ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2727/2012

Ședința publică de la 23 mai 2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, sub numărul nr. 3258/108/2009,

reclamanta SC A.G. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC L.R. SRL, solicitând

instanței următoarele:

- Să constate încetat

de drept contractul de închiriere nr. 306 din 7 aprilie 2004, încheiat de

părți.

- Să dispună

evacuarea pârâtei din spațiul situat în localitatea Arad, Județul Arad.

- Să dispună

obligarea pârâtei la plata unor daune-interese moratorii și daune-interese

compensatorii în cuantum de 100 Euro/lună, calculate de la data formulării cererii

până la data eliberării spațiului ocupat.

La data de 5

octombrie 2010, reclamanta a precizat acțiunea, în sensul că solicită

daune-interese moratorii și compensatorii în sumă de 150.000 lei plus daune

morale de 100.000 lei.

Pârâta a formulat

cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la

restituirea sumei de 8.000 Euro plus TVA, reprezentând garanție și instituirea

unui drept de retenție asupra imobilului în litigiu până la restituirea sumei

precizate.

La data de 2

octombrie 2009, pârâta-reclamantă a formulat cerere de renunțare la pretențiile

solicitate, invocând totodată excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei cu privire la cererea de evacuare, motivat de faptul că reclamanta

nu mai are calitatea de proprietar al imobilului.

A fost invocată

excepția inadmisibilității sau de prematuritate a acțiunii în pretenții și

excepția de netimbrare.

Prin sentința nr.

1329/2010, pronunțată de Tribunalul Arad au fost respinse excepțiile invocate,

respectiv netimbrarea acțiunii, lipsa calității procesuale active și

prematuritatea acțiunii.

A fost anulată ca

netimbrată cererea reconvențională, fiind respinsă cererea de renunțare la

judecată.

A fost admisă

acțiunea principală, instanța constatând încetate efectele contractului de

închiriere nr. 306 din 7 aprilie 2004, încheiat de părțile litigante.

S-a luat act de

renunțare la judecata cererii vizând evacuarea pârâtei .

A fost respinsă

cererea privind obligarea pârâtei la plata de daune morale și s-a constatat nulitatea

cererii vizând obligarea pârâtei la plata daunelor interese compensatorii.

Pârâta a fost obligată

să plătească suma de 933,33 Euro plus TVA, reprezentând folosința imobilului din

litigiu în perioada 1 septembrie – 7 septembrie 2009, contravaloarea utilităților

pentru perioada 1 iulie -7 septembrie 2009 plus dobânda aferentă.

Prin

decizia civilă nr. 36 din 1 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timiș

au fost respinse apelurile formulate de reclamanta SC A.G. SRL și pârâta SC L.R.

SRL, împotriva sentinței civile nr. 1329/2010 pronunțată de Tribunalul Arad.

În

motivarea deciziei, instanța de apel a reținut că părțile litigante au încheiat

contractul de închiriere nr. 306 din 7 aprilie 2004 iar pretențiile reclamantei

vizează daunele datorate ca urmare a neeliberării spațiului închiriat de pârâtă

după încetarea contractului.

Prin

rămânerea pârâtei în spațiul închiriat și prin emiterea de către reclamantă a

facturii reprezentând chiria, după ajungerea la termen a contractului, duce la

concluzia că în cauză a operat tacita relocațiune, iar cuantumul chiriei,

acceptat de ambele părți, a fost majorat la suma de 4.500 Euro plus TVA.

Notificarea

emisă de pârâtă la data de 17 iunie 2009, fiind ulterioară facturii fiscale nr.

3907 din 1 iunie 2009, nu poate influența existența valabilă a noii locațiuni,

fapt pentru care s-a reținut că notificarea valorează denunțarea contractului

prelungit în condițiile tacitei relocațiuni. Ca urmare, ținând cont și de principiul

disponibilității, în mod corect pârâta a fost obligată la plata sumei de 933,33

Euro, deducând din valoarea totală a chiriei aferente perioadei 1 iulie 2009 -7

septembrie 2009, contravaloarea garanției de 8.000 Euro plus TVA.

Pe lângă

contravaloarea chiriei, pârâta datorează și contravaloarea utilităților ,

aspect reținut corect de prima instanță, restul pretențiilor solicitate fiind nedovedite.

Împotriva

deciziei civile nr.36 din 1 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara a formulat recurs pârâta SC L.R. SRL, solicitând admiterea recursului,

modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului formulat împotriva

sentinței civile nr. 1329 din 31 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Arad și în

consecință respingerea acțiunii formulate de reclamanta SC A.G. SRL.

În

dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta prezintă pe larg situația de fapt

reținută de ambele instanțe, arătând că instanța de apel a făcut o analiză

globală a susținerilor ambelor părți omițând de a lua în calcul suma de 500 Euro

plus TVA, plătite în plus reclamantei, sumă ce trebuia scăzută din suma de

933,33 Euro plus TVA.

Greșit

s-a dispus plata utilităților pentru perioada 1 iulie – 07 septembrie 2009

atâta timp când nu a fost dovedită plata acestora de către reclamantă.

Ambele

instanțe au reținut că poate opera compensarea între chiria pe lunile

iulie-august cu garanția depusă anterior de 8.000 Euro plus TVA, dar soluția

corectă ar fi trebuit să se ia în considerare și cei 500 Euro plus TVA, ce ar

fi trebuit scăzuți din cei 933,33 Euro plus TVA, rămânând un rest de plată de

433,33 Euro plus TVA.

Greșit a fost reținut

faptul că spațiul a fost eliberat la data de 7 septembrie 2009 conform

procesului-verbal al executorului judecătoresc fără să se țină cont de adresa din

data de 5 septembrie 2009 emisă de pârâta prin care s-a anunțat eliberarea

spațiului.

Intimata reclamantă

nu a formulat întâmpinare .

Analizând decizia

recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de

legalitate, se constată că recursul este nefondat.

Este de observat că

recurenta nu a încadrat în drept motivele de recurs formulate dar având în

vedere dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., se constată cu recurenta

critică hotărârea recurată din perspectiva interpretării și aplicării greșite a

legii, motiv de recurs ce se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 C. proc.

civ.

Astfel, fără a relua

situația de fapt reținută, se constată că instanța de apel a calificat corect

raporturile juridice dintre părțile litigante generat de contractul de

închiriere nr. 306 din 07 aprilie 2004, având ca obiect spațiul situat în

localitatea Sânicolaul Mic.

Potrivit art. 4 din

contract, termenul de închiriere a fost stabilit cu începere de la data de 1

iunie 2004 până la data de 31 mai 2009, iar chiria lunară a fost prevăzută la

art .5 din contract pentru suma de 4.000 Euro plus TVA.

Este evident că fiind

un contract cu termen, la data de 31 mai 2009, acesta a încetat de drept în

condițiile art. 1436 C. civ.

Recurenta pârâtă a

rămas însă, în folosința imobilului închiriat după expirarea termenului

contractual și fără ca intimata în calitate de locator să solicite eliberarea

spațiului, situație în care a intervenit tacita relocațiune prevăzută de art. 1437

și art. 1452 C. civ., aceasta nefiind exclusă printr-o clauză contractuală.

Suma de 8.000 Euro,

achitată de recurenta-pârâtă la data încheierii contractului cu titlu de

garanție conform art. 5 alin. (2) din contract, a fost reținută de

intimata-reclamantă cu titlu de chirie pentru lunile –iulie-august, având în

vedere înțelegerea părților, iar pentru luna iunie chiria a fost plătită prin

factura nr. 3907 din 1 iunie 2009.

În mod corect s-a

stabilit de instanță că după data de 31 mai 2009 a intervenit tacita

relocațiune, raporturile juridice dintre părți fiind guvernate de contractul de

locațiune încheiat, cu mențiunea că, cuantumul chiriei a fost majorat la suma

de 4.500 Euro plus TVA.

Dând eficiență

principiului disponibilității care guvernează procesul civil, ținând cont de

înțelegerea părților, s-a reținut corect că chiria pentru lunile iulie-august a

fost acoperită cu garanția de 8.000 Euro plătită la încheierea contractului.

Pentru perioada 1

septembrie -7 septembrie 2009, recurenta pârâtă datorează contravaloarea

folosinței și contravaloarea utilităților pentru perioada 1 iulie - 7

septembrie 2009, aspect reținut corect de instanța de apel, având în vedere raporturile

juridice dintre părți. Ca urmare, instanța de apel a interpretat și aplicat

corect dispozițiile legale respectiv dispozițiile art. 969-970, art. 1436, art.

1437 și art. 1352 C. civ., dând eficiență și principiului disponibilității,

motivele de recurs invocate de recurentă nefiind incidente în cauză.

Criticile

vizând probatoriul administrat în cauză și situația de fapt reținută, vizează

aspecte de netemeinicie care nu pot forma obiectul recursului, critici ce nu

vor fi analizate de instanța de recurs.

Pentru considerentele

expuse Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. va respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. L.R. S.R.L. Arad împotriva

deciziei civile nr.

36 din 1 februarie 2011 pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. L.R. S.R.L. Arad împotriva

deciziei civile nr.

36 din 1 februarie 2011 pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică,

astăzi 23 mai 2012.