ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 476/2012

Asupra recursului de față :

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea comercială înregistrată

pe rolul Tribunalului Buzău la data de 15 august 2007, reclamanta SC I.C.S.T.

SA Buzău, în contradictoriu cu pârâții S.C. și C.E., a solicitat instanței

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 519 din 11 iunie 2001 la Biroul Notarial Public V.S. Buzău și repunerea

părților în situația anterioară, iar la data de 4 decembrie 2007 reclamanta a

formulat precizări la acțiunea inițială solicitând, în subsidiar, rezoluțiunea

contractului de vânzare-cumpărare pentru neplata prețului de către cumpărători.

Prin sentința nr. 490 din 22 mai 2008,

Tribunalul Buzău a admis acțiunea reclamantei I.C.S.T. SA BUZĂU și a dispus

rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1519 din 11

iunie 2006 și repunerea părților în situația anterioară, obligând pârâta să

plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 199 lei, reprezentând

onorariu avocat.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că la data de 11 iunie 2001, între părți a intervenit

vânzarea-cumpărarea apartamentului situat în Buzău, județul Buzău, având o

suprafață utilă de 66.07 mp, iar prețul vânzării, deși a fost stabilit la suma

de 23.800.000 lei, dovada remiterii acestuia către societatea vânzătoare nu a fost

făcută.

Împotriva acestei sentințe a formulat

apel, în termen legal, pârâta C.E., iar prin decizia nr. 221 din data de 14

noiembrie 2008, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul, reținând

că prima instanță a apreciat în mod corect că pârâta nu a tăcut dovada plății

prețului, mai mult reclamanta a depus la dosar fișa de cont pentru operații

diverse, din care rezultă existența debitului de 23.800.000 lei ROL, sens în

care se constată că pârâta nu a făcut dovada obligației principale care îi revenea

în calitate de cumpărătoare a imobilului în litigiu, respectiv plata prețului

stipulat

în contract.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs, în termen legal, pârâta C.E., iar Înalta Curte de Casație și Justiție,

prin decizia nr. 3141 din data de 27 noiembrie 2009 a respins excepția de

necompetență materială a instanțelor comerciale, a admis recursul declarat de

pârâta C.E. și a casat decizia recurată, trimițând cauza spre rejudecare

instanței de apel.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte

de Casație și Justiție a reținut că, deși investită cu o cerere în constatarea

nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare pentru lipsa

consimțământului și prețul neserios, iar - în subsidiar - cu rezoluțiunea

vânzării-cumpărării pentru neplata prețului, în condițiile în care, părțile au

pus concluzii sub ambele aspecte ale cererii, instanța de fond a analizat

cererea doar din perspectiva subsidiară, pronunțându-se asupra rezoluțiunii

contractului, aspect avut în vedere și de instanța de apel.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul

Curții de Apel Ploiești, instanță care în rejudecarea apelului declarat de

pârâtă, a avut în vedere decizia de casare a Înaltei Curți și a analizat

cererea reclamantei și prin îndeplinirea condițiilor privind constatarea nulității

absolute a contractului de vânzare-cumpărare, și cu referire la faptul dacă

sunt îndeplinite condițiile rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială, contencios administrativ și Fiscal, prin decizia nr. 6 din 27

ianuarie 2011 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta C.E., reținând

din toate probele administrate în cauză că apelanta, ca și cumpărător, nu și-a

îndeplinit obligația asumată prin contractul de vânzare-cumpărare, aceea de

plată a prețului apartamentului ce a constituit obiectul vânzării, astfel că

sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 1020, art. 1021 C. civ., pentru a se

dispune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu efectele acesteia de

repunerea părților în situația anterioară, așa cum legal s-a stabilit prin

sentința apelată.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal a declarat recurs pârâta C.E. întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei

pronunțate în apel, în sensul schimbării în totalitate a hotărârii și în

consecință respingerea în totalitate a acțiunii.

Critica adusă deciziei atacate se

referă în esență la faptul că, în mod greșit instanța de apel a procedat la

respingerea apelului său, având în vedere că această instanță nu a analizat

criticile sale privind îndeplinirea condițiilor acțiunii în rezoluțiune, ci s-a

rezumat doar la a analiza chestiunea plății prețului, deși în contract nu este

cuprinsă nici o obligație din partea recurentei, doar se afirmă că prețul ar fi

fost plătit.

Sub un al doilea aspect, recurenta

critică faptul că instanța ar fi interpretat greșit semnificația juridică a

contractului de vânzare-cumpărare, referitor la faptul că acțiunea de față ar

fi fost introdusă după șase ani de la data încheierii actului de

vânzare-cumpărare.

Analizând criticile aduse deciziei

atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că

acestea sunt nefondate, urmând ca recursul pârâtei să fie respins, pentru

următoarele considerente :

Susținerea recurentei, potrivit

căreia, instanța de apel nu a analizat îndeplinirea condițiilor acțiunii în

rezoluțiune, nu poate fi primită, urinând a fi înlăturată.

În cazul neexecutării obligației de

plată a prețului de către cumpărător, vânzătorul poate alege între mai multe

posibilități, respectiv, poate cere obligarea cumpărătorului la executarea în

natură a obligației, poate invoca excepția de neexecutare sau poate cere

rezoluțiunea contractului, sancțiuni care se aplică contractelor sinalagmatice,

la cererea unei părți, ca urmare a neexecutării culpabile a prestației asumate

de către cealaltă parte.

In acest context, în speța de față

reclamantul a cerut rezoluțiunea contractului pentru neplata prețului, aspect

corect reținut și analizat de către instanța de apel, care a apreciat din

probele administrate în cauză că, nu s-a făcut dovada că cei doi cumpărătorii

ar fi plătit prețul convenției, iar mențiunea din contractul de

vânzare-cumpărare că prețul a fost plătit, nu a fost făcută de notar ca urmare

a constatărilor personale, ci ca urmare a declarațiilor părților, pârâta

nefăcând nicio altă dovadă din care să rezulte că ar fi plătit prețul

apartamentului.

In cauză, instanța de apel rejudecând

litigiul, a statuat în fapt că, din copia registrului de casă depusă la dosar

de către reclamantă cu ocazia rejudecării apelului pentru perioada 29 mai

2001-11 iunie 2001, nu rezultă că societatea ar fi înregistrat ca fiind

încasată suma de bani ce reprezintă prețul vânzării, concluzie confirmată și de

bilanțul contabil depus de reclamantă aferent anilor 2001 și 2002.

Or, aceste chestiuni de fapt sunt de

atributul exclusiv al instanțelor de fond și nu mai pot fi repuse în discuție

pe calea recursului, în măsura în care instanța devolutivă își motivează

hotărârea.

Așa fiind, nu se poate reține

susținerea recurentei, potrivit căreia, instanța nu a analizat criticile

privind îndeplinirea condițiilor acțiunii în rezoluțiune, critică întemeiată,

în opinia sa, pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În ceea ce privește interpretarea

greșită a semnificației juridice a contractului de vânzare-cumpărare, motiv de

recurs ce vizează pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., se constată că acest aspect

a fost analizat în mod corect de către instanța de apel, întrucât recurenta,

prin argumentele aduse în sprijinul acestuia se referă la înțelesul lămurit și

vădit neîndoielnic al actului dedus judecății, cu scopul de a repune în

discuție probele, concludenta acestora, care nu intră în sfera de analiză a

motivului prevăzut de art. 304 pct. 8, care a fost invocat.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, înalta Curte va da eficiență dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. și va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâta C.E. împotriva deciziei nr. 6 din 27 ianuarie 2011 pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

7 februarie 2012.