ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 188/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune reclamanta, SC C.H.D. SA a chemat în judecată pe pârâtele: S.C.M. M.A. Bacău, SC P.I. SRL Bacău și SC B. SRL Comănești, solicitând evacuarea pârâtelor din imobilul situat în Bacă. SC C.H.D. SA și SC R.B. SA București, a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat evacuarea pârâtelor din spațiul situat în Bacău, amplasat în incinta C.H.D. SA, în suprafață de 250 mp pe care îl dețin fără titlu din luna mai 2007 și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 136 din 2 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr. 4774/110/2008, Tribunalul Bacău a admis acțiunea formulată de reclamantul - pârât SC C.H.D.

SA, în contradictoriu cu pârâții SC R.B. SA București, SC M.M.A. Bacău, SC P.I. SRL Bacău, SC B. SRL Comănești și chemata în garanție SC D. SA Botoșani, în sensul că a dispus evacuarea pârâtelor din imobilul situat în Bacău. Totodată, s-a respins cererea reconvențională, precum și cererea de chemare în garanție ca tardiv formulată, fiind obligați pârâții să plătească reclamantei cheltuieli de judecată. În considerentele sentinței, instanța a reținut SC C.H.D. SA a luat ființă ca urmare a divizării SC D. SA, în anul 1999, dată la care exista contractul de închiriere nr. 1220 din 6 mai 1992 pentru spațiul în litigiu și care a fost preluat și prelungit succesiv până la 1 mai 2007 când a încetat prin ajungere la termen.

S-a mai avut în vedere că pârâta a rămas în imobil după expirarea contractului, cu permisiunea reclamantei, operând tacita relocațiune, până la notificarea concediului, dată după care pârâta a deținut imobilul fără titlu. Cu privire la cererea reconvențională, instanța a considerat că trebuie respinsă întrucât nu s-a probat schimbul de spații. Prin decizia nr. 46 din 13 mai 2010, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de apelanta - pârâtă SC M.M.A. Bacău cu sediul în municipiul Bacău, județul Bacău, a anulat în parte sentința apelată, cu privire la soluția dată cererii reconvenționale și a reținut cauza spre rejudecarea cererii reconvenționale.

Pe fond s-a admis cererea reconvențională, dispunând evacuarea SC C.H.D. SA Bacău din spațiul situat în Bacău. De asemenea, s-a dispus evacuarea pârâtei R.B. SA din același spațiu și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de susținerile părților și de probatoriul administrat, curtea a reținut următoarele: Deși cele două cereri reciproce de evacuare cu care a fost învestită instanța se refereau la spații diferite și se întemeiau pe probe distincte, instanța de fond a analizat în mod exclusiv contractul de închiriere nr. 1220 din 6 mai 1992, depus la dosar de reclamanta SC C.H.D. SA în susținerea acțiunii sale, fără a analiza punctual cererea reconvențională formulată de S.C.M.

M.A. Bacău și actele depuse în probațiune. Curtea a mai reținut că, în condițiile în care instanța de fond a făcut referire la faptul că reclamanta nu a probat că este proprietara spațiului din care solicită evacuarea, nu se poate aprecia că nu s-a intrat în cercetarea fondului cererii reconvenționale, neimpunându-se desființarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare. În raport de dispozițiile art. 297 alin. (2) teza finală C. proc. civ., curtea a constatat că se impune anularea, în parte a sentinței apelate, în ceea ce privește soluția dată cererii reconvenționale, care a fost reținută pentru rejudecare de către curte, cu examinarea corespunzătoare a susținerilor părților și a probatoriului administrat în cauză.

Din studiul actelor depuse la dosar în ambele faze procesuale, concluzia instanței de apel a fost aceea că apelanta - reclamantă (reconvențional) - S.C.M.M.A., în calitate de succesoare a cooperativei „M.A.”, a făcut dovada că spațiile în suprafață de 250 mp, situate la parterul hotelului D., sunt proprietatea sa și au fost închiriate SC D. SA S-a constatat că intimata - pârâtă SC C.H.D. SA s-a înființat prin protocolul de divizare a SC D. SA în anul 1999 și a preluat în patrimoniu activul - C.H.R.D. și că aceasta nu putea transmite mai mult decât avea în patrimoniu, deci nu putea transmite intimatei dreptul de proprietate asupra spațiului în discuție, pe care îl deținea doar în calitate de chiriaș.

În atare condiții, curtea a constatat că apelanta - reclamantă a făcut dovada proprietății, că prin contractul nr. 1652 din 6 mai 1992 termenul închirierii a fost stabilit la 10 ani, că acest termen a expirat, iar apelanta i-a notificat pe deținătorii spațiului în acest sens, astfel că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1438 C. civ., pentru a se dispune evacuarea pârâtelor. Referitor la apărările intimatei - pârâte R.B. SA, curtea a considerat că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei-reconvenționale S.C.M. M.A. Bacău este nefondată, în primul rând pentru faptul că nu este necesar ca reclamanta să aibă încheiat cu pârâta un contract de închiriere așa cum se argumentează în întâmpinare, atâta vreme cât reclamanta a făcut dovada proprietății și dovada unui contract de închiriere încheiat cu SC C.H.D.

SA , care a încetat. S-a apreciat că locatarul din contractul de închiriere nr. 1652 din 6 mai 1992 a închiriat, la rândul său bunul către un terț, nu poate conduce la paralizarea acțiunii locatorului pentru restituirea bunului închiriat și în niciun caz o astfel de acțiune nu ar putea fi apreciată ca lipsită de interes. Nu s-a reținut nici lipsa calității procesuale pasive a intimatei R.B. SA, dat fiind că acțiunea în evacuare a fost promovată împotriva SC C.H.D. SA , cu care a încheiat contractul de închiriere, iar contractul de închiriere nr. 52 din 11 februarie 2003 și actul adițional nr. 2, încheiate între SC C.H.D. SA și R.B. SA nu îi sunt opozabile. Împotriva deciziei au declarat recurs R.B.

SA și SC C.H.D. SA, considerând-o nelegală. 1) În recursul său, recurenta SC C.H.D. SA invocă motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora susține următoarele: - Instanța s-a pronunțat plus petita , în condițiile în care prin cererea de apel - pârâta SC M.M.A. Bacău - a invocat faptul că prima instanță nu a cercetat fondul cauzei în privința cererii reconvenționale, indicând prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., iar instanța a avut în vedere alte motive, respectiv: dispozițiile art. 297 alin. (2) C. proc. civ. ce nu a fost pus în discuția părților. Recurenta susține că potrivit principiului disponibilității părții, instanța era obligată să statueze în limitele cadrului procesual determinat de părți, strict asupra obiectului litigiului și cu respectarea art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. Se mai arată că instanța a dispus evacuarea sa din spațiul situat în Bacău, deși obiectul cererii reconvenționale l-a constituit doar evacuarea din spațiul în suprafață de 250 mp situat la adresa menționată anterior. - Decizia conține motive contradictorii constând în faptul că pe de-o parte se menționează că prima instanță nu a analizat punctual cererea reconvențională și s-au ignorat probele administrate, iar pe de altă parte reține că reclamanta nu a probat că este proprietara spațiului din care solicită evacuarea. De asemenea, recurenta susține că decizia nu este motivată sub aspectul apărărilor formulate, iar faptul că a opus pârâtei - reclamante un titlu de proprietate asupra imobilului în litigiu și că deține spațiul cu titlu legal, situație juridică ce nu a fost negată de pârâta - reclamantă.

- Instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta arată că a opus reclamantei un titlu de proprietate cu privire la spațiul în litigiu și a pus în discuție chiar valabilitatea titlului reclamantei, iar în raport cu obiectul cererii, instanța nu putea compara titlurile invocate de părți, lucru posibil doar în cadrul unei acțiuni în revendicare, acțiune pe care aceasta o avea la îndemână. - Decizia a fost dată cu aplicarea greșită a legii în contextul în care acțiunea în evacuare este reglementată de art. 1410 și urm. C. civ., iar în cadrul ei nu putea fi analizat pretinsul drept de proprietate al pârâtei - reclamante.

II. Prin recursul său, R.B. SA a invocat prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., aducând în susținere următoarele argumente: - Acțiunea în evacuarea sa din imobilul în litigiu este inadmisibilă, în condițiile în care SC M.M.A. Bacău nu a solicitat instanței anularea dreptului de proprietate al SC C.H.D. SA și în care dreptul de proprietate nu poate fi apărat decât pe calea acțiunii în revendicare. Se mai afirmă că acțiunea în evacuare privește doar raportul juridic de locațiune și atâta timp cât între părți nu există drepturi și obligații locative, nu se poate dispune evacuarea dintr-un spațiu aparținând altei persoane. Mai mult, recurenta arată că deși s-a solicitat evacuarea sa din spațiul în suprafață de 250 mp, nu s-a avut în vedere că banca deține în locațiune un spațiu de 350 mp.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente: I. Cu privire la recursul declarat de SC C.H.D. SA : - Primul motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. este nefondat. Prin prevederile articolului menționat este sancționată, încălcarea de către instanță a principiului disponibilității, principiu în virtutea căruia reclamantul este acela care stabilește limitele judecății atât sub aspectul cadrului procedural relativ la părți cât și sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată, instanței revenindu-i obligația prevăzută de art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. de a hotărî numai asupra obiectului cererii de chemare în judecată. Se impune a se arăta că acest motiv de recurs - dacă s-ar confirma - ar avea drept efect modificarea hotărârii atacate, însă dat fiind că nu are natura unui motiv de ordine publică, s-ar presupune că poate fi invocat numai de partea interesată, în speță - de SC M.M.A. Bacău. Cu toate acestea se constată că în cauza dedusă judecății, instanța apelului a statuat în limitele cadrului procesual determinat de părți, atât în ceea ce privește apelul cât și în privința obiectului cererii reconvenționale. Faptul că s-a apreciat că, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

pentru argumentele arătate în considerentele deciziei, (respectiv pentru faptul că s-a reținut că instanța de fond s-a pronunțat pe fondul cererii reconvenționale), nu poate conduce la concluzia că s-a acordat plus petita , mai ales că analiza instanței anterioare s-a limitat strict la examinarea motivelor de apel invocate de apelantă. Nici sub aspectul obiectului cererii reconvenționale nu se poate reține o încălcare a dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. întrucât prin dispozitiv s-a dispus „evacuarea SC C.H.D. SA din spațiul situat în Bacău, întocmai cum s-a cerut prin cererea reconvențională. Faptul că prin cerere s-a indicat suprafața spațiului ca fiind de 250 mp, iar în realitate spațiul are o suprafață de 350 mp nu poate atrage vreo sancțiune a hotărârii câtă vreme din actele de la dosar a rezultat că recurenta a folosit întregul spațiu în litigiu, iar nu o parte din acesta.

- Nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi primită nici sub aspectul existenței motivelor contradictorii și nici sub cel al insuficientei motivări ca urmare a neanalizării apărărilor formulate de recurentă. Din argumentele aduse în susținerea acestui motiv de recurs se deduce mai degrabă o nemulțumire a recurentei față de modul în care s-a motivat soluția de către instanța de apel. Situația potrivit căreia ar fi opus un titlu de proprietate asupra aceluiași spațiu, iar despre aceasta nu s-ar fi făcut vorbire în considerentele deciziei nu este de natură a induce ideea unei nemotivări ori a unei motivări insuficiente dat fiind că, nu dreptul de proprietate asupra spațiului a constituit obiectul analizei instanțelor.

În consecință, cum obligația de a motiva hotărârea este prevăzută și pentru a se asigura exercitarea controlului judiciar în căile de atac, iar în cuprinsul deciziei atacate se regăsesc motivele de fapt și de drept, care concordă cu soluția pronunțată, Înalta Curte constată că decizia este suficient motivată, și permite exercitarea controlului de legalitate. - În ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se constată că, deși recurenta invocă interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății nu se indică în concret actul juridic la care se face referire, în ce a constat interpretarea greșită ori schimbarea naturii actului sau a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Referirea la situația că recurenta a opus un titlu de proprietate pentru același spațiu și că ar fi pus în discuție chiar valabilitatea titlului de proprietate al reclamantei, precum și faptul că instanța nu putea să compare titlurile depuse de părți nu se încadrează în exigențele art. 304 pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care critica apare ca nefondată. - Contrar susținerilor recurentei, în cauză nu se poate reține aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1410 și urm. C. civ. și nici că - pe calea unei acțiuni în evacuare - s-ar fi procedat la constatarea dreptului de proprietate al pârâtei - reclamante asupra spațiului în litigiu, în detrimentul titlului de proprietate invocat de reclamanta - pârâtă asupra aceluiași spațiu.

Dispozițiile art. 1410 C. civ. sunt specifice raporturilor juridice de locațiune, iar în cauză s-a constatat că, prin contractul nr. 1652 din 6 mai 1990, spațiul a fost închiriat de SC M.M.A. Bacău, către SC C.H.D. SA pentru o durată de 10 ani, soluția fundamentându-se pe analizarea raporturilor decurgând din contractul de închiriere, iar nu strict pe titlul de proprietate invocat de reclamantă. Cum, s-a reținut că la expirarea termenului locațiunii, reclamanta i-a notificat pe deținătorii spațiului în acest sens, pe bună dreptate s-a dat incidență dispozițiilor art. 1438 C. civ. II. În ce privește recursul declarat de R.B. SA: În esență criticile recurentei vizează faptul că, cererea în evacuare ar fi trebuit să fie respinsă ca inadmisibilă câtă vreme SC M.M.A.

Bacău nu a solicitat anularea dreptului de proprietate al pârâtei, neputându-se compara titlurile de proprietate pe calea unei asemenea acțiuni, ci doar în cadrul unei acțiuni în revendicare. În plus, față de cele expuse anterior se impune a se arăta că recurenta este în eroare în privința faptului că s-ar fi procedat la o comparare a titlurilor întrucât aserțiunile instanței în ce privește modul de dobândire a spațiului de către reclamantă nu poate avea rolul unei comparări a titlurilor, știut fiind că o astfel de procedură presupune mult mai mult. Pe de altă parte, instanța de apel nu și-a fundamentat - în principal - soluția pe titlul de proprietate, ci pe raporturile de locațiune dintre părți.

Mai mult, faptul că pârâta SC C.H.D. SA a închiriat la rândul său spațiul către R.B. SA nu este de natură a bloca demersul juridic al reclamantei pentru că actul, constând în contractul de închiriere nr. 52 din 11 februarie 2003 nu-i poate fi opus, fiind persoană terță față de acesta. Referitor la o eventuală plus petita sub aspectul suprafeței spațiului în litigiu, instanța a răspuns anterior, cu prilejul analizării recursului pârâtei SC C.H.D. SA. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile reclamantei SC C.H.D. SA Bacău și pârâtei R.B. SA București, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta SC C.H.D. SA Bacău și de pârâta R.B. SA București împotriva deciziei nr. 46/2010 din 13 mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2011.