ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1632/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1632/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
I. Obiectul cauzei și lucrările
judecătorești pronunțate în primă instanță și în apel.
Reclamantul
I.A., în calitate de acționar la SC T. SA, a solicitat prin acțiunea
introductivă, înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la data de 16 decembrie
2008, formulată în contradictoriu cu pârâta SC T. SA anularea hotărârii A.G.E.A.
din 22 octombrie 2008 prin care s-a aprobat modificarea actului constitutiv al societății
pârâte.
Potrivit reclamantului modificările
adoptate de adunarea generală extraordinară a acționarilor cu privire la majorarea
capitalului social și la retragerea acționarilor în cazul fuziunii sau
divizării încalcă dispozițiile pertinente din Legea nr. 31/1990, Legea
societăților comerciale (Legea societăților comerciale), respectiv dispozițiile
prevăzute de art. 94 alin. (1), art. 216 alin. (1), art. 132 alin. (2) și (3), art.
134 alin. (1) și (4), art. 251 alin. (3), art. 101 alin. (1) și (5), precum și
principiul simetriei formelor în contractul de mandat.
Susține reclamantul că întreaga
hotărâre de modificare a actului constitutiv contravine dispozițiilor art. 136
1
din Legea societăților comerciale și este lovită de nulitate în întregime
întrucât este fondată pe o cauză falsă, cauza reală fiind ilicită și contrară
bunelor moravuri.
Prin modificarea de acțiune formulată
la 24 martie 2009 reclamantul a solicitat să se ia act că pârâta a achiesat
parțial la acțiune, modificând o parte din articolele adoptate, respectiv art. 19
1
pct. 3 alin. (1) și art. 19
2
pct. 7 alin. (1) - (4) sens în care a
precizat că solicită să se declare nulitatea atât a hotărârii nr. 1 din 22
octombrie 2008 cât și a hotărârii din 23 februarie 2009 de modificare.
Prin sentința civilă nr. 20/CC din
12 mai 2009 Tribunalul Galați, secția comercială maritimă și fluvială și de contencios
administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea în anulare a
hotărârilor A.G.E.A. atacate.
Pentru a se pronunța astfel, prima
instanță a reținut că în cadrul adunării din 22 octombrie 2008 acționarii au
decis cu votul a 99,89% din numărul voturilor deținute de acționarii prezenți,
iar în adunarea din 23 februarie 2009 cu votul a 90,92%, regulile de organizare
și funcționare a societății.
Examinând dispozițiile din Legea
societăților comerciale a căror încălcare se invocă, prima instanță a
apreciat că dispozițiile art. 216 alin. (2) referitoare la termenul de o lună
pentru exercitarea dreptului de preferință a fost respectat.
În ce privește încălcarea
dispozițiilor art. 251 referitoare la nulitatea divizării, instanța constată că
ele au fost transpuse corect în actul constitutiv, respectiv art. 19
2
pct. 8 care prevăd clar că acționarii vor putea cere instanței anularea
divizării în condițiile legii.
Cu privire la încălcarea prin actul
constitutiv a dispozițiilor statuate în art. 134 din Legea societăților comerciale
instanța apreciază că natura juridică a dreptului de retragere instituit prin
actul constitutiv, este convențională, fiind acordat de societate, ca un drept
suplimentar celui reglementat de Legea societăților comerciale, rațiunea
acestei mențiuni fiind de a veni în sprijinul acționarilor care nu erau de
acord cu divizarea sau fuziunea astfel încât aceștia să nu fie nevoiți să
aștepte în mod real, cel puțin două luni de la data hotărârii adunării generale,
pentru a primi contravaloarea acțiunilor.
Sentința primei instanțe a fost
apelată de reclamant, pentru motive de nelegalitate.
În esență, reclamantul a arătat că
instanța a interpretat greșit art. 19
2
pct. 8 din actul constitutiv
și nu a sancționat neconcordanța dintre art. 19
1
pct. 7 și art. 19 pct.
8.
În privința dreptului de retragere,
reclamantul a susținut, contrar celor reținute de instanță, că atât doctrina
cât și practica nu consacră un drept convențional suplimentar, special, de
retragere din societate în caz de fuziune și divizare, aspect reglementat de Legea
societăților comerciale în art. 134.
Prin Decizia nr. 113/A din 4 decembrie
2009 Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, a respins
ca nefondat apelul declarat de reclamanta.
Instanța de control judiciar a constatat
că dezlegarea dată de prima instanță este legală în raport de dispozițiile
legale aplicabile, care au fost analizate prin raportare la susținerile reclamantului.
Totodată instanța reține că,
modificările aduse actului constitutiv cu votul majorității urmează a se impune
acționarilor minoritari în măsura în care aceștia nu dovedesc nesocotirea
flagrantă a unor dispoziții imperative.
II. Recursul
Împotriva Deciziei nr. 113
pronunțate de Curtea de apel, reclamantul a declarat recurs la data de 27 ianuarie
2010, în termen legal, solicitând modificarea hotărârii, în sensul admiterii
acțiunii și declarării nulității hotărârilor din 22 octombrie 2008 și din 23
februarie 2009 adoptate de adunarea generală extraordinară a acționarilor
societății pârâte.
Recurentul și-a întemeiat recursul pe
motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizând încălcarea
și aplicarea greșită a legii.
În argumentarea criticilor subsumate
motivului de nelegalitate invocat recurentul a arătat că instanța de apel și
implicit prima instanță au interpretat și aplicat eronat o serie de norme și
principii de drept care reglementează condițiile exercitării acțiunii în
nulitate a hotărârilor A.G.A. (art. 132 din Legea societăților comerciale)
apreciind că nu se pot cenzura decât erorile de procedură ale ședinței A.G.A.
nu și erorile de conținut ale hotărârilor adoptate, ajungând astfel la
concluzia greșită că voința societară și actul constitutiv sunt necenzurabile.
Potrivit recurentului prin cele două
hotărâri atacate au fost instituite procedurii de un formalism extrem, în
domenii în care se modifică sau se înlătură ponderea asociaților, cu scopul
invalidării actelor de opțiune ale acestora, încălcându-se principiul
consensualismului .
În acest sens, recurentul arată că
subscrierea la majorare și opțiunile la divizare, prevăzute prin modificările
aduse, este contrară legii, deoarece declarația de subscrierea și opțiunea la divizare
sunt acte juridice consensuale pentru care nu sunt necesare condiții speciale
de forma, fiind suficientă forma scrisă ad probationem.
Contrar acestui principiu, arată
recurentul, prin hotărârile adoptate s-a impus o formă specială a procurii
însoțită de încheiere notarială, de legalizare de semnătură (art. 19
1
pct. 6), sub sancțiunea nulității, deși declarația de subscriere și procurile aferente
sunt simple acte de conservare.
Cu privire la modul de repartizare a
acționarilor în procedura divizării recurentul arată că dispoziția înscrisă în art.
19
2
pct. 8 este abuzivă și vădit contrară legii.
Referitor la încălcarea art. 216 alin.
(2) și (3) C. proc. civ. care prevede în cazul majorării de capital, un mod de
curgere a timpului pe luni și nu pe zile, recurentul arată că prin actul constitutiv
astfel cum a fost modificat se instituie, un termen pe zile, contrar
dispozițiilor art. 216.
Recursul este nefondat.
5.1. Prima critică formulată de
recurent, cu caracter general, întemeiată pe nesocotirea de către instanță a
condițiilor de exercitare a acțiunii în nulitatea hotărârilor A.G.A. și a principiilor
care guvernează dreptul societăților, nu este confirmată de considerentele hotărârii,
așa cum susține recurentul, în sensul că instanța a cenzurat numai erorile de procedură
ale ședinței A.G.A. nu și erorile de conținut.
În preambulul expunerii raționamentului
său și argumentelor care au condus la menținerea ca legală a sentinței
fondului, instanța de apel precizează in terminis că obiectivele analizei sale
vizează contrarietatea hotărârii cu legea și actul constitutiv, nu numai prin
raportare la textele de lege imperative aplicabile, dar și la scopul urmărit de
normele incidente și având în vedere principiile care guvernează materia
dreptului societar.
Cu alte cuvinte, modul de abordare și
de analiză a acțiunii în nulitate A.G.A. nu relevă nicio încălcare a
condițiilor enunțate în art. 132 din Legea societăților comerciale.
5.2. Critica recurentului privind încălcarea
principiului consensualismului prin introducerea unor proceduri de un formalism
extrem este formulată în termeni generali, fără nicio referire la încălcarea unor
dispozițiilor legale imperative din Legea societăților comerciale.
Cu privire la forma specială impusă în
art. 19
1
pct. 6 pentru procura de reprezentare, de a fi însoțită de
o încheiere notarială de legalizare de semnătură, hotărârea adoptată de A.G.E.A.
nu încalcă dispozițiile relevante din Legea societăților comerciale respectiv
art. 125, care nu interzic luarea unor astfel de măsuri de natură să securizeze
operațiunile derulate.
5.3. Cu privire la modul de
repartizare a acțiunilor în procedura divizării.
Dispoziția înscrisă în art. 19
2
pct. 8 din actul constitutiv astfel cum a fost modificat, prin hotărârea din 23
februarie 2009, menționează în teza a II-a dreptul acționarilor de a solicita anularea
divizării, în condițiile legii, astfel că susținerea recurentului în sensul că
au fost încălcate dispozițiile art. 132 și art. 251 din Legea societăților
comerciale care reglementează acțiunea în nulitatea operațiunii nu se confirmă.
5.4. Referitor la exercitarea
dreptului la preferință al acționarilor asupra acțiunilor noi emise de societate
prin majorare de capital, dispozițiile pertinente din Legea societăților
comerciale, art. 216, prevăd expres că termenul nu poate fi mai mic de o lună
de la data publicării hotărârii privind majorarea capitalului social în M. Of.
Prin hotărârea A.G.E.A. din 23 februarie
2009 art. 19
1
pct. 3 a fost modificat în sensul că termenul de
exercitare a dreptului de preferință s-a stabilit la 32 de zile începând cu
data publicării în M. Of. ceea ce semnifică o respectare a termenului minim de
o lună prevăzut de Legea societăților comerciale.
Față de considerentele ce preced,
Înalta Curte constatând că, susținerile recurentului nu relevă nicio încălcare
sau aplicare greșită a dispozițiilor legale incidente de natură să impună
modificarea deciziei atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va
respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de reclamantul I.A. împotriva Deciziei nr. 113/A din 4 decembrie 2009
a Curții de Apel Galați, secția comercială maritimă și fluvială.
Obligă recurentul I.A. la plata sumei
de 3000, cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC T. SA Galați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7
mai 2010.