ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 422/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 422/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Ședința publică de la 2 februarie 2012

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Reclamanta SC T.A. SA Suceava a chemat-o în judecată pe

pârâta S.T.P. Suceava, solicitând ca, prin

hotărârea

ce se va pronunța, să se dispună rezilierea contractului de închiriere

nr.

14579 din 23 decembrie 2004 și repunerea părților în situația anterioară, în sensul

obligării pârâtei de a preda bunurile și elibera clădirile ocupate.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că

între părți s-a încheiat contractul de închiriere menționat, însă pârâta nu

și-a îndeplinit obligațiile contractuale, deși a fost invitată la conciliere și

s-a emis somație de plată.

Ulterior,

reclamanta și-a precizat și completat acțiunea, în sensul introducerii

în

cauză în calitate de pârâtă a SC T.P.L. SA Suceava și a se dispune față de cele

două pârâte evacuarea lor din clădirile pe care le ocupă fără temei legal,

clădiri care sunt proprietatea reclamantei. A m

ai precizat reclamanta că cea de-a doua pârâtă s-a mutat în clădirile

proprietatea

sa în vara anului 2005, fără acceptul său.

Prin sentința nr. 3055

din 30 septembrie 2005, Judecătoria Suceava a admis

excepția

necompetentei materiale și și-a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția

comercială și de contencios

administrativ.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Tribunalului Suceava sub

nr. 1810/ com/2005 la 5 ianuarie 2005.

Reclamanta a solicitat

evacuarea pârâtei SC T.P.L. SA Suceava din imobilele evidențiate în C.F. nr. 17491,

parcele de

clădire

nr. 5855 și nr. 5861, imobile dobândite în urma adjudecării la licitație

în procedura prevăzută de O.G. nr. 92/2003. În

anul 2004, între reclamantă și SC

T.P.S. SA s-a încheiat un contract de

locațiune pe o durată determinată ce a expirat la

31 decembrie 2005. Fără acordul

proprietarului,

locatarul a permis unei terțe persoane juridice să folosească în

scop

propriu bunurile închiriate către SC T.P.S. SA, firmă care începând cu 18 iulie

2005 a intrat în regimul prevăzut de Legea nr. 64/2005, administrator judiciar

fiind SC

M.R.L. SRL.

Reclamanta, la termenul

din 26 ianuarie 2005, a arătat că renunță la judecarea

capătului de cerere

privind rezilierea contractului de închiriere nr. 14579/2004 față de pârâta SC

T.P.S. SA Suceava.

Instanța, prin încheierea nr. 53/2005, a luat

act de renunțare în temeiul art. 246 C. proc. civ., la cererea privind

rezilierea contractului de închiriere și la cererea de chemare în judecată a SC

T.P.S. SA Suceava

Pârâta

SC T.P.L. SA Suceava,

prin întâmpinare,

a solicitat respingerea acțiunii, susținând că prin ordonanța

președințială nr. 29/2006 a Tribunalului Suceava reclamanta a fost obligată să

se abțină de la orice acțiune sau inacțiune care ar duce la împiedicarea

funcționării serviciului de transport public local de călători până la

soluționarea definitivă a acțiunii ce formează obiectul dosarului nr. 151/2006

al Tribunalului Suceava

.

A susținut că se impune suspendarea cauzei în

temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., întrucât dezlegarea pricinii atârnă în

tot sau în parte de existența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

În fine, a precizat că construcțiile din care

se cere evacuarea se află pe terenul proprietatea M.S. așa cum rezultă din

extrasul de carte funciară și societatea are ca acționar majoritar M.S..

În cauză a formulat cerere de intervenție în

interes propriu M.S., prin P., care a solicitat respingerea acțiunii

reclamantei, întrucât la data adjudecării bunurilor imobile în dosarele

execuționale nr. 1230/2001, 111/2003 și 99/2003 a M.F.P., cele două părți au

fost în eroare cu privire la titularul dreptului de proprietate asupra

terenului.

Prin sentința nr. 2740 din 28 septembrie

2006, Tribunalul Suceava a respins acțiunea reclamantei, precum și cererea de

intervenție formulată în interes propriu de M.S., prin P., ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut,

în esență, că prin încheierea din 25 ianuarie 2006, pronunțată în dosar nr. 113F/2005,

judecătorul sindic a dispus anularea tuturor înscrisurilor prin care s-au

atribuit de către administratorul provizoriu numit în cauză bunurile cuprinse

în contractul de închiriere nr. 145191/2004 către adjudecatarul SC T.A. SA

Suceava întrucât nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 23, 27 din

Legea nr. 64/1995.

Cum noul administrator judiciar SC C. SRL

Suceava a dispus repunerea în situația anterioară, bunurile inventariate și

mijloacele fixe rămân în posesia debitorului, deci a pârâtei, context în care

acțiunea în evacuare este nefondată.

Cererea de intervenție a fost respinsă

motivat de faptul că intervenientul nu a invocat un drept al său și nu tinde să

câștige procesul pentru sine, câtă vreme dreptul de proprietate asupra

terenului nu a fost contestat în proces.

Prin decizia nr. 29 din 5 martie 2007, Curtea

de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis

apelul declarat de reclamanta SC T.A. SA Suceava împotriva sentinței mai sus

menționate.

A schimbat în parte sentința apelată, în

sensul că a admis acțiunea și a dispus evacuarea pârâtei SC T.P.L. SA Suceava

din imobilele evidențiate în C.F. nr. 17491, C.F. 5855 și 5861.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a reținut următoarele:

Din procesul verbal de adjudecare

pentru bunurile imobile încheiat la 28 octombrie 2004, rezultă fără echivoc că

reclamanta apelantă a adjudecat cu prețul de 5.545.000.000 lei și 1.053.550.000

lei TVA bunurile identificate prin anexele la raportul de evaluare și conform art.

161 din O.G. nr. 92/2003 acesta constituie titlu de proprietate în baza căruia

s-a înscris în cartea funciară.

Deosebit, prin sentința nr. 342 din 8

februarie 2007 a Tribunalului Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, s-a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de

intervenientul în interes propriu, M.S., prin P., pentru constatarea nulității

absolute a vânzării în baza proceselor verbale de adjudecare pentru imobile sau

pentru ansamblu de bunuri și radiere intabulare construcții.

În acest context, cum pârâta ocupă

fără un just titlu construcțiile proprietatea reclamantei, contractul de

închiriere nr. 334/2006 invocat de pârâta intimată nefiindu-i opozabil

apelantei, în mod eronat prima instanță a respins acțiunea reclamantei.

Cum reclamanta a făcut dovada că

dreptul său de proprietate asupra construcțiilor datează din 2003 și respectiv

2004 apărările pârâtei intimatei sunt fără temei. Ordonanța invocată este

pronunțată într-o cerere de ordonanță președințială, ori pe această cale se

dispun măsuri vremelnice.

În cauză pentru considerentele arătate

nu se justifică nici cererea de suspendare.

Împotriva deciziei

curții de apel a declarat recurs atât reclamanta SC T.A. SA Suceava, cât și

pârâta SC T.P.L. SA Suceava.

Recurenta reclamantă

își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 și art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. și solicită admiterea acestuia, modificarea în parte a deciziei recurate

și respectiv, obligarea pârâtei SC T.P.L. SA Suceava la plata cheltuielilor de

judecată efectuate la instanța de fond și de apel, în valoare de 11.000 lei.

Recurenta susține că

decizia curții de apel este criticabilă, fiind pronunțată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii, întrucât nu i-au fost acordate cheltuielile de

judecată la nicio instanță, deși acestea s-au făcut, sunt dovedite cu actele

existente la dosarele instanțelor și, în consecință, solicită verificarea

hotărârii instanței de apel sub acest aspect și acordarea sumei mai sus

menționate cu titlul de cheltuieli de judecată.

Recurenta pârâtă își

întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 5, pct. 6 - 9 raportat la art.

312 C. proc. civ. și solicită admiterea recursului și în principal, modificarea

în tot a deciziei curții de apel, în sensul respingerii apelului, ca nefondat,

cu consecința menținerii sentinței tribunalului, ca legală și temeinică; în

subsidiar, pentru aceleași motive, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 C.

proc. civ., casarea deciziei curții de apel și trimiterea cauzei spre

rejudecare.

Recurenta susține că

prin decizia criticată, instanța de apel s-a pronunțat asupra fondului cauzei,

omițând să menționeze dacă a unit cu fondul excepția de prematuritate pe care

pârâta a invocat-o și să se pronunțe asupra ei, cu atât mai mult cu cât

admiterea acesteia ar fi făcut de prisos cercetarea pricinii, așa cum impun

prevederile art. 137 C. proc. civ.

Mai arată că, la

pronunțarea deciziei, în mod eronat instanța a desconsiderat Ordonanța nr. 29/2006,

în sensul că aceasta a fost pronunțată pe calea unei ordonanțe președințiale și

că au fost dispuse măsuri vremelnice, fără a avea în vedere că aceste măsuri

vremelnice au fost dispuse până la data soluționării definitive și irevocabile

a fondului cauzei.

Totodată, susține că

instanța de apel nu a avut în vedere și a apreciat asupra existenței unui titlu

valabil al posesiei T.P.L. pentru teren și pentru clădiri, cât și în ce

privește incidența în cauză a prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței.

În ce privește recursul reclamantei

Este de precizat în

primul rând că recurenta-reclamantă a invocat excepția de perimare a recursului

pârâtei motivat de faptul că au trecut mai mult de 6 luni de la data de 25

ianuarie 2011 la care a fost soluționată irevocabil cauza pentru care s-a

suspendat judecarea prezentului dosar.

Recurenta-pârâtă a

solicitat respingerea excepției invocate, întrucât nefiind parte în respectiva

cauză și neavând cunoștință de soluția definitivă și irevocabilă pronunțată, a

fost în imposibilitate să îndeplinească vreun act procedural legat de recursul

promovat în această cauză, până în prezent. Pe de altă parte, a arătat că

începând cu data de 1 octombrie 2011 în materie de perimare se aplică termenul

unic de un an pentru orice cauză indiferent de natura ei, așa încât consideră

că nu sunt îndeplinite condițiile art. 248 C. proc. civ., pentru a se pronunța

perimarea recursului său.

Înalta Curte,

examinând, constată că recurenta pârâtă nu a fost parte în dosarul care a fost

avut în vedere la suspendarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 244 alin.

(1) pct. 1 C. proc. civ., și de asemenea, că termenul de un an prevăzut de lege

pentru a putea constata perimarea nu a expirat și, în consecință, va respinge

excepția perimării invocată de recurenta reclamantă.

Referitor la recursul

propriu-zis, formulat de reclamantă, se constată că acesta vizează doar

cheltuielile de judecată, pe care recurenta susține că în mod nelegal

instanțele care s-au pronunțat în cauză nu i le-au acordat.

Susținerile

recurentei se dovedesc a fi însă neîntemeiate, întrucât instanța de fond,

respingând acțiunea reclamantei, nu o putea obliga pe pârâtă la plata

cheltuielilor de judecată, aceasta nefiind căzută în pretenții și, prin urmare,

nefiind îndeplinite cerințele art. 274 alin. (1) C. proc. civ. În ce privește

soluția pronunțată de instanța de apel, și aceasta este la adăpost de critica

reclamantei privind neacordarea cheltuielilor de judecată, deoarece se impunea

ca apelanta-reclamantă să depună la dosarul cauzei dovezile efectuării

cheltuielilor de judecată în original, or, așa cum chiar recurenta reclamantă

menționează în recurs, aceasta a depus doar copie de pe factura nr. 11285960

din 1 februarie 2007, ca act doveditor, cheltuielile de judecată neputând fi

acordate în aceste condiții.

Astfel fiind, se

reține că nu există niciun motiv întemeiat, care să justifice modificarea

deciziei curții de apel, din perspectiva susținerilor recurentei reclamante,

mai sus arătate și, drept urmare, recursul acesteia se va respinge, ca

nefondat.

În ce privește

recursul pârâtei

Critica

recurentei pârâte conform căreia instanța de apel s-a pronunțat asupra fondului

cauzei, fără a menționa dacă a unit cu fondul excepția de prematuritate pe care

pârâta a invocat-o nu este întemeiată.

Se constată astfel, că în cursul

judecății litigiului la instanța de fond, reclamanta a precizat că renunță la

cererea privind rezilierea contractului de închiriere nr. 14579/2004 și la

cererea de chemare în judecată în calitate de pârâtă a SC T.P. SA Suceava, iar

prin încheierea nr. 53/2005, instanța de fond a luat act de renunțarea

reclamantei privind aceste cereri, conform art. 246 C. proc. civ.

Totodată, la termenul din 25 ianuarie

2006, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că înțelege să solicite

evacuarea pârâtei SC T.P.L. SA Suceava din imobilele evidențiate în C.F. nr. 17491,

înscrise sub nr. A + 1 nr. cadastral nr. 5585, dobândite în urma adjudecării la

licitație.

Instanța de fond a respins acțiunea

reclamantei, astfel cum a fost precizată, având ca obiect „evacuarea” formulată

în contradictoriu cu pârâta SC T.P.L. SA Suceava.

În judecata apelului reclamantei,

pârâta a susținut prin întâmpinare că acțiunea reclamantei este prematură și se

impune suspendarea judecății în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006

sau, în subsidiar, în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ.

Cererea de suspendare a judecării

cauzei a fost motivată de către pârâtă prin aceea că prin ordonanța președințială

nr. 29/2006 a Tribunalului Suceava reclamanta a fost obligată să se abțină de

la orice acțiune sau inacțiune care ar duce la împiedicarea funcționării

serviciului de transport public local de călători până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a fondului litigiului între cele două părți constând

în constatarea nulității absolute a proceselor verbale de adjudecare pentru

bunurile imobile. Cu aceeași motivare a fost susținută și „prematuritatea”

acțiunii reclamantei.

În mod cert, instanța de apel s-a

pronunțat asupra cererii de suspendare, apreciind că ea nu se justifică, nici

din perspectiva dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. și nici a celor

dispuse prin Ordonanța nr. 29/2006 pentru următoarele considerente:

Privind lipsa de suport legal pentru a

face aplicabile în cauză dispozițiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ., a reținut

că prin sentința nr. 342 din 8 februarie 2007 a Tribunalului Suceava s-a

respins acțiunea formulată de intervenientul în interes propriu, M.S., prin P.

(intervenient și în prezenta cauză), privind constatarea nulității absolute a

vânzării în baza proceselor verbale de adjudecare pentru imobilele sau pentru

ansamblu de bunuri și radiere intabulare construcții.

În ce privește invocarea Ordonanței nr.

29/2006, ca motiv de suspendare a reținut că aceasta este pronunțată într-o

ordonanță președințială, prin care se dispun măsuri vremelnice.

Cele reținute de curtea de apel sunt

corecte, deoarece cauza în raport de care s-a solicitat aplicarea dispozițiilor

art. 244 pct. 1 C. proc. civ. și s-a invocat Ordonanța nr. 29/2006 a fost

soluționată, (ulterior, pronunțându-se și decizia nr. 101 din 15 octombrie 2007

a Curții de Apel Suceava, de respingere a apelului și, într-adevăr, nu se

justifica suspendarea solicitată de apelanta-pârâtă.

Pe de altă parte, susținerea

„prematurității” acțiunii de față, prin luarea în considerare a ordonanței

invocate nu poate fi primită întrucât ordonanța a fost pronunțată anterior

promovării acțiunii în constatarea nulității adjudecării, nu putea fi stabilită

o legătură între ele la momentul respectiv și nu putea fi limitat accesul la

justiție pentru formularea unei acțiuni în evacuare motivat de existența unei

ordonanțe.

Se constată prin urmare că instanța de

apel a apreciat corect asupra cererilor formulate mai sus menționate,

respingându-le ca atare, așa cum corect a considerat și că nu se justifică

suspendarea judecării cauzei potrivit dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006,

deoarece, într-adevăr, acestea nu sunt aplicabile în cauză atât timp în

litigiul dedus judecății nu se urmărește recuperarea unei creanțe.

Totodată, se observă că în cauză nu

este vorba despre o excepție de prematuritate propriu-zisă, în sensul menționat

de recurentă, ci de invocarea unei „prematurități” a cererii, prin referire la

existența unei ordonanțe cu care prezenta cauză, în accepțiunea recurentei ar

fi avut legătură. Ca atare, curtea de apel pronunțându-se asupra fondului

cauzei, rezultă că implicit momentul prematurității acțiunii invocate de pârâtă

a fost depășit și soluționat corect astfel cum s-a arătat mai sus.

Critica privind soluționarea pe fond a

cauzei, de asemenea, nu poate fi primită, întrucât instanța de apel a reținut

corect că reclamanta a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra

construcțiilor, ce datează din 2003 și 2004, pârâta ocupă fără just titlu

construcțiile proprietatea acesteia, iar contractul de închiriere nr. 334/2006,

invocat de pârâtă nu-i este opozabil, acest contract de închiriere încheiat de

lichidatorul T.P.S. și recurenta-pârâtă fiind în fapt un contract de

subînchiriere inopozabil reclamantei, în condițiile în care la art. 10.1. din

contract s-a prevăzut expres că „locatorul nu îl autorizează pe locatar să

subînchirieze spațiul..”.

Astfel fiind, se reține că în mod

corect instanța de apel a dispus evacuarea pârâtei din imobilele evidențiate în

C.F. nr. 17491, parcelele nr. 5855 și nr. 5861, proprietatea reclamantei

dobândite conform proceselor verbale de licitație și identificate în C.F. la

zi.

În consecință, neexistând nici un

motiv de recurs întemeiat care în condițiile strict și limitativ prevăzute de

dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., să conducă la casarea sau

modificarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută ca fiind legală și

se va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge

excepția perimării invocată de reclamanta SC T.A.S. SA Suceava.

Respinge

recursurile declarate de reclamanta SC T.A.S. SA Suceava și de pârâta SC T.P.L.

SA Suceava împotriva deciziei nr. 29 din 5 martie 2007 a Curții de Apel Suceava,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

2 februarie 2012.