ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 422/2012

Ședința publică de la 2 februarie 2012 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC T.A. SA Suceava a chemat-o în judecată pe pârâta S.T.P. Suceava, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună rezilierea contractului de închiriere nr. 14579 din 23 decembrie 2004 și repunerea părților în situația anterioară, în sensul obligării pârâtei de a preda bunurile și elibera clădirile ocupate. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de închiriere menționat, însă pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, deși a fost invitată la conciliere și s-a emis somație de plată. Ulterior, reclamanta și-a precizat și completat acțiunea, în sensul introducerii în cauză în calitate de pârâtă a SC T.P.L.

SA Suceava și a se dispune față de cele două pârâte evacuarea lor din clădirile pe care le ocupă fără temei legal, clădiri care sunt proprietatea reclamantei. A m ai precizat reclamanta că cea de-a doua pârâtă s-a mutat în clădirile proprietatea sa în vara anului 2005, fără acceptul său. Prin sentința nr. 3055 din 30 septembrie 2005, Judecătoria Suceava a admis excepția necompetentei materiale și și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția comercială și de contencios administrativ. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 1810/ com/2005 la 5 ianuarie 2005. Reclamanta a solicitat evacuarea pârâtei SC T.P.L. SA Suceava din imobilele evidențiate în C.F.

nr. 17491, parcele de clădire nr. 5855 și nr. 5861, imobile dobândite în urma adjudecării la licitație în procedura prevăzută de O.G. nr. 92/2003. În anul 2004, între reclamantă și SC T.P.S. SA s-a încheiat un contract de locațiune pe o durată determinată ce a expirat la 31 decembrie 2005. Fără acordul proprietarului, locatarul a permis unei terțe persoane juridice să folosească în scop propriu bunurile închiriate către SC T.P.S. SA, firmă care începând cu 18 iulie 2005 a intrat în regimul prevăzut de Legea nr. 64/2005, administrator judiciar fiind SC M.R.L. SRL. Reclamanta, la termenul din 26 ianuarie 2005, a arătat că renunță la judecarea capătului de cerere privind rezilierea contractului de închiriere nr. 14579/2004 față de pârâta SC T.P.S.

SA Suceava. Instanța, prin încheierea nr. 53/2005, a luat act de renunțare în temeiul art. 246 C. proc. civ., la cererea privind rezilierea contractului de închiriere și la cererea de chemare în judecată a SC T.P.S. SA Suceava Pârâta SC T.P.L. SA Suceava, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, susținând că prin ordonanța președințială nr. 29/2006 a Tribunalului Suceava reclamanta a fost obligată să se abțină de la orice acțiune sau inacțiune care ar duce la împiedicarea funcționării serviciului de transport public local de călători până la soluționarea definitivă a acțiunii ce formează obiectul dosarului nr. 151/2006 al Tribunalului Suceava . A susținut că se impune suspendarea cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc.

civ., întrucât dezlegarea pricinii atârnă în tot sau în parte de existența unui drept care face obiectul unei alte judecăți. În fine, a precizat că construcțiile din care se cere evacuarea se află pe terenul proprietatea M.S. așa cum rezultă din extrasul de carte funciară și societatea are ca acționar majoritar M.S.. În cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu M.S., prin P., care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, întrucât la data adjudecării bunurilor imobile în dosarele execuționale nr. 1230/2001, 111/2003 și 99/2003 a M.F.P., cele două părți au fost în eroare cu privire la titularul dreptului de proprietate asupra terenului. Prin sentința nr. 2740 din 28 septembrie 2006, Tribunalul Suceava a respins acțiunea reclamantei, precum și cererea de intervenție formulată în interes propriu de M.S., prin P., ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că prin încheierea din 25 ianuarie 2006, pronunțată în dosar nr. 113F/2005, judecătorul sindic a dispus anularea tuturor înscrisurilor prin care s-au atribuit de către administratorul provizoriu numit în cauză bunurile cuprinse în contractul de închiriere nr. 145191/2004 către adjudecatarul SC T.A. SA Suceava întrucât nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 23, 27 din Legea nr. 64/1995. Cum noul administrator judiciar SC C. SRL Suceava a dispus repunerea în situația anterioară, bunurile inventariate și mijloacele fixe rămân în posesia debitorului, deci a pârâtei, context în care acțiunea în evacuare este nefondată. Cererea de intervenție a fost respinsă motivat de faptul că intervenientul nu a invocat un drept al său și nu tinde să câștige procesul pentru sine, câtă vreme dreptul de proprietate asupra terenului nu a fost contestat în proces.

Prin decizia nr. 29 din 5 martie 2007, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de reclamanta SC T.A. SA Suceava împotriva sentinței mai sus menționate. A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea și a dispus evacuarea pârâtei SC T.P.L. SA Suceava din imobilele evidențiate în C.F. nr. 17491, C.F. 5855 și 5861. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele: Din procesul verbal de adjudecare pentru bunurile imobile încheiat la 28 octombrie 2004, rezultă fără echivoc că reclamanta apelantă a adjudecat cu prețul de 5.545.000.000 lei și 1.053.550.000 lei TVA bunurile identificate prin anexele la raportul de evaluare și conform art. 161 din O.G.

nr. 92/2003 acesta constituie titlu de proprietate în baza căruia s-a înscris în cartea funciară. Deosebit, prin sentința nr. 342 din 8 februarie 2007 a Tribunalului Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de intervenientul în interes propriu, M.S., prin P., pentru constatarea nulității absolute a vânzării în baza proceselor verbale de adjudecare pentru imobile sau pentru ansamblu de bunuri și radiere intabulare construcții. În acest context, cum pârâta ocupă fără un just titlu construcțiile proprietatea reclamantei, contractul de închiriere nr. 334/2006 invocat de pârâta intimată nefiindu-i opozabil apelantei, în mod eronat prima instanță a respins acțiunea reclamantei.

Cum reclamanta a făcut dovada că dreptul său de proprietate asupra construcțiilor datează din 2003 și respectiv 2004 apărările pârâtei intimatei sunt fără temei. Ordonanța invocată este pronunțată într-o cerere de ordonanță președințială, ori pe această cale se dispun măsuri vremelnice. În cauză pentru considerentele arătate nu se justifică nici cererea de suspendare. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs atât reclamanta SC T.A. SA Suceava, cât și pârâta SC T.P.L. SA Suceava. Recurenta reclamantă își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 și art. 274 alin. (1) C. proc. civ. și solicită admiterea acestuia, modificarea în parte a deciziei recurate și respectiv, obligarea pârâtei SC T.P.L.

SA Suceava la plata cheltuielilor de judecată efectuate la instanța de fond și de apel, în valoare de 11.000 lei. Recurenta susține că decizia curții de apel este criticabilă, fiind pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, întrucât nu i-au fost acordate cheltuielile de judecată la nicio instanță, deși acestea s-au făcut, sunt dovedite cu actele existente la dosarele instanțelor și, în consecință, solicită verificarea hotărârii instanței de apel sub acest aspect și acordarea sumei mai sus menționate cu titlul de cheltuieli de judecată. Recurenta pârâtă își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 5, pct. 6 - 9 raportat la art. 312 C. proc. civ. și solicită admiterea recursului și în principal, modificarea în tot a deciziei curții de apel, în sensul respingerii apelului, ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței tribunalului, ca legală și temeinică; în subsidiar, pentru aceleași motive, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., casarea deciziei curții de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare. Recurenta susține că prin decizia criticată, instanța de apel s-a pronunțat asupra fondului cauzei, omițând să menționeze dacă a unit cu fondul excepția de prematuritate pe care pârâta a invocat-o și să se pronunțe asupra ei, cu atât mai mult cu cât admiterea acesteia ar fi făcut de prisos cercetarea pricinii, așa cum impun prevederile art. 137 C. proc. civ. Mai arată că, la pronunțarea deciziei, în mod eronat instanța a desconsiderat Ordonanța nr. 29/2006, în sensul că aceasta a fost pronunțată pe calea unei ordonanțe președințiale și că au fost dispuse măsuri vremelnice, fără a avea în vedere că aceste măsuri vremelnice au fost dispuse până la data soluționării definitive și irevocabile a fondului cauzei.

Totodată, susține că instanța de apel nu a avut în vedere și a apreciat asupra existenței unui titlu valabil al posesiei T.P.L. pentru teren și pentru clădiri, cât și în ce privește incidența în cauză a prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. În ce privește recursul reclamantei Este de precizat în primul rând că recurenta-reclamantă a invocat excepția de perimare a recursului pârâtei motivat de faptul că au trecut mai mult de 6 luni de la data de 25 ianuarie 2011 la care a fost soluționată irevocabil cauza pentru care s-a suspendat judecarea prezentului dosar. Recurenta-pârâtă a solicitat respingerea excepției invocate, întrucât nefiind parte în respectiva cauză și neavând cunoștință de soluția definitivă și irevocabilă pronunțată, a fost în imposibilitate să îndeplinească vreun act procedural legat de recursul promovat în această cauză, până în prezent.

Pe de altă parte, a arătat că începând cu data de 1 octombrie 2011 în materie de perimare se aplică termenul unic de un an pentru orice cauză indiferent de natura ei, așa încât consideră că nu sunt îndeplinite condițiile art. 248 C. proc. civ., pentru a se pronunța perimarea recursului său. Înalta Curte, examinând, constată că recurenta pârâtă nu a fost parte în dosarul care a fost avut în vedere la suspendarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., și de asemenea, că termenul de un an prevăzut de lege pentru a putea constata perimarea nu a expirat și, în consecință, va respinge excepția perimării invocată de recurenta reclamantă. Referitor la recursul propriu-zis, formulat de reclamantă, se constată că acesta vizează doar cheltuielile de judecată, pe care recurenta susține că în mod nelegal instanțele care s-au pronunțat în cauză nu i le-au acordat.

Susținerile recurentei se dovedesc a fi însă neîntemeiate, întrucât instanța de fond, respingând acțiunea reclamantei, nu o putea obliga pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată, aceasta nefiind căzută în pretenții și, prin urmare, nefiind îndeplinite cerințele art. 274 alin. (1) C. proc. civ. În ce privește soluția pronunțată de instanța de apel, și aceasta este la adăpost de critica reclamantei privind neacordarea cheltuielilor de judecată, deoarece se impunea ca apelanta-reclamantă să depună la dosarul cauzei dovezile efectuării cheltuielilor de judecată în original, or, așa cum chiar recurenta reclamantă menționează în recurs, aceasta a depus doar copie de pe factura nr. 11285960 din 1 februarie 2007, ca act doveditor, cheltuielile de judecată neputând fi acordate în aceste condiții.

Astfel fiind, se reține că nu există niciun motiv întemeiat, care să justifice modificarea deciziei curții de apel, din perspectiva susținerilor recurentei reclamante, mai sus arătate și, drept urmare, recursul acesteia se va respinge, ca nefondat. În ce privește recursul pârâtei Critica recurentei pârâte conform căreia instanța de apel s-a pronunțat asupra fondului cauzei, fără a menționa dacă a unit cu fondul excepția de prematuritate pe care pârâta a invocat-o nu este întemeiată. Se constată astfel, că în cursul judecății litigiului la instanța de fond, reclamanta a precizat că renunță la cererea privind rezilierea contractului de închiriere nr. 14579/2004 și la cererea de chemare în judecată în calitate de pârâtă a SC T.P.

SA Suceava, iar prin încheierea nr. 53/2005, instanța de fond a luat act de renunțarea reclamantei privind aceste cereri, conform art. 246 C. proc. civ. Totodată, la termenul din 25 ianuarie 2006, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că înțelege să solicite evacuarea pârâtei SC T.P.L. SA Suceava din imobilele evidențiate în C.F. nr. 17491, înscrise sub nr. A + 1 nr. cadastral nr. 5585, dobândite în urma adjudecării la licitație. Instanța de fond a respins acțiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată, având ca obiect „evacuarea” formulată în contradictoriu cu pârâta SC T.P.L. SA Suceava. În judecata apelului reclamantei, pârâta a susținut prin întâmpinare că acțiunea reclamantei este prematură și se impune suspendarea judecății în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 sau, în subsidiar, în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc.

civ. Cererea de suspendare a judecării cauzei a fost motivată de către pârâtă prin aceea că prin ordonanța președințială nr. 29/2006 a Tribunalului Suceava reclamanta a fost obligată să se abțină de la orice acțiune sau inacțiune care ar duce la împiedicarea funcționării serviciului de transport public local de călători până la soluționarea definitivă și irevocabilă a fondului litigiului între cele două părți constând în constatarea nulității absolute a proceselor verbale de adjudecare pentru bunurile imobile. Cu aceeași motivare a fost susținută și „prematuritatea” acțiunii reclamantei. În mod cert, instanța de apel s-a pronunțat asupra cererii de suspendare, apreciind că ea nu se justifică, nici din perspectiva dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc.

civ. și nici a celor dispuse prin Ordonanța nr. 29/2006 pentru următoarele considerente: Privind lipsa de suport legal pentru a face aplicabile în cauză dispozițiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ., a reținut că prin sentința nr. 342 din 8 februarie 2007 a Tribunalului Suceava s-a respins acțiunea formulată de intervenientul în interes propriu, M.S., prin P. (intervenient și în prezenta cauză), privind constatarea nulității absolute a vânzării în baza proceselor verbale de adjudecare pentru imobilele sau pentru ansamblu de bunuri și radiere intabulare construcții. În ce privește invocarea Ordonanței nr. 29/2006, ca motiv de suspendare a reținut că aceasta este pronunțată într-o ordonanță președințială, prin care se dispun măsuri vremelnice.

Cele reținute de curtea de apel sunt corecte, deoarece cauza în raport de care s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. și s-a invocat Ordonanța nr. 29/2006 a fost soluționată, (ulterior, pronunțându-se și decizia nr. 101 din 15 octombrie 2007 a Curții de Apel Suceava, de respingere a apelului și, într-adevăr, nu se justifica suspendarea solicitată de apelanta-pârâtă. Pe de altă parte, susținerea „prematurității” acțiunii de față, prin luarea în considerare a ordonanței invocate nu poate fi primită întrucât ordonanța a fost pronunțată anterior promovării acțiunii în constatarea nulității adjudecării, nu putea fi stabilită o legătură între ele la momentul respectiv și nu putea fi limitat accesul la justiție pentru formularea unei acțiuni în evacuare motivat de existența unei ordonanțe.

Se constată prin urmare că instanța de apel a apreciat corect asupra cererilor formulate mai sus menționate, respingându-le ca atare, așa cum corect a considerat și că nu se justifică suspendarea judecării cauzei potrivit dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, deoarece, într-adevăr, acestea nu sunt aplicabile în cauză atât timp în litigiul dedus judecății nu se urmărește recuperarea unei creanțe. Totodată, se observă că în cauză nu este vorba despre o excepție de prematuritate propriu-zisă, în sensul menționat de recurentă, ci de invocarea unei „prematurități” a cererii, prin referire la existența unei ordonanțe cu care prezenta cauză, în accepțiunea recurentei ar fi avut legătură. Ca atare, curtea de apel pronunțându-se asupra fondului cauzei, rezultă că implicit momentul prematurității acțiunii invocate de pârâtă a fost depășit și soluționat corect astfel cum s-a arătat mai sus.

Critica privind soluționarea pe fond a cauzei, de asemenea, nu poate fi primită, întrucât instanța de apel a reținut corect că reclamanta a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra construcțiilor, ce datează din 2003 și 2004, pârâta ocupă fără just titlu construcțiile proprietatea acesteia, iar contractul de închiriere nr. 334/2006, invocat de pârâtă nu-i este opozabil, acest contract de închiriere încheiat de lichidatorul T.P.S. și recurenta-pârâtă fiind în fapt un contract de subînchiriere inopozabil reclamantei, în condițiile în care la art. 10.1. din contract s-a prevăzut expres că „locatorul nu îl autorizează pe locatar să subînchirieze spațiul..”. Astfel fiind, se reține că în mod corect instanța de apel a dispus evacuarea pârâtei din imobilele evidențiate în C.F.

nr. 17491, parcelele nr. 5855 și nr. 5861, proprietatea reclamantei dobândite conform proceselor verbale de licitație și identificate în C.F. la zi. În consecință, neexistând nici un motiv de recurs întemeiat care în condițiile strict și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., să conducă la casarea sau modificarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută ca fiind legală și se va respinge recursul pârâtei ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția perimării invocată de reclamanta SC T.A.S. SA Suceava. Respinge recursurile declarate de reclamanta SC T.A.S. SA Suceava și de pârâta SC T.P.L. SA Suceava împotriva deciziei nr. 29 din 5 martie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2012.