ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3833/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată că s-a formulat contestație în anulare de către contestatoarea SC C. SA Craiova împotriva deciziei nr. 3070 din 24 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Prin decizia comercială nr. 3070 din 24 noiembrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 9334/1/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul formulat de SC B.C. SRL, iar pe fond a admis acțiunea introductivă și a constatat nulitatea hotărârii A.G.A. a SC C. SA din data de 24 iulie 2004 și a actelor privind proiectul de divizare a acestei societăți, cu cheltuieli de judecată. Din toate motivele de recurs invocate de intimata SC B.C.

SRL în cadrul recursului formulat împotriva deciziei nr. 174 din 5 iunie 2008 a Curții de Apel Craiova, instanța supremă a reținut în considerentele hotărârii contestate, ca fiind întemeiată, doar critica referitoare la nerespectarea principiului proporționalității sau al echității dezvoltat la punctul 2 din cererea de recurs, înlăturând toate celelalte motive de recurs invocate de intimata SC B.C. SRL. Ca atare, nulitatea hotărârii A.G.A. a SC C. SA din data de 24 iulie 2004 și a actelor privind proiectul de divizare a acestei societăți au ca fundament doar "inechitatea" transferării activelor și pasivelor SC C. SA către intimatele SC A.N. SRL și SC C. SRL. Contestatoarea a precizat că în primul ciclu procesual, s-a casat hotărârea Curții de Apel Craiova - decizia nr. 7 din 19 ianuarie 2006 tocmai pentru a se administra probele necesare în scopul clarificării valorilor prezentate proiectul de divizare.

Contestatoarea a invederat că, în cadrul soluționării apelului, după casare, s-a realizat un amplu raport de expertiză care a verificat în amănunt reflectarea în contabilitatea celor trei societăți implicate a întregii operațiuni de divizare, inclusiv modalitatea de evaluare a tuturor bunurilor ce au făcut obiectul proiectului de divizare, precum și întocmirea bilanțului de divizare, a modului de transmitere și de reflectare în contabilitatea societăților a elementelor de activ și pasiv, precum și respectarea proiectului aprobat în A.G.E.A. din 24 iulie 2004. Concluzionând, experții judiciari numiți de instanță au arătat că toate operațiunile contabile aferente divizării au fost corect întocmite și, așa cum arată și experții numiți de judecătorul delegat la O.R.C.

Dolj, s-a respectat principiul proporționalității, împărțirea elementelor patrimoniale se bazează pe date reale, rezultate din contabilitate și susținute prin inventarier. Față de cele menționate, contestatoarea a considerat ca hotărârea instanței de recurs este nelegală fiind rezultatul unei greșeli materiale, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 318, teza I din C. proc. civ, în raport de dezlegarea pricinii în care s-a pronunțat decizia comercială nr. 3070 din 24 noiembrie 2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, întrucât, în cauză, hotărârea dată este rezultatul unei greșeli materiale evidente în sensul confundării unor date materiale importante care au influențat în mod decisiv soluția pronunțată de instanță și au schimbat hotărârea dată în recurs.

Astfel, contestatoarae apreciază că greșeala materială evidentă consta în confundarea unor elemente determinante - termenii contabili din cadrul Bilanțului contabil, al proiectului de divizare și al expertizelor realizate în cauză. Mai precis, se confundă termenul de „active ale societății” cu termenul de „activul societății” și astfel, instanța de recurs cercetând proporționalitatea patrimoniului transmis, ajunge să facă o comparație greșită între activele transmise de SC C. SA către SC C. SRL și pasivul societății. Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte urmează a o respinge pentru următoarele considerente: Motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în cele prevăzute 318 alin. (1) teza I pentru care poate fi admisă o atare cale de atac.

În fapt, prin criticile formulate și expuse pe larg în cele ce preced, se reiterează motivele de recurs. Prevederile legale ale art. 318 C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicație, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide, în ultimă instanță, calea unui veritabil recurs la recurs. Fiind o cale de retractare și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevazute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discutie a unor probleme de fond ce au fost solutionate de instanță și care s-a pronuntat asupra motivelor de casare invocate de parte. Potrivit art. 318 C. proc.

civ., invocat de contestatoare: hotarârile instantelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanta, respingând recursul sau admitându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare. Primul motiv prevăzut de art. 318 C. proc. civ. pentru formularea contestației în anulare are în vedere erori materiale evidente în legatură cu aspectele formale ale judecății recursului. Textul legal vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de interpretare a unor dispozitii legale, de apreciere a probelor sau de rezolvare a unui incident procedural. Greșelile materiale în înțelesul art. 318 C. proc.

civ. vizează greșelile săvârșite în legătură cu data recursului, ele trebuie să fie evidente și săvârșite de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante din dosarul cauzei. Contestația în anulare specială nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural. Contestația în anulare reprezintă o cale de atac extraordinară de retractare pentru remedierea unor greșeli materiale si nu pentru reformarea unor greșeli fond. Așa cum se poate observa din motivările contestatoarei, acestea au în vedere reformarea unor presupuse greșeli de fond ale instanței recurs, aspecte ce nu reprezintă erori materiale in înțelesul art. 318 C. proc.

civ. Rezultă, așadar, că dezlegarea dată recursului prin decizia atacată nu este nici rezultatul unei greșeli materiale ori al unei omisiuni, iar prezenta contestatie in anulare specială este nefondată din perspectiva art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. Pentru aceste considerente și nefiind îndeplinite cerințele art 318 C. proc. civ., conform art. 320 C. proc. civ. se va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC C. SA Craiova împotriva deciziei nr. 3070 din 24 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea SC C. SA Craiova împotriva deciziei nr. 3070 din 24 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010.