfel cum au reținut instanțele, societatea a

fost de acord cu acțiunea de anulare, fiindu-i, astfel, încălcat dreptul de

acces la justiție conform art. 6 C.E.D.O.

- instanța de apel a interpretat

greșit cuprinsul actului adițional din 1992. Deși îi reține calitatea de a

reprezenta societatea SC T.G.I.E. SRL, constată că semnarea convocatorului în

numele SC T.G.I.E. SRL nu era valabilă și că atrage nulitatea hotărârilor A.G.A.

Spre deosebire de dreptul celorlalți doi asociați de a reprezenta societatea,

dreptul său de reprezentare era unul expres.

- greșit a apreciat instanța că, în

condițiile în care în numele SC T.G.I.E. SRL asociatul M.I. a declarat nul

contractul, acesta își pierde valabilitatea și că votul în numele SC T.G.I.E.

SRL nu a fost valabil exprimat în A.G.A. din 3 aprilie 2008.

- instanța a aplicat greșit

dispozițiile legale cu privire la locul ținerii adunării și greșit a apreciat

că cesiunea părților sociale nu a fost opozabilă asociatului M.I., cât timp

statutul prevedea posibilitatea desfășurării adunării generale la altă adresă

și cât timp art. 203 din Legea nr. 31/1990 dispune că cesiunea produce efecte

față de asociați de la momentul înscrierii în Registrul asociaților iar față de

terți din momentul înscrierii ei în registrul comerțului. Cesiunea a fost

înscrisă în registru la 8 august 2008, asociatul M.I. nefiind terț.

- greșita aplicare a prevederilor

art. 193 din lege, deoarece la toate adunările au fost prezenți asociații

reprezentând 100% din capitalul social.

- prin contractul de cesiune părți

sociale din 8 august 2008, SC T.G.I.E. SRL a pierdut calitatea de asociat la SC

W.L.I. SRL părțile sociale fiind dobândite de recurent care a cumulat astfel o

participare la capital de 78,75%, înregistrată în Registrul Comerțului.

- greșit instanțele nu au luat în

vedere procesul verbal întocmit de notar care constată o prezență de 100% din

capital ci procesul verbal întocmit și semnat de M.I. din 16 august 2008, M.I. fiind

cel care a părăsit ședința din 16 august 2008 și din 18 august 2008.

Intimatul M.I. a depus întâmpinare

la dosar prin care a solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate.

Cu privire la recurenta SC W.L.I.

SRL arată că aceasta a achiesat la acțiune și că în atare situație ea nu mai

poate critica hotărârile instanțelor.

Cât privește cererea de intervenție,

se susține că M.V. avea posibilitatea promovării unei cereri de intervenție

accesorie conform art. 50 C. proc. civ.

Motivul de recurs privind

interpretarea greșită a actului juridic vizează aprecierea și interpretarea

unei probe iar nu a hotărârii A.G.A., obiectul acțiunii nefiind actul adițional.

Conform statutului SC T.G.I.E. SRL, art.

18 pct. 1, în raporturile cu terții societatea este reprezentată de Directorul

General care conduce și comitetul de direcție, nefiind incidentă ipoteza art. 75

din Legea nr. 31/1990, hotărârile judecătorești pronunțate în alte litigii

statuând în acest sens cu putere de lucru judecat.

Convocarea adunării generale este

lovită de nulitate absolută conform art. 195 alin. (1) din Legea nr. 31/1990,

întrucât aceasta nu s-a făcut la sediul societății ci în București și a fost

anulată de emitent.

Intimatul a invocat excepția lipsei

de interes motivată de faptul că hotărârile A.G.A. ce fac obiectul prezentului

dosar, în ipoteza admiterii recursului, vor fi fără efect deoarece recurentul M.V.

le-a revocat implicit prin hotărârea din 10 septembrie 2008 a societății

recurente care a avut același obiect: revocarea administratorilor și numirea

unui nou consiliu de administrație, fără ca intimatul să-i recunoască însă

valabilitatea.

A mai invocat excepția nulității

motivului privind greșita interpretare a actului juridic dedus judecății în

temeiul art. 302

1

lit. c) deoarece acesta vizează temeinicia

hotărârii atacate.

I. Înalta Curte, în examinarea

excepțiilor invocate, constată:

interesului la momentul soluționării recursului în raport de împrejurarea

evocată, anume o revocare implicită a hotărârilor A.G.A. care formează obiectul

prezentului litigiu printr-o hotărâre adoptată de recurenți cu același obiect

se reține că interesul în promovarea și susținerea prezentului recurs subzistă

deoarece obiectul acțiunii promovată de reclamant este nulitatea absolută a

unor hotărâri A.G.A. iar nulitatea are un caracter judiciar și oficial, care

odată constatată lasă fără obiect o eventuală revocare cu atât mai mult cu cât

revocarea invocată este una implicită printr-un act juridic simetric dar a

cărui valabilitate nu este acceptată și nici confirmată de autorul excepției.

Prin urmare, excepția lipsei de

interes nu poate fi primită, urmând a fi respinsă.

nulității parțiale a recursului în raport de prevederile art. 302

1

lit.

c) C. proc. civ. deoarece în accepțiunea acestui text de lege sancțiunea

nulității privește cererea de recurs care nu cuprinde „motivele de nelegalitate

pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că

motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat” iar nu recursul ca atare.

Nulitatea cererii de recurs este o

sancțiune care privește regularitatea sesizării instanței din perspectiva

condițiilor formale pe care aceasta trebuie să le îndeplinească și care nu

poate fi decât unitară sub aspectul obiectului, iar nu una parțială.

Din acest punct de vedere se

constată că cererea de recurs cu care a fost învestită instanța întrunește

exigența art. 302 lit. c) deoarece cuprinde motivele de nelegalitate și

dezvoltarea lor.

II. Înalta Curte, în examinarea

recursului pe fond, constată:

vizează confirmarea încheierii judecătorului fondului prin care nu s-a admis în

principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de asociatul

recurent M.V. se constată că acestea nu sunt întemeiate.

Potrivit art. 49 alin. (2) C. proc.

civ. „Intervenția este în interes propriu când cel care intervine invocă un

drept al său” iar potrivit art. 50 alin. (1) C. proc. civ. cererea de

intervenție în interes propriu va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea

de chemare în judecată iar aceasta conform art. 55 din cod se judecă odată cu

cererea principală iar dacă judecarea acesteia ar fi întârziată, instanța poate

să o disjungă.

Prin urmare, cererea de intervenție

în interes propriu prin configurarea sa legislativă are statutul unei acțiuni

principale, ea trebuind să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 112 C.

proc. civ. pentru cererea de chemare în judecată astfel încât, dacă se impune,

să poată fi judecată separat.

Prin cererea de intervenție în

interes propriu trebuie să se reclame un „drept propriu” o pretenție distinctă

de pretenția reclamantului respectiv de obiectul cererii principale.

Din acest punct de vedere, cererea

de intervenție cu care recurentul a investit instanța de fond nu poate fi

caracterizată ca fiind în interes propriu, cum corect au apreciat instanțele,

deoarece este eliptică de obiect și îi lipsește chiar „interesul propriu”,

calificare însă în care intervenientul a insistat.

Dincolo de acest argument, este de

observat că reclamantul a investit instanța cu o acțiune în nulitatea unor

hotărâri A.G.A., iar acțiunea în nulitate prin ea însăși are un caracter

constatator, este o acțiune în constatare iar hotărârea care se pronunță asupra

ei are un caracter declarativ.

În plus, acțiunile în constatarea

nulității unor hotărâri A.G.A. sau în anularea acestor hotărâri au un interes

social, acela de a nu intra în circuitul comercial hotărâri societare contrare

legii sau încheiate în frauda legii sau a unei dispoziții imperative a legii

iar, hotărârile judecătorești pronunțate asupra lor sunt opozabile tuturor

asociaților și terților, în condițiile legii.

În raport cu acest tip de acțiune,

promovată în contradictor cu societatea, al cărui interes este unul social,

orice altă cerere cu caracter incidental prin care se invocă un interes

particular, propriu nu se poate concepe, cadrul procesual fixat de reclamant

fiind incompatibil cu o cerere de intervenție în interes propriu iar în speță,

cererea formulată cu această titulatură prin care se solicită respingerea

acțiunii iar nu obligarea la o pretenție proprie, este ilustrativă în acest sens.

Așadar, decizia atacată nu a fost

dată nici cu încălcarea art. 105 C. proc. civ. și nici cu încălcarea art. 6 din

C.E.D.O., motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. nefiind fondat.

de societatea pârâtă prin aceeași cerere cu intervenientul se impune, față de

susținerea din întâmpinare vizând achiesarea recurentei pârâte la acțiunea

formulată, că o atare achiesare este fără efecte juridice în raport de obiectul

acțiunii principale: constatarea nulității absolute, care, cum s-a mai afirmat,

are caracter judiciar, care poate fi invocată din oficiu și de către instanță

și asupra căreia nu se poate tranzacționa.

de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. se constată că nici acestea nu sunt

fondate.

Ceea ce recurenta înțelege prin act

juridic dedus judecății este actul adițional la statutul societății încheiat în

1992 or, cererea de chemare în judecată nu are ca obiect acest act adițional

ci, hotărâri ale adunărilor generale ale asociaților.

Instanța de apel a referit la actul

adițional din 1992 în contextul verificării calității de reprezentant al

societății SC T.G.I.E. SRL, asociată a societății recurente alături de

recurentul intervenient și de intimatul – reclamant, concluzionând că și

recurentul intervenient are o atare calitate de reprezentare în virtutea căreia

putea să convoace adunarea generală din aprilie 2008 dacă ar fi existat și

acordul celorlalți asociați administratori cu același drept de reprezentare. Și

aceasta în mod corect, având în vedere mențiunile din certificatul constatator

al O.R.C. Bihor emis la 14 octombrie 2010, opozabil instanței care are

calitatea de terț, conform cărora prin modificarea actului adițional din 22

iunie 1992, intervenită în 8 mai 2007, s-a stabilit că: „orice modificare de

orice natură a statutului societății a contractului de societate cât și a

drepturilor și obligațiilor ce decurg din acestea, inclusiv din prezentul act

adițional vor avea valabilitate numai cu acordul fiecăruia dintre asociați”.

Or, recurentul – intervenient a dobândit dreptul de reprezentare a societății

prin acest act adițional iar condiția acordului trebuia îndeplinită, cum corect

a reținut instanța de apel.

cesiune părți sociale din 8 august 2008 dintre SC T.G.I.E. SRL și asociatul

intervenient având ca obiect părțile sociale pe care SC T.G.I.E. SRL le deține

la societatea recurentă și efectele cesiunii asupra valabilității cvorumului și

majorității cu care s-au adoptat hotărârile A.G.A. din august 2008 se constată

că potrivit certificatului O.R.C. Bihor din 24 septembrie 2010 pentru SC W.L.I.

SRL, la data adoptării respectivelor hotărâri SC T.G.I.E. SRL avea calitatea de

asociat al societății pârâte cu o cotă de 57,51% din capitalul social iar

asociatul intervenient cu o cotă de 21,24%, cesiunea nefiind menționată.

Potrivit art. 203 alin. (1) din

Legea nr. 31/1990, transmiterea părților sociale trebuie înscrisă în registrul

comerțului și în registrul de asociați al societății, condiții cumulative

pentru constituirea și consolidarea dreptului chiar dacă în alin. (2) se

reglementează opozabilitatea față de terți din momentul înscrierii în registrul

comerțului, elocvent în acest sens fiind faptul că asociatul cedent potrivit Registrului

Comerțului are calitate de asociat cu aceeași cotă de capital corespunzătoare

părților sale sociale ca de altfel și asociatul „cesionar” cu cota sa inițială,

structura asociaților și a cotelor de capital fiind deci nemodificată.

prezența asociaților în raport de a cărei constatare s-a făcut aplicarea art. 193

din Legea nr. 31/1990, republicată, și locul ținerii adunării generale, ca de

altfel și procesele verbale întocmite și persoana care le-a întocmit, se constată

că aceste critici antamează temeinicia hotărârii atacate și, prin urmare, ele

nu vor fi examinate în raport de prevederile art. 304 C. proc. civ. partea

introductivă care limitează controlul instanței de recurs numai la legalitatea

hotărârii atacate.

de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

declarat de intervenientul în interes propriu și de societatea pârâtă, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes

și excepția inadmisibilității recursului invocate de intimatul – reclamant M.I.,

ca nefondate.

Respinge recursul declarat de

recurenții – pârâți SC W.L.I. SRL Drăgănești și M.V. împotriva deciziei nr. 29/A-C

din 16 martie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 ianuarie 2011.