ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 188/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 188/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin
acțiune reclamanta, SC C.H.D. SA a chemat în judecată pe pârâtele: S.C.M. M.A.
Bacău, SC P.I. SRL Bacău și SC B. SRL Comănești, solicitând evacuarea pârâtelor
din imobilul situat în Bacă.
SC
C.H.D. SA și SC R.B. SA București, a formulat cerere reconvențională prin care
a solicitat evacuarea pârâtelor din spațiul situat în Bacău, amplasat în
incinta C.H.D. SA, în suprafață de 250 mp pe care îl dețin fără titlu din luna
mai 2007 și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 136 din 2 aprilie 2009,
pronunțată în dosarul nr. 4774/110/2008, Tribunalul Bacău a admis acțiunea
formulată de reclamantul - pârât SC C.H.D. SA, în contradictoriu cu pârâții SC
R.B. SA București, SC M.M.A. Bacău, SC P.I. SRL Bacău, SC B. SRL Comănești și
chemata în garanție SC D. SA Botoșani, în sensul că a dispus evacuarea
pârâtelor din imobilul situat în Bacău.
Totodată, s-a respins cererea reconvențională,
precum și cererea de chemare în garanție ca tardiv formulată, fiind obligați
pârâții să plătească reclamantei cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței, instanța a reținut SC
C.H.D. SA a luat ființă ca urmare a divizării SC D. SA, în anul 1999, dată la
care exista contractul de închiriere nr. 1220 din 6 mai 1992 pentru spațiul în
litigiu și care a fost preluat și prelungit succesiv până la 1 mai 2007 când a
încetat prin ajungere la termen.
S-a mai avut în vedere că pârâta a rămas în
imobil după expirarea contractului, cu permisiunea reclamantei, operând tacita
relocațiune, până la notificarea concediului, dată după care pârâta a deținut
imobilul fără titlu.
Cu privire la cererea reconvențională, instanța
a considerat că trebuie respinsă întrucât nu s-a probat schimbul de spații.
Prin decizia nr. 46 din 13 mai 2010, Curtea de
Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis
apelul declarat de apelanta - pârâtă SC M.M.A. Bacău cu sediul în municipiul
Bacău, județul Bacău, a anulat în parte sentința apelată, cu privire la soluția
dată cererii reconvenționale și a reținut cauza spre rejudecarea cererii
reconvenționale.
Pe fond s-a admis cererea reconvențională,
dispunând evacuarea SC C.H.D. SA Bacău din spațiul situat în Bacău.
De asemenea, s-a dispus evacuarea pârâtei R.B.
SA din același spațiu și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Analizând actele și lucrările dosarului, în
raport de susținerile părților și de probatoriul administrat, curtea a reținut
următoarele:
Deși cele două cereri reciproce de evacuare cu
care a fost învestită instanța se refereau la spații diferite și se întemeiau
pe probe distincte, instanța de fond a analizat în mod exclusiv contractul de
închiriere nr. 1220 din 6 mai 1992, depus la dosar de reclamanta SC C.H.D. SA
în susținerea acțiunii sale, fără a analiza punctual cererea reconvențională
formulată de S.C.M. M.A. Bacău și actele depuse în probațiune.
Curtea a mai reținut că, în condițiile în care
instanța de fond a făcut referire la faptul că reclamanta nu a probat că este
proprietara spațiului din care solicită evacuarea, nu se poate aprecia că nu
s-a intrat în cercetarea fondului cererii reconvenționale, neimpunându-se
desființarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare.
În raport de dispozițiile art. 297 alin.
(2) teza finală C. proc. civ., curtea a constatat că se impune anularea, în
parte a sentinței apelate, în ceea ce privește soluția dată cererii
reconvenționale, care a fost reținută pentru rejudecare de către curte, cu
examinarea corespunzătoare a susținerilor părților și a probatoriului
administrat în cauză.
Din studiul actelor depuse la dosar în ambele
faze procesuale, concluzia instanței de apel a fost aceea că apelanta -
reclamantă (reconvențional) - S.C.M.M.A., în calitate de succesoare a cooperativei
„M.A.”, a făcut dovada că spațiile în suprafață de 250 mp, situate la parterul hotelului
D., sunt proprietatea sa și au fost închiriate SC D. SA
S-a constatat că intimata - pârâtă SC C.H.D. SA s-a
înființat prin protocolul de divizare a SC D. SA în anul 1999 și a preluat în
patrimoniu activul - C.H.R.D. și că aceasta nu putea transmite mai mult decât
avea în patrimoniu, deci nu putea transmite intimatei dreptul de proprietate
asupra spațiului în discuție, pe care îl deținea doar în calitate de chiriaș.
În atare condiții, curtea a constatat că
apelanta - reclamantă a făcut dovada proprietății, că prin contractul nr. 1652
din 6 mai 1992 termenul închirierii a fost stabilit la 10 ani, că acest termen
a expirat, iar apelanta i-a notificat pe deținătorii spațiului în acest sens,
astfel că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1438 C. civ., pentru a
se dispune evacuarea pârâtelor.
Referitor la apărările intimatei - pârâte R.B.
SA, curtea a considerat că excepția lipsei calității procesuale active a
reclamantei-reconvenționale S.C.M. M.A. Bacău este nefondată, în primul rând
pentru faptul că nu este necesar ca reclamanta să aibă încheiat cu pârâta un
contract de închiriere așa cum se argumentează în întâmpinare, atâta vreme cât
reclamanta a făcut dovada proprietății și dovada unui contract de închiriere
încheiat cu SC C.H.D. SA , care a încetat.
S-a apreciat că locatarul din contractul de
închiriere nr. 1652 din 6 mai 1992 a închiriat, la rândul său bunul către un
terț, nu poate conduce la paralizarea acțiunii locatorului pentru restituirea
bunului închiriat și în niciun caz o astfel de acțiune nu ar putea fi apreciată
ca lipsită de interes.
Nu s-a reținut nici lipsa calității procesuale
pasive a intimatei R.B. SA, dat fiind că acțiunea în evacuare a fost promovată
împotriva SC C.H.D. SA , cu care a încheiat contractul de închiriere, iar
contractul de închiriere nr. 52 din 11 februarie 2003 și actul adițional nr. 2,
încheiate între SC C.H.D. SA și R.B. SA nu îi sunt opozabile.
Împotriva deciziei au declarat recurs R.B. SA
și SC C.H.D. SA, considerând-o nelegală.
1) În recursul său, recurenta SC C.H.D. SA invocă
motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 C. proc. civ.,
în dezvoltarea cărora susține următoarele:
- Instanța s-a pronunțat
plus petita
, în
condițiile în care prin cererea de apel - pârâta SC M.M.A. Bacău - a invocat
faptul că prima instanță nu a cercetat fondul cauzei în privința cererii
reconvenționale, indicând prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., iar
instanța a avut în vedere alte motive, respectiv: dispozițiile art. 297 alin.
(2) C. proc. civ. ce nu a fost pus în discuția părților.
Recurenta susține că potrivit principiului
disponibilității părții, instanța era obligată să statueze în limitele cadrului
procesual determinat de părți, strict asupra obiectului litigiului și cu
respectarea art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Se mai arată că instanța a dispus evacuarea sa
din spațiul situat în Bacău, deși obiectul cererii reconvenționale l-a
constituit doar evacuarea din spațiul în suprafață de 250 mp situat la adresa
menționată anterior.
- Decizia conține motive contradictorii constând
în faptul că pe de-o parte se menționează că prima instanță nu a analizat
punctual cererea reconvențională și s-au ignorat probele administrate, iar pe
de altă parte reține că reclamanta nu a probat că este proprietara spațiului
din care solicită evacuarea.
De asemenea, recurenta susține că decizia nu
este motivată sub aspectul apărărilor formulate, iar faptul că a opus pârâtei -
reclamante un titlu de proprietate asupra imobilului în litigiu și că deține
spațiul cu titlu legal, situație juridică ce nu a fost negată de pârâta -
reclamantă.
- Instanța de apel a interpretat greșit actul
juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit
neîndoielnic al acestuia.
În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta
arată că a opus reclamantei un titlu de proprietate cu privire la spațiul în
litigiu și a pus în discuție chiar valabilitatea titlului reclamantei, iar în
raport cu obiectul cererii, instanța nu putea compara titlurile invocate de
părți, lucru posibil doar în cadrul unei acțiuni în revendicare, acțiune pe
care aceasta o avea la îndemână.
- Decizia a fost dată cu aplicarea greșită a
legii în contextul în care acțiunea în evacuare este reglementată de art. 1410
și urm. C. civ., iar în cadrul ei nu putea fi analizat pretinsul drept de
proprietate al pârâtei - reclamante.
II. Prin recursul său, R.B. SA a invocat
prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., aducând în susținere
următoarele argumente:
- Acțiunea în evacuarea sa din imobilul în
litigiu este inadmisibilă, în condițiile în care SC M.M.A. Bacău nu a solicitat
instanței anularea dreptului de proprietate al SC C.H.D. SA și în care dreptul
de proprietate nu poate fi apărat decât pe calea acțiunii în revendicare.
Se mai afirmă că acțiunea în evacuare privește
doar raportul juridic de locațiune și atâta timp cât între părți nu există
drepturi și obligații locative, nu se poate dispune evacuarea dintr-un spațiu
aparținând altei persoane.
Mai mult, recurenta arată că deși s-a solicitat
evacuarea sa din spațiul în suprafață de 250 mp, nu s-a avut în vedere că banca
deține în locațiune un spațiu de 350 mp.
Analizând decizia atacată prin
prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate
pentru următoarele considerente:
I. Cu privire la recursul declarat
de SC C.H.D. SA :
- Primul motivul de recurs întemeiat
pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. este nefondat. Prin prevederile
articolului menționat este sancționată, încălcarea de către instanță a
principiului disponibilității, principiu în virtutea căruia reclamantul este
acela care stabilește limitele judecății atât sub aspectul cadrului procedural
relativ la părți cât și sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată,
instanței revenindu-i obligația prevăzută de art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
de a hotărî numai asupra obiectului cererii de chemare în judecată.
Se impune a se arăta că acest motiv
de recurs - dacă s-ar confirma - ar avea drept efect modificarea hotărârii
atacate, însă dat fiind că nu are natura unui motiv de ordine publică, s-ar
presupune că poate fi invocat numai de partea interesată, în speță - de SC
M.M.A. Bacău.
Cu toate acestea se constată că în
cauza dedusă judecății, instanța apelului a statuat în limitele cadrului
procesual determinat de părți, atât în ceea ce privește apelul cât și în
privința obiectului cererii reconvenționale.
Faptul că s-a apreciat că, în cauză
nu sunt incidente prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. pentru argumentele
arătate în considerentele deciziei, (respectiv pentru faptul că s-a reținut că
instanța de fond s-a pronunțat pe fondul cererii reconvenționale), nu poate
conduce la concluzia că s-a acordat
plus petita
, mai ales că analiza
instanței anterioare s-a limitat strict la examinarea motivelor de apel
invocate de apelantă.
Nici sub aspectul obiectului cererii
reconvenționale nu se poate reține o încălcare a dispozițiilor art. 129 alin. (6)
C. proc. civ. întrucât prin dispozitiv s-a dispus „evacuarea SC C.H.D. SA din
spațiul situat în Bacău, întocmai cum s-a cerut prin cererea reconvențională.
Faptul că prin cerere s-a indicat suprafața spațiului ca fiind de 250 mp, iar
în realitate spațiul are o suprafață de 350 mp nu poate atrage vreo sancțiune a
hotărârii câtă vreme din actele de la dosar a rezultat că recurenta a folosit
întregul spațiu în litigiu, iar nu o parte din acesta.
- Nici critica întemeiată pe
dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi primită nici sub
aspectul existenței motivelor contradictorii și nici sub cel al insuficientei
motivări ca urmare a neanalizării apărărilor formulate de recurentă.
Din argumentele aduse în susținerea
acestui motiv de recurs se deduce mai degrabă o nemulțumire a recurentei față
de modul în care s-a motivat soluția de către instanța de apel. Situația
potrivit căreia ar fi opus un titlu de proprietate asupra aceluiași spațiu, iar
despre aceasta nu s-ar fi făcut vorbire în considerentele deciziei nu este de
natură a induce ideea unei nemotivări ori a unei motivări insuficiente dat
fiind că, nu dreptul de proprietate asupra spațiului a constituit obiectul
analizei instanțelor.
În consecință, cum obligația de a
motiva hotărârea este prevăzută și pentru a se asigura exercitarea controlului
judiciar în căile de atac, iar în cuprinsul deciziei atacate se regăsesc
motivele de fapt și de drept, care concordă cu soluția pronunțată, Înalta Curte
constată că decizia este suficient motivată, și permite exercitarea controlului
de legalitate.
- În ce privește critica întemeiată
pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se constată că, deși recurenta
invocă interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății nu se indică în
concret actul juridic la care se face referire, în ce a constat interpretarea
greșită ori schimbarea naturii actului sau a înțelesului lămurit și vădit
neîndoielnic al acestuia.
Referirea la situația că recurenta a
opus un titlu de proprietate pentru același spațiu și că ar fi pus în discuție
chiar valabilitatea titlului de proprietate al reclamantei, precum și faptul că
instanța nu putea să compare titlurile depuse de părți nu se încadrează în
exigențele art. 304 pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care critica apare ca
nefondată.
- Contrar susținerilor recurentei,
în cauză nu se poate reține aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1410 și urm.
C. civ. și nici că - pe calea unei acțiuni în evacuare - s-ar fi procedat la
constatarea dreptului de proprietate al pârâtei - reclamante asupra spațiului
în litigiu, în detrimentul titlului de proprietate invocat de reclamanta -
pârâtă asupra aceluiași spațiu.
Dispozițiile art. 1410 C. civ. sunt
specifice raporturilor juridice de locațiune, iar în cauză s-a constatat că,
prin contractul nr. 1652 din 6 mai 1990, spațiul a fost închiriat de SC M.M.A. Bacău,
către SC C.H.D. SA pentru o durată de 10 ani, soluția fundamentându-se pe
analizarea raporturilor decurgând din contractul de închiriere, iar nu strict
pe titlul de proprietate invocat de reclamantă.
Cum, s-a reținut că la expirarea
termenului locațiunii, reclamanta i-a notificat pe deținătorii spațiului în
acest sens, pe bună dreptate s-a dat incidență dispozițiilor art. 1438 C. civ.
II. În ce privește recursul declarat
de R.B. SA:
În esență criticile recurentei
vizează faptul că, cererea în evacuare ar fi trebuit să fie respinsă ca
inadmisibilă câtă vreme SC M.M.A. Bacău nu a solicitat anularea dreptului de
proprietate al pârâtei, neputându-se compara titlurile de proprietate pe calea
unei asemenea acțiuni, ci doar în cadrul unei acțiuni în revendicare.
În plus, față de cele expuse
anterior se impune a se arăta că recurenta este în eroare în privința faptului
că s-ar fi procedat la o comparare a titlurilor întrucât aserțiunile instanței
în ce privește modul de dobândire a spațiului de către reclamantă nu poate avea
rolul unei comparări a titlurilor, știut fiind că o astfel de procedură
presupune mult mai mult.
Pe de altă parte, instanța de apel
nu și-a fundamentat - în principal - soluția pe titlul de proprietate, ci pe
raporturile de locațiune dintre părți.
Mai mult, faptul că pârâta SC C.H.D.
SA a închiriat la rândul său spațiul către R.B. SA nu este de natură a bloca
demersul juridic al reclamantei pentru că actul, constând în contractul de
închiriere nr. 52 din 11 februarie 2003 nu-i poate fi opus, fiind persoană
terță față de acesta.
Referitor la o eventuală
plus
petita
sub aspectul suprafeței spațiului în litigiu, instanța a răspuns
anterior, cu prilejul analizării recursului pârâtei SC C.H.D. SA.
Pentru
considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile
reclamantei SC C.H.D. SA Bacău și pârâtei R.B. SA București, conform art. 312 alin.
(1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursurile declarate de reclamanta
SC C.H.D. SA Bacău și de pârâta R.B. SA București împotriva deciziei nr. 46/2010
din 13 mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios
administrativ și fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi
19 ianuarie 2011.