ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2795/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2795/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor dosarului,
constată următoarele:
Reclamantul H.M.I. prin acțiunea introdusă pe rolul
Tribunalului București a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta SC E.
SA, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună nulitatea absolută a
divizării societății pârâte, aprobată prin Hotărârea A.G.E.A. din 22 ianuarie
2007, radierea mențiunilor efectuate la O.R.C. București în baza acestei
hotărâri și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința comercială nr. 11007
din 5 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,
s-a admis excepția de insuficientă timbrare și s-a anulat acțiunea formulată de
reclamant ca insuficient timbrată.
Prin decizia comercială nr. 100 din
7 martie 2008 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca
nefondat apelul formulat de reclamant împotriva sentinței sus menționate.
Împotriva deciziei Curții de Apel a
declarat recurs reclamantul, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
comercială, prin decizia nr. 595 din 25 februarie 2009 a admis recursul, a
casat decizia recurată și sentința comercială nr. 11007 din 5 octombrie 2007,
cauza fiind trimisă spre rejudecare la Tribunalul București, secția a VI-a comercială,
considerându-se îndeplinită cerința timbrării.
Soluționând cauza în cel de al
doilea ciclu procesual, prin sentința comercială nr. 9096 din 10 iunie 2009, Tribunalul
București, secția a Vl-a comercială, a admis excepția prescripției, a respins
acțiunea reclamantului H.M.I. ca prescrisă și a respins cererea de acordare a
cheltuielilor de judecată formulată de pârâtă.
Pentru a pronunța această soluție
instanța de fond a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 251 alin.
(3) din Legea nr. 31/1990 în vigoare la momentul introducerii acțiuni,
procedurile de anulare și de declarare a nulității unei divizări nu pot fi
inițiate după expirarea unui termen de 6 luni de la data la care divizarea a
devenit efectivă în temeiul art. 249, sau dacă situația a fost rectificată.
Acțiunea a fost introdusă la 13
august 2007, data poștei, cu depășirea termenului de prescripție prevăzută de art.
251 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, astfel încât Tribunalul a găsit întemeiată
excepția prescripției și, dând efect caracterului absolut și peremptoriu al
acesteia, a respins acțiunea promovată de reclamant ca prescrisă.
Apelul declarat împotriva acestei
sentințe de reclamantul H.M.I. a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel
București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 106 din 17
februarie 2010.
În argumentarea acestei soluții
instanța de apel a apreciat că în cauză se aplică dispozițiile speciale
prevăzute de art. 251 din Legea nr. 31/1990, republicată, referitoare la
constatarea nulității unei fuziuni sau divizări și nu dispozițiile cu caracter
general prevăzute de art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată.
Astfel, s-a constatat, în cauză, că
termenul de 6 luni prevăzut de norma specială (care derogă de la norma
generală) a fost depășit, iar instanța de fond în mod corect a constatat
prescris dreptul la acțiune în anularea divizării SC E. SA, aprobată prin
Hotărârea A.G.E.A. din 22 ianuarie 2007.
Instanța de apel a reținut că
termenul de 6 luni curge de la data când fuziunea sau diviziunea a devenit
efectivă, în condițiile art. 249 din Legea nr. 31/1990, republicată, astfel cum
s-a reținut în mod corect și de către instanța de fond.
Împotriva deciziei comerciale nr. 106
din 17 februarie 2010 a Curții de Apel București a declarat recurs, în termen
legal, reclamantul H.M.I., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ.
În motivarea recursului său
reclamantul a susținut că atât instanța de fond cât și instanța de apel au
apreciat greșit că în cauză se aplică dispozițiile speciale prevăzute de art. 251
din Legea societăților comerciale, republicată, referitoare la constatarea
nulității unei fuziuni sau divizări și nu dispozițiile cu caracter general
prevăzute de art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată.
Totodată – susține recurentul
reclamant – ambele instanțe au încălcat regulile de aplicare a legii în timp,
aplicând o normă modificată unei acțiuni introduse înainte de intrarea în
vigoare a O.U.G nr. 52/2008, care a modificat prin art. 1 pct. 9, dispozițiile art.
3 ale art. 251 din Legea nr. 31/1990.
Prin întâmpinarea depusă la dosar
intimata pârâtă SC E. SA, răspunzând motivelor de recurs, a solicitat
respingerea recursului ca nefondat arătând că instanța de apel a confirmat
corect soluția primei instanțe, care a admis excepția prescripției dreptului la
acțiune, raportat la dispozițiile art. 251 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.
Recursul este nefondat și va fi
respins pentru următoarele argumente:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., poate fi invocat pentru a solicita modificarea sau casarea unei
hotărâri atunci „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a
fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.
Pentru invocarea acestui motiv de
nelegalitate recurentul a arătat că instanța de apel a pronunțat o deciziei în
care au fost greșit aplicate dispozițiile art. 251 alin. (3) din Legea nr. 31/1990,
republicată, în loc de dispozițiile prevăzute de art. 132 alin. (3) din aceeași
lege, și că au fost încălcate regulile de aplicare a legii în timp, aplicând o
normă, introdusă prin O.U.G. nr. 52/2008.
Criticile recurentului sunt
nefondate.
Prealabil examinării criticilor
invocate de către recurent, Înalta Curte arată că nulitatea divizării prezintă
un caracter specific, care are ca scop ocrotirea intereselor terților ce ar
putea fi afectați prin realizarea acestor proceduri.
Astfel, nulitatea divizării
reprezintă o nulitate specială, ce poate fi declarată în cazurile strict și
limitativ prevăzute de art. 251 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 și în cadrul
unui termen care nu poate depăși șase luni de la data la care
fuziunea/divizarea a devenit efectivă, cu alte cuvinte după data la care
aceasta și-a produs efectele prin înregistrarea la Registrul Comerțului a
mențiunilor corespunzătoare.
În ceea ce privește natura
termenului prevăzut de art. 251 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 Înalta Curte
arată că acesta reprezintă un termen special de prescripție, care se
îndepărtează de la regulile dreptului comun, precum și de la regulile care guvernează
anularea sau nulitatea hotărârii adunării generale, consacrate de art. 132 alin.
(2) și (3) din legea menționată.
Scopul limitării acestui termen de
prescripție la unul foarte scurt este acela de a limita efectele pe care le pot
produce operațiunile anulabile față de asociați și față de terți.
Cu privire la speța dedusă
judecății, Înalta Curte constată că acțiunea de față a fost înregistrată la
data de 13 august 2007, dată la care textul art. 251 alin. (3) era următorul: ”Procedurile
de anulare nu pot fi inițiate după expirarea unui termen de 6 luni de la data
la care fuziunea sau divizarea a devenit efectivă, în temeiul art. 249, sau
dacă situația a fost rectificată” Modificarea survenită prin O.U.G. nr. 52/2008
nu privește termenul special de prescripție, care avea aceeași durată și în
reglementarea anterioară.
În ceea ce privește criticile
recurentului privind aplicarea dispozițiilor art. 132 alin. (2) și (3) din
Legea nr. 31/1990, Înalta Curte reține că nulitatea fuziunii sau divizării
poate să fie o nulitate absolută sau relativă, în raport de felul intereselor
ocrotite și normelor încălcate, însă înainte de toate, este o nulitate
specială, căreia legiuitorul i-a stabilit un regim de sine stătător.
Având în vedere aceste considerente,
în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte urmează să respingă
recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
reclamantul H.M.I. împotriva deciziei comerciale nr. 106 din 17 februarie 2010
a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 16 septembrie 2010.