ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2795/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamantul H.M.I. prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului București a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta SC E. SA, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună nulitatea absolută a divizării societății pârâte, aprobată prin Hotărârea A.G.E.A. din 22 ianuarie 2007, radierea mențiunilor efectuate la O.R.C. București în baza acestei hotărâri și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința comercială nr. 11007 din 5 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a admis excepția de insuficientă timbrare și s-a anulat acțiunea formulată de reclamant ca insuficient timbrată.

Prin decizia comercială nr. 100 din 7 martie 2008 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamant împotriva sentinței sus menționate. Împotriva deciziei Curții de Apel a declarat recurs reclamantul, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 595 din 25 februarie 2009 a admis recursul, a casat decizia recurată și sentința comercială nr. 11007 din 5 octombrie 2007, cauza fiind trimisă spre rejudecare la Tribunalul București, secția a VI-a comercială, considerându-se îndeplinită cerința timbrării. Soluționând cauza în cel de al doilea ciclu procesual, prin sentința comercială nr. 9096 din 10 iunie 2009, Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, a admis excepția prescripției, a respins acțiunea reclamantului H.M.I.

ca prescrisă și a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâtă. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 251 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 în vigoare la momentul introducerii acțiuni, procedurile de anulare și de declarare a nulității unei divizări nu pot fi inițiate după expirarea unui termen de 6 luni de la data la care divizarea a devenit efectivă în temeiul art. 249, sau dacă situația a fost rectificată. Acțiunea a fost introdusă la 13 august 2007, data poștei, cu depășirea termenului de prescripție prevăzută de art. 251 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, astfel încât Tribunalul a găsit întemeiată excepția prescripției și, dând efect caracterului absolut și peremptoriu al acesteia, a respins acțiunea promovată de reclamant ca prescrisă.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe de reclamantul H.M.I. a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 106 din 17 februarie 2010. În argumentarea acestei soluții instanța de apel a apreciat că în cauză se aplică dispozițiile speciale prevăzute de art. 251 din Legea nr. 31/1990, republicată, referitoare la constatarea nulității unei fuziuni sau divizări și nu dispozițiile cu caracter general prevăzute de art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată. Astfel, s-a constatat, în cauză, că termenul de 6 luni prevăzut de norma specială (care derogă de la norma generală) a fost depășit, iar instanța de fond în mod corect a constatat prescris dreptul la acțiune în anularea divizării SC E. SA, aprobată prin Hotărârea A.G.E.A.

din 22 ianuarie 2007. Instanța de apel a reținut că termenul de 6 luni curge de la data când fuziunea sau diviziunea a devenit efectivă, în condițiile art. 249 din Legea nr. 31/1990, republicată, astfel cum s-a reținut în mod corect și de către instanța de fond. Împotriva deciziei comerciale nr. 106 din 17 februarie 2010 a Curții de Apel București a declarat recurs, în termen legal, reclamantul H.M.I., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului său reclamantul a susținut că atât instanța de fond cât și instanța de apel au apreciat greșit că în cauză se aplică dispozițiile speciale prevăzute de art. 251 din Legea societăților comerciale, republicată, referitoare la constatarea nulității unei fuziuni sau divizări și nu dispozițiile cu caracter general prevăzute de art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată.

Totodată – susține recurentul reclamant – ambele instanțe au încălcat regulile de aplicare a legii în timp, aplicând o normă modificată unei acțiuni introduse înainte de intrarea în vigoare a O.U.G nr. 52/2008, care a modificat prin art. 1 pct. 9, dispozițiile art. 3 ale art. 251 din Legea nr. 31/1990. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă SC E. SA, răspunzând motivelor de recurs, a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că instanța de apel a confirmat corect soluția primei instanțe, care a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, raportat la dispozițiile art. 251 alin. (3) din Legea nr. 31/1990. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele argumente: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., poate fi invocat pentru a solicita modificarea sau casarea unei hotărâri atunci „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Pentru invocarea acestui motiv de nelegalitate recurentul a arătat că instanța de apel a pronunțat o deciziei în care au fost greșit aplicate dispozițiile art. 251 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, în loc de dispozițiile prevăzute de art. 132 alin. (3) din aceeași lege, și că au fost încălcate regulile de aplicare a legii în timp, aplicând o normă, introdusă prin O.U.G. nr. 52/2008. Criticile recurentului sunt nefondate. Prealabil examinării criticilor invocate de către recurent, Înalta Curte arată că nulitatea divizării prezintă un caracter specific, care are ca scop ocrotirea intereselor terților ce ar putea fi afectați prin realizarea acestor proceduri.

Astfel, nulitatea divizării reprezintă o nulitate specială, ce poate fi declarată în cazurile strict și limitativ prevăzute de art. 251 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 și în cadrul unui termen care nu poate depăși șase luni de la data la care fuziunea/divizarea a devenit efectivă, cu alte cuvinte după data la care aceasta și-a produs efectele prin înregistrarea la Registrul Comerțului a mențiunilor corespunzătoare. În ceea ce privește natura termenului prevăzut de art. 251 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 Înalta Curte arată că acesta reprezintă un termen special de prescripție, care se îndepărtează de la regulile dreptului comun, precum și de la regulile care guvernează anularea sau nulitatea hotărârii adunării generale, consacrate de art. 132 alin. (2) și (3) din legea menționată.

Scopul limitării acestui termen de prescripție la unul foarte scurt este acela de a limita efectele pe care le pot produce operațiunile anulabile față de asociați și față de terți. Cu privire la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că acțiunea de față a fost înregistrată la data de 13 august 2007, dată la care textul art. 251 alin. (3) era următorul: ”Procedurile de anulare nu pot fi inițiate după expirarea unui termen de 6 luni de la data la care fuziunea sau divizarea a devenit efectivă, în temeiul art. 249, sau dacă situația a fost rectificată” Modificarea survenită prin O.U.G. nr. 52/2008 nu privește termenul special de prescripție, care avea aceeași durată și în reglementarea anterioară.

În ceea ce privește criticile recurentului privind aplicarea dispozițiilor art. 132 alin. (2) și (3) din Legea nr. 31/1990, Înalta Curte reține că nulitatea fuziunii sau divizării poate să fie o nulitate absolută sau relativă, în raport de felul intereselor ocrotite și normelor încălcate, însă înainte de toate, este o nulitate specială, căreia legiuitorul i-a stabilit un regim de sine stătător. Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul H.M.I. împotriva deciziei comerciale nr. 106 din 17 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2010.