ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2736/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 9360, pronunțată

la data de 15 iunie 2009, secția a VI-a comercială a Tribunalului București a admis

cererea formulată de reclamanta

Administrația Domeniului Public Sector 1 București

împotriva pârâtei

SC C.B. SRL, dispunând

evacuarea pârâtei din spațiul situat în București,

care a făcut obiectul

contractului de închiriere din 6 mai 1998.

Spre a hotărî astfel,

tribunalul a reținut că, după încetarea termenului locațiunii, pârâta locatară a

refuzat să restituie reclamantei locator imobilul compus din construcție și teren

ce a făcut obiectul menționatului contract de închiriere.

Apelul declarat de pârâtă

împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de s

ecția a V-a comercială

a Curții de Apel București, prin decizia comercială nr. 403, pronunțată la data

de

1 iulie

2010.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de apel, examinând criticile aduse sentinței apelate, a reținut

în analiza excepției lipsei calității procesuale active și a lipsei excepției calității

de reprezentant, că raportul juridic dedus judecății izvorăște din contractul de

locațiune

încheiat între părți la data de 6 mai 1998 și că intimata-reclamantă nu a învestit

instanța în calitate de reprezentant al unității administrativ-teritoriale, ci a

solicitat obligarea pârâtei la a-i restitui folosința bunului pe care o cedase în

temeiul contractului de închiriere, înlăturând susținerea apelantei potrivit căreia

acțiunea în evacuare nu poate fi formulată decât de titularul dreptului de proprietate,

față de obiectul cererii de restituire a bunului închiriat.

Pe fondul cauzei, instanța

de control judiciar a apreciat corectă soluția tribunalului, având în vedere că

la data de 6 mai 2008 termenul locațiunii a încetat și că apelanta-pârâtă, în calitate

de locatar, nu și-a îndeplinit obligația de a elibera spațiul ce a făcut obiectul

contractului de închiriere, neputând opera relocațiunea tacită, față de art. 1348

C. civ. și de faptul că i s-a notificat concediul locațiunii la data de 29 aprilie

2008.

Împotriva menționatei

decizii a formulat recurs apelanta-pârâtă, invocând în drept dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului

s-a arătat, în esență, că instanța de apel a soluționat greșit excepția lipsei calității

procesuale active și excepția calității de reprezentant a intimatei-reclamante,

având în vedere că aceasta nu este proprietarul imobilului și nu a făcut dovada

vreunui mandat pe care proprietarul să i-l fi dat pentru a declanșa acțiune în evacuare,

iar, pe fondul cauzei, a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii – neținând

seama de apărările formulate în cauză, referitoare la „imposibilitatea de continuare

a raporturilor juridice”.

Intimata a solicitat,

prin întâmpinare, respingerea recursului, apreciind ca fiind neîntemeiate criticile

aduse de recurentă deciziei instanței de apel, față de raportul juridic direct și

nemijlocit ce există între părți în baza

contractului de

locațiune al cărui termen a expirat la data de

6 mai 2008 și de dispozițiile legale ce reglementează contractul de

locațiune.

Recursul este nefondat.

Cum calitatea procesuală

activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și titularul

dreptului în raportul juridic dedus judecății, care, în speță, își are sorgintea

în

contractul

de închiriere din 6 mai 1998 pe care reclamanta, în calitate de locator, l-a încheiat

cu pârâta, în calitate de locatar, se constată că instanța de apel a reținut cu

justețe că legitimarea procesuală activă este astfel justificată în acțiunea pe

care reclamanta a formulat-o în nume propriu, răspunzând judicios, prin acest din

urmă argument, și criticii vizând

excepția lipsei calității de reprezentant al unității

administrativ-teritoriale a acestei părți.

Este de observat că, deși

a invocat în susținerea recursului greșita interpretare și aplicare a legii de către

instanța de apel, recurenta nu a arătat, în mod concret, care sunt dispozițiile

legale greșit interpretate sau aplicate, iar prevederile art. 1438 C. civ., invocate

în considerentele deciziei atacate, și-au găsit o corectă interpretare și aplicare

în raport cu situația de fapt reținută, ce a determinat măsura evacuării pârâtei

din imobilul în discuție după expirarea termenului locațiunii și notificarea concediului

acesteia – recurenta nemaiputând valorifica pe calea recursului critica referitoare

la omisiunea instanțelor de a analiza apărările pe care le-a formulat în cauză,

față de redactarea în vigoare la data pronunțării deciziei atacate a art. 304

C. proc. civ..

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de pârâta

SC C.B. SRL împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 403 din 1 iulie 2010,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 septembrie 2011.