ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4361/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4361/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra contestației în anulare de față:

Din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Buzău, reclamanta SC L. SRL București, în contradictoriu cu pârâta

SC S.L. SA Iași a solicitat evacuarea pârâtei din imobilele proprietatea sa

situate în Buzău, str. Cuza Vodă si strada Unirii, parter si obligarea la plata

sumei de 26.636.54 lei cu titlu de daune, cu cheltuieli de judecată.

Judecătoria

Buzău prin sentința civilă nr. 5067 din 26 septembrie 2007 a admis excepția de

necompetență materială invocată din oficiu și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția comercială și de

contencios administrativ, cu motivarea că, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C.

proc. civ. tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în

materie comerciala al căror obiect este neevaluabil în bani.

Tribunalul Buzău, secția comercială și

de contencios administrativ, prin Decizia nr. 547 din 26 iulie 2008 a admis în

parte cererea principală și a respins în totalitate cererea reconvențională a

pârâtei. A dispus evacuarea paratei reclamante din spațiile comerciale

proprietatea reclamantei pârâte, respectiv spațiul comercial în suprafață de

148 mp situat în municipiul Buzău, strada Unirii bloc 01, parter și spațiul

comercial în suprafață de 62,74 mp situat in municipiul Buzău str. Cuza Vodă nr.

1-3 județul Buzău. A respins capătul de cerere privind obligarea reclamantei la

daune privind lipsa de folosință a spațiilor, fiind obligată pârâta reclamantă

la 7.373 lei cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr.

233 din 9 decembrie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de

pârâta SC S.L. SA, reținând că prima instanță a pronunțat o soluție legală și

temeinică în raport de probatoriile administrate în cauză.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC S.L. SA, care a criticat această hotărâre

pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 6, 7,

8 si 9 C. proc. civ. admiterea modificarea deciziei atacate si admiterea

apelului cu consecința modificării în parte a sentinței fondului, în sensul

respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamanta pârâtă SC S.L. SRL

București, iar în subsidiar solicită casarea deciziei recurate și trimiterea

cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 2424 din 15

octombrie 2009 a respins ca nefondat recursul pârâtei SC S.L. SA, reținând că,

printr-o integrală și completă apreciere a probelor instanțele judecătorești

anterioare, au stabilit cu rigurozitate adevăratele raporturi dintre părți cu

reala întindere a drepturilor si obligațiilor așa cum se regăsesc stipulate în

contractele de închiriere nr. 7/2000 și nr. 6329/2000, cu modificările aduse

prin actele adiționale corespunzătoare.

A mai reținut

instanța de recurs că, admiterea sau respingerea probelor este lăsată la

aprecierea instanței și ele pot fi încuviințate numai dacă pot duce la

dezlegarea pricinii, ori în speța de față, instanța a dat dovadă de rol activ

si a administrat suficiente probe care au condus la stabilirea unei corecte

situații de fapt și de drept, de asemenea și dreptul la apărare a fost

respectat în egală măsură ambelor părți.

Împotriva acestei

decizii, contestatoarea SC S.L. SRL București a formulat contestație în

anulare, înregistrată la data de 12 aprilie 2010, solicitând în temeiul art. 317

alin. (2) și art. 318 C. proc. civ., admiterea contestației, anularea deciziei

pronunțate de instanța de recurs și rejudecarea recursului.

Potrivit contestatoarei,

instanța de recurs a soluționat cauza fără a pune în discuția părților cererea

reclamantei SC S.L. SRL București, de renunțare la judecata capătului de cerere

privind evacuarea pârâtei din imobilele proprietatea acesteia, precum și la

cheltuielile de judecată, cerere care a fost adusă la cunoștința pârâtei și la

care aceasta a achiesat și că, la termenul de judecată, când s-a acordat

cuvântul pe fond, pârâta a fost reprezentată de o persoană care nu avea mandat

legal în acest sens.

Verificând

condițiile de admisibilitate ale acestei căi extraordinare de atac, de

retractare, prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 317 alin. (2) și

art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte constată că susținerile contestatoarei, în

sensul că recursul a fost respins fără ca acesta să fie judecat în fond, iar

dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei greșeli materiale grave, sunt

nefondate.

Potrivit art. 318

alin. (1) C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare specială,

hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci

când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când respingând

recursul sau admițându-l în parte, instanța a omis să cerceteze vreunul din

motivele de modificare sau casare.

Având în vedere caracterul de excepție

al textului mai sus evocat, analiza susținerilor contestatoarei presupune a

avea în vedere acele greșeli materiale care au dus la pronunțarea unei soluții

eronate. Este de observat că o astfel de eroare trebuie să fie în legătură cu

aspectele formale ale judecății, pentru verificarea căreia nu se impune

reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor administrate în cauză.

Astfel că, din

motivele dezvoltate de contestatoare, rezultă că s-au formulat critici pe alte

chestiuni decât cele procedurale, tinzând în realitate la o reformare a

soluției.

În acest

context, Înalta Curte constată că instanța de recurs a analizat toate criticile

privind legalitatea deciziei pronunțate de instanța de apel, sens în care nu se

poate reține susținerea contestatoarei referitor la faptul că instanța de

recurs nu a pus în discuția părților cererea de renunțare formulată de

reclamantă privind evacuarea pârâtei, având în vedere că aceasta a tăcut

obiectul dezbaterilor cu ocazia acordării cuvântului de fond.

Așa fiind, Înalta

Curte constată că motivele invocate nu intră în sfera de aplicare a

prevederilor 317 alin. (2) și art. 318 C. proc. civ., avute în vedere de

legiuitor, motiv pentru care contestația în anulare va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de contestatoarea SC L. SRL București împotriva Deciziei nr. 2424

din 15 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 decembrie 2010.