ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 476/2012

Asupra recursului de față : Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea comercială înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 15 august 2007, reclamanta SC I.C.S.T. SA Buzău, în contradictoriu cu pârâții S.C. și C.E., a solicitat instanței constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 519 din 11 iunie 2001 la Biroul Notarial Public V.S. Buzău și repunerea părților în situația anterioară, iar la data de 4 decembrie 2007 reclamanta a formulat precizări la acțiunea inițială solicitând, în subsidiar, rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare pentru neplata prețului de către cumpărători. Prin sentința nr. 490 din 22 mai 2008, Tribunalul Buzău a admis acțiunea reclamantei I.C.S.T.

SA BUZĂU și a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1519 din 11 iunie 2006 și repunerea părților în situația anterioară, obligând pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 199 lei, reprezentând onorariu avocat. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că la data de 11 iunie 2001, între părți a intervenit vânzarea-cumpărarea apartamentului situat în Buzău, județul Buzău, având o suprafață utilă de 66.07 mp, iar prețul vânzării, deși a fost stabilit la suma de 23.800.000 lei, dovada remiterii acestuia către societatea vânzătoare nu a fost făcută.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen legal, pârâta C.E., iar prin decizia nr. 221 din data de 14 noiembrie 2008, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul, reținând că prima instanță a apreciat în mod corect că pârâta nu a tăcut dovada plății prețului, mai mult reclamanta a depus la dosar fișa de cont pentru operații diverse, din care rezultă existența debitului de 23.800.000 lei ROL, sens în care se constată că pârâta nu a făcut dovada obligației principale care îi revenea în calitate de cumpărătoare a imobilului în litigiu, respectiv plata prețului stipulat în contract. Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termen legal, pârâta C.E., iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 3141 din data de 27 noiembrie 2009 a respins excepția de necompetență materială a instanțelor comerciale, a admis recursul declarat de pârâta C.E.

și a casat decizia recurată, trimițând cauza spre rejudecare instanței de apel. Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, deși investită cu o cerere în constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare pentru lipsa consimțământului și prețul neserios, iar - în subsidiar - cu rezoluțiunea vânzării-cumpărării pentru neplata prețului, în condițiile în care, părțile au pus concluzii sub ambele aspecte ale cererii, instanța de fond a analizat cererea doar din perspectiva subsidiară, pronunțându-se asupra rezoluțiunii contractului, aspect avut în vedere și de instanța de apel.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești, instanță care în rejudecarea apelului declarat de pârâtă, a avut în vedere decizia de casare a Înaltei Curți și a analizat cererea reclamantei și prin îndeplinirea condițiilor privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, și cu referire la faptul dacă sunt îndeplinite condițiile rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și Fiscal, prin decizia nr. 6 din 27 ianuarie 2011 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta C.E., reținând din toate probele administrate în cauză că apelanta, ca și cumpărător, nu și-a îndeplinit obligația asumată prin contractul de vânzare-cumpărare, aceea de plată a prețului apartamentului ce a constituit obiectul vânzării, astfel că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 1020, art. 1021 C. civ., pentru a se dispune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu efectele acesteia de repunerea părților în situația anterioară, așa cum legal s-a stabilit prin sentința apelată. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta C.E.

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei pronunțate în apel, în sensul schimbării în totalitate a hotărârii și în consecință respingerea în totalitate a acțiunii. Critica adusă deciziei atacate se referă în esență la faptul că, în mod greșit instanța de apel a procedat la respingerea apelului său, având în vedere că această instanță nu a analizat criticile sale privind îndeplinirea condițiilor acțiunii în rezoluțiune, ci s-a rezumat doar la a analiza chestiunea plății prețului, deși în contract nu este cuprinsă nici o obligație din partea recurentei, doar se afirmă că prețul ar fi fost plătit. Sub un al doilea aspect, recurenta critică faptul că instanța ar fi interpretat greșit semnificația juridică a contractului de vânzare-cumpărare, referitor la faptul că acțiunea de față ar fi fost introdusă după șase ani de la data încheierii actului de vânzare-cumpărare.

Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul pârâtei să fie respins, pentru următoarele considerente : Susținerea recurentei, potrivit căreia, instanța de apel nu a analizat îndeplinirea condițiilor acțiunii în rezoluțiune, nu poate fi primită, urinând a fi înlăturată. În cazul neexecutării obligației de plată a prețului de către cumpărător, vânzătorul poate alege între mai multe posibilități, respectiv, poate cere obligarea cumpărătorului la executarea în natură a obligației, poate invoca excepția de neexecutare sau poate cere rezoluțiunea contractului, sancțiuni care se aplică contractelor sinalagmatice, la cererea unei părți, ca urmare a neexecutării culpabile a prestației asumate de către cealaltă parte.

In acest context, în speța de față reclamantul a cerut rezoluțiunea contractului pentru neplata prețului, aspect corect reținut și analizat de către instanța de apel, care a apreciat din probele administrate în cauză că, nu s-a făcut dovada că cei doi cumpărătorii ar fi plătit prețul convenției, iar mențiunea din contractul de vânzare-cumpărare că prețul a fost plătit, nu a fost făcută de notar ca urmare a constatărilor personale, ci ca urmare a declarațiilor părților, pârâta nefăcând nicio altă dovadă din care să rezulte că ar fi plătit prețul apartamentului.

In cauză, instanța de apel rejudecând litigiul, a statuat în fapt că, din copia registrului de casă depusă la dosar de către reclamantă cu ocazia rejudecării apelului pentru perioada 29 mai 2001-11 iunie 2001, nu rezultă că societatea ar fi înregistrat ca fiind încasată suma de bani ce reprezintă prețul vânzării, concluzie confirmată și de bilanțul contabil depus de reclamantă aferent anilor 2001 și 2002. Or, aceste chestiuni de fapt sunt de atributul exclusiv al instanțelor de fond și nu mai pot fi repuse în discuție pe calea recursului, în măsura în care instanța devolutivă își motivează hotărârea. Așa fiind, nu se poate reține susținerea recurentei, potrivit căreia, instanța nu a analizat criticile privind îndeplinirea condițiilor acțiunii în rezoluțiune, critică întemeiată, în opinia sa, pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În ceea ce privește interpretarea greșită a semnificației juridice a contractului de vânzare-cumpărare, motiv de recurs ce vizează pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., se constată că acest aspect a fost analizat în mod corect de către instanța de apel, întrucât recurenta, prin argumentele aduse în sprijinul acestuia se referă la înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului dedus judecății, cu scopul de a repune în discuție probele, concludenta acestora, care nu intră în sfera de analiză a motivului prevăzut de art. 304 pct. 8, care a fost invocat. În consecință, pentru considerentele ce preced, înalta Curte va da eficiență dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C.E. împotriva deciziei nr. 6 din 27 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2012.