ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 293/2010

Asupra contestației în

anulare de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 220 din 13 februarie

2008 a Tribunalului Arad, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea reclamantei B.O.A.

împotriva pârâtei SC A.R.A.L. SRL cu sediul în Arad și s-a constatat

nulitatea contractului de închiriere operațională între

reclamantă în calitate de beneficiar și pârâtă în calitate de

locator; pârâta a fost obligată la 40.300 euro sau echivalentul în lei la

data plății cu dobânzi legale până la achitarea efectivă a

sumei și la 2.911 lei cheltuieli de judecată.

S-a respins cererea

reconvențională formulată de pârâtă pentru reziliere

contract de închiriere operațională, pretenții, interpretare

contract de vânzare cumpărare și desființare act juridic.

A fost respinsă

acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei SC T.L. SA,

în prezent SC T.C.I. SA.

Apelul declarat de pârâta SC

A.L. SRL împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia

civilă nr. 111 din 3 iunie 2008 a Curții de Apel Timișoara,

secția comercială.

Prin decizia nr. 901 din 18

martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția comercială s-a respins ca nefondat recursul declarat de

pârâtă împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel.

La data de 14 august 2009

pârâta SC A.R.A.L. SRL Arad a formulat contestație în anularea deciziei

instanței de recurs și a solicitat admiterea, rejudecarea recursului

și admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.

Contestatoarea a invocat ca

temei juridic dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. și a

susținut că instanța de recurs a apreciat în mod greșit

primul motiv de recurs că ar viza starea de fapt și nu starea de

drept reținută de celelalte instanțe, întrucât acesta viza

diminuarea sumei la care a fost obligată cu titlu de întoarcere a

prestațiilor executate în baza contractului de închiriere

operațională, iar repunerea în situația anterioară nu

trebuie făcută cu încălcarea dispozițiilor legale și

generând astfel o îmbogățire fără justă cauză a

intimatei.

S-a invocat faptul că

instanța de recurs avea obligația să verifice dacă

hotărârile instanței de fond și apel au fost date sau nu cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Contestatoarea a

susținut că instanța de recurs a apreciat în mod greșit

că motivul de recurs care viza cererea reconvențională nu se

încadrează printre cele prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc.

civ., fără însă a observa că această acțiune avea

trei capete de cerere și unul se referea și la alt contract decât cel

din litigiu și care, însă, nu a fost examinat. Că instanța

de recurs a omis să examineze motivul de recurs sub aspectul

aplicării greșite a prevederilor art. 848 C. civ.

În cadrul contestației

s-a solicitat și suspendarea executării deciziei nr. 901 din 18

martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția comercială, cerere ce urmează a fi respinsă întrucât

nu a fost depusă recipisa de consemnare a cauțiunii așa cum s-a

dispus prin încheierea din 7 octombrie 2009.

Contestația în anulare

nu este fondată.

Potrivit dispozițiilor art.

318 alin. (1) ultim, text de lege invocat în susținerea contestației

„hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu

contestație când instanța respingând recursul sau admițându-l

numai în parte, a omis din greșală să cerceteze vreunul dintre motivele

de modificare sau de casare”.

Contestația în anulare

este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce se poate exercita

numai în cazurile expres prevăzute de art. 318 C. proc. civ.

Susținerea

contestatoarei că instanța de recurs în mod greșit a apreciat

că primul motiv de recurs privind repunerea părților în

situația anterioară vizează starea de fapt reținută de

instanța ce nu poate fi examinată de instanța de recurs, nu se

referă la omisiunea instanței privind examinarea acestui motiv

și așa cum însăși contestatoarea a precizat la modul în

care instanța de recurs a interpretat probele și nu a

împărtășit punctul de vedere al contestatoarei sub acest aspect.

Referitor la al doilea motiv

de recurs privind cererea reconvențională formulată de pârâta-contestatoare,

din considerentele deciziei rezultă că instanța de recurs a

examinat criticile invocate de aceasta și a constatat că nu pot fi

încadrate în unul din motivele prevăzute în art. 304 pct. 1 – 9 C. proc.

civ., întrucât privesc afirmații cu caracter general care vizează

stabilirea stării de fapt.

Așa fiind,

instanța a examinat acest motiv în raport de criticile invocate de recurentă

în cererea formulată.

De menționat că

legiuitorul nu a urmărit ca pe calea contestației în anulare să

se deschidă părților calea recursului la recurs și care

să fie soluționată de aceeași instanță sub

motivul greșitei stabiliri a situației de fapt.

Pentru considerentele

reținute Înalta Curte constată că nu sunt întrunite

cerințele prevăzute de art. 318 teza a II-a C. proc. civ. și

urmează a respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

suspendare a executării deciziei nr. 901 din 18 martie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Respinge contestația în

anulare formulată de contestatoarea SC A.R.A.L. SRL Arad împotriva deciziei

nr. 901 din 18 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2010.